Preasfințitul Teofil

Soborul Sfântul Prooroc  Ioan Botezătorul – Cuvânt la Sfânta Liturghie

7 ianuarie 2022  

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preasfinția voastră, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

    În a doua zi după marele Praznic al Botezului Domnului, Sfânta Biserică îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Ioan Botezătorul; la fel cum a doua zi după Nașterea Domnului am cinstit-o pe Sfânta Fecioară Maria, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pe Maica Domnului am cinstit-o a doua zi de Crăciun pentru că ea ni L-a dăruit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar astăzi, îl cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul pentru că el este cel care ni L-a arătat, cel care L-a descoperit lumii.

    La Naștere, nu se știa foarte bine Cine este Pruncul Iisus. Știa Sfânta Fecioară Maria, știa Dreptul Iosif, au aflat păstorii de la îngeri, au aflat magii de la stea, dar totuși nu foarte limpede, nu foarte lămurit. Se simțea că este un semn dumnezeiesc, că este trimisul lui Dumnezeu dar nu se știa Cine este. La Botez, Mântuitorul Se descoperă: și o face prin Înaintemergătorul Său, prin Sfântul Ioan Botezătorul. El este cel care I-a pregătit calea, dar el, atunci când s-a apropiat de apele Iordanului, a mărturisit, Iată, Mielul lui Dumnezeu  Carele ridică păcatele lumii. Și tot Ioan a văzut în momentul Botezului lui Iisus cerurile deschise. El este cel care a auzit glasul Tatălui mărturisind, Acesta este Fiul Meu cel Iubit, întru Carele am binevoit. El este cel care L-a văzut pe Duhul Sfânt pogorând asupra Domnului în chip de porumbel. Așadar, lucrarea Sfântului Ioan a fost foarte însemnată, el a fost Înaintemergătorul Domnului în această lume, el s-a făcut Înaintemergătorul Domnului și la iad. Pentru că fiind ucis de Irod, cu sufletul lui el s-a dus la iad, înainte de Jertfa Mântuitorului, și a pregătit și acolo calea Domnului. Iar acum el este de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Împreună cu Maica Domnului, ei sunt cei mai mari mijlocitori pe care neamul omenesc îi are în fața Preasfintei Treimi.

    Despre Sfântul Ioan Botezătorul, Mântuitorul a zis la un moment dat că el este cel mai mare om care s-a născut din femeie. Și-acum noi ne-am putea pune întrebarea, dar cum este cu putință? Cum a reușit să fie Ioan atât de mare, în fața lui Dumnezeu? Și singurul răspuns pe care personal l-am găsit este rugăciunea. El s-a născut ca rod al rugăciunilor de-o viață pe care părinții săi Zaharia și Elisabeta le-au făcut înaintea lui Dumnezeu. Toată viața s-au rugat lui Dumnezeu să le dăruiască un copil. Și-și doreau acest copil nu pentru ca să li se prelungească numele sau să aibă la cine să lase moștenirea, ci-l doreau pe acest prunc ca să fie slujitorul lui Dumnezeu. Vedeau în el un posibil Mesia, așa ca orice familie iudaică binecredincioasă. De aceea-și doreau un copil. Și Dumnezeu le-a împlinit rugăciunea atunci când după legile firii nu mai era cu putință acest lucru. La adânci bătrâneți, Zaharia și Elisabeta l-au primit de la Dumnezeu pe pruncul Ioan. Și ei, bine-nțeles că I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru aceasta, L-au binecuvântat pe Dumnezeu, și-apoi, pruncul Ioan, foarte devreme, a trebuit să plece în pustie. A simțit de fapt nevoia să plece în pustie. Duhul Sfânt este cel care l-a dus în pustie. Tatăl său, Zaharia, a fost ucis în timpul prigoanei lui Irod, când s-au ucis și cei patrusprezece mii de prunci, iar Dreapta Elisabeta sigur fiind și ea înaintată în vârstă, s-a mutat la Domnul. Iar Ioan a rămas singur, dar bine-nțeles că această singurătate și-a trăit-o împreună cu Dumnezeu, în Pustia Iordanului, în post și rugăciune. În rugăciune fierbinte. Zeci de ani s-a rugat lui Dumnezeu, pentru ca după aceea să iasă la propovăduire și să-și facă lucrarea. Deci iată pentru un timp foarte scurt de lucrare și de propovăduire, el s-a pregătit zeci de ani în pustie, cu post și rugăciune. Și de aceea a putut el să fie atât de mare. Și este atât de mare înaintea lui Dumnezeu, dar și înaintea oamenilor.

    Când Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat, el s-a micșorat pe sine. Lumea credea că el ar putea să fie Mesia; dar el le spunea mereu, Nu sunt eu, ci vine după mine un altul, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg nici măcar cureaua încălțămintelor. Acela vă v-a boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Și când Hristos S-a apropiat, Ioan L-a vestit, L-arătat, L-a descoperit, și-a zis, Iată Mielul lui Dumnezeu Carele ridică păcatele lumii. Acum El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. Vedeți cât de frumoasă este această smerenie a Sfântului Ioan Botezătorul. Cred că nu se poate ceva mai potrivit acum la sfârșitul sărbătorilor de iarnă, când noi L-am cunoscut pe Mântuitorul Iisus Hristos și ca Prunc născut în iesle, dar iată și în momentul Botezului, acum și noi trebuie să ne smerim mereu înaintea Lui. Și să-L facem să crească, în viața noastră. Și cum am putea altfel decât a făcut-o Sfântul Ioan Botezătorul, decât prin rugăciune. Rugăciunea pentru noi nu trebuie să fie așa, un timp furat; că mai scăpăm ici și colo și ne mai rugăm câte un pic, pentru că ne simțim vinovați de faptul că nu ne rugăm. Știm că ar trebui să ne rugăm, și nu o facem. Și-atunci, din când în când mai spunem câte o rugăciune. Dar nu, nu ar trebui să fie așa. Dacă ne dorim cu adevărat să fim și noi mari înaintea lui Dumnezeu, va trebui să dăm foarte multă importanță rugăciunii. Rugăciunea ar trebui să fie ocupația noastră de bază. Și dacă vom reuși să ne rugăm Domnului din toată inima, apoi tot ceea ce urmează să facem va fi insuflat de Dumnezeu, va fi binecuvântat de Dumnezeu. Tot ceea ce vom face va avea valoare veșnică, valoare mântuitoare. Așa cum s-a întâmplat în lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul, și așa cum s-a întâmplat la Maica Domnului și la toți oamenii sfinți, care s-au rugat mereu, care s-au rugat neîncetat, care s-au rugat din toată inima. Nu făceau nimic fără rugăciune, și fără binecuvântarea lui Dumnezeu.

    Să ne deprindem și noi cu această rugăciune fierbinte. Să ne rugăm în fiecare zi, când începem rugăciunea să o începem cu o rugăciune fierbinte, stăruitoare. Care să ne pecetluiască toată ziua. Și apoi sigur, mergând la lucru și unde avem fiecare de mers, să împletim munca cu rugăciunea, cum ne-a învățat Sfântul Vasile cel Mare. Să nu lăsăm mintea să zburde aiurea. Ci întotdeauna să o îndreptăm spre Dumnezeu, cu rugăciuni scurte, cu această rugăciune a lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi și lumea Ta. Sau, multe alte rugăciuni am putea folosi; atâtea stihuri din Psalmi, care ne rămân în memorie, în inimă, și pe care noi le putem folosi ca rugăciuune zilnică înaintea lui Dumnezeu. Și-apoi bine-nțeles seara, înainte de culcare, să avem iarăși un moment de rugăciune stăruitoare, de rugăciune adâncă. În care să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut, să-I cerem iertare pentru cele ce am greșit, și să-L rugăm să binecuvinteze odihna noastră.

    Așadar toate să le facem cu rugăciune; cum zice undeva Sfântul Apostol Pavel. Toate trebuie să le facem în Numele Domnului, și spre slava Domnului. Tot el zice, Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți. Așa a fost viața Sfântului Ioan Botezătorul: o neîncetată slavă adusă lui Dumnezeu, și prin cuvânt, și prin faptă. Și așa este de dorit să fie și viața noastră. O neîncetată slavă adusă lui Dumnezeu, și prin cuvânt, și prin viață, Amin. Mulți ani doresc tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ioan și tuturor sănătate și bună sporire. La mulți ani tuturor.

 ***