Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Adormirea Maicii Domnului

15 august 2018, Mănăstirea Dobric

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte protopop, preacucernice părinte director al  Seminarului Teologic din Cluj, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, preacuvioasă maică stareţă, preacuvioase  maici, onorate oficialităţi şi drept slăvitori creştini,

    Iată că, asemenea acelei femei din popor, şi noi simţim astăzi să ridicăm glasul şi să o fericim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, pentru că este vrednică de această cinstire şi de această dragoste. Dacă Domnul a cinstit-o, atunci noi n-am putea să o înjosim, nicidecum.

    Poate, ascultând Evanghelia, am putea avea senzaţia că este un pic nepotrivită, şi că nu are nici un fel de legătură cu Maica Domnului, nu vorbeşte despre Maica Domnului Evanghelia, ci vorbeşte despre întâlnirea dintre Mântuitorul şi surorile lui Lazăr din Betania, Marta şi Maria. Totuşi, Sfinţii Părinţi cu foarte multă înţelepciune au rânduit această pericopă evanghelică pentru că ea exprimă foarte bine taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria.

    Maria, sora lui Lazăr, a ales partea cea bună, adică, s-a aşezat la picioarele lui Iisus şi asculta cuvintele Lui, şi Domnul a fericit-o pentru aceasta. Dar, asemenea ei, şi mai mult decât ea, Preasfânta Fecioară Maria a ales şi ea partea cea bună, din fragedă pruncie. Ştim că ea s-a născut ca rod al rugăciunilor de o viaţă făcute de către părinţii ei, Ioachim şi Ana. Erau înaintaţi în vârstă, şi sufereau foarte mult pentru faptul că n-au dobândit copii, dar n-au încetat să nădăjduiască, să se roage. Și, într-un sfârşit, Domnul i-a ascultat şi împlinit rugăciunea. Atunci când, după legile firii, nu s-ar mai fi putut întâmpla una ca aceasta, iată Dumnezeu poate să biruiască legile firii acolo unde voieşte. Și aşa, Ana a rămas însărcinată şi a adus-o pe lume pe prunca Maria. Și, după naştere, sigur că şi-au împlinit făgăduinţa pe care au făcut-o în timp ce se rugau. Zice: dacă ne vei dărui un copil, aşa se rugau ei lui Dumnezeu, noi Ţi-l vom dărui Ţie înapoi. Şi au căutat să-şi împlinească această făgăduinţă, la vârsta de trei ani, prunca Maria a fost dusă la Templul din Ierusalim, şi acolo a fost primită de către Marele Preot şi de către toţi ceilalţi slujitori. Cu siguranţă că au primit-o având şi descoperiri dumnezeieşti, ştiau pe cine primesc, ştiau că ea este primită acolo în Templu şi în Sfânta Sfintelor pentru că ea trebuia să devină un Templu şi o Sfântă a Sfintelor. Şi a petrecut acolo până la vârsta de doisprezece, treisprezece ani, când nu mai putea să rămână în Templu, şi-atunci a fost rânduită spre purtarea de grijă dreptului Iosif.

    Pentru ochii lumii, pentru gura lumii, dreptul Iosif era soţul Fecioarei Maria; dar în realitate era doar purtătorul ei de grijă. Şi desluşim aceasta foarte bine în momentul în care Arhanghelul Gavriil vine la Fecioara Maria, ea fiind deja în casa lui Iosif, şi o binevesteşte că a fost aleasă să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu. Şi ea rămâne uimită, zice: de unde mie aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Vedeţi, ea era în casa dreptului Iosif dar nu era soţia lui. Zice: nu ştiu de bărbat, şi nici nu avea de gând, nici pe viitor. Pentru că dacă urma o căsătorie autentică, atunci s-ar fi gândit: da, urmează să mă căsătoresc şi din această căsătorie se va naşte Pruncul despre care tu îmi vorbeşti. Dar se vede că ea îşi dorea să-şi păstreze fecioria pentru Dumnezeu până la sfârşitul vieţii. Greu este cuvântul acesta despre feciorie, puţină lume îl poate înţelege, şi Mântuitorul spune aceasta. Că foarte puţini înţeleg cuvântul despre feciorie, şi de aceea se smintesc şi nu înţeleg. Dar Maria L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea. Nu putea să-şi împartă inima cu altcineva. Cred că Fecioara Maria a fost împlinirea desăvârşită a poruncii pe care Dumnezeu a dat-o în Vechiul Legământ, şi care rămâne valabilă până la sfârşit: să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta. Maria aceasta a fost. L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima. Aşadar ea era în casa dreptului Iosif, dar nu era soţia lui. Şi, sigur, după ce s-a lămurit cum se vor întâmpla lucrurile, că de fapt Duhul Sfânt va veni asupra ei şi aşa se va zămisli Pruncul dumnezeiesc, atunci a acceptat cu umilinţă şi a zis: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi în clipa aceea s-a zămislit Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei.

    Şi L-a purtat, după rânduială, nouă luni în pântece şi L-a născut, mai presus de fire, pentru că fecioria ei a rămas şi înainte de naştere, şi în naştere, şi după naştere. Nu a fost stricată în nici un fel. L-a născut, şi L-a crescut, cu toată dragostea, dreptul Iosif şi-a luat şi el rolul în foarte serios. A avut şi el o ispită, ar fi vrut să o părăsească pe fecioară, dar Arhanghelul şi pe el l-a dumirit şi a zis : nu te teme a lua pe Maria logodnica ta, pentru că ce s-a zămislit în pântecele ei este de la Duhul Sfânt. Şi aşa şi dreptul Iosif, şi-a asumat acest rol de protector. Ştiţi c-a urmat acea prigoană după naştere, Irod s-a temut când a auzit că Cel ce s-a născut ar putea să devină regele lui Israel, şi i-a ucis pe toţi pruncii din Ierusalim, spune tradiţia că a ucis vreo patrusprezece mii de prunci, dar pe Iisus n-a reuşit, pentru că Domnul L-a trimis în Egipt. Şi luaţi aminte şi la cuvântul pe care i-l spune Arhanghelul dreptului Iosif când îl trimite în Egipt, zice: ia pruncul şi pe mama Lui. Nu: ia Pruncul şi pe soţia ta sau pe nevasta ta. Ia Pruncul, şi pe mama Lui. Vedeţi, această relaţie specială între mamă şi prunc, iar Iosif, ca purtător de grijă, dar nu soţ, nici părinte. Nu era nici soţul Mariei, nici părintele lui Iisus. Dar pentru ochii lumii, el era: soţul Mariei, şi tatăl lui Iisus, pentru că ştiţi, la un moment dat lumea zicea: păi nu este acesta fiul lui Iosif şi al Mariei, nu ştim noi cine sunt fraţii şi surorile Lui? Ei, uite că nu știau. Nu ştiau taina care s-a petrecut, credeau că ştiu dar nu ştiau. Această taină este mai presus de minte şi de cuvânt.

    În felul acesta Domnul a păzit-o şi pe Sfânta Fecioară, pentru că ar fi fost ucisă cu pietre dacă s-ar fi aflat însărcinată nefiind căsătorită, dar L-a păzit şi pe Pruncul Iisus, până la ceasul rânduit, când a venit ceasul, şi s-a dat dezlegare celui rău, ca Iisus să fie prins şi răstignit… Zice: acum, acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului. Până atunci n-au reuşit să-L prindă. Au încercat, să-L prindă, să-L ucidă cu pietre, dar n-au reuşit, până când nu s-a dat această dezlegare. Important să reţinem această nuanţă: la început nu L-au prins, a fost trimis în Egipt, Domnul L-a păzit, dar când a venit ceasul, L-au prins şi L-au răstignit. De asemenea, cuvântul spus lui Pilat. Zice: n-ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. Să ne amintim de aceste cuvinte în ceasul încercărilor, în ceasul durerilor. Toate sunt îngăduite de Dumnezeu. Răul n-ar avea nici o putere asupra noastră dacă Domnul n-ar îngădui, dacă Domnul n-ar dezlega aceasta. Şi se vede că toate sunt spre binele nostru, spre mântuirea noastră. Prinderea şi răstignirea lui Hristos au fost spre mântuirea întregii lumi. Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

    Aşadar mare este taina credinţei, a dreptei credinţe. Şi Fecioara Maria a fost părtaşă la această taină, vedeţi, de la început, şi până la sfârşit, şi până în veşnicie: Fecioara-Mamă a fost nedespărţită de Fiul ei Iisus Hristos până la răstignire şi ea a fost prima care s-a bucurat şi de Înviere. Nimeni nu L-a văzut pe Hristos înviind. Toţi L-au văzut înviat. Dar cred că Fecioara L-a văzut înviind. Ea a fost într-o legătură atât de strânsă, încât ea L-a văzut înviind. A trăit această minune a Învierii împreună cu Fiul ei Iisus Hristos. Şi sigur că după Înviere, împreună cu Apostolii şi cu Domnul înviat şi ea a fost acolo, bucurându-se şi pregătindu-se prima comunitate creştină, pregătindu-se Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. A fost prezentă şi la Pogorârea Sfântului Duh, împreună cu Apostolii, în rugăciune. Dar, a venit şi ceasul ca să plece din această lume. Și a murit… Aşa cum mor toţi oamenii, aşa cum a murit şi Fiul ei Iisus Hristos, dar a murit cu pace… Nu cred că a murit nici de bătrâneţe, nici de boală. Ci a murit de dor. Cred că dragostea faţă de Fiul ei a desfăcut legătura aceasta de negrăit dintre suflet şi trup. Şi aşa, s-a mutat la cereştile locaşuri…

    Şi după trei zile, i s-a deschis mormântul, pentru că Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântarea ei, a ajuns după trei zile, şi a dorit să o vadă chiar şi aşa, s-au dus la mormânt, şi l-au găsit gol. Aşa cum a fost găsit gol şi mormântul Fiului ei, Iisus Hristos, după trei zile… În acelaşi chip, vedeţi, şi mormântul Fecioarei a rămas gol. Şi până astăzi este mărturie. Nicăieri nu se vorbeşte despre moaştele Maicii Domnului. Vedeţi că în tradiţia ortodoxă este acest cult al sfintelor moaşte. Nimeni, vreodată, nu a revendicat moaştele Maicii Domnului. Deci se vede că trupul ei nu a rămas în mormânt, nu a rămas în această lume, a fost ridicat şi trupul ei la cer. Cumva, Maica Domnului este prima care s-a bucurat de Înviere, prin puterea Fiului ei Iisus Hristos, Stăpânul vieţii şi al morţii; este un fel de arvună a învierii noastre a tuturor. Şi acum ea este de-a dreapta Tronului lui Dumnezeu, şi se roagă pentru noi, mijloceşte pentru noi, aşa cum am cântat de atâtea ori în tropare: Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, mutate-te-ai la viaţă fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre. Aşadar vedem cum Fecioara Maria a ales partea cea bună, ce a însemnat pentru ea partea cea bună, care niciodată nu se va lua de la ea. Adică L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea, L-a iubit pe Fiul ei Iisus Hristos, de asemenea.

    Acum, dacă Maria, sora lui Lazar, a ales partea cea bună şi ea, şi Domnul a fericit-o, înseamnă că toţi suntem chemaţi la aceasta, Domnul pe toţi ne aşteaptă, de la toţi doreşte acelaşi lucru, să alegem partea cea bună. Care să nu se ia niciodată de la noi. Din nefericire, mă tem că semănăm mai mult cu Marta decât cu Maria. Mereu alergăm, mereu vrem să facem multe, toate trebuie, trebuie să fac aceasta, trebuie să fac cealaltă, trebuie să merg, trebuie să vin, nu avem timp de nimic. Iată că doar un singur lucru trebuieşte, acesta este singurul lucru care trebuie: Hristos. Mântuirea noastră, Viaţa cea veşnică. Dacă nu-L alegem pe Hristos, dacă nu-L dobândim pe Hristos ca Viaţă a vieţii noastre, chiar dacă vom avea toată lumea la picioarele noastre, nu înseamnă nimic; într-o zi vom pierde totul. Şi-atunci, pentru noi se va deschide întunericul cel mai dinafară. Pentru că în afara lui Hristos nu poate să fie nici lumină, nici viaţă.

    Astăzi, noi am ales partea cea bună, iată, am venit, foarte mulţi, şi preoţi, şi credincioşi, şi mai de aproape, şi mai de departe, am venit, şi ne-am aşezat la picioarele lui Iisus, ca să ascultăm cuvintele Lui, mai mult, să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui, pentru că El ni se oferă ca hrană, ca mâncare şi băutură, zice: Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură, cine nu va mânca Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu nu va avea viaţă întru el. Aşadar fericiţi suntem că astăzi am ales să venim şi să stăm la picioarele lui Iisus, să ascultăm cuvintele Lui şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui. Dar şi mai fericiţi am fi dacă am face aceasta în fiecare zi. În fiecare zi să-L alegem pe Hristos, în fiecare zi să alegem partea cea bună. Este nepotrivit ca un creştin, care şi-a dăruit viaţa lui Hristos atunci când s-a botezat, care a promis, a făgăduit: mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată trufia lui, şi mă unesc cu Hristos, această făgăduinţă este pentru veşnicie. Aşadar este nepotrivit, de vreme ce am promis, am făgăduit, să ne lepădăm de acest legământ, să-l călcăm, să-I întoarcem spatele lui Hristos şi să alegem iarăşi lumea, să alegem iarăşi parte cea rea, partea diavolului; este o mare contradicţie, o mare schizofrenie dacă vreţi. Adică iată astăzi am venit, aici la Mănăstirea Dobric şi am ales să stăm la picioarele lui Iisus, poate că vom face la fel şi duminică, şi în alte duminici şi sărbători, dar în celelalte zile ce facem, unde ne ducem, ai cui suntem? Dacă nu-L alegem pe Hristos, ai cui rămânem? Cine ne va lua în stăpânire? Cu siguranţă că cel rău, pentru că el, din clipa Botezului, nu mai este stăpânul nostru dar rămâne adversarul nostru până la ultima răsuflare. Şi nu ne cruţă. Abia aşteaptă un asemenea moment de slăbiciune, de lipsă de trezvie, şi va reintra în viaţa noastră, va pune iarăşi stăpânire pe noi, şi greu vom ieşi din această stăpânire; este nevoie de multă pocăinţă şi de multă umilinţă.

    Aşadar, îndemnul meu, cuvântul meu, pe care aş vrea să vi-l pun astăzi la suflet este acesta: să nu fim creştini doar de duminică şi de sărbătoare, ci în fiecare zi să-L alegem pe Hristos, să alegem partea cea bună care niciodată nu se va lua de la noi. Poate vă veţi întreba: dar cum să facem aceasta, nu putem merge în fiecare zi la biserică, sau la mănăstire, nu putem să ne împărtăşim în fiecare zi; este adevărat, şi totuşi, fiecare zi pe care ne-o dăruieşte Domnul este o zi a mântuirii, este o icoană a veşniciei, fiecare zi este unică, nu este o înşiruire de zile, una, a doua, a treia, ci fiecare zi este o zi una, zi unică: dimineaţa ne trezim, ca icoană a facerii noastre, a aducerii  noastre din nefiinţă la fiinţă de către Bunul Dumnezeu, trăim în ziua aceea, ca icoană şi ca pregustare a veşniciei, iar seara ne culcăm, ca semn, ca simbol al morţii care ne aşteaptă la sfârşitul acestei vieţi pământeşti… Deci vedeţi, fiecare zi este o pregătire a  noastră pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru viaţa veşnică. La Paşti, unde iarăşi venim foarte mulţi, auzim acel stih din Psalmi: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-ânsa. Dar cuvântul acesta este adevărat în fiecare zi. Fiecare zi pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu este o zi pe care a făcut-o să ne bucurăm şi să ne veselim într-ânsa; este o zi a mântuirii, şi nu trebuie să pierdem această zi, pentru că s-ar putea să nu mai prindem încă una. Ştiţi cu ce cuvinte ne ducem spre somn, dacă citiţi rugăciunile din Ceaslov, sau din cartea de rugăciuni, spunem acolo printre altele: au nu-mi va fi acest pat groapă? Oare vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Nu putem şti. Aceasta este taina lui Dumnezeu. S-ar putea să mai avem o zi, s-ar putea să nu mai avem. Şi-atunci, dacă astăzi ne-am trezit la o nouă zi, să-I mulţumim lui Dumnezeu din toată inima. Să-ncepem ziua cu rugăciune, şi cu o rugăciune stăruitoare, cu o rugăciune fierbinte, mai mult decât o Sfântă Cruce sau un Doamne ajută. Poate că măcar cinci, zece minute de rugăciune fierbinte care să înmoaie inima, să se aprindă ceva acolo în inima noastră în timpul acestei rugăciuni, şi această rugăciune ne va pecetlui toată ziua.

    Poate să ne facem un program de lectură biblică, după ce ne-am făcut rugăciunea de dimineaţă, să citim şi un cuvânt din Sfânta Evanghelie, sau din Vechiul Testament, le putem lua la rând, sau după o anumită rânduială. Şi să punem la inimă acel cuvânt, să-l transformăm în rugăciune. După aceea, mergând la muncă, sau unde avem de mers, cu Doamne. Să nu vorbim singuri, să nu lăsăm mintea să zburde aiurea. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta. Doamne, Îţi mulţumesc, când ai o bucurie. Doamne, iartă-mă, când greşeşti. Doamne, ajută-mă, când eşti la nevoie. Toate cu Doamne. Să nu fim singuri niciodată, nici măcar o clipă. Toate gândurile să fie transformate în rugăciune. Dacă avem timp, să mai citim un acatist, un paraclis, o catismă din Psaltire, fiecare simte un anumit fel de rugăciune, sau pur şi simplu să ne aşezăm în tăcere şi să spunem câteva minute Rugăciunea lui Iisus, iar seara, iarăşi să mergem spre somn cu rugăciune, cu rugăciune fierbinte, cu rugăciune stăruitoare. Şi aşa să adormim.

    Aşadar vedeţi cum fiecare zi poate să fie o zi a mântuirii. O zi în care să-L alegem pe Hristos, o zi în care să ţinem seamă de cuvântul lui Hristos. Tot ceea ce nu putem face cu binecuvântarea lui Dumnezeu să nu facem. Dacă este vreun lucru pentru care nu ne putem ruga şi nu putem spune Doamne ajută-mă, acel lucru să nu-l facem. Dacă nu pot spune: Doamne, ajută-mă să fur, apoi să nu fur. Şi dacă nu pot spune: Doamne, ajută-mă să mint, apoi să nu mint. Deci tot ce nu pot face cu rugăciune, să nu fac, pentru că acel lucru va fi spre pierzania mea. Şi va fi o poartă a diavolului, prin care va intra în sufletul meu şi va pune stăpânire pe mine, posibil pentru veşnicie, dacă nu voi reuşi să mă căiesc îndeajuns şi să ies iarăşi din stăpânirea lui.

    Aşadar, în felul acesta putem alege în fiecare zi pe Hristos şi partea cea bună. Sigur, dacă avem posibilitatea, cei care sunt la oraş, sau stau aproape de mănăstiri unde se slujeşte zilnic, puteţi merge şi la Sfânta Liturghie, puteţi începe ziua cu Sfânta Liturghie, puteţi să vă împărtăşiţi mai des, iar duminica nicidecum să nu lipsiţi, numai de nevoie mare, nu de comoditate. Nici din lene. Ci doar de nevoie mare să lipsim de la Sfânta Liturghie duminica şi-n sărbători. Iar dacă venim la Sfânta Liturghie să nu venim doar ca simpli spectatori, ci să venim ca împreună slujitori. Dacă preotul care slujeşte Liturghia se pregăteşte cu rugăciune şi cu post, ca să slujească şi să se împărtăşească, la fel toţi cei prezenţi ar trebui să facă: să vină la Sfânta Liturghie cu rugăciune, de cu seară, şi dimineaţa, cu post, pe nemâncate, şi aşa, să fim pregătiţi, iată, să ne putem împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului, la fiecare Sfântă Liturghie, dacă se poate. Iar dacă din anumite pricini nu putem face aceasta, să ne căim, să nu trăim aceasta ca pe o normalitate. Dacă astăzi unii n-o să vă împărtăşiţi, să vă doară lucrul acesta, să plângeţi pentru aceasta, că ar fi trebuit să o faceţi şi n-aţi făcut-o. Pentru că, iată, Hristos ne cheamă, ne aşteaptă, iar noi, stăm pe loc ca şi cum n-am avea nevoie de El. Deci să ne doară atunci când nu ne putem împărtăşi la Sfânta Liturghie, să plângem, şi la următoarea Liturghie să facem tot ce ne va sta-n putinţă să fim pregătiţi să ne împărtăşim.

    Şi aşa, vedeţi, legătura noastră cu Hristos tot mai strânsă, tot mai deplină, ne va transforma, ne va transfigura, şi vom fi şi noi asemenea Preasfintei Fecioare, asemenea Mariei, sora lui Lazăr, şi când vom pleca din lumea aceasta vom pleca cu pace, şi moartea va putea să fie şi pentru noi o sărbătoare, suprema noastră Liturghie, la moartea fiecăruia ar trebui să spunem: ale Tale dintru ale Tale, Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate…

    Acolo unde este Maica Domnului acum, acolo unde este Mântuitorul Iisus Hristos, acolo suntem aşteptaţi şi noi. Domnul s-a rugat pentru aceasta, zice: Mă rog, Părinte, ca acolo unde sunt Eu, să fie şi slujitorii Mei. Să ne rugăm şi noi astăzi, la această Sfântă Liturghie, să ne pregătească Domnul loc, să nu se scârbească de noi şi de păcatele noastre, să nu ţină seama de păcatele noastre ci să le treacă pe toate cu vederea, să le spele cu Scump Sângele Său, şi să ne primească pe toţi cu milostivire la masa Sa, în Împărăţia Sa, Amin. Iertaţi-mă.

***