Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Tomii

5 mai 2019

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, iubiţi credincioşi,

Hristos a Înviat!

    Îndată după Învierea Sa din morţi, prima grijă a Mântuitorului Iisus Hristos a fost aceea de a-i întâlni pe ucenicii Săi, care erau cuprinşi de frică şi de tulburare, stăteau ascunşi de frica iudeilor care începuseră prigoană împotriva lor, şi oarecum îşi pieduseră încrederea în toate cuvintele pe care Domnul le-a îndreptat spre ei în timpul slujirii Sale, în timpul propovăduirii Sale. Au uitat tot, pentru că Mântuitorul îi pregătise, şi le vestise. Că se vor întâmpla toate acestea, că va fi batjocorit, şi condamnat la moarte pe nedrept, dar că va învia a treia zi. Însă aceste cuvinte n-au rămas în inima lor. Și când L-au văzut răstignit, s-au speriat, s-au tulburat, şi la picioarele Crucii n-a rămas decât ucenicul iubit  Ioan şi Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

    Aşa că Domnul, după Înviere îndată S-a dus acolo unde erau ei ascunşi, şi a intrat prin uşile încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi sigur că toţi au rămas cuprinşi de uimire, de bucurie, nu le venea să creadă ceea ce vedeau. Şi la această întâlnire nu a fost de faţă Apostolul Toma. Şi când ucenicii s-au întâlnit cu el, i-au vestit, zice: L-am văzut pe Domnul. Şi Toma a răspuns şi a zis: dacă nu voi vedea rănile, şi dacă nu voi pune eu însumi degetul meu în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, cum ar fi ziua de astăzi, ucenicii au fost iarăşi împreună, de data aceasta fiind şi Toma de faţă. Şi Domnul a venit la ei, de data aceasta în mod deosebit pentru Toma, pentru că ştia frământarea şi tulburarea inimii lui, frâmântarea lui. Cu siguranţă că Toma îşi dorea să fie adevărat ceea ce a auzit, dar, a simţit nevoia aceasta, să se încredinţeze. Și, vedeţi cum spune slujba praznicului, că el de fapt s-a încredinţat, şi prin aceasta ne-a făcut bine nouă tuturor; oarecum a fost fericită îndoiala lui. Încredinţându-se el, iată, atâtea şi atâtea generaţii de creştini s-au încredinţat că Hristos a înviat, şi că El este Stăpân peste întreaga zidire, este Stăpânul vieţii şi al morţii.

    Şi cred că noi toţi, nu putem să-l condamnăm cu mare asprime pe Apostolul Toma că a avut ezitarea aceasta şi dorinţa de a se încredinţa, pentru că eu cred că toţi suntem la fel. Toţi ne dorim să-L vedem pe Dumnezeu. Nu ne este suficientă credinţa. Nu este suficient să ştim, doar să ştim că Dumnezeu există. Am vrea să-L şi cunoaştem. Chiar am vrea şi noi să-L pipăim. Să-I auzim glasul. Aşa cum L-a auzit Toma, şi aşa cum L-au auzit ceilalţi Apostoli. Şi, revenind la cele ce s-au petrecut acolo, Domnul când a intrat la ei s-a dus deîndată la Toma şi i-a zis: adu degetul tău şi pune-l în coasta Mea, pipăie şi vezi că Eu Însumi sunt, şi nu fii necredincios, ci credincios. Şi-atunci, Toma a căzut în genunchi, şi a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu. A fost cuprins de emoţie, de bucurie, şi a dat această mărturie, pe care şi noi va trebui să o dăm până la sfârşitul veacurilor, că Iisus Hristos este Domnul şi Dumnezeul nostru al tuturor, împreună cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt. Iar ca să putem da şi noi această mărturie, avem şi noi nevoie de încredinţare. Am vrea şi noi să pipăim rănile Domnului.

    Şi poate că ne întrebăm cum ar fi cu putinţă aceasta. Acum, în chip duhovnicesc, Trupul lui Hristos este Biserica. Noi, toţi cei botezaţi, alcătuim Trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos. Toţi ne-am bucurat duhovniceşte de învierea lăuntrică, de învierea duhovnicească prin Taina Sfântului Botez, dar nu numai, prin toate Sfintele Taine, în mod deosebit prin Dumnezeiasca Împărtăşire. Ori de câte ori ne împărtăşim, noi Îl primim pe Hristos Cel înviat înlăuntrul nostru, în fiinţa noastră, în mintea şi-n inima noastră. El este la fel de viu şi de prezent cum a fost împreună cu ucenicii, şi cum este acum pretutindenea, pe faţa acestui pământ, dar nu numai, pentru că El este şi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, pe Scaun şezător.

    Iar rănile acestui Trup tainic al Domnului sunt toţi cei ce suferă. Cei flămânzi, cei însetaţi, cei goi, cei lipsiţi de adăpost, cei închişi, toţi cei ce suferă. Toţi cei ce sunt răniţi, din diferite motive. Din pricina păcatelor, sau din pricina nedreptăţilor. Dar sunt suflete şi trupuri rănite, pe care dacă noi le vom atinge, prin dragostea noastră şi prin slujirea noastră, cu siguranţă că vom simţi prezenţa şi dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Încercaţi să faceţi aceasta. Dacă simţiţi că vă este credinţa slabă şi puţină, încercaţi să vă apropiaţi de cei suferinzi, încercaţi să faceţi un bine cât de mic, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos, şi Domnul vă va încredinţa deîndată că a primit jertfa voastră, că a primit dragostea voastră, pentru că ne spune, ne încredinţează că nici măcar un pahar cu apă nu va trece neobservat. Deci un simplu pahar cu apă dacă-l dăm în Numele Domnului nostru Iisus Hristos, el ne va fi răsplătit în Ziua cea de Apoi, dar nu numai; încă de pe acum Domnul va revărsa cu îmbelşugare bunătatea Sa peste sufletul şi peste trupul nostru.

    Cu siguranţă că sunt şi alte modalităţi de a ne întări şi de a ne spori credinţa. Întâlnirea cu oamenii sfinţi, cu oamenii cu viaţă sfântă, care trăiesc deplin legătura lor cu Mântuitorul Iisus Hristos, ei pot fi o mărturie vie. Pot să ne cucerească de cele mai multe ori fără cuvinte. Simpla lor prezenţă poate să trezească în sufletul nostru pocăinţa, umilinţa, rugăciunea, dorinţa de a-L cunoaşte şi de a-L sluji pe Domnul. Sfântul Irodion, pe care îl pomenim acum după câteva zile, pentru că ziua lui de pomenire a fost în 3 mai, dar astăzi ne-am întâlnit să-l cinstim în mod deosebit, pentru că este patronul bisericii dumneavoastră, el a fost un asemenea om. Plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, şi a făcut mult bine; şi în timpul vieţii, dar şi după moarte. La mormântul lui se făceau vindecări de boli, izgoniri de demoni, şi multe alte binefaceri, pentru că el a fost un om purtător de Duh şi de credinţă.

    De asemenea, întâlnirea cu persoanele sfinţite. Ar trebui cumva să facem această disticţie: între oameni sfinţi, şi oameni sfinţiţi. Cred că de cele mai multe ori facem confuzie. Nu este acelaşi lucru să fii sfânt şi să fii sfinţit. Poţi să fii sfinţit şi să nu fii sfânt. Noi, cei care slujim la Sfântul Altar, episcopii şi preoţii şi diaconii, suntem sfinţiţi, dar nu neapărat avem încă o viaţă sfântă. Ne luptăm pentru aceasta, dar încă nu ne putem numi sfinţi. Aşadar, întâlnirea cu persoanele sfinţite, dar care slujesc cu devotament şi cu dăruire, poate să fie de asemenea un prilej de a ne întări şi de a ne spori credinţa şi dorinţa de a-L cunoaşte şi de a-L sluji pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi, prezenţa la Sfintele Slujbe. Tot ceea ce se întâmplă aici este spre binele nostru, spre mântuirea noastră. Citirea Sfintelor Scripturi, ascultarea şi citirea cuvintelor de învăţătură, toate au menirea să ne sporească şi să ne întărească credinţa. Sfârşitul Evangheliei care s-a citit astăzi a fost aşa: că Iisus a făcut multe minuni, care nu s-ar putea scrie în cărţi, pentru că n-ar încăpea în lumea aceasta dacă s-ar scrie tot ceea ce a făcut Hristos; poate că este o uşoară hiperbolă, dar totuşi, este şi un adevăr. Hristos a spus şi a făcut multe lucruri mari şi minunate pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Și zice Sfântul Evanghelist Ioan că în Sfânta Evanghelie toate s-au scris ca noi să credem că Iisus este Hristosul, şi crezând, viaţă să avem în Numele Lui. Iată de ce trebuie să credem în Iisus Hristos: pentru că numai El este dătător de viaţă. Nimeni nu poate să dea viaţă. El este izvorul vieţii. Tot Sfântul Evanghelist Ioan zice în Prologul Evangheliei sale, care s-a citit în ziua de Paşti, că: La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul, toate s-au făcut prin El, şi pentru El. Deci iată: Iisus Hristos este raţiunea de a fi a întregii existenţe. Dacă nu-L cunoaştem pe El, nu vom avea bucuria de a trăi. Şi din nefericire sunt mulţi oameni care nu-L cunosc, dar care tânjesc după adevăr şi după viaţă. Şi caută, în felurite locuri şi moduri, dar nu găsesc, nimic nu-i împlineşte, nimic nu-i hrăneşte. Până când nu Îl descoperă pe Mântuitorul Hristos. Aşa că este de mare însemnătate să participăm la Sfintele Slujbe, să fim cu luare-aminte la tot ceea ce se cântă, la tot ceea ce se rosteşte, la tot ceea ce se citeşte. Să citim şi acasă Sfintele Scripturi şi cărţile duhovniceşti, dar să le citim cu luare-aminte, fără grabă, să ne rugăm mai înainte de a citi, ca Domnul să ne lumineze mintea. Să nu citim în duh de iscodire, ci să citim cu evlavie şi cu credinţă. Şi atunci Domnul ne va lumina şi ne va deschide mintea, aşa cum a făcut-o cu Luca şi Cleopa; care, ştiţi, cum erau în drum spre Emaus, şi ei tulburaţi de cele ce s-au întâmplat, şi ni se spune că Domnul, în chipul unui străin, a început să le descopere din Scripturi toate locurile care vorbeau despre El şi cum că aşa trebuia să pătimească Hristos şi apoi să intre în slava Sa. Deci, cu multă evlavie şi cu multă rugăciune să ne apropiem de Sfintele Scripturi.

    Şi cu siguranţă că leacul cel mai puternic pentru toate neputinţele noastre este Sfânta Împărtăşanie. Trupul şi Sângele Domnului. Hristos a venit în această lume nu ca să aducă o nouă religie sau o nouă morală, nu ca să clatine împărăţiile acestei lumi. Ci El a venit ca să Se dăruiască lumii ca Viaţă. Zice: Eu sunt Pâinea cea vie care M-am pogorât din Cer să Mă dau hrană lumii. Trupul Meu este adevărata mâncare, şi Sângele Meu adevărata băutură. Cine nu va mânca Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu nu va avea viaţă întru el. Auziți, nu va avea viaţă întru el. Deci nu este suficientă viaţa biologică. Pentru că omul nu este numai trup. El este şi duh, şi are nevoie şi de hrană spirituală. Această hrană este Cuvântul şi Euharistia, adică Sfânta Împărtăşanie. Şi să ne străduim, ori de câte ori venim la Sfânta Liturghie, să ne străduim să venim pregătiţi pentru a ne putea şi împărtăşi. Adică să ne spovedim cu regularitate, să încercăm să nu avem păcate grele pe suflet care să fie opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, întotdeauna să venim la Sfânta Liturghie pe nemâncate, aşa încât să putem să ne împărtăşim, ori de câte ori venim aici. Pentru că mi se pare foarte nepotrivit să fim prezenţi, Domnul să ne cheme, prin gura preotului, zice: cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă, iar noi să stăm pe loc. Înseamnă că fie nu înţelegem, fie nu avem nevoie, sau ni se pare că nu avem nevoie. Așa cum avem nevoie de hrană în fiecare zi, poate chiar de trei ori pe zi sau chiar de mai multe ori pentru unii, pentru că altfel nu putem să ne susţinem viaţa biologică, la fel şi din punct de vedere duhovnicesc avem nevoie de hrană ritmic, periodic. Şi Împărtăşania este de fapt pentru o singură zi. De aceea se poate face Liturghia zilnic, dar nu se poate face de mai multe ori pe zi. Sigur că nu toţi aveţi privilegiul de a veni la Sfânta Liturghie în fiecare zi, dar măcar duminica, şi în sărbători, când se poate, când nu vă împiedică vreun serviciu din acesta care vă impune să mergeţi şi duminica la lucru, atunci neapărat osteniţi-vă să veniţi pregătiţi ca să primiţi această hrană dătătoare de viaţă.

   Şi atunci veţi vedea cum se schimbă tot. Prezenţa lui Hristos ne transfigurează pe nesimţite. El pătrunde în mădularele noastre, în rărunchi şi în inimă, arde spinii păcatelor noastre şi devenim făpturi noi, începem să semănăm tot mai mult cu El. Şi de fapt acesta este obiectivul. El este adevăratul Chip al lui Dumnezeu, dar şi adevăratul chip al omului. Şi noi trebuie să avem mereu privirea aţintită spre El, pentru că aşa cum a trăit El în această lume, aşa şi noi trebuie să trăim în această lume, în smerenie şi ascultare, în păzirea poruncilor dumnezeieşti, mergând până la capăt, chiar cu preţul vieţii, să nu ne lepădăm de credinţă, şi apoi, acolo unde este El de-a dreapta Tatălui în Împărăţia Cerurilor, acolo suntem aşteptaţi şi noi. Pentru că Domnul S-a rugat pentru aceasta. În Gheţimani a zis: Părinte, Mă rog ca acolo unde sunt Eu, să fie şi ucenicii Mei. Deci loc este pentru noi toţi, doar trebuie să ne dorim acest lucru.

A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin. Hristos a Înviat!

***

Preasfințitul Teofil

Cuvânt după Sfânta Liturghie – Duminica Tomii

5 mai 2019

     Să ştiţi că e o mare taină. E o mare taină. Suferinţa este mult mai proprie harului. Atunci când pătimim câte ceva, cât de mică suferinţă, şi pe care o punem înaintea Domnului cu smerenie, aceasta atrage foarte mult harul lui Dumnezeu. Şi de aceea, când vi se întâmplă câte ceva, câte-o durere, sau câte-o, ştiu eu, încercare, încercaţi să nu, să nu cârtiţi, să nu vă împotriviţi, ci spuneţi Doamne acum dacă Tu ai îngăduit aceasta, Tu ajută-mă şi Tu dă-mi putere şi să fie spre mântuire. Dacă am putea, ar fi foarte mare lucru ca atunci când suntem în suferinţă şi în durere, chiar să-I aducem slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru durerea pe care a îngăduit-o asupra noastră. Încercaţi aceasta, şi veţi vedea, veţi vedea, din experienţă ce, ce înseamnă.

               Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să vă ajute pe toţi.

***