Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Catedrala Mitropolitană Cluj

23 aprilie 2018 

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuviși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

Hristos a Înviat!

    Iată la pomenirea la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, Sfânta Evanghelie ne vorbește mai întâi despre dragoste. Ne amintește și ne avertizează și în legătură cu ura, pe care o putem întâlni în această lume, dar mai întâi ne vorbește despre dragoste. „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul, așa cum și Eu v-am iubit pe voi”, zice Domnul. Iată ne arată și măsura, și întotdeauna, cuvântul despre dragoste este un cuvânt care ne bucură, ne mângâie sufletul, pentru că sufletul nostru tânjește după dragoste. Toată lumea caută dragostea. Dar nu toată lumea găsește, nu toată lumea știe ce să facă, și cum să facă, să dobândească dragostea în suflet.

    Noi când auzim de mucenici, și de mucenicie, prima dată gândul ni se duce la suferință. La ură, la răutatea oamenilor. Și aceasta este o realitate. Dar este de dorit să înțelegem că nu răutatea, nu ura l-au făcut pe Sfântul Gheorghe mucenic. Ci dragostea lui fierbinte față de Mântuitorul Iisus Hristos. Faptul că el Îl iubea pe Mântuitorul din toată inima, din tot sufletul, și din toată puterea.

    Era ofițer, în armata lui Dioclețian, undeva la sfârșitul secolului III a trăit, și avea o poziție foarte înaltă. Dar la un moment dat Dioclețian a pornit o prigoană cumplită împotriva credinței creștine, și atunci, tânărul ofițer Gheorghe s-a văzut pus în situația de a alege între împăratul pământesc, Dioclețian, și Împăratul ceresc, adică Mântuitorul Iisus Hristos. Și, se vede că L-a ales pe Mântuitorul Iisus Hristos, a înțeles că El este Adevărul și Viața, El este rațiunea de a fi a întregii existențe, și chiar dacă ar fi renunțat la El pentru o vreme, pentru a se bucura de onorurile pământești, tot ceea ce presupunea statutul de ofițer în armata lui Dioclețian, știa că la un moment dat pe toate acestea le va pierde. Într-o zi va muri, și se va duce în fața lui Hristos, și atunci ce va spune, ce va putea să spună în fața lui Hristos, Care ne-a învățat că nu trebuie să iubim pe nimeni și nimic mai mult decât pe El. Zice: Cine iubește pe tată sau pe mama, pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, cine-și iubește însăși viața sa, nu poate să fie ucenicul Meu. Iată, Sfântul Gheorghe L-a iubit pe Mântuitorul Iisus Hristos mai mult decât viața sa pământească, mai mult decât bucuriile acestei lumi, și bine-nțeles că nu a pierdut nimic. Iată noi astăzi îl slăvim, el astăzi se bucură de cinstire din partea întregii lumi creștine. Nu doar creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe, ci și alte comunități creștine îl respectă, au evlavie, sunt atâtea popoare, atâtea orașe din toată Europa care îl au ca și ocrotitor. Armatele creștine s-au pus mereu sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Așadar, a renunțat la slava pământească, dar a dobândit slavă cerească, care nu se trece, care rămâne în veșnicie.

    Mântuitorul Iisus Hristos, dacă privim la viața Lui pământească, ne-a oferit aceeași pildă, pentru că El nu ne-ar putea cere ceea ce nu a făcut El mai întâi. Și El a fost pus în situația de a alege. Între a fi împărat pământesc, sau a rămâne Împărat ceresc, Împărat al tuturor veacurilor. Și, știm că Mântuitorul Iisus Hristos a ales ascultarea față de Tatăl, până la moarte. Zice: Eu nu am venit în această lume ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui Meu Care M-a trimis. Dar și față de om, Mântuitorul a arătat dragoste desăvârșită. Chiar dacă omul s-a purtat atât de urât cu El, El nu S-a lepădat de om, a mers împreună cu omul până în adâncurile iadului. Așadar, tot așa, pe Fiul lui Dumnezeu nu ura oamenilor L-a făcut Mântuitorul lumii, ci dragostea Lui desăvârșită față de Tatăl, și bine-nțeles față de toți oamenii, față de tot omul care vine în această lume. În același fel s-au purtat toți mucenicii și toți oamenii sfinți.

    Acum, s-ar putea ridica în inima noastră, în sufletul nostru, două mari întrebări: cum a reușit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să dobândească o asemenea dragoste în sufletul său, pentru că noi toți ne dorim să-L iubim pe Mântuitorul din toată inima, ne dorim să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Și totuși, nu simțim că am avea acestă dragoste. La fiecare spovedanie mărturisim, începem cu această mărturisire: nu-L iubesc pe Dumnezeu; nu-l iubesc pe aproapele. Nu știm ce fel de viață a trăit Sfântul Gheorghe, așa, de zi ci zi, ce rânduială, dacă avea o rânduială de rugăciune, dacă mergea în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Biserică, pe vremea aceea cultul nu era așa de bine dezvoltat și de rânduit cum îl avem noi în zilele noastre, creștinii se adunau pe ascuns și săvârșeau Sfânta Liturghie, dar mă gândesc că era nelipsit de la fiecare adunare unde se săvârșea Sfânta Liturghie, unde se putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Și cred că în viața de zi cu zi se străduia să păzească poruncile lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul ne-a lăsat acest așezământ, zice: Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Sfântul Gheorghe L-a iubit pe Mântuitorul, și cu siguranță că se străduia să păzească poruncile Domnului în fiecare zi. Și dacă a reușit să fie ascultător în cele mici, în viața de zi cu zi, iată că și în cele mari, atunci când a fost pus în situația de a alege între a-și păstra viața pământească și onorurile sau a le pierde, L-a ales pe Hristos, a ales ascultarea față de cuvântul Lui. Și-n felul acesta el a biruit. A devenit purtător de biruință. Pentru că Însuși Domnul S-a făcut biruință în sufletul lui, în inima lui. El nu singur a biruit, ci împreună cu Domnul, în comuniune cu Domnul.

    Și, acum a doua întrebare care, în mod firesc, se poate naște în sufletul nostru: cum să dobândesc eu asemenea dragoste, cum aș putea eu să-L iubesc pe Mântuitorul Iisus Hristos din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea, în așa fel încât să pot să-mi dau viața pentru El dacă ar fi nevoie. Și răspunsul mă gândesc că ar trebui să fie același. Nu cred că am putea avea o altă cale decât cea pe care a parcurs-o Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Întâi de toate trebuie să credem că Hristos este Adevărul și Viața. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este rațiunea de a fi a întregului univers, și bine-nțeles, a fiecărui suflet, a fiecărui om. Dacă înțelegem și credem acest lucru cu tărie, atunci viața noastră va fi trăită în această lumină a adevărului lui Hristos. Fiecare zi o vom începe cu acest gând, cu această dorință, de a-L asculta pe Hristos, de a-I păzi cuvântul. În cele mai banale situații pe care le întâmpinăm în viața obișnuită. Poate începând de la rugăciune, de la programul de rugăciune. De câte ori nu renunțăm la rugăciunea de dimineață, sau la rugăciunea de seară, pe motiv că suntem obosiți, pe motiv că nu avem timp, că poate avem ceva mai important de făcut… N-ar trebui să renunțăm. Ar trebui poate să sacrificăm zece, cinsprezece minute din somnul nostru pentru a începe ziua cu rugăciune, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu dorința de a nu păcătui. Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Și dacă vom porni cu această rugăciune și cu această dorință, atunci de bună seamă că pe parcursul zilei, dacă vom întâmpina situații în care trebuie să alegem, Domnul ne va ajuta, ne va întări cu harul Său. Dacă va trebui să spunem o minciună, sau ni se va părea că ar fi mai bine să mințim decât să spunem adevărul, totuși ne vom aminti că doar adevărul ne face liberi. Dacă vom simți în vreun fel nevoia, sau pornirea, mai bine zis, de a-l judeca pe aproapele nostru, de a-l osândi, ne vom aminti deîndată, harul Sfântului Duh ne va pune imediat în minte și-n inimă că Hristos este singurul Judecător, și că eu mai degrabă trebuie să privesc la păcatele mele, și să nu-l osândesc pe fratele meu. Și așa, în toate împrejurările vieții, harul ne va ajuta, ne va întări, ne va da putere să mergem pe calea lui Hristos, pe calea poruncilor Lui. Și dacă, vreodată, vom fi puși în situația în care s-a aflat Sfântul Gheorghe sau alți martiri, de a ne da viața pentru Hristos, să știți că tot harul ne va întări în acel ceas. Nu de la noi va fi curajul și puterea, ci de la Hristos. Dar dacă nu vom reuși să facem aceasta în lucrurile mici, în lucrurile mărunte, atunci cu siguranță că nici în situațiile majore nu vom fi în stare să o facem și cu foarte multă ușurință ne vom lepăda de Hristos și ne vom pierde mântuirea, vom pierde viața și fericirea veșnică.

    Așadar, aș dori să rămânem cu această învățătură, cu acest cuvânt: că nu ura și răutatea pe care o întâlnim în această lume ne transformă în mucenici, martiri, în martori și mărturisitori ai lui Hristos, ci dragostea noastră față de El, fidelitatea noastră față de poruncile Lui. Să stăruim în fiecare zi, în fiecare clipă să păzim cuvântul Lui, și-atunci harul Lui ne va întări, ne va da putere să-L mărturisim. Și la tot ceea ce am renunțat, toate cele pe care le-am pierdut în această lume, El ni le va dărui însutit, pentru că ne promite acest lucru și vedem la Sfântul Gheorghe, că s-au împlinit aceste cuvinte, zice: Cine va pierde, pentru Mine și pentru Evanghelie, familie, și părinți, și averi, însutit va câștiga, și viața veșnică va moșteni.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin.

 Hristos a Înviat!

***