Preasfințitul Teofil

Parabola Samarineanului Milostiv – Cuvânt la Sfânta Liturghie

13 noiembrie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiţi credincioşi,

    Astăzi, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie am ascultat citindu-se Parabola Samarineanului Milostiv. Poate că multora vă este cunoscută, mai ales dacă mergeți la Taina Sfântului Maslu, este prima Evanghelie care se citește la Sfântul Maslu.

    Această Parabolă Mântuitorul a dat-o ca răspuns la un învățător de Lege din vremea Sa, care s-a dus la El cu această întrebare: Ce să fac, ca să moștenesc viața veșnică? Și Domnul i-a răspuns, la început, tot printr-o întrebare: Ce este scris în Lege, cum citești în ea? Adică tu care ești dascăl, care ești învățător de Lege, ar trebui să știi ce trebuie să faci ca să moștenești viața veșnică. Să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima, să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți. Și-atunci învățătorul de Lege stăruie cu o altă întrebare, Dar cine este aproapele meu, ca să-l iubesc din toată inima, să-l iubesc ca pe mine însumi? Cine este acest aproape al meu, pe cine trebuie să-l iubesc în felul acesta? Și-atunci, Mântuitorul rostește această Parabolă a Samarineanului Milostiv.

    Și-anume zice că un om se cobora de la Ierusalim la Ierihon, și în drumul său tâlharii s-au năpustit asupra lui, l-au rănit, i-au furat toate și l-au lăsat acolo la marginea drumului aproape mort. Plin de răni, plin de sânge. Și, pe lângă el, la un moment dat a trecut un preot, apoi un levit, care se duceau în grabă la Templu. Dar, nu l-au băgat în seamă. Au trecut nepăsători. Măcar că au văzut că este rănit și că ar avea nevoie de ajutor. Și, tot pe acolo s-a întâmplat să treacă și un samarinean; adică un om de altă religie, de alt neam, dar care totuși a avut inimă bună. Și, s-a oprit din drumul său, i-a acordat primul ajutor, i-a legat rănile, i-a turnat pe ele untdelemn, și vin, și-apoi zice că l-a dus la o casă de oaspeți, a purtat grijă de el, și la plecare, stăpânului casei de oaspeți i-a dat doi dinari și i-a zis, Ai grijă de el, și de vei cheltui ceva mai mult, la întoarcere eu îți voi da înapoi. Și-apoi la sfârșit Mântuitorul îl întreabă pe învățătorul de Lege, Cine a fost, așadar, aproapele celui căzut între tâlhari? Și el, a dat răspunsul cel bun: cel care a făcut milă cu el. Adică nu preotul, nu levitul, ci samarineanul. Acela a fost aproape pentru cel căzut între tâlhari. Și-atunci Domnul i-a zis, Păi mergi de fă și tu asemenea. Adică să fii și tu bun și milostiv cu oricine îți iese în cale.

    Foarte important să sesizăm aici o nuanță. Învățătorul de Lege întreabă, Cine este aproapele meu? Iar Domnul la urmă zice, Cine a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Deci cu alte cuvinte nu este important cine este aproapele meu ci cui sunt eu aproapele. Adică de cine mă apropiu eu. Contează foarte mult atitudinea mea față de ceilalți; nu atitudinea celorlalți față de mine, în logica aceasta a mântuirii și al harului, s-ar putea ca în jurul nostru să nu fie întotdeauna oameni care să se poarte frumos cu noi, care să ne iubească, care să ne respecte și totuși, dacă eu vreau să mă mântuiesc, dacă eu vreau să fiu împreună cu Dumnezeu, și aici, și-n veșnicie, atunci eu trebuie să mă port frumos. Eu sunt dator să iubesc. Chiar și pe dușmani, zice Mântuitorul Iisus Hristos. Iubiți pe vrăjmașii voștri. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă. Faceți bine celor ce vă fac rău.

    Aceasta este învățătura Mântuitorului pentru toți cei ce vor să se mântuiască și mă gândesc că noi toți, care suntem astăzi aici în Sfânta Biserică ne dorim să ne mântuim. Dorim să fim împreună cu Dumnezeu; și aici, pe pământ, dar și dincolo de moarte ne dorim același lucru: să fim împreună cu Dumnezeu. Și-atunci, dacă ne dorim acest lucru, noi trebuie să facem tot ce ne-a învățat Mântuitorul Hristos, dar El nu ne-a învățat doar prin cuvânt, nu ne-a lăsat doar vorbe, ci El ne-a arătat și cu fapta, cum trebuie să-l iubim pe aproapele; cât de mare dragoste trebuie să avem față de aproapele. Pentru că El de fapt Și-a dat viața pentru noi toți, pentru fiecare în parte. Și zice, nu este iubire mai mare față de cineva, nu poți să ai o iubire mai mare, decât să-ți dai viața pentru cel iubit. Ori Mântuitorul a făcut acest lucru.  El Și-a dat viața pentru noi. Și noi trebuie doar să ne deschidem inima, ca să-L primim. Vedeți, la fiecare Sfântă Liturghie, pe Acest Hristos Care S-a jertfit pentru noi, noi avem posibilitatea să-L primim, să ne hrănim cu El. La fiecare Sfântă Liturghie Se jertfește. Și noi putem să primim Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Care ni Se dă spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

    Deci să reținem: nu este importantă atitudinea celuilalt față de mine, ci atitudinea mea față de celălalt. Nu cine este aproapele meu, ci cui sunt eu aproapele; adică eu pe cine iubesc, eu față de cine mă port frumos. Și, după învățătura Domnului, noi trebuie să ne purtăm frumos cu toți oamenii; și cu cei apropiați, și cu cei mai depărtați, și cu prietenii, și cu dușmanii, în egală măsură noi trebuie să-i iubim și să-i respectăm pe toți, bine-nțeles dacă și ei se lasă. Pentru că poate fi și această situație: să vrei să ajuți pe cineva și el să nu vrea să fie ajutat. Și atunci tu nu poți să faci nimic. Și-acesta este iadul. Dacă vreodată v-ați întrebat ce este iadul, sau cum poate să ajungă cineva în iad, iată așa. Să vrei să fie ajutat, și tu să nu te lași; să te închizi în tine, să respingi dragostea și bunătatea. Dumnezeu vrea pe toți să ne mântuiască. Dar dacă se întâmplă ca cineva să nu dorească acest lucru, atunci el singur își creează iadul. Pentru că a refuza iubirea lui Dumnezeu, înseamnă a te închide în egoism, în răutate, în întuneric. Și de acolo nu te poate scoate nimeni. Pentru că nu vrei să fii scos. Dar dacă cineva dorește, atunci Dumnezeu mai mult dorește ca noi toți să ne mântuim, ca noi toți să ajungem acolo unde este El.

    În această Parabolă a Samarineanului Milostiv, putem să vedem și un înțeles mult mai adânc. Cumva, prin această Parabolă, este istorisită toată călătoria omului; de când a fost creat și până când va ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Omul acela căzut între tâlhari, care se cobora de la Ierusalim la Ierihon, de fapt este Adam, este omul, fiecare dintre noi care am fost creați de Dumnezeu pentru viață veșnică, pentru fericire, Ierusalimul este imaginea Împărăției lui Dumnezeu, a raiului, coborârea omului de la Ierusalim la Ierihon înseamnă căderea omului în păcat. Ierihonul este un simbol al păcatului. Al omului care trăiește fără Dumnezeu. Care se lasă stăpânit de lucrarea celui rău. Tâlharii care s-au abătut asupra lui sunt de fapt demonii. Diavolii. Și noi știm că primii oameni au căzut, fiind ispitiți de diavol. Și la fel, noi toți suntem ispitiți de diavol, ca să ne abatem de la calea lui Dumnezeu și, vedeți, această lucrare a diavolului produce foarte multe răni în sufletul și-n trupul nostru. Păcatul e cel care ne desparte de Dumnezeu și ne îmbolnăvește, și sufletul, și trupul deopotrivă. Toți suntem răniți. Ne naștem bolnavi, observați. Ne naștem în durere, creștem în durere, murim în durere. Deci după căderea primilor oameni în păcat toți urmașii lor, vedeți, suntem bolnavi. Nimeni nu este fără suferință, fără durere; și, într-un sfârșit, toți murim, și plecăm din lumea aceasta. Deci omul căzut între tâlhari este tot omul. Fiecare dintre noi care suntem răniți într-un fel sau altul de lucrarea diavolului, de lucrarea vrăjmașului. Preotul și levitul, care au trecut nepăsători oarecum pe lângă cel căzut, sunt imaginea Legii celei vechi, a preoției Vechiului Testament, care n-a fost în stare să-l mântuiască pe om.

    Și-a trebuit să vină Mântuitorul Iisus Hristos. Samarineanul Milostiv este o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Care venind în această lume, îi aduce omului cu adevărat tămăduirea, mântuirea. Cu adevărat, El este Cel Care ne leagă rănile, și pune peste ele untdelemn și vin, simbol al Sfintelor Taine. Untdelemnul îl folosim chiar și la botez, cel care urmează să se boteze este uns cu untdelemn. Untdelemnul era folosit chiar și-n terapie, și se folosește până în zilele noastre, se pune pe rană, și-avem și expresia, ulei de pus pe rană, sau alifie de pus pe rană. Este o icoană a milei lui Dumnezeu, a milostivirii. Iar vinul, este un simbol al Sfintei Împărtășanii; al Sângelui lui Hristos. Care Se varsă, pentru iertarea păcatelor noastre. El va spăla păcatele noastre cu Scumpul Său Sânge. Casa de oaspeți, unde este dus acel om rănit, este de fapt imaginea Bisericii. Biserica trebuie să aibă grijă de oameni până la a Doua Venire a Mântuitorului. Stăpânul casei de oaspeți este un simbol al preoției; vedeți că Mântuitorul plecând din această lume, după ce și-a săvârșit lucrarea, i-a lăsat pe Apostoli și pe urmașii Săi, ca să aibă grijă de cei care vor să se mântuiască. Prin săvârșirea Sfintelor Taine. Prin propovăduirea cuvântului, prin mijlocire, prin rugăciuni, și prin toată fapta bună.

    Și-acel cuvânt, pe care i-l spune Samarineanul Milostiv stăpânului casei de oaspeți, De vei cheltui ceva mai mult, la întoarcere îți voi da înapoi, este un cuvânt pentru noi preoții. Care ostenim uneori destul de mult, nu este ușor să fii preot, să fii păstor, să ai grijă de suflete. Și uneori este osteneală multă și poate că uneori și dezamăgire. Sau descurajare. Dar iată Mântuitorul ne dă acest cuvânt; zice, De vei cheltui ceva mai mult, la întoarcere îți voi da înapoi; deci nu va rămâne nerăsplătită osteneala noastră în biserică. Chiar și un pahar de apă zice Mântuitorul, dacă-l dăm în Numele Lui, nu va rămâne nerăsplătit. Deci orice sacrificiu, orice jertfă pe care o facem în Numele Domnului nostru Iisus Hristos și pentru dragostea Lui, nu va rămâne nerăsplătită la a Doua Venire. Deci iată în această Parabolă, avem o icoană a Bisericii, a Tainei Mântuirii. La care toți suntem părtași.

    Și, din această Parabolă poate că mai putem trage o concluzie foarte prețioasă; că aproapele nostru cel mai aproape este de fapt Mântuitorul Iisus Hristos. El S-a apropiat de acel om căzut, dar este aproape de fiecare dintre noi. Trebuie doar să ne deschidem inima spre El. Și dacă noi Îl vom primi în inima noastră și ne vom bucura de dragostea Lui și de milostivirea Lui, atunci la rândul nostru vom putea să facem și noi ceva asemănător. Pentru că i-a zis învățătorului de Lege, Mergi și fă și tu asemenea. E un cuvânt și pentru noi. Dacă noi ne-am bucurat de dragostea Mântuitorului, de bunătatea Lui, de iertarea Lui, de mila Lui, atunci trebuie să facem și noi la fel. Oriunde ne aflăm fiecare, în casa noastră, în familia noastră, la locul de muncă. Sunt atâtea situații unde putem să arătăm dragoste, bunătate, înțelegere. Și câtă lipsă este în viețile noastre de dragoste și bunătate; dar iată nu trebuie să le cerșim, nici nu trebuie să le reproșăm nimănui. Niciodată să nu reproșăm cuiva, nu mă iubești, sau de ce nu mă iubești. Nu. Singura întrebare pe care pot să o pun este, eu, iubesc? Iubesc din toată inima? Iubesc așa cum mă iubește Dumnezeu? Și cum m-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos?

    Deci doar pe mine pot să mă întreb; dacă iubesc sau câtă dragoste am, eu. De mine depinde, nu de celălalt. Pe celălalt nu pot să-l conving să iubească, sau să mă iubească. Dar pe mine pot, și trebuie. Deci dacă ne dorim să fie dragoste în această lume, și în această viață, în viețile noastre, în familiile noastre, trebuie să începem cu noi. Cu inima noastră. Acolo trebuie să vedem ce se întâmplă. Dacă este sau nu este dragoste. Dacă ne-am întâlnit sau nu ne-am întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos, dacă-L cunoaștem sau nu-L cunoaștem, dacă-I împlinim sau nu-I împlinim cuvântul.

 A Lui să fie slava, de acum și până în veac, Amin.

 ***