Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie  – 31 ianuarie 2021

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

 Preacucernice părinte,  preacuvioase părinte, iubiți  credincioși,

    Cu voia Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, am venit și am slujit astăzi împreună cu frățiile voastre Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, anticipând puțin hramul parohiei dumneavoastră, Întâmpinarea Domnului.

    Acest eveniment al Întâmpinării s-a petrecut la patruzeci de zile după nașterea Pruncului Iisus, era o rânduială în Legea veche, ca tot cel întâi născut de parte bărbătească să fie dus și înfățișat înaintea lui Dumnezeu, să fie oferit lui Dumnezeu în amintirea acelui moment eliberator, pe care Dumnezeu l-a făcut cu mână tare și cu brat înalt în Egipt, când i-a eliberat pe evrei din robia lui Faraon, ucigând pe tot cel întâi născut al egiptenilor, de la om și până la dobitoc. Pentru că altfel Faraon nu s-a înduplecat, nu i-a lăsat pe evrei să plece, la chemarea lui Dumnezeu, ci s-a împotrivit de nenumărate ori, au fost în cele din urmă zece plăgi care s-au abătut asupra lor și ultima și cea mai grea a fost aceasta. Și-n amintirea acelui moment, iată, evreii trebuie să-I închine lui Dumnezeu pe tot cel întâi născut de parte bărbătească; de la om și până la dobitoc. Și acest lucru l-au făcut Fecioara Maria și Dreptul Iosif, la patruzeci de zile, și tot atunci era și o jertfă de curățire pentru femeia care a născut; trebuia să aducă jertfă un miel, de un an, iar dacă erau oameni mai săraci, cum erau se vede și Dreptul Iosif și Fecioara Maria, atunci puteau să aducă o pereche de turturele sau doi pui de porumbei.

    La acest moment a fost prezent, din îndemnul Duhului, un om cu frică de Dumnezeu, pe nume Simeon, care aștepta mângâierea lui Israel, aștepta mântuirea lui Israel și prin urmare era plin de Duhul Sfânt. Și Duhul Sfânt i-a descoperit că nu va vedea moartea până când nu va ține în brațe pe Hristosul Domnului, adică pe Cel Care a fost rânduit de Dumnezeu să-i mântuiască pe evrei și nu numai, pe toți oamenii, din toate timpurile și din toate locurile. Și Dreptul acesta Simeon, când L-a văzut pe Pruncul Iisus L-a luat în brațe, și plin de emoție și de bucurie a zis: Acum, slobozește pe robul Tău Stăpâne după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor. Lumină spre descoperire neamurilor și slavă poporului Tău drept-credincios. Cu alte cuvinte, acum poți să mă lași să mor, pentru că am ținut în brațe Mântuirea. Și tot acolo era și o femeie văduvă, pe nume Ana, care și ea avea dar proorocesc, și Îl binecuvânta pe Dumnezeu vorbind despre Pruncul Iisus .

    Este mare lucru să avem în mijlocul nostru iată oameni bătrâni, oameni cu viață curată, oameni cu viață sfântă, care doresc mântuirea tuturor. Dreptul Simeon era plin de Duhul Sfânt, pentru că dorea mântuirea lui Isreal, aștepta mântuirea lui Isreal, și Dumnezeu i-a promis că va tine în brațe această mântuire, și această mântuire este de fapt Mântuitorul Iisus Hristos. Și proorocița Ana, de asemenea era văduvă, foarte devremea rămas văduvă, și-și petrecea viața la Templu, în post și în rugăciune, și de aceea Duhul Sfânt era asupra ei, și a proorocit lucruri minunate despre Pruncul Iisus.

    În același chip aștepta mântuirea și-și dorea mântuirea și vameșul Zaheu, despre care ne-a vorbit Evanghelia acestei duminici. El măcar că era un vameș, și făcea parte dintr-o categorie de oameni care erau disprețuiți, de toți; totuși în sufletul lui era o căutare după mântuirea care vine de la Dumnezeu. Simțea că viața lui este nedeplină. Simțea că este mult păcat în viața lui, și că ar fi vrut să facă o schimbare dar nu putea să o facă singur. Și în sufletul lui tânjea după aceasta, tânjea după Dumnezeu, simțea că doar Dumnezeu îl poate mântui. Și auzind despre Mântuitorul Iisus Hristos, Care deja propovăduia, făcea semne și minuni, și-a dorit și el să-L vadă, să-L întâlnească. Așa cum și-a dorit și Dreptul Simeon, care era om drept, iată el om păcătos, și el și-a dorit să vadă mântuirea. Și Domnul a știut acest lucru. I-a cunoscut inima. Și când s-a apropiat de cetatea Ierihonului, unde locuia Zaheu, fiind înconjurat de foarte multă lume, iar Zaheu nu se putea apropia pentru că era și mic de statură dar cred că era și rușinat; nu se simțea bine, pentru că oamenii l-ar fi ocărât, l-ar fi hulit; și-atunci el s-a urcat undeva într-un copac, într-un dud, ca de acolo, măcar de acolo să-L vadă pe Mântuitorul Iisus Hristos. Iar Domnul, cum v-am spus, i-a cunoscut adâncul inimii și ceea ce-și dorea el cel mai mult. Și l-a chemat pe nume, i-a zis: Zaheu, coboară-te degrabă, căci astăzi vreau să rămân în casa ta. Iar el s-a coborât, și L-a primit cu bucurie. A făcut ospăț mare. Și la un moment dat a căzut la picioarele lui Iisus și-a zis, Doamne, jumătate din averea mea o împart la săraci. Dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și Domnul S-a uitat cu drag la el, și a zis, Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam, iar Fiul omului a venit să caute, și să mântuiască pe cel pierdut. Cei de afară s-au tulburat, când au văzut că Iisus intră în casa lui Zaheu; și au zis: Cum se poate ca omul lui Dumnezeu să intre în casa unui păcătos? Nu puteau concepe un asemenea lucru. Dar vedeți ce diferență? Că oamenii de afară vedeau în Zaheu un mare păcătos. Iar Iisus ce vedea? Pe un fiu al lui Avraam. Și el moștenea binecuvântarea Patriarhului Avraam. Și mai mult, în el era dorință de mântuire. El a simțit nevoia să-și schimbe viața la modul concret. Să facă gesturi de schimbare, iată să-și împartă averea la săraci. Deci n-a fost doar așa o pocăință exterioară, superficială. Ci era o dorință sinceră, reală de schimbare. Vroia cu adevărat să-și înnoiască viața, să fie bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Și Domnul l-a binecuvântat. Și i-a dăruit această bucurie, a mântuirii.

    Noi din fericire, suntem în această mântuire. Noi toți suntem botezați, în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Noi toți Îl putem tine, în brațe, pe Pruncul Iisus. Chiar mai mult decât atâta. Noi ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, la fiecare Sfântă Liturghie. Și noi putem să-L primim iată în casa sufletului nostru pe Mântuitorul Iisus Hristos. Dar nu numai atunci când ne împărtășim. Ci și atunci când Îl primim pe Mântuitorul Iisus Hristos prin slujitorii Săi, prin episcopi, prin preoți. Dar și ori de câte ori îi slujim aproapelui nostru. Tot pe Mântuitorul Iisus Hristos Îl slujim. Ori de câte ori primi pe cineva cu bunăvoință și cu înțelegere, cu dragoste, tot pe Hristos Îl primim în casa sufletului nostru. Pentru că Hristos Se identifică cu fiecare dintre noi. Zice: Ori de câte ori ați făcut ceva bun unuia dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut. Și ori de câte ori n-ați făcut, Mie nu Mi-ați făcut. Deci nu doar în Sfânta Împărtășanie Îl primim pe Mântuitorul Iisus Hristos, ci ori de câte ori îl primim cu bunăvoință și cu dragoste pe aproapele nostru. Și când spun aproapele nostru, mă gândesc la aproapele cel mai de aproape, adică la cei din casa noastră, din familia noastră. Față de care trebuie să avem multă dragoste și bunăvoință, dar și cei din afara familiei, rudenii, prieteni, sau chiar dușmani. Și pe aceștia trebuie să-i primit cu dragoste. Și să ne purtăm cu dragoste față de ei. După chipul Mântuitorului Iisus Hristos, Care n-a lepădat pe nimeni, n-a disprețuit pe nimeni. Dimpotrivă, pe Cruce, El Și-a apărat răstignitorii, nu i-a blestemat. Și-a zis, Iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac.

    Deci noi suntem în această mântuire, iubiții mei. Și suntem tare fericiți, și privilegiați. Dar, să dea Dumnezeu să conștientizăm suficient de mult acest lucru, acest mare dar, acest mare privilegiu pe care-l avem. În Epistola care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie, l-am auzit pe Sfântul Pavel spunându-i ucenicului său iubit Timotei, să nu fie nepăsător față de harul lui Dumnezeu care este în el. Cred că acest cuvânt ni se potrivește și nouă. Să nu fim nepăsători, față de harul lui Dumnezeu care este în noi, pe care l-am primit prin Sfintele Taine, la Botez, la Mirungere, în Sfânta Taină a Împărtășaniei, în Taina Spovedaniei, și în toate Tainele Bisericii pe care le primim, noi ne învrednicim a primi harul lui Dumnezeu. Dar să nu fim nepăsători față de acest har. Pentru că acest har nu ne mântuiește în chip magic. Harul lui Dummnezeu are nevoie de conlucrarea noastră. De deschiderea noastră. Vedeți, Zaheu L-a primit pe Hristos în casa sa, dar a simțit nevoia și să-și schimbe viața, să facă  gesturi concrete de pocăință, să-și împartă jumătate din avere la săraci, să dea împătrit celor pe care i-a nedreptățit. Așa și noi, să căutăm să facem gesturi concrete de pocăință și de credincioșie față de Mântuitorul Iisus Hristos, să ne arătăm cu adevărat dragostea față de El, prin gesturi concrete. Să nu rămânem doar la nivel declarativ, că suntem creștini, că mergem la biserică, că suntem ortodocși. Dacă lucrul acesta nu se vede și prin viața noastră, atunci nu mai suntem fericiți, ci nefericiți… Și devenim pricină de sminteală pentru cei care nu-L cunosc pe Domnul. Ei nu vor fi atrași la dreapta credință prin viața noastră, prin felul nostru de a fi, ci mai degrabă vor fi smintiți, și vor simți nevoia să fugă de Hristos și de Biserica Sa.

    Deci să fim cu multă luare-aminte. Să nu fim nepăsători față de marele dar al mântuirii pe care l-am primit, și pe care-l primim, ori de câte ori venim la biserică, ori de câte ori ne împărtățim cu Trupul și Sângele Domnului. Să facem ca acest har să fie roditor în viața noastră. Și neîncetat să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru toate. Pentru că este atât de bun și de milostiv cu noi, că este atât de aproape de noi, că nu Se scârbește de noi. El vrea, cu adevărat, mântuirea tuturor, cum iarăși am auzit în Apostolul de astăzi, zicea Sfântul Pavel că Dumnezeu este Mântuitorul tuturor oamenilor, dar mai ales, al celor credincioși. Să ne bucurăm de această iubire neasemănată și nemăsurată a Dumnezeului nostru, și neîncetat să-I aducem slavă. Și în veacul acesta, și în cel ce va să fie, Amin. Iertați-mă.

 ***