Preasfințitul Teofil
Înălțarea Domnului – Cuvânt la Sfânta Liturghie
28 mai 2020
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,
Hristos S-a Înălțat!
Îi mulțumim lui Dumnezeu că această Sfântă Liturghie ne-a găsit și pe noi în biserică. Chiar dacă puțin distanțați, dar totuși cred că lăuntric în mare apropiere, și față de Domnul, și unii față de alții. S-a spus în Sfânta Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie că de la Muntele Eleonului unde s-a petrecut Înălțarea Domnului, ucenicii s-au întors cu foarte multă bucurie în suflet, și erau toată ziua în biserică, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. De aceea am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a găsit acest Praznic al Înălțării Domnului și pe noi în Sfânta Biserică, lăudându-L și binecuvântându-L pe Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
După Învierea Sa din morți, Mântuitorul a petrecut patruzeci de zile încă în această lume, împreună cu ucenicii Săi; încredințându-i că Cel Care a fost împreună cu ei, înainte de Răstignire, Cel Care a pătimit, Care a fost răstignit și îngropat, Același este și Cel Care a înviat și acum iată este împreună cu ei. Ei erau nedumeriți, nu-și puteau închipui. Și Domnul le-a zis: Pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, așa cum mă vedeți pe Mine având. Într-adevăr, după Înviere, Trupul Mântuitorului Iisus Hristos avea proprietăți noi. Era un Trup înduhovnicit, un Trup transfigurat, un Trup îndumnezeit, dar Care totuși păstra rănile. Rănile pe care le-a primit. Și cu acestea i-a încredințat pe ucenici, vă amintiți cu i-a spus lui Toma: Adu degetul tău și pune-l în coasta Mea, și nu fii necredincios, ci credincios. Dar pe lângă această încredințare, Mântuitorul vroia deja să-i obișnuiască pe ucenicii Săi și cu noua Sa realitate duhovnicească. Cum că El putea să intre prin ușile încuiate, putea să fie prezent în mai multe locuri deodată. El era pe atunci, și ca om, pretutindenea.
Și la această stare de îndumnezeire de fapt suntem chemați noi toți. Toți oamenii sunt chemați să aibă aceeași stare pe care a arătat-o Mântuitorul Iisus Hristos după Înviere. Și aceasta o vedem la oamenii sfinți. Că și ei au aceleași proprietăți, aceleași atribute. Și ei pot să fie pretutindenea. Ei ascultă rugăciunile noastre, de pe fața întregului pământ, deodată, ne ascultă pe toți, împlinesc rugăciunile noastre. Și oamenii sfinți pot să meargă pe apă ca și pe uscat. Și oamenii sfinți pot să învieze morții, pot să tămăduiască bolnavii, adică pot să facă aceleași lucruri pe care le-a făcut Mântuitorul Iisus Hristos, și la această stare, repet, suntem chemați noi toți. În măsura în care noi credem în Mântuitorul Iisus Hristos și ne unim cu El încă din această viață.
Împreună cu ucenicii, și noi trebuie să credem în această stare duhovnicească și îndumnezeită a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că și nouă ne vine greu să acceptăm aceste realități. Poate că suntem dispuși să acceptăm Hristosul istoric. Că El a fost cu două mii de ani în urmă în această lume, că S-a născut din Fecioara Maria, poate că unii gândesc că chiar și din Dreptul Iosif, adică Îl gândesc pe Mântuitorul ca pe un om obișnuit. Dar nu-și pot închipui că El este și Fiul lui Dumnezeu, că El este Cel prin Care toate s-au făcut, și pentru Care toate s-au făcut. Acestea sunt mai greu de acceptat. Că Hristos este viu, iată, și este împreună cu noi până la sfârșitul veacurilor. Zice: Unde sunt doi, sau trei , adunați în Numele Meu, și Eu sunt în mijlocul lor. Hristos este astăzi în mijlocul nostru. Am mărturisit, la Sfânta Liturghie, Hristos în mijlocul nostru, și dumneavoastră ați confirmat: Este și va fi. Va fi până la sfârșitul veacurilor..
El este viu și prezent în Taina Dumnezeieștii Împărtășanii. Ni Se oferă ca hrană și băutură. Ca viață a vieții noastre. Dar toate acestea sunt realități de care și noi trebuie să ne convingem împreună cu Sfinții Apostoli.
Am petrecut și noi patruzeci de zile de la Înviere până la Înălțare. Și cred că ne-am întărit credința și convingerea că Hristos este viu, că El este Dumnezeu adevărat și om adevărat, că El este viața și mântuirea noastră. Acum noi nu ne putem întâlni cu Hristosul istoric, dar noi ne putem întâlni mereu cu Hristosul duhovnicesc. Ne întâlnim cu El în rugăciune. Ori de câte ori ne rugăm, și la biserică, și acasă, și pe stradă, oriunde ne-am afla, simțim că Hristos este viu, este prezent, ne ascultă, și ne împlinește rugăciunile.
Ne întâlnim cu Mântuitorul Iisus Hristos în cuvântul Său, în Evanghelia Sa. Atunci când auzim la Sfânta Liturgie și la alte Sfinte Slujbe cuvântul Evangheliei citit de preot, de fapt pe Hristos Îl auzim vorbindu-ne fiecăruia dintre noi. Acest cuvânt este mereu prezent, mereu actual. Este un cuvânt pentru noi. Noi avem uneori ispita ca ceea ce auzim să aplicăm pentru alții. Ne este foarte greu să acceptăm că multe dintre cuvintele Mântuitorului de fapt sunt pentru noi. Și noi trebuie să le auzim, noi trebuie să le punem în practică, noi trebuie să le împlinim, în viața noastră zilnică. Pentru că dacă noi nu dăm crezare cuvântului lui Hristos, nu împlinim Poruncile Lui, atunci viața noastră va rămâne pe mai departe o viață moartă. Noi vom muri în păcatele noastre. Și dincolo de mormânt ne va aștepta întunericul cel mai dinafară. Doar în păzirea Poruncilor lui Hristos noi putem dobândi viața. Viața cea veșnică. Și-atunci dincolo de moarte, pentru noi nu mai este întuneric, ci este lumină și viață și fericire veșnică.
Îl întâlnim pe Mântuitorul Iisus Hristos, am spus deja, în Taina Sfintei Împărtășanii. La fiecare Sfântă Liturghie El ni Se oferă ca hrană. Ca mâncare și băutură. Atucni când auzim pe preot zicând: Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu , beți dintru Acesta toți, Acesta este Sângele Meu, sunt cuvinte pe care Domnul le-a rostit la Cina cea de Taină pentru ucenicii Săi, dar care iată sunt mereu actuale și pentru noi cei ce suntem prezenți la Sfânta Liturgie. Domnul pe noi pe toți ne invită să ne hrănim cu Trupul și Sângele Său, spre iertarea păcatelor și spre moștenirea vieții veșnice. Să venim întotdeauna la Sfânta Liturghie cu această conștiință, cu această dorință, de a ne hrăni cu Hristos, de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Lui. Zice Mântuitorul: Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu nu va avea viață întru el. Oare înșelegem noi acest cuvânt? Că nouă ni se pare că trăim. Că suntem vii. Și totuși nu suntem. Dacă nu ne împărtășim de Hristos, dacă nu ne unim cu El, nu avem viața cea vie. Ci viața noastră este de fapt o viață moartă.
Ne întâlnim cu Mântuitorul Iisus Hristos și atunci când îl slujim pe aproapele nostru, în Taina Fratelui, cum zic Părinții. Fratele nostru este de fapt icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Fiecare om este chip al Mântuitorului Iisus Hristos. Zice Domnul: Ori de câte ori ați făcut ceva unui dintre aceștia mai mici, frați ai mei, Mie Mi-ați făcut. Iar la Cine cea de Taină, când le-a spălat picioarele ucenicilor, le-a zis, Ceea ce v-am făcut vouă acum, va trebui să faceți și voi unii altora. Cel Ce vrea să fie cel mai mare, să fie slujitorul tuturor. Deci slujind aproapelui nostru, în orice împrejurare și în orice condiții, îî slujim Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nici o slujire nu este de lepădat. Nici o slujire nu ne înjosește. Ci toate slujirile ne înalță, și ne fac asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. El, Împăratul cerurilor, Făcătorul a toate, ați văzut, și vedem mereu cum Se coboară la smerenia noastră, la păcătoșenia noastră. Ne slujește, ne spală icioarele, ne iartă păcatele, ne tămăduiește bolile, este împreună cu noi, chiar și atunci când păcătuim. El stă undeva și așteaptă întoarcerea noastră, așteaptă pocăința noastră. Nu Se leapădă de noi. Și noi trebuie să facem la fel. Să nu ne lepădăm de aproapele nostru. Să nu ni se pară că vreo slujire este de lepădat sau este josnică, ci toate slujirile sunt înălțătoare. Astăzi, am hirotonit un diacon, l-am hirotonit diacon pe părintele C. Diaconia aceasta înseamnă: slujire. Sfinții apostoli, când i-au ales pe primii diaconi, pe primii șapte diaconi, au făcut aceasta, din dorința ca ei să se poată dedica rugăciunii și propovăduirii cuvântului. Iar ei, diaconii, trebuiau să ajute, să slujească la agapele frățești, să slujească la mese, să ajute văduvele. Și toate slujirile pe care le făceau Sfinții Apostoli în acea vreme în biserică. Deci nu sunt de lepădat aceste slujiri. Și îi doresc părintelui C. să înțeleagă acest lucru și să se dedice din toată inima slujirii. Slujirii lui Dumnezeu și slujirii aproapelui. Și prin această slujire el se va înălța, și-n ochii lui Dumnezeu, și-n ochii semenilor.
Astăzi, i-am pomenit pe eroii și martirii neamului nostru românesc. Ei nu sunt trecuți în rândurile sfinților, dar prin jertfa lor, ei se aseamănă cu Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin ceea ce au făcut, ei au arătat suprema slujire. Pentru că și-au dat viața, pentru binele poporului, pentru binele neamului. Dacă noi astăzi suntem liberi atâta cât putem noi să fim liberi, se datorează acestor jertfe. Și de aceea în fiecare an, de ziua Praznicului Înălțării Domnului îi pomenim și pe eroii și pe martirii neamului nostru românesc. Știți că la București s-a înălțat o catedrală măreață. Care are și acest hram, al Înălțării Domnului, și acolo în jertfelnic s-au pus pomelnice cu eroii și martirii neamului nostru românesc. Sunt vrednici de această cinstire din partea noastră, și mai ales este de dorit să le urmăm exemplul, să le urmăm pilda de viață. Zice Mântuitorul Iisus Hristos că nu este iubire mai mare decât să-ți dai viața pentru prietenul tău, pentru aproapele tău. Ei au făcut aceasta. Să ne străduim să facem și noi aceasta, în fiecare zi. Cu cei care ne sunt în maximă apropiere. Această iubire întâi de toate trebuie să o arătăm celor din casa noastră, din familia noastră. Și-apoi de acolo trebuie să extindem, și la vecinii noștri, și la rudele noastre, și la prietenii noștri, chiar și la dușmanii noștri, Domnul ne învață să-i iubim și pe dușmani, și chiar să le facem bine, să nu răsplătim răul cu rău. Dacă răsplătim răul cu rău, dacă răsplătim ocara cu ocară, atunci nu mai suntem asemănători Domnului. Nu mai suntem fii ai binecuvântării, ci suntem fii ai blestemului.
Este de dorit să mai remarcăm un aspect. Mântuitorul când S-a înălțat la ceruri, S-a înălțat binecuvântându-i pe ucenici. În această stare de binecuvântare S-a înălțat. Înseamnă că El neîncetat îi binecuvintează pe cei ce-L binecuvintează. Iar în Ziua cea de Apoi, va judeca pe cei vii și pe cei morți, și atunci îi va binecuvânta pe cei care L-au binecuvântat, va zice, Veniți, binecuvântații tatălui Meu, de moșteniți Împărăția pregătită vouă încă de la întemeierea lumii. Deci Mântuitorul neîncetat binecuvintează, dar doar pe cei care Îl binecuvintează, și pe cei care îi binecuvintează pe semenii lor. Pe cei care fac rău, de cei care blesteamă, care înjură, de aceștia Domnul nu Se poate apropia. Nu pentru că El nu ar dori, ci pentru că ei, prin răutatea lor, nu-L lasă pe Domnul să Se apropie de ei. Dar, să ne fereasă Bunul Dumnezeu pe noi pe toți de o asemenea stare, de o asemenea osândă. I
Iată, la acest Praznic al Înălțării să ne mărturisim cu tărie credința în Mântuitorul Iisus Hristos, și să o arătăm prin rugăciunea noastră fierbinte, prin rugăciunea din toată vremea, să ascultăm mereu cu evlavie cuvântul Lui, la fiecare Sfântă Liturghie, să-l citim cu evlavie la casa noastră în fiecare zi, să-l punem în practică, să luăm în serios cuvântul lui Dumnezeu, să ne pregătim, la fiecare Sfântă Liturghie dacă este cu putință, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, să-i slujim aproapelui nostru în fiecare zi cu multă smerenie și cu multă dragoste, și atunci, cu adevărat binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos va fi neîncetat peste noi; și-n veacul acesta, și-n cel ce va să vie, Amin. Hristos S-a Înălțat!
***