Preasfințitul Teofil
Cuvânt în Joia Mare
29 aprilie 2021
Pocăința, Euharistia și Slujirea,
trei mari daruri dăruite de Domnul
Pocăința, am văzut-o la femeia păcătoasă, care a uns cu mir picioarele Domnului, și I le-a sărutat, le-a șters cu părul capului. Și-am văzut-o de asemenea la Apostolul Petru, care a plâns cu amar, după ce și-a dat seama că L-a trădat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Este un mare dar, să știm că deși suntem păcătoși, totuși ne putem întoarce. Ne putem căi. Putem să ne plângem păcatele. Și Domnul ne primește. A primit-o pe femeia păcătoasă, la fel ca și pe o fecioară neprihănită; nu s-a scârbit de ea. Apostolii au comentat, Iuda mai ales, care avea punga cu bani, a fost foarte smintit de gestul femeii. Și-a zis, Acest mir s-ar fi putut vinde cu foarte mulți bani, și-apoi să se dea la săraci. Dar Domnul a zis, De ce-i faceți supărare acestei femei? Pentru că ea ce-a făcut a făcut pentru îngroparea Mea. În mod profetic, ea fără să știe, a făcut un lucru profetic. Vedeți cum și oamenii păcătoși pot să facă lucruri profetice? Dacă se căiesc, dacă se umilesc înaintea Domnului, Dumnezeu poate să lucreze prin ei. Poate să facă semne și minuni.
Apostolul Petru I-a promis Mântuitorului că nu se va lepăda de El orice s-ar întâmpla. Chiar dacă toți se vor lepăda de Tine să știi că eu nu, a zis. Mă voi duce cu Tine și în temniță, și la moarte. Și n-a fost așa. Când slujnica l-a vădit că și el este ucenicul lui Iisus, s-a blestemat că nu-L cunoaște. Dar, când i s-a-ntâlnit privirea cu privirea Mântuitorului, a început să plângă, cu amar. Și-a dat seama că a păcătuit. Și vom vedea cum după Înviere, Mântuitorul Îl caută pe Petru. Dar nu certându-l. Ci întrebându-l, Oare, Simone Mă iubești tu pe Mine, Mă iubești mai mult decât aceștia? Și-acum el n-a mai avut curajul să spună cum a spus înainte. Dar totuși a zis, Doamne Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc, adică deși am făcut ce am făcut, totuși în inima mea este ceva pentru Tine. Totuși Te iubesc. Și-atunci Domnul i-a zis, Paște oile Mele, paște mielușeii Mei. Adică l-a repus în slujirea de apostol; nu S-a lepădat și dimpotrivă, i-a predat o sarcină, Tu când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi. Având această experiență a căderii, a păcatului, acum el putea din experiență să-i mângâie și să-i încurajeze pe alții, care ar fi putut trece prin situații asemănătoare.
Și Iuda a plâns cu amar, după ce L-a vândut pe Domnul. Și-a dat seama și el că a păcătuit. Dar, la el deznădejdea a fost mult mai mare. El când s-a împărtășit, din nefericire s-a demonizat, a intrat satana în el. Și, deși a plâns, totuși a plâns cu deznădejde, și s-a dus și s-a spânzurat. Dar eu sunt convins, că dacă nu s-ar fi spânzurat, Domnul l-ar fi căutat și pe el după înviere. Oricum Mântuitorul S-a rugat pentru el pe Cruce, El Și-a apărat răstignitorii. Și-a zis, Iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac. Deci El S-a rugat pentru iertarea lui Iuda, dar Iuda n-a avut încredere, n-a avut răbdare.
Și nouă ne poate veni o asemenea ispită, să deznădăjduim, atunci când păcătuim. Să ni se pară că am făcut păcate mari, și grele, că Dumnezeu nu ne mai poate ierta. Să nu primim asemenea șoapte, sunt de la cel rău. Dumnezeu poate să ierte. A iertat deja, tot. Hristos a luat asupra Lui păcatele întregii lumi. Nu mai este nimic neiertat. Doar trebuie asumat. Și trebuie să ne căim, din inimă, așa cum am văzut-o pe femeia păcătoasă, așa cum l-am văzut pe Apostolul Petru.
Apoi un alt mare dar pe lângă pocăință este Euharistia, Sfânta Împărtășanie. Vedem cum la Cina cea de Taină, Mântuitorul nu le lasă ucenicilor Săi o carte. Nici porunci, și sfaturi. Ci Se dăruiește pe Sine. Ia pâinea și zice, Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi. Spre iertarea păcatelor. A luat după aceea paharul cu vin și-a zis, Beți dintru acesta toți, Acesta este Sângele Meu, Care pentru voi și pentru mulți Se varsă spre iertarea păcatelor. Să faceți aceasta spre pomenirea Mea. Aceasta a fost de fapt porunca și rugămintea Mântuitorului, să-L pomenim în felul acesta. Să ne amintim de El, punând înainte pâinea și vinul, care prin rugăciunea noastră a preoților întâi de toate și apoi și a dumneavoastră a credincioșilor, se prefac în Trupul și Sângele Domnului. Și ni Se oferă ca hrană, ca mâncare și băutură. Iată cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru om; încât Se dă în mâinile noastre. Ni Se oferă ca hrană. O dragoste mai mare decât aceasta nu se poate din partea lui Dumnezeu. Și vedem că El Se dă, tuturor; l-a împărtășit și pe Iuda. Măcar că știa că este cu inima împărțită, și totuși Domnul îl împărtășește și pe el, nu-l leapădă.
Așa, și pe noi, Domnul ne primește, ori de câte ori venim la Sfânta Liturghie, și ne împărtășim. Ne primește pe toți. Totuși, Sfântul Apostol Pavel, l-am auzit în Apostolul care s-a citit, cum ne atrage atenția totuși să ne cercetăm, să fim cu luare-aminte. Să nu ne împărtășim spre osândă, așa cum a făcut-o Iuda. Și ce înseamnă această cercetare? Iată să recunoaștem că suntem păcătoși. Să nu fim vicleni. Să nu ne afișăm ca oameni drepți, dar în realitate să fim păcătoși. Adică noi să fim cu gândul la păcat, nu la Hristos; deși ne împărtășim, noi deja lucrăm păcatul în inima noastră. Și atunci împărtășindu-ne, păcatul se întărește în noi. Dar dacă, atunci când ne împărtășim, noi ne împărtășim cu inima zdrobită, cu inima înfrântă și smerită, părându-ne rău pentru toate păcatele noastre și cu dorința sinceră de a ne îndrepta, de a nu mai face păcatul, – pentru că păcatul este o rană, în inima lui Hristos, în Trupul lui Hristos, prin păcatele noastre rănim iubirea lui Hristos, – atunci când ne împărtășim, pocăința se întărește. Și curajul acesta de a nu mai păcătui. Domnul ne dă putere, ne dă tărie. Deci, să se cerceteze omul pe sine, aceasta este. Căința. Să ne recunoaștem păcatele. Rugăciunile pe care le-ați citit, înainte de a începe Sfânta Liturghie; acestea sunt rezultatul cercetării. Ne dăm seama că suntem păcătoși, dar nu deznădăjduim. Avem încredere în mila lui Dumnezeu. Și-atunci Trupul și Sângele lui Hristos devin viața vieții noastre. Trupul lui Hristos ne întărește. Sângele lui Hristos ne spală, și ne sfințește.
Și-apoi, al treilea lucru, slujirea. Slujirea ca rugăciune. Am văzut-o la Mântuitorul Iisus Hristos, cum S-am rugat înainte de Patimă. Și cum i-a invitat și pe ucenici să se roage. Rugați-vă împreună cu Mine. Dar n-au reușit. Au adormit. Au ațipit. Și ați auzit cum i-a mustrat Mântuitorul, Nici măcar un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine? Poate că aceasta ar fi măsura. Măcar un ceas, de rugăciune stăruitoare. Când venim la biserică, la Sfintele Slujbe, dar și când ne rugăm acasă; în taina cămării noastre. Să avem asemenea momente de rugăciune stăruitoare, de rugăciune din toată inima, în care să ne rugăm pentru noi înșine, dar să ne rugăm și pentru ceilalți. Pentru familia noastră, pentru apropiații noștri, pentru dușmanii noștri. Pentru toți cei ce au nevoie; pentru întreaga biserică și pentru întreaga lume. Și Domnul în Ghețimani S-a rugat pentru toți oamenii. La fel și noi în rugăciunea noastră, trebuie să ne rugăm pentru întreaga biserică, și pentru întreaga lume.
Și-apoi, slujirea, ca umilință. Ca spălare a picioarelor. Domnul a spălat picioarele ucenicilor. Și le-a zis, Ceea ce fac Eu, va trebui să faceți și voi; acum nu înțelegeți dar mai târziu veți înțelege. Și noi am înțeles acum că spălarea picioarelor înseamnă să ne slujim unii altora. Să fim dispuși să facem cele mai umilitoare lucruri. Spălarea picioarelor era serviciul sclavilor, al servitorilor. Iată Hristos, Împăratul și Domnul, face lucrul sclavului. Nu Se rușinează, nu Se scârbește să spele picioarele ucenicilor și să le sărute. La fel și noi: nu trebuie să ne rușinăm, nu trebuie să ne scârbim să facem cele mai umilitoare lucruri. Toate sunt importante. Și faptul că ești președinte de țară, sau patriarh, sau episcop, dar și faptul că ești măturător de stradă sau speli wc-urile sau cine știe ce altă lucrare faci. Că faci de mâncare; toate sunt importante, toate pot să fie o manifestare a iubirii. Prin ceea ce fac, eu pot să-l bucur pe celălalt. Dacă fac curat undeva într-o casă, într-o baie, va fi o bucurie pentru cel care va intra acolo să găsească totul curat. Îi va tihni. Și poate că-l va binecuvânta pe cel care a făcut curat acolo. Deci orice slujire este binecuvântată. Și poate să fie o manifestare a iubirii. Să nu ne fie rușine, și să nu ne fie scârbă. De nimeni, și de nimic. Toate pot să fie spre slava lui Dumnezeu, și spre mântuirea noastră.
Deci, să reținem, în această Sfântă și Mare zi de Joi, din Săptămâna Patimilor, aceste trei lucruri esențiale: pocăința pentru păcate, fără să deznădăjduim, euharistia, împărtășania, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului cu inima înfrântă și smerită, și slujirea. Slujirea ca rugăciune, dar și slujirea ca servire. Să ne servim unii pe alții, să ne ajutăm unii pe alții și așa, vom merge pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Căruia să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin.
***