Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Vindecarea celor doi demonizați

25 iulie 2021

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiți credincioși,

    Evanghelia acestei duminici ne-a înfățișat o priveliște înfricoșătoare. Dar din care noi totuși avem de învățat foarte multe lucruri, folositoare pentru viața noastră duhovnicească.

    Întâi de toate, acela că diavolul există. El nu este o închipuire a minții omenești, nu este doar o simplă personificare a răului, ci iată el există, ca făptură. Este un înger. Un înger care întru început a fost creat de Dumnezeu ca fiind bun. Dar care, având voință liberă, la un moment dat, s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a împotrivit lui Dumnezeu, și așa, a devenit din înger luminat, demon întunecat, care se împotrivește mereu lui Dumnezeu, dar face aceasta pentru că Dumnezeu îi îngăduie. Diavolul n-ar putea să facă nimic, dacă Dumnezeu nu i-ar îngădui.

    Și am văzut aceasta la cei doi demonizați din ținutul Gherghesenilor, despre care ne-a vorbit Sfânta Evanghelie. Ei, au intrat în stăpânirea diavolului, posibil pentru că au avut o viață dezordonată. Prin voia lor liberă i-au dat diavolului stăpânire asupra lor. Și Mântuitorul a văzut, a cunoscut această suferință și S-a apropiat de acele ținuturi, în dorința de a-i izbăvi. Și când a ajuns acolo, diavolii care îi stăpâneau pe cei doi au început să strige, să urle, Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit să ne chinuiești mai înainte de vreme? Vedem cum, diavolul, fără să vrea, Îl mărturisește pe Dumnezeu.

   Una din marile ispite ale omului este aceea că Dumnezeu nu există. Dar dacă diavolul există, dacă diavolul Îl mărturisește pe Dumnezeu, iată cum el ne ajută pe noi să credem că Dumnezeu este viu, că Dumnezeu este Atotputernic, și că nu putem face nimic fără voia Lui. Vedem că și diavolul, la un moment dat, este nevoit să se roage lui Dumnezeu. Pentru că i-au zis Mântuitorului, Dacă ne scoți din cei doi oameni, lasă-ne să intrăm în turma aceasta de porci, pentru că în apropiere era o turmă mare de porci. Și Domnul a zis, Bine, intrați. Și, intrând în turma de porci, ea s-a aruncat deîndată în mare și toți au pierit acolo. S-a făcut o mare pagubă, o mare stricăciune. Dar în același timp un mare câștig. S-au mântuit doi oameni, două suflete. Și cred că unul din motivele pentru care Domnul a îngăduit ca diavolii să intre în turma de porci a fost și acesta, ca să arate că un suflet de om valorează mai mult decât o turmă de porci. Și că pentru a mântui un suflet merită să sacrifici orice, și oricât. În altă parte ne va spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie că lumea întreagă valorează mai puțin decât un suflet de om. Zice, Ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Chiar dacă ar câștiga lumea întreagă, dar dacă și-ar pierde sufletul, n-a dobândit nimic.

    Deci cu multă înțelepciune Domnul a îngăduit demonilor să intre în turma de porci. S-a făcut o pagubă care localnicilor le-a produs întristare, și când au venit și au văzut ce s-a întâmplat, L-au rugat pe Iisus să plece din ținuturile lor, pentru că s-au temut să nu păgubească și mai mult. N-au fost în stare să vadă câștigul, să se bucure de mântuirea celor doi. Ci mai mult s-au întristat pentru pierderea porcilor. Și Domnul, a plecat. Vedem cum Domnul respectă libertatea. Libertatea și a demonilor, dar și a noastră a oamenilor. Dacă ne-a dăruit această libertate, ne-o și respectă. Și ne oferă, vedeți, un spațiu, de manifestare, al acestei libertăți. Putem să spune da sau nu. Putem să facem voia lui Dumnezeu, sau putem să ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Dacă omul alege să facă voia lui Dumnezeu, el sporește comuniunea cu Dumnezeu și poate să ajungă până la starea de îndumnezeire. Să se facă întru totul asemănător lui Dumnezeu. Dar dacă omul alege să facă voia diavolului, iată se poate merge până la starea de demonizare. Și omul să fie stăpânit de cel rău, în așa măsură încât voia lui, libertatea lui să fie anulate. Să nu mai poată să facă nimic decât ceea ce diavolul îi poruncește, și vedem că diavolul nu face decât lucruri rele.

    Ce mai putem învăța din Evanghelia de astăzi? Că noi de fapt, noi ca și creștini, care credem în Mântuitorul Iisus Hristos, care ne-am botezat în Numele Sfintei Treimi, noi, nu trebuie să luptăm împotriva celui rău. Ci noi trebuie să luptăm mai degrabă să fim mereu în comuniune cu Cel Bun. Adică cu Domnul Iisus Hristos. Pentru că dacă suntem în legătură cu El, dacă păstrăm legătura pe care am creat-o prin Taina Botezului și care se întreține mereu prin Sfintele Taine, dacă întreținem mereu vie această legătură, diavolul nu se mai poate apropia de noi, el a fost izgonit din inima noastră, din viața noastră, atunci la Botez. Știm că Botezul începe tocmai cu această rânduială de exorcizare; de alungare a diavolului. Și cel ce se botează este întrebat dacă de bunăvoie se leapădă de satana, și de toate lucrurile lui, și de toți slujitorii lui, și de toată trufia lui. Și el spune: Mă lepăd. Te-ai lepădat? M-am lepădat. Te unești cu Hristos? Mă unesc. Crezi Lui? Cred Lui, ca Unui Împărat și Dumnezeu. Ei, din acel moment, diavolul nu mai are nici o putere asupra noastră decât dacă noi i-o vom îngădui. Dacă legătura noastră cu Hristos va slăbi, dacă noi nu ne rugăm, dacă noi nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, atunci diavolul va găsi iarăși casa noastră goală, pustie. Și va putea să intre. Și să facă foarte multă stricăciune, în viața noastră. Ceea ce și vedem că se întâmplă, în viețile multora. Sunt foarte mulți creștini botezați, dar care prin neglijența lor au ajuns batjocura diavolului.

    Dar acum, ce este de făcut? Iată să ne apropiem de Domnul Hristos. De Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prezența Lui este cea care alungă răul, îl alungă pe diavol. Diavolul nu suportă prezența lui Hristos. Am văzut în Sfânta Evanghelie cum au început să urle, să țipe, Ce ai cu noi? Ce vrei de la noi? Și vedem aceasta la oamenii demonizați, cred că mulți ați avut ocazia să întâlniți oameni demonizați, sau poate să vedeți la televizor. Demonizații nu suportă să stea în prezența sfințeniei, în prezența sacrului. Când se apropie de ei o icoană, sau sunt stropiți cu apă sfințită, imediat încep și ei să urle, să țipe, să facă foarte urât. Nu vor să intre în biserică. Și este nevoie de multă putere, și fizică dar și duhovnicească, pentru a-i aduce în prezența lui Hristos, și așa să fie eliberați. Și să intre iarăși în stăpânirea Mântuitorului Iisus Hristos.

    Dar grija noastră aceasta trebuie să fie: să fim mereu în legătură cu Domnul. Să nu pierdem legătura. Să nu lăsăm loc gol în casa sufletului nostru. Să nu pierdem timp cu lucruri deșarte. Ci mereu să ne străduim să facem voia lui Dumnezeu în toate. Mintea și inima noastră să fie mereu alipite de Mântuitorul Iisus Hristos. Mereu să ne rugăm, pentru toate să-I mulțumim. Dacă cumva am greșit cu ceva, deîndată să ne căim, să ne cerem iertare din toată inima, să mergem la Taina Spovedaniei, să ne smerim și să ne mărturisim păcatele, cu toată rușinea. Să cădem în genunchi și să recunoaștem, da, ăsta sunt, aceasta am făcut, dar Te rog Dumnezeul meu  să mă ierți, să nu Te scârbești de mine, să nu mă lepezi. Și smerenia aceasta îl arde pe diavol. Un Părinte al pustiei a spus, iertați-mă, diavolul l-a întrebat pe acest Părinte, zice, Cu ce sunteți voi mai presus decât noi? Cu postul? Nicidecum, pentru că zice, noi nu mâncăm niciodată nimic. Cu privegherea? Dar nici noi nu dormim niciodată. Atunci cu ce sunteți voi mai buni decât noi? Și tot diavolul a dat răspunsul în cele din urmă, zice, Cu smerenia. Diavolul nu se poate smeri. Nu poate să zică Iartă-mă. Nu poate să zică Îmi pare rău. Nu are acest curaj. Pentru că dacă ar avea acest curaj, și el s-ar mântui. Dar pentru că nu poate să spună Iartă-mă, îmi pare rău, atunci el rămâne în această stare de întunecare, de răzvrătire. Dar noi, oamenii, dacă avem curajul să spunem Iartă-mă, în clipa aceea diavolul se îndepărtează. Și ne lasă în prezența Mântuitorului Iisus Hristos.

    Deci să învățăm mereu să spunem, Iartă-mă, Doamne, îmi pare rău, am greșit. Fie-Ți milă de mine, ajută-mă, ocrotește-mă, izbăvește-mă. Nu mă da pe mâna satanei. Tu vezi că eu sunt un om slab și neputincios, dar Tu nu mă lepăda. Nu mă lăsa pe mâna prigonitorilor și a chinuitorilor, ci ține-mă lângă Tine Doamne Iisuse. Învrednicește-mă să am parte de Tine, și în veacul acesta, și în cel ce va să fie, Amin. Iertați-mă.

Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să vă binecuvinteze, și să ne ajute tuturor, Amin.

***