Preasfințitul Teofil        

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Vindecarea slugii sutașului

10 iulie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiţi credincioşi,

    Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne-a vorbit despre o vindecare minunată pe care a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos, asupra unui tânăr bolnav, servitorul unui ofițer roman, care a venit la El cu această rugăciune, Doamne, vindecă-mi servitorul că este bolnav și se chinuie cumplit. Și Domnul i-a răspuns deîndată, Voi veni și îl voi tămădui. El însă s-a simțit umilit și copleșit de bunăvoința Domnului și-a zis, Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele, spune numai un cuvânt, și se va tămădui servitorul meu, pentru că și eu sunt un om care am servitori sub stăpânirea mea și-i spun acestuia, Du-te, și se duce, celuilalt, Fă aceasta, și face, prin urmare sunt convins că și Tu poți să faci aceasta chiar și de la distanță. Și Mântuitorul a fost uimit de atitudinea lui și-a zis, În Israel n-am întâlnit atâta credință. Și-n cele din urmă a zis, Du-te, și fie ție după cum îți dorești. Și s-a tămăduit servitorul bolnav.

    Cred că întâi de toate, Mântuitorul a apreciat credința acestui om, care deși era un ofițer roman, era din afara poporului lui Dumnezeu, totuși, avea o credință puternică. Avea încredere că Hristos ar putea să-i vindece sluga bolnavă. Cu siguranță că a auzit și de alte minuni pe care le-a săvârșit Domnul, de aceea a nutrit în inima lui această convingere, această încredere. Cred că situația aceasta poate să fie întâlnită și în zilele noastre. Adeseori, în afara Bisericii, în afara granițelor Bisericii, putem să vedem oameni cu o credință foarte puternică, și cu o atitudine foarte smerită și frumoasă, așa cum a fost aceasta, a sutașului. În rândul celor botezați, al celor credincioși, nu se întâlnește o asemenea atitudine, decât foarte foarte rar. Din nefericire, și cred că Mântuitorul a spus acest lucru și cu mâhnire. Faptul că în Israel nu a întâlnit atâta credință cât a văzut în acel sutaș roman. Și posibil că și în zilele noastre Mântuitorul are aceeași mâhnire, aceeași suferință, că nu poate să vadă în rândurile celor botezați, ale celor care se declară credincioși, o credință cu adevărat mântuitoare, lucrătoare.

    Nu este suficient doar să ne declarăm credința, atunci când suntem întrebați. Nu este mare lucru să recunoști existența lui Dumnezeu. Este logic să recunoști existența lui Dumnezeu, dar mare lucru este să ai încredere în El. Să fii convins că El poate să facă toate. De o asemenea credință avem nevoie și noi. Și dacă simțim că nu o avem, că nu seamănă cu credința aceasta pe care am văzut-o la sutaș, și pe care Domnul a lăudat-o și-a apreciat-o, să ne rugăm stăruitor Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne sporească credința. Și apostolii au făcut acest lucru la un moment dat. Au simțit că nu au credință și-au zis, Doamne, sporește-ne credința. Dă-ne mai multă credință. Așadar, și noi, ori de câte ori ne rugăm, putem să adăugăm și această rugăciune, Doamne, sporește-mi credința. Sporește-mi și întărește-mi credința. Dăruiește-mi să cred drept întru Tine și să mă încred în Tine, cu toată inima; cu tot sufletul și cu toată puterea.

    Pe lângă credință, acest sutaș a dat dovadă și de multă dragoste. El s-a dus la Mântuitorul, rugându-L pentru tămăduirea unui servitor. În acea vreme, servitorii nu prețuiau foarte mult în ochii stăpânilor. Erau aproape ca și animalele de lucru. Puteau să fie vânduți, să fie schimbați, să fie omorâți, cu foarte multă ușurință. Ori, vedem că acest om avea sentimente de iubire față de servitorul său; se ruga pentru servitorul său. Este ușor să te rogi pentru cei care-ți sunt foarte apropiați; să te rogi pentru copilul tău bunăoară. Dar este mai greu să te rogi pentru un servitor sau pentru cineva pe care nu-l cunoști. Nu de puține ori suntem îndemnați să ne rugăm unii pentru alții. Nouă preoților ni se cere foarte des rugăciunea. Dar constatăm că este mai greu să te rogi pentru cineva pe care nu-l cunoști, sau care este mai la distanță; și mult mai ușor te rogi pentru cel care îți este foarte apropiat, pe care îl cunoști foarte bine, pe care-l iubești. Dar, cred că Mântuitorul Își dorește ca noi să nutrim aceeași dragoste față de toți oamenii. Să înțelegem de fapt că toți suntem fii ai Aceluiași Părinte și frați întreolaltă. Prin urmare, așa cum ne rugăm pentru cei care sunt în casa noastră, care ne sunt în maximă apropiere, cu aceeași dragoste și cu aceeași râvnă este de dorit să ne rugăm pentru toți oamenii. Să ne rugăm pentru întreaga lume. Pentru mântuirea tuturor. Pentru că Însuși Domnul vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.

    Și-apoi, vedem iarăși la acest sutaș, ofițer roman, că avea și foarte multă smerenie. Dacă este dragoste, ea nu poate să fie fără smerenie. Dragostea adevărată, dragostea curată, este întotdeauna și foarte smerită. Ați văzut ce reacție a avut acest om? Când Domnul i-a zis, Voi veni și-l voi tămădui, a zis, Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele. Spune numai un cuvânt, și se va tămădui servitorul meu. Aceeași reacție a avut-o Sfântul Apostol Petru. Dacă vă amintiți, în duminicile trecute, la pescuirea minunată, când a văzut că i s-a umplut corabia de pește, după o noapte de neprins nimic, a zis către Mântuitorul, Du-Te de la mine, Doamne, căci eu sunt om păcătos. Adică nu sunt vrednic de asemenea minuni, de atâta bunătate. Și tot Sfântul Apostol Petru, la Cina cea de Taină, când Mântuitorul le-a spălat picioarele, când S-a apropiat de el, a zis, Du-Te de la mine Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Și Domnul i-a zis, Dacă nu ți le voi spăla, n-o să ai parte de Mine. Atunci a zis, Nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. De asemenea, femeia cananeancă. Și ea se ruga pentru fiica ei stăpânită de un duh necurat. Și Domnul a tratat-o oarecum cu dispreț, dar în mod pedagogic, pentru ca s-o pună în valoare. Și-a zis, Nu este bine să iei pâinea copiilor să o arunci câinilor. Și a zis, Adevărat Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care rămân de la masa stăpânilor. Deci a primit apelativul acesta de câine, de cățea. Nu s-a deranjat, nu s-a tulburat. Dar în cele din urmă, văzându-i Domnul frumusețea credinței și a smereniei, a zis, tot așa, Fie ție după cum voiești.

    Deci foarte mult prețuiește Dumnezeu smerenia. Doar în smerenie Se poate apropia de noi, și noi ne putem apropia de El. Pentru că El este smerit. Este smerit pentru că iubește. Cum am spus mai devreme, iubirea nu poate să nu fie smerită. Dacă nu e smerită, nu e iubire desăvârșită. Ori Dumnezeu este însăși dragostea. Este desăvârșirea iubirii, și această iubire este foarte smerită, și vedem această smerenie la Mântuitorul Iisus Hristos. Vedem cum S-a făcut Slujitorul nostru al tuturor. S-a făcut tuturor toate. Și, bine-nțeles, ca El să Se poată apropia de noi, și noi trebuie să ne apropiem de El cu aceeași umilință, cu aceeași smerenie; să nu avem pretenții, să nu ne purtăm cu aroganță, așa cum s-au purtat fariseii față de Domnul, și așa L-au respins, și-n cele din urmă L-au condamnat la moarte.

    Deci: credință, dragoste și smerenie. Aceste trei virtuți le putem vedea și la Sfântul Părinte Sofronie, care va fi pomenit mâine, și el este ocrotitorul parohiei dumneavoastră, ocrotitorul tuturor celor care îl cunosc și-l iubesc și se apropie de el cu evlavie. Este un sfânt care a trăit în epoca noastră, putem să spunem, s-a născut înainte de cele două războaie mondiale, în Rusia. Acolo și-a petrecut copilăria. Și-apoi, după cele două războaie a plecat din Rusia, începând prigoana. Și-a ajuns în Europa, în Italia mai întâi și-apoi în Franța, și-n cele din urmă se stabiliște în Anglia, unde întemeiază o mănăstire. Și acolo se adună foarte mulți ucenici, care iată până în zilele noastre îi continuă lucrarea pe care Sfântul Sofronie a început-o acolo.

    Așadar la Sfântul Sofronie putem să vedem aceeași credință puternică în Mântuitorul Iisus Hristos, el a propovăduit cu tărie și cu convingere dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, faptul că El este Dumnezeu adevărat și om adevărat, și-a spus că fără această credință este cu neputință să primim darul Duhului Sfânt. De asemenea, și la Sfântul Sofronie putem vedea iubirea față de întreaga lume, se ruga stăruitor pentru mântuirea tuturor. Și spunea că a ne ruga pentru toți oamenii, atunci când simțim în inimă bucuria de a ne ruga pentru toți oamenii, este un semn că ne-a cercetat harul lui Dumnezeu. Doar cine se află în har poate să simtă o asemenea dragoste față de întreaga zidire, față de toți oamenii, să simtă dorința ca toți oamenii să se mântuiască. Și tot un semn că cineva se află în har este iubirea față de vrăjmași. Un om care care în inimă harul lui Dumnezeu nu poate să-și urască vrăjmașii și nu poate să răsplătească răul cu rău. Ci, la fel ca și Mântuitorul Iisus Hristos, răsplătește răul cu bine și se roagă pentru mântuirea celui care îi face rău.

    Așadar, credința, dragostea, le vedem și la Sfântul Sofronie, și de asemenea și smerenia, umilința; a fost un om care îi odihnea pe toți cei care se apropiau de el cu smerenia sa, cu dragostea sa, cu bunătatea sa. Și, este de dorit să le deprindem și noi. Dacă vrem să fim împreună cu Mântuitorul, să fim acolo unde este acum Sfântul Sofronie, trebuie să cultivăm și noi credința, dragostea și smerenia.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

***