Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Vindecarea slăbănogului 

28 martie 2021 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioase părinte, iubiți credincioși,

    Evanghelia acestei duminici ne-a povestit că, la un moment dat, Mântuitoirul Iisus Hristos se afla undeva, într-o casă; și aflând, oamenii au năvălit acolo. Iar El le vorbea cuvântul lui Dumnezeu. Le propovăduia.

    Și, în acea mare mulțime de oameni care s-a înghesuit acolo, la un moment dat au venit patru bărbați, care aveau un prieten bolnav, paralizat. Și neputând să intre din pricina mulțimii, au făcut o spărtură prin acoperișul casei, pentru că la acea vreme casele erau mult mai șubrede decât le avem noi în zilele noastre, se putea face cu ușurință o asemenea breșă, și așa l-au lăsat pe bolnav, chiar în fața Mântuitorului. Și, ni se spune că văzând Mântuitorul credința lor, dragostea lor pentru prietenul bolnav, deîndată i-a zis, Fiule, ți se iartă ție păcatele. Și cei de față, când au auzit cuvântul, s-au scandalizat. Cum adică ți se iartă păcatele? Păcatele doar Dumnezeu poate să le ierte. Și Domnul, Dumnezeu era; dar ei nu știau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Ei vedeau doar un om. Un învățător. Un mare Prooroc. Și-atunci a zis Iisus, ca un cunoscător al inimilor, De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice? Ți se iartă păcatele? Sau, Scoală-te și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul omului pe pământ să ierte păcatele, îi zic slăbănogului, Scoală-te, i-ați patul tău și mergi la casa ta. Și deîndată, slăbănogul s-a tămăduit, s-a ridicat, și toată mulțimea a adus slavă lui Dumnezeu, văzând cele întâmplate.

    În această istorisire, cred că putem vedea motivele, argumentele pentru care și noi venim la Sfânta Biserică. Pentru că, în fiecare Sfântă Biserică, Mântuitorul Iisus Hristos este viu, este prezent. Și noi știind acest lucru, alergăm, bunăoară cum ați alergat dumneavoastră astăzi; ați venit și ați umplut biserica. De aceea venim, pentru că aici este prezent Mântuitorul Iisus Hristos. Și El ne învață tot adevărul. Venim, pentru că aici auzim cuvântul lui Dumnezeu. Noi oamenii nu știm de unde venim și unde ne ducem, dacă Dumnezeu nu ne învață, și nu ne descoperă acest lucru. Și observați că oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care nu au credința cea dreaptă foarte mult rătăcesc. Fac foarte multe greșeli. Se îmbolnăvesc, și trupește și sufletește. Dar omul care-L cunoaște pe Dumnezeu, știe de unde vine și unde se duce. Înțelege și de ce trebuie să sufere, înțelege și de ce trebuie să moară. Pe toate acestea le știe, pentru că Dumnezeu ni le-a descoperit.

    Dumnezeu S-a revelat omului. După izgonirea lui Adam din rai, nu l-a părăsit Dumnezeu pe om, ci a ținut legătura, prin prooroci, prin proorocii Vechiului Testament, și apoi prin Mântuitorul Iisus Hristos, Care a venit în această lume ca să ne arate tuturor calea, adevărul și viața. Deci nicăieri în altă parte noi nu putem cunoaște adevărul, decât în Sfânta Biserică. Deci venim la biserică pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaște voia lui Dumnezeu pentru om, pentru lume. De aceea trebuie să fim cu multă luare-aminte la toate citirile care se fac în Sfânta Biserică. La cuvântul de învățătură. Chiar să ne rugăm, ca Dumnezeu să-i dăruiască episcopului sau preotului care urmează să predice, cuvânt cu putere multă. Dumneavoastră să vă rugați. Cereți în rugăciune, încă de acasă. Îndreptându-vă spre biserică, știind că veți veni la biserică, rugați-L pe Dumnezeu să-i dăruiască celui care va predica cuvânt bun; care să răspundă căutărilor noastre, frământărilor noastre. Foarte importantă rugăciunea dumneavoastră pentru noi, preoții, pentru noi, episcopii.

    Venim la biserică și pentru că avem suferințe. Suferim noi, suferă prietenii noștri, apropiații noștri. Evanghelia de astăzi ne îndreptățește, ne încurajează să ne rugăm unii pentru alții. Avem nevoie să ne rugăm unii pentru alții, și Dumnezeu iubește rugăciunea pe care o facem mai ales pentru celălalt. Ne ascultă și când ne rugăm pentru noi. Dar mai ales dacă ne rugăm pentru celălalt, dacă suntem sensibili la suferințele celorlalți, Dumnezeu Se bucură de această rugăciune și o împlinește grabnic, ați văzut, deîndată i-a zis, Fiule, ți se iartă păcatele, văzând credința lor, văzând dragostea lor. Așa și noi, dacă venim la biserică și ne rugăm unii pentru alții. Aici noi suntem o forță. Toți laolaltă; fiecare cu credința lui, fiecare cu râvna lui, cu dragostea lui, aici devenim un stâlp de foc. Și dacă noi aici ne rugăm din toată inima, noi putem să schimbăm fața lumii. În primul rând când zic fața lumii mă refer la fața noastră, pentru că noi suntem întâi de toate lumea. Dar și lumea înconjurătoare. Depinde foarte mult de noi.

    Venind la biserică să nu lăsăm mintea să zburde aiurea. Încercați să o țineți adunată. Să fiți atenți la rugăciunile care se rostesc, și încercați și să brodați propriile rugăciuni, așa în minte și-n inimă, fără să deranjăm pe celălalt. Dar în inimă putem să avem propriile noastre rugăciuni. Dacă simțim că mintea noastră zburdă, nu este atentă, să ne obișnuim cu rugăciunea scurtă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Iisuse Preadulce, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă. Cel Ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. Fără de număr Ți-am greșit, Doamne iartă-mă. Deci rugăciuni scurte, și repetate, ne ajută să ne ținem mintea adunată. Și mai ales îndreptată spre inimă. Legătura cu Dumnezeu trebuie să o căutăm în inimă. În inimă trebuie să o cultivăm și să o întărim, nu înafară. Deci atenția noastră atunci când ne rugăm nu trebuie să fie înafară. Nici spre cer, nici spre icoane, ci spre inimă. Acolo trebuie să ne îndreptăm mintea, și acolo Îl vom găsi pe Dumnezeu prezent. În inima noastră. Deci rugăciune fierbinte, rugăciune stăruitoare, pentru că Dumnezeu ne ascultă; și mai ales dacă ne rugăm unii pentru alții.

    Venim la biserică, pentru că simțim nevoia să ni se ierte păcatele. Iată am auzit că Dumnezeu iartă păcatele, că Mântuitorul Iisus Hristos iartă păcatele, dar această putere a dat-o și oamenilor. A zis, Ca să știți că putere are Fiul omului pe pământ să ierte păcatele, îi zic slăbănogului, scoală-te și umblă. Dumnezeu iartă păcatele, într-adevăr. Dar Dumnezeu iartă păcatele și prin Fiul Său întrupat, Omul, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Care la rândul Lui a rânduit oameni în slujba Sa. I-a rânduit pe Apostoli, pe episcopi, pe care i-a trimis. Și-a zis, Mergeți în lume și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, cel ce nu va crede se va osândi. Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate, iar cărora le veți ține ținute vor fi. Deci iată, puterea de a ierta păcatele, este dăruită și oamenilor, preoților, în Biserică. Unii se îndoiesc; așa cum s-au îndoit cei din vremea Mântuitorului. Cum adică, să-mi ierte preotul păcatele; doar și el este om ca și mine. Eu Îi spun lui Dumnezeu, mă căiesc înaintea lui Dumnezeu. E adevărat. Dar aceasta este o rânduială a lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a rânduit pe episcopi și pe preoți, și El ne-a dăruit această putere.

    Amintiți-vă că atunci când vrem să păcătuim, nu de Dumnezeu ne ascundem, nu de Dumnezeu ne rușinăm; ci de oameni. Nu vrem să ne știe lumea că facem lucruri rele pentru că ne este rușine. Ei la fel este și cu spovedania. Nu este suficient doar să recunoaștem în fața lui Dumnezeu. Ci trebuie să recunoaștem și în fața unui om, asemenea nouă. Dar, care este rânduit să fie slujitorul lui Dumnezeu. Și, față de om, rușinea este mai mare decât față de Dumnezeu, dar această rușine ne face bine. Ne ajută ca pe viitor să păcătuim mai greu, să nu fim așa de ușuratici. Pentru că ne gândim că iarăși trebuie să mergem să ne spovedim și ce rușine îmi va fi să-i spun Părintelui că iarăși am făcut aceleași păcate. Și-atunci, de rușinea aceasta, mă păzesc să nu păcătuiesc. Deci este aici o strategie, dacă vreți. Îngăduită de Bunul Dumnezeu. Pentru că nouă ne este rușine mai mult de oameni decât de Dumnezeu. Și-atunci nu trebuie să evităm spovedania la preot. Chiar dacă el este om ca și noi, și el la rândul lui să știți că se spovedește. Și eu ca episcop la rândul meu mă spovedesc. Chiar destul de des, încerc să nu las să treacă o lună de zile fără să mă spovedesc. Deci și noi preoții ne spovedim. Toți, la rândul nostru, avem duhovnici la care ne spovedim; și ne recunoaștem păcatele și ne căim, așa că nu vă rețineți, nu vă rușinați.

    Și pe lângă iertare, este nevoie și de povățuire. Dumnezeu nu ne vorbește nouă la ureche ce să facem și cum să facem, ci prin gura preotului ne spune, ce trebuie să facem. Deci când venim la spovedanie, pe lângă iertare și dezlegare, avem nevoie și de îndrumare și de povățuire, pe care doar preotul poate să o facă, în Numele Domnului.

    Și-apoi, venim la biserică ca să-I aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate. Am văzut că mulțimea, văzând minunea vindecării slăbănogului, a adus slavă lui Dumnezeu. Așa și noi, la fiecare Sfântă Liturghie Îi aducem slavă lui Dumnezeu împreună cu îngerii. Îi mulțumim pentru toate binefacerile, arătate și nearătate, știute și neștiute, pe care le revarsă cu îmbelșugare peste noi. Și așa, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, rugându-ne cu credință unii pentru alții, căindu-ne pentru păcatele noastre, mărturisindu-ne, primim harul lui Dumnezeu, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Deci este o legătură concretă. Harul lui Dumnezeu este o energie palpabilă, dacă vreți. Sfântul Grigorie Palama, pe care-l pomenim astăzi, a întărit în Biserica Ortodoxă această învățătură, că harul lui Dumnezeu este o energie necreată care izvorăște din Dumnezeu, și care ni se dă nouă oamenilor, spre mântuire. Prin acest har noi ne putem uni cu Dumnezeu. Și ne putem face asemenea Lui. Așa cum fierul înroșit în foc capătă proprietățile focului. Fierul înroșit în foc arde, luminează, încălzește, așa și omul îndumnezeit are aceleași atribute ca și Dumnezeu.

    Și vedem aceasta la sfinți. Că sfinții fac aceleași minuni ca și Dumnezeu. Ascultă rugăciunile noastre oriunde ne-am afla și oricâți am fi la fel ca și Bunul Dumnezeu. Încă în viață fiind au înviat morți, au scos demoni, au mers și ei pe apă ca și pe uscat, au fost prezenți în mai multe locuri deodată. Deci iată, omul îndumnezeit, omul unit cu Dumnezeu, capătă aceleași atribute ca și Bunul Dumnezeu. Deci unirea noastră cu Dumnezeu este una ființială, nu este una imaginară, sau doar una emoțională. Ci este o unire concretă. De aceea este foarte importantă prezența noastră în biserică. Doar aici avem posibilitatea să ne unim concret cu Dumnezeu; să ne hrănim cu El. Cu Trupul și Sângele Lui.

    În afara bisericii, legătura cu Dumnezeu este doar una închipuită. Cei care spun, nu mă duc la biserică pentru că eu mă rog acasă, Dumnezeu este pretutindenea, nu mă duc la biserică pentru că este lume multă, nu-mi place să fiu înghesiut, să se uite lumea la mine. E adevărat că Dumnezeu este pretutindenea, dar, Sfânta Liturghie doar în biserică se poate săvârși, și a ne hrăni cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos doar în biserică se poate. Și fără această hrană, noi nu ne putem uni cu Dumnezeu, nu ne putem îndumnezei. Între noi și Dumnezeu va rămâne mereu o prăpastie de netrecut. Deci legătura va fi doar una de la dinstanță, dacă vreți. Așa că să nu ne amăgim. Și să nu ne lăsăm ispitiți cu gândul acesta, că nu mă duc la biserică, mai bine stau acasă. Este o mare ispită, pe care diavolul ne-o strecoară, pentru că el vrea să ne separe de Dumnezeu, pentru veșnicie, și poate că și unii oameni, care gândesc așa mai lumește, care sunt mai comozi, vor spune același lucru, stați acasă că e bine și acasă. De ce să mergi la biserică. Dar este o mare amăgire.

    Faptul că vă osteniți, faptul că veniți de departe, faptul că vă sacrificați din odihna dumneavoastră, din somnul dumneavoastră, toate acestea sunt jertfe, pe care le facem pentru dragostea lui Dumnezeu și până la urmă pentru binele nostru, și Dumnezeu le răsplătește pe toate. Dacă dormim mai puțin și venim la biserică, ne vom întoarce mult mai odihniți. Dar dacă rămânem acasă ca să ne odihnim mai mult, vom fi mai obosiți a doua zi. Încercați să faceți această experiență. Și comparați: cum este când vii la biserică, și cum este când nu vii la biserică.

    Deci să reținem aceste motivații, aceste argumente de a veni la Sfânta Biserică în fiecare duminică  și sărbătoare: ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea fierbinte, unii pentru alții și pentru noi înșine, pocăința, iertarea păcatelor, slăvirea și mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, pentru darul mântuirii, și unirea noastră cu Dumnezeu prin harul Său; îndumnezeirea noastră.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin. Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să vă binecuvinteze și să ne ajute tuturor.

***