Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Vindecarea slăbănogului din Capernaum

8 iulie 2018

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.      

Preacucernice părinte, iubiţi credincioşi,

    Ascultând cu luare-aminte Sfânta Evanghelie, cred că ne dăm cu uşurinţă seama că este o legătură foarte strânsă între păcat şi boală. Lucrul acesta l-am putut vedea şi la slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda. Vă amintiţi cum, după ce a fost vindecat slăbănogul la Vitezda, s-a întâlnit cu Mântuitorul în Templu și i-a zis, iată, te-ai făcut sănătos, să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Aşadar, slăbănogul se îmbolnăvise din pricina păcatelor. Acelaşi lucru l-am constatat şi în Evanghelia de astăzi. Slăbănogul acesta era aşa din pricina păcatelor sale, şi de aceea Mântuitorul mai întâi i-a spus aceste cuvinte: Fiule, ţi se iartă păcatele. Adică a dorit, mai întâi, să-i uşureze suferinţa sufletească. Și apoi i-a oferit-o şi pe cea trupească, pentru că experienţa arată că atunci când păcătuim, când sufletul nostru este bolnav, atunci și trupul se îmbolnăveşte, dar dacă sufletul nostru este sănătos, atunci şi trupul se însănătoşeşte.

    Aceasta a început, de fapt, de la protopărinţii noştri, Adam şi Eva. Atunci când erau în ascultare faţă de cuvântul lui Dumnezeu, faţă de ceea ce le-a poruncit Dumnezeu, ei trăiau în deplină sănătate, se bucurau de toate darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat cu îmbelşugare asupra lor. Se bucurau de toate roadele din Grădina Edenului, de toată frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în Grădina Edenului. Dar atunci când Adam şi Eva au încălcat porunca lui Dumnezeu, adică au păcătuit, sufletul lui Adam s-a îmbolnăvit, şi bine-nţeles că i s-a îmbolnăvit şi trupul. Şi în cele din urmă Adam a murit. Adică sufletul s-a despărţit de trup şi s-a-ntors înapoi la Dumnezeu Care l-a dat, iar trupul s-a întors înapoi din pământul din care a fost luat. Şi, de atunci, de la Adam, vedeţi, toţi moştenim această stricăciune, această suferinţă, şi sufletească, şi trupească, pentru că vedem în noi această predispoziţie spre păcat, spre cele rele, cumva suntem mult mai atraşi de păcat şi de cele rele decât de cele bune, de a face voia lui Dumnezeu. Pentru a face voia lui Dumnezeu vedem că este nevoie de osteneală, de voinţă puternică. Și nouă oamenilor nu ne place să suferim, nu ne place să ne ostenim, am vrea ca toate să le dobândim cu uşurinţă. Şi de aceea preferăm, preferăm păcatul. Preferăm să facem lucruri împotriva voii lui Dumnezeu, dar atunci când alegem păcatul vedem că deopotrivă ni se îmbolnăveşte şi sufletul şi trupul. Aşa cumva spunem într-o cântare din slujba Paraclisului, dacă vă amintiţi, cei care citiţi Paraclisul Maicii Domnului, spunem acolo la un moment dat: pentru păcatele mele cele  multe mi se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte şi sufletul.

    Aşadar legătura aceasta foarte strânsă între suflet şi trup, între păcat şi boală. Dacă sufletul este păcătos atunci şi trupul se îmbolnăveşte, dacă sufletul este sănătos, atunci şi trupul este sănătos. Sigur că aici pe pământ nu avem parte de o sănătate deplină. Chiar dacă suntem oameni cu viaţă sfântă, pînă la urmă tot îmbătrânim, ne îmbolnăvim, murim. Aşadar, este important pentru noi să înţelegem aceste lucruri, şi să ne străduim să avem o viaţă curată, o viaţă aleasă, pentru ca să putem fi deopotrivă sănătoşi și sufleteşte, şi trupeşte.

    Slăbănogul din Evanghelia de astăzi s-a bucurat de iertare şi de vindecare din partea Mântuitorului Iisus Hristos pentru că a avut prieteni apropiaţi, prieteni credincioşi, care l-au dus la Mântuitorul Iisus Hristos. Au auzit că Mântuitorul se află în cetate, propovăduieşte, L-au aflat undeva într-o casă, şi din pricina mulţimii nu au putut să ajungă înaintea Lui, dar, undeva prin acoperişul casei, pentru că acolo acoperişul nu era foarte greu de stricat, au făcut o spărtură, şi aşa l-au lăsat pe slăbănog în faţa Mântuitorului. Şi, pe urmă a zis, văzând credinţa prietenilor săi, fiule, ţi se iartă ţie păcatele. Aşadar, a început cu sufletul, cu tămăduirea sufletească: fiule, ţi se iartă ţie păcatele. Lucru care i-a scandalizat pe cei care erau acolo de faţă. Ei nu înţelegeau, nu ştiau cine este Mântuitorul Iisus Hristos, cumva pe bună dreptate au spus că doar Dumnezeu poate să ierte păcatele. Dar ei nu ştiau că Mântuitorul Iisus Hristos era, este, Fiul lui Dumnezeu, întrupat. Şi de aceea s-au scandalizat, dar Mântuitorul, în cele din urmă le-a arătat Cine este, şi le-a zis: iată, dacă Eu pot să iert păcatele, atunci pot să tămăduiesc şi trupul acestui bonav. Atunci i-a zis: Scoală-te, şi umblă. Şi l-a tămăduit şi trupeşte.

    Mântuitorul i-a preţuit foarte mult pe prietenii slăbănogului. Le-a apreciat credinţa şi dragostea pe care au avut-o faţă de prietenul lor. Şi, la fel face până în ziua de azi, şi până la sfârşit, Mântuitorul îi preţuieşte pe cei care se arată a fi prieteni celor aflaţi în suferinţă. Este mare lucru ca atunci când eşti bolnav şi în suferinţă să ai o familie iubitoare, o familie care să-ţi fie apropiată, care să te slujească, care să se roage pentru tine, care să te ducă la biserică dacă tu nu poţi să te duci singur, sau să-ţi ducă o hăinuţă asupra căreia să se citească o rugăciune, să fie atinsă de sfintele icoane, de sfintele moaşte, să fie unsă cu untdelemn sfinţit şi apoi, bolnavul la casa lui să o îmbrace, şi în felul acesta harul lui Dumnezeu să se atingă şi de sufletul, şi de trupul lui. Sigur, preotul poate să fie chemat şi la casa bolnavului, unde să săvârşească Taina Sfântului Maslu. Dacă nu reuşim să ajungem la biserică, atunci iată, putem să-l chemăm pe preot acasă, și acolo să se roage, şi să-l ungă pe cel bolnav cu untdelemn în Numele Domnului, şi rugăciunea credinţei îl va tămădui pe cel bolnav, şi de va fi făcut păcate, i se vor ierta lui.

    Aşadar, este mare lucru să avem, atunci când suntem în boală şi-n suferinţă, prieteni apropiaţi. Oameni care să ne slujească, oameni care să se roage pentru noi, care să fie sensibili la suferinţa noastră. Şi de dragul lor, pentru credinţa lor, iată, Domnul ne va milui. Dar cred că este şi mai mare lucru ca atunci când suntem sănătoşi, să fim apropiaţi celor aflaţi în suferinţă. Deci câtă vreme suntem sănătoşi, să ne aplecăm spre cei aflaţi în suferinţă, fie că sunt în familia noastră, fie că sunt în afara familiei. Putem să-i vizităm pe bolnavi în spitale, sau în azile. Sunt foarte mulţi bătrâni şi bolnavi care nu au pe nimeni, şi se bucură nespus de mult atunci când cineva îi cercetează, când cineva îi vizitează. Atunci când ne rugăm pentru cei bolnavi şi care nu au pe nimeni să se roage pentru ei, şi Domnul preţuieşte foarte mult această rugăciune, şi o împlineşte grabnic, şi cu foarte multă bunăvoinţă. Şi dacă noi, atâta vreme cât suntem sănătoşi, facem aceasta, este posibil ca Domnul să ne răsplătească această dragoste printr-o sănătate deplină. Să nu fie nevoie ca cineva să ne slujească nouă atunci, când, nefiind bolnavi, prin urmare nu este nevoie să fie cineva apropiat să ne slujească, deci Domnul ne va răsplăti această bunăvoinţă cu sănătate deplină. Dar dacă totuşi Domnul va îngădui să ne îmbolnăvim, atunci când vom fi bolnavi şi în suferinţă Domnul va răsplăti, pentru că la rândul nostru vom avea parte de oameni apropiaţi nouă, care să ne ajute, care să ne slujească, care să se roage pentru noi. Pentru că ştiţi cuvântul Mântuitorului care zice: cu măsura cu care vei măsura, cu aceea ţi se va măsura. Aşadar, dacă atunci când suntem sănătoşi, îi slujim pe cei bolnavi, pe cei aflaţi în suferinţă, Domnul s-ar putea să ne răsplătească în felul acesta: fie să ne binecuvinteze cu o sănătate deplină până la sfârşit, până la ultima răsuflare, fie, dacă vom fi încercaţi cu suferinţe şi cu boală, atunci, să avem în preajma noastră oameni apropiaţi, care să ne slujească şi care să se roage pentru noi. Aşa cum noi, când am fost sănătoşi, am făcut această faptă bună, aşa, când vom fi bolnavi, Domnul va îngădui să fie în preajma noastră  iată, oameni cu suflet bun, oameni cu inimă mare, care să ne înconjoare cu dragostea lor, cu bunătatea lor. Și ştiţi ce mult contează, atunci când eşti bolnav, să vezi lângă tine oameni cu inimă bună, oameni care se poartă frumos cu tine.

     Mă gândesc, în spital, cât de mult contează să întâlneşti un medic care se poartă frumos cu tine, care vorbeşte frumos cu tine, sau o asistentă, sau în general, cei care lucrează în spital. De multe ori o vorbă bună poate să facă mai mult decât un medicament. Pentru că altfel, chiar dacă ţi se oferă un tratament foarte bun, dar dacă cei din spital sunt obosiţi, sunt grăbiţi, sunt iritaţi, se poartă urât cu bolnavul, atunci tratamentul nu-şi mai face efectul aşa cum ar fi de dorit. Deci, pe lângă medicamente, pe lângă tratament, este important să oferim bolnavilor bunătate, dragoste, îngăduinţă, răbdare şi îndelungă răbdare. De multe ori lângă bolnav este nevoie de îndelungă răbdare. Uneori, Dumnezeu îngăduie, vedeţi, suferinţe până la capăt, până la ultima suflare. Nu toate suferinţele primesc  tămăduire de la Dumnezeu; pe unele Dumnezeu le îngăduie până la sfârşit ca un canon, ca o cruce, şi pentru cel bolnav, dar şi pentru familie. Și să ne dea Dumnezeu ca în asemenea situaţii să ne întărim credinţa şi să ne sporim răbdarea, ca în felul acesta crucea aceasta să ne fie spre mântuire, să nu ne fie spre pierzare.

    Aşadar, aş vrea să rămânem cu aceste lucruri, din Evanghelia care s-a citit astăzi, de la Sfânta Liturghie, că este o legătură foarte strânsă între păcat şi boală, păcatul este cel care ne îmbolnăveşte sufletul, iar sufletul bolnav îmbolnăveşte şi trupul. Dacă reuşim să ne însănătoşim sufleteşte, prin pocăinţă, prin spovedanie, prin rugăciune, atunci şi trupul se va însănătoşi. Chiar dacă nu va primi o sănătate deplină, dar vom primi alinare, vom primi uşurare, vom primi mângâiere şi putere de la Dumnezeu ca să ne ducem crucea până la capăt, în caz că suferinţa va rămâne până la sfârşit. Şi, iarăşi, să preţuim pe cei apropiaţi, din familia noastră, sau din afara familiei, care ne slujesc nouă atunci când suntem bolnavi, să ne rugăm pentru ei, să-i binecuvântăm, şi mai mult, atunci când suntem sănătoşi, să îi cercetăm pe cei bolnavi, pe cei aflaţi în suferinţă. Pentru că este un lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu pentru aceasta ne va răsplăti fie cu sănătate deplină, fie, dacă Dumnezeu va îngădui să fim încercaţi cu durere, cu suferinţă, atunci şi noi la rândul nostru vom avea parte de prieteni, de oameni apropiaţi care să ne slujească nouă.

A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin.

***