Preasfințitul Teofil

Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Cuvânt la Sfânta Liturghie, 12 martie 2023

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiţi credincioşi,

    Suntem în Duminica a 2-a a Postului celui Mare, iar Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne oferă, aș zice eu, câteva motive pentru care noi ar trebui să venim în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie.

    Întâi de toate, trebuie să venim ca să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie să ascultăm mereu cuvântul lui Dumnezeu, ca să primim luminare, să ne înțelepțim. Altfel, viața noastră se petrece cu foarte multe rătăciri, cu foarte multe greșeli. Dacă nu ținem cont de cuvântul lui Dumnezeu, mergem din greșeală în greșeală. Și vedeți, căderea omului, căderea primilor oameni Adam și Eva, din această pricină s-a petrecut; pentru că nu au ascultat, nu au ținut cont de cuvântul lui Dumnezeu. Și de aceea s-a produs acest mare dezechilibru în firea omenească, care suferă atât de mult, dar și natura înconjurătoare împreună cu noi, observați, este afectată de această cădere. Putem spune că întreaga natură suferă din cauza noastră, a oamenilor, care nu am ținut și nu ținem în continuare cont de cuvântul lui Dumnezeu.

    În Evanghelia care s-a citit astăzi, se spunea acolo că Mântuitorul era undeva, într-o casă, și lumea a auzit că El este acolo, lumea a simțit că El este omul lui Dumnezeu, ei încă nu știau că este Fiul lui Dumnezeu. Dar simțeau că este omul lui Dumnezeu Care învață cu putere multă. Și când au auzit că este undeva într-o casă au alergat. Au alergat foarte mulți, au îmbulzit acolo casa, s-a umplut, nu mai încăpea nimeni. Pentru că erau însetați de cuvântul lui Dumnezeu. Și zice că Mântuitorul îi învăța cuvântul lui Dumnezeu. Deci iată prioritatea. Ascultarea cuvântului dumnezeiesc.

    Acum noi știm Cine este Iisus Hristos. Știm mult mai multe decât știau contemporanii Săi. Noi știm că El este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, că este Dumnezeu Întrupat. Noi știm că este prezent acum împreună cu noi, până la sfârșitul veacurilor, în Biserică, prin Sfintele Taine. Preoția în Biserică nu este altceva decât o manifestare a Preoției Lui. Noi, aici în biserică, stăm înaintea dumneavoastră pentru că El ne-a chemat, pentru că El ne-a ales, pentru că El ne-a rânduit, și noi nu învățăm ceva care este al nostru. Nu este învățătura noastră, nu este filosofia noastră. Ci este cuvântul Lui. Deci prin gura noastră, a preoților, neîncetat se propovăduiește Evanghelia lui Hristos, cuvântul lui Hristos. Vedeți, la fiecare Sfântă Liturghie se citește câte un text din Sfânta Evanghelie, din Apostol. Și-apoi, predica, cuvântul de învățătură. Pentru că ceea ce auzim, uneori are nevoie de interpretare, de tâlcuire. Ca noi să putem să înțelegem mai bine, și-apoi să prindem curaj, să prindem putere, ca să și împlinim ceea ce ascultăm.

    Și, ori de câte ori se citește, la Sfânta Liturghie, cuvântul dumnezeiesc, ne și rugăm lui Dumnezeu ca să ne dea putere să-l înțelegem. Este acolo o rugăciune pe care preotul o citește în taină, uneori se aude și cu voce tare, zice, Strălucește în inimile noastre Iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea curată a cunoașterii dumnezeirii Tale, și deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea Evanghelicelor Tale propovăduiri. Deci Îl rugăm pe Dumnezeu să ne deschidă mintea și inima ca să putem să pricepem, să putem să primim cuvântul Lui în inima noastră. Și să-l putem să-l facem apoi roditor. Așa încât toate poftele acestea trupești să le călcăm în picioare, și să trăim o viață duhovnicească, o viață bineplăcută lui Dumnezeu. Și, eu v-aș îndemna, de asemenea, înainte de a veni momentul acesta al predicii. Știți acum când urmează predica, în biserica dumneavoastră. Rugați-vă așa, tainic, în inimă, ca Dumnezeu să-i dea părintelui cuvânt bun, cuvânt folositor pentru toți cei ce sunt de față. Pentru că Dumnezeu cunoaște inimile noastre. Și El poate să dea fiecăruia cuvântul care este de folos, care se potrivește. Nu de puține ori, după ce am spus o predică, a venit câte cineva și mi-a zis, Părinte, mie mi-ați vorbit. A fost problema mea și am primit răspuns. Dar eu n-am știut acest lucru, Dumnezeu a știut. Și El a pus în mintea mea, și în inima mea și pe buzele mele, cuvânt folositor pentru acea persoană, pentru acele persoane, și Dumnezeu face mereu la fel. Dar rugați-L. Și rugați-L. Înainte de predică rugați-L pe Domnul să-i dea părintelui cuvânt bun, cuvânt cu putere multă. Cuvânt care să ajungă la inima dumneavoastră, și care să schimbe, să înnoiască această inimă.

    Deci motivul numărul unu, să zic așa, pentru care venim la biserică, ascultarea cuvântului dumnezeiesc. S-a mai spus acolo, că mulțimile au aglomerat acel loc, acea casă, nu mai puteau să încapă și alți oameni. Acum noi astăzi avem foarte multe biserici zicem noi. Și totuși, aș zice și puține, în același timp. Gândiți-vă câți credincioși vin la Înviere. Aceia nu încap aici, în această bisericuță. Dar acei credincioși care vin la Înviere, ar trebui să vină în fiecare duminică și sărbătoare, dacă ar fi cu adevărat credincioși. Și atunci ar fi mereu aglomerație. Dar din nefericire vedeți că în celelalte duminici nu prea este aglomerație, în bisericile noastre. Și, am putea să ne punem și întrebarea, oare de ce nu mai este aglomerație în biserică? De ce, pe tot parcursul anului, suntem atât de puțini? Sau mult mai puțini decât în ziua de Paști? Oare nu este Același Hristos, prezent, Care ne așteaptă, Care ne dorește? Cu siguranță că da. Dar încercați să vă puneți această întrebare și poate să vă dați fiecare răspunsul. Și să dați răspunsul cel bun. Și să nu vă lipsiți de această hrană spirituală, de cuvântul lui Dumnezeu, pentru că dacă ne lipsim de cuvântul lui Dumnezeu, atunci să știți că vom merge din rătăcire în rătăcire, din înșelare în înșelare. Și viața noastră va fi mereu un întuneric. Pentru că nu știm nici de unde venim, nici încotro ne ducem. Și vedeți, că foarte multă lume este cuprinsă de tristețe, de depresie, de deznădejde. Și aceasta, pentru că nu cunosc cuvântul lui Dumnezeu. Nu cunosc planul lui Dumnezeu cu această lume, și cu omul. Dar dacă ar veni la biserică și s-ar hrăni, în fiecare duminică, din cuvântul dumnezeiesc, atunci oamenii ar fi liniștiți, ar fi senini, ar fi mereu cu zâmbetul pe buze, și nu s-ar speria de nimic. Cum zice Psalmistul: Dacă Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de mii de popoare care mă vor înconjura.

    Apoi al doilea motiv pentru care am putea să venim în fiecare duminică la biserică, este iertarea păcatelor. În Evanghelie ni se spune că deși era foarte multă lume acolo adunată, totuși, câțiva oameni au pus înaintea lui Iisus un om bolnav, paralizat. Un slăbănog. Și i-au făcut, prin acoperișul casei, care era mai șubred, nu era, casele din Țara Sfântă nu sunt ca și casele noastre, din zilele noastre, și se putea face așa o breșă, și pe acolo au lăsat slăbănogul înaintea lui Iisus. Și Domnul, când i-a văzut, și l-a văzut pe acel bolnav, i-a zis, Fiule, ți se iartă păcatele. Primul cuvânt. Ți se iartă ție păcatele. Cuvânt care i-a scandalizat pe cei prezenți, tot așa, pentru că nu știau Cine este Iisus, și-atunci au zis, Cum poate un om să ierte păcatele? Ei nu știau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Dar acum noi știm. Că El este Fiul lui Dumnezeu și că doar El poate să ne ierte păcatele. Pentru că El Și-a dat viața pentru noi. El S-a răstignit pentru noi toți. A luat păcatele tuturor oamenilor asupra Lui. Dar ca să scăpăm și noi de această povară, să simțim și noi că El a luat asupra lui păcatele noastre, avem nevoie de pocăință. Avem nevoie de mărturisire. Trebuie să recunoaștem că am greșit. Și de aceea trebuie să ne facem curaj. Ori de câte ori am păcătuit, să avem curajul să cădem în genunchi, și să ne cerem iertare.  Să-I mărturisim Domnului păcatele, și să le mărturisim și-n fața preotului duhovnic.

    Și-n zilele noastre sunt mulți care se îndoiesc de puterea preotului de a ierta păcatele. D-apoi, zice, de ce să mă spovedesc la preot, că și el este om ca și mine, și el face păcate la fel ca și mine, uneori vedem că preoții fac păcate mai mari decât noi, și zice, de ce să mă mai spovedesc. Și totuși, cu toată păcătoșenia preotului, tocmai el a fost ales, și rânduit pentru această taină a pocăinței. Prin el ni se oferă iertarea, și dezlegarea. Și Apostolul Petru, când s-a apropiat Domnul de el, acolo pe țărmul lacului Ghenizaret, a zis, Du-Te de la mine, Doamne, că eu sunt om păcătos. Și totuși, așa păcătos cum era Petru, a fost ales de Domnul să fie pescar de oameni. Și la fel cu noi toți; noi toți preoții, toți suntem și noi păcătoși. Ne știm fiecare și Dumnezeu ne știe mai bine și El știe de ce ne-a ales. Dar nu vă îndoiți de această putere a iertării, pentru că nu este a noastră. Eu nu iert în numele meu. Ci eu iert în Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Care m-a trimis, Care m-a întărit cu această putere. Și să știți că și eu la rândul meu ca episcop, și eu mă spovedesc, dacă se poate cel puțin o dată pe lună, vă zic; cel puțin o dată pe lună, încerc să nu treacă mai mult de o lună de zile fără spovedanie, sau, pur și simplu, când simt nevoia. Cred că regula de aur pentru spovedanie este aceasta: când ești murdar, te duci și te speli. Nu-ți place să stai cu murdăria pe tine. Te speli și te simți bine că ești curat. Așa este și cu păcatul. E o murdărie. De care trebuie să ne curățim. Să nu ne obișnuim cu această mizerie. Pentru că după aceea devenim ca și oamenii străzii, care se obișnuiesc cu murdăria, și nu mai simt mirosul. Nu mai simt duhoarea. Așa, te poți obișnui și cu păcatul. Și nu-i mai simți duhoarea. Și este foarte periculos când se ajunge în această stare. Așadar, să venim la biserică pentru ca să primim iertarea păcatelor de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin pocăință, și prin Sfânta Taină a Spovedaniei, în fața preotului duhovnic. Oricât de grele, oricât de multe ar fi păcatele noastre, să ne facem curaj să le mărturisim, să le recunoaștem, și vom vedea cât de Bun și cât de Milostiv este Domnul, cu fiecare dintre noi.

    Și-apoi, un al treilea lucru pentru care venim la Sfânta Biserică, este și să ne rugăm unii pentru alții. Să mijlocim unii pentru alții. Pentru că toți suntem cu felurite nevoi. Iarăși, în Sfânta Evanghelie am văzut că slăbănogul a fost adus de către câțiva prieteni. Oameni apropiați. Și Mântuitorul, văzând credința lor i-a zis slăbănogului, Ți se iartă păcatele, și-apoi, Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Vedeți ce putere are mijlocirea? Cât de plăcută Îi este lui Dumnezeu mijlocirea? Să ne rugăm unii pentru alții. Și noi, vedem, în familiile noastre, în preajma noastră, vedem mereu suferințe, și durere. Să le punem înaintea Domnului, în rugăciune. Fie în rugăciunea personală, fie în rugăciunea pe care o facem aici împreună la Sfânta Biserică, care este mult mai puternică, fiind toți adunați laolaltă. Devenim așa ca un stâlp de foc, care se înalță până la cer. Dar important este să ne rugăm cu credință. Să avem încredere, că Dumnezeu este singurul Care ne poate ajuta, Care ne poate izbăvi. Și mai ales, singurul Care le face pe toate spre binele vieții noastre. Dacă uneori nu ne împlinește rugămintea, nu este pentru că nu ne aude sau pentru că ne disprețuiește. Ci pentru că posibil nu este momentul. Sau poate este mult mai bine să răbdăm o anumită suferință, sau o anumită durere. Uneori și durerea ne face bine. Deci, să stăruim în rugăciune, să stăruim cu încredere, și uneori Dumnezeu va răspunde poate înainte de a scoate noi de pe buze ceea ce ne dorim, alteori s-ar putea să întârzie, alteori s-ar putea să nu primim răspunsul, până la moarte, dar noi trebuie să păstrăm încrederea în El. Fie că răspunde, fie că tace, toată nădejdea trebuie să ne-o punem în El. Pentru că fără de El, viața noastră nu are nici un rost. Venim de nicăieri, și ne ducem nicăieri. Omul singur nu poate să facă nimic bun.

    Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, care a viețuit undeva la începutul veacului al XIV-lea, învăța cu multă tărie că omul se poate împărtăși harul dumnezeiesc. Harul este o energie care izvorăște din Dumnezeu, și care i se dă omului ca ajutor, spre mântuire. Fără această energie pe care o numim har, har pentru că ni se oferă gratuit, și nemeritat; acesta este sensul cuvântului har în limba greacă, o favoare nemeritată. Deci această energie, o primim de la Dumnezeu în mod gratuit și nemeritat, dar fără de ea, noi nu putem să facem nimic bun. Iată un alt motiv pentru care trebuie să venim la Sfânta Biserică. Pentru că doar aici putem să ne împărtășim de harul dumnezeiesc. Prin Sfintele Taine și prin tot ceea ce se întâmplă în biserică. Aici totul este pătruns de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este prezent. El ne inspiră rugăciunea, El binecuvintează și sfințește toată lucrarea noastră aici în biserică.

    Deci să nu rămânem înstrăinați de Dumnezeu și de biserică. Să nu ne bazăm doar pe noi, pe înțelepciunea noastră sau pe puterile noastre. Pentru că dacă vom face așa, apoi vom rămâne tot slăbănogi, și bolnavi, până la moarte și dincolo de moarte, această stare de slăbănogire se va înveșnici. Dar dacă ne umplem de harul lui Dumnezeu din această viață, atunci ne vom bucura de Dumnezeu încă din veacul acesta, iar această bucurie se va desăvârși în cel ce va să fie. Acolo Domnul ne așteaptă pe toți. Ne-a pregătit loc, fiecăruia dintre noi. Nimeni nu este de lepădat. Dumnezeu pe toți ne iubește, pe toți ne așteaptă, dar trebuie ca și noi să ne dorim acest lucru.

 A Lui să fie slava, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă.

 ***