Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Vindecarea orbului din Ierihon

2 decembrie 2018

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici părinţi, onorate oficialităţi, iubiţi credincioşi,

    Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ne-a vorbit despre întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi un orb. Mântuitorul era în drum spre cetatea Ierihonului şi era înconjurat de mulţime mare de oameni. Şi la un moment dat, cineva din această mulţime a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine. Şi mulţimea îl certa, să tacă, dar el şi mai tare striga Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine. Cine era cel care striga, era un orb. Nu ştim dacă era un orb din naştere, sau cineva care la un moment dat s-a îmbolnăvit de orbire, dar se vede că era în suferinţă. Era singur. Nu avea pe nimeni, cerşea, era un cerşetor orb, care avea nevoie şi de mila oamenilor dar şi de mila lui Dumnezeu. Se vede că oamenii nu erau foarte sensibili la suferinţa lui, de aceea îl certau, să tacă, dar Mântuitorul nu S-a simţit deranjat de strigătul lui, nu l-a privit ca o piedică în cale Lui sau în drumul Lui, ci S-a oprit, şi a poruncit celor de faţă să-l aducă la El. Și l-a întrebat: ce vrei să-Ţi fac? Şi el a zis: Doamne, vreau să văd. Vezi. Credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi el s-a tămăduit în ceasul acela, şi a început să dea slavă lui Dumnezeu, să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru marea binefacere pe care a primit-o. El nu ştia că Cel care l-a vindecat este Fiul lui Dumnezeu, L-a numit doar Fiul lui David. A auzit câte ceva despre El mai mult ca sigur, în mulţime se povestea deja despre Iisus, se credea că ar putea să fie Mesia, şi Mesia neapărat trebuia să fie Fiul lui David, din neamul lui David, dar nimeni nu ştia, nu putea să înţeleagă că Mesia era Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al omului, S-a făcut Fiu al lui David, şi a venit în această lume nu doar să-i mântuiască pe evrei, să mântuiască poporul ales, ci a venit în această lume ca să ne mântuiască pe toţi, adică să ne dăruiască nouă tuturor lumina cea adevărată, lumina cunoştinţei lui Dumnezeu. Ca în cele din urmă noi toţi să-I putem da slavă lui Dumnezeu. Pentru că acesta este firescul omului, omul a fost făcut de Dumnezeu, a fost zidit de Dumnezeu şi dăruit cu nenumărate daruri. Toată lumea aceasta i-a fost dăruită de Dumnezeu omului, ca omul, prin ea, să se împărtăşească de Dumnezeu, să ajungă să-I dea neîncetat slavă lui Dumnezeu, să se bucure de Dăruitor. Orbul din Evanghelia de astăzi s-a bucurat de Dăruitor, s-a bucurat că a fost vindecat de Mântuitorul Iisus, pe Care el Îl numea şi-L recunoştea Fiul lui David. Dar s-a bucurat şi de darul lui Dumnezeu, a simţit că prin acest om a lucrat Dumnezeu, că Dumnezeu de fapt l-a tămăduit prin mâna lui Hristos, prin lucrarea lui Hristos, şi de aceea el dădea slavă lui Dumnezeu, Care a lucrat prin Mântuitorul Iisus Hristos.

    Noi, desigur, ştim astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos este deopotrivă Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Este Fiul lui David, Fiul Omului, dar este şi Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de toţi vecii, cum spunem în Crez. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, dar nu făcut, nu creat; Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, şi S-a făcut Om. Aşadar pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Mântuitorul Iisus Hristos este mereu viu şi prezent în mijlocul nostru. Ne-a promis acest lucru: Iată voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor. Astăzi a fost viu şi prezent aici în Sfânta Biserică, la Sfânta Liturghie, ni S-a oferit ca hrană, ca mâncare şi băutură, şi a ascultat rugăciunea fiecăruia, strigătul fiecăruia. Chiar dacă nu am strigat ca şi orbul din Evanghelie, dar poate că în inima noastră mulţi dintre noi am strigat cu disperare, ca Domnul să ne iarte păcatele, să ne dăruiscă sănătate trupească şi sufletească, să ne izbăvească din durerile noastre, din suferinţele noastre, şi cu siguranţă că Domnul a auzit strigătul fiecăruia. El nu ne vede ca o piedică, nu se simte deranjat de strigătul nostru, așa cum poate că noi suntem deranjaţi de strigătul copiilor. Domnul nu este deranjat, chiar nici de copii. Vă amintiţi, în Sfânta Evanghelie este un episod când ucenicii i-au certat pe copii. Și Domnul a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.

    Aşa, orice strigăt Domnul îl aude. Și chiar dacă nu răspunde la fel de grabnic cum i-a răspuns orbului din Evanghelie, dar mai mult ca sigur El va lucra la mântuirea noastră. Toate neputinţele şi toate durerile oamenilor sunt cunoscute de către Mântuitorul Iisus Hristos. El a luat asupra Lui povara întregii lumi. Trebuie doar să avem încredere că El este viu şi prezent, că este împreună cu noi până la sfârşitul veacurilor, şi că doreşte mântuirea noastră a tuturor. Că S-a dus să şadă de-a dreapta Tatălui în acelaşi timp, şi ne-a pregătit nouă loc fiecăruia, ne aşteaptă pe toţi acolo. Acolo unde este El acum în slavă, vrea să fim şi noi, în măsura în care mergem pe urmele Lui, dacă facem şi noi ceea ce a făcut El. Și ar trebui să învățăm de la Mântuitorul Iisus Hristos, de vreme ce a fost şi este Om adevărat înseamnă că El este un model de viaţă pentru noi toţi. Ce a făcut El astăzi în Sfânta Evanghelie ar trebui să facem şi noi. Să învăţăm să ascultăm, iubiţii mei. Să ascultăm fără să judecăm. Avem tendinţa să judecăm pe cel care vine către noi, pe cel care vorbeşte cu noi, pe cel care strigă către noi. Imediat îl judecăm, imediat dăm replici, imediat dăm sentinţe. Știm foarte bine de ce suferă celălalt. Știm foarte bine unde a greşit şi cât a greşit. Dar nu avem soluţii, sau chiar dacă avem soluţii, soluţiile noastre nu sunt odihnitoare. Sunt soluţii reci; trebuia să facă, trebuie să facă, dar eu? Ce trebuie să fac pentru el? Mântuitorul l-a întrebat pe orb: ce vrei să fac pentru tine? Nu doar că l-a ascultat, că nu s-a simţit deranjat. Nu l-a judecat, ci a zis: ce vrei să fac pentru tine? Doamne, să văd. Vezi, credinţa ta te-a mântuit. Şi noi ar trebui să punem această întrebare celui care strigă către noi, ce vrei să fac pentru tine, ce-aş putea să fac pentru tine, şi el ne va spune ce-și doreşte, ce aşteaptă de la noi. Poate că noi nu vom fi în stare să facem aşa cum a făcut Mântuitorul. Dar s-ar putea ca uneori să putem face câte ceva, să intervenim. Să ne punem în locul celui care suferă, nu să-l judecăm. Dacă chiar nu putem face nimic, atunci să ne rugăm pentru el cu durere, cu umilinţă, să-i cerem iertare. Iartă-mă, că nu pot să fac nimic pentru tine.

    Adeseori suntem agresaţi de cerşetori, strigă către noi, pe stradă, când ieșim din biserică. Ne simțim deranjați. Dar n-ar trebui, pentru că cerşetorul este imaginea mea în faţa lui Dumnezeu. Aşa cum cerşetorul acela strigă, și mă deranjează, la fel strig şi eu mereu în faţa lui Dumnezeu, în fiecare zi cer milă, Îi cer lui Dumnezeu să mă ierte, să-mi ajute. Și Dumnezeu îmi dăruieşte, şi ce fac eu, la fel ca şi cerşetorul, poate că risipesc darul lui Dumnezeu foarte degrabă, şi iarăşi vin la Dumnezeu, iarăşi mă rog, iarăşi cer lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu mă respinge. Aşa şi noi, nu trebuie să-i judecăm pe cerşetori. Este Cine să judece. Dacă putem să-l ajutăm, să-l ajutăm cu ceva. Dacă nu, să nu-l dispreţuim. Poate-i vom răspunde uneori cu zâmbet, sau dacă îl vom mângâia sau îi vom pune mâna pe faţă va însemna mai mult decât un bănuţ. Am remarcat de foarte multe ori că cerşetorii simt nevoia să fie trataţi cu respect, ca nişte oameni. Pentru că şi ei sunt oameni, şi ei sunt  fii ai lui Dumnezeu, sunt chipul lui Dumnezeu. Și faptul că au ajuns cerşetori, numai Dumnezeu ştie de ce, noi îi condamnăm, dar s-ar putea să nu fie de condamnat. Într-o clipă am putea să devenim cerşetori. Într-o clipă poţi să pierzi tot, ceea ce ai, un accident, un incendiu, şi ai pierdut tot, şi trăieşti la mila celuilalt, a celorlalţi. Și dacă n-ai ştiut să tratezi cu respect şi cu bunăvoinţă pe cerşetori, s-ar putea ca nici tu să nu fii tratat cu respect şi cu bunăvoinţă. Că zice Mântuitorul: cu măsura cu care vei măsura, cu aceea ţi se va măsura. Ceea ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

    Deci revenind la Evanghelia de astăzi, să învăţăm să ascultăm fără să judecăm, iubiţii mei. Să nu-l disprețuim pe celălalt, ci să-l întrebăm ce-şi doreşte de la noi şi dacă putem să facem ceva, să facem. Iar dacă nu putem face nimic, atunci cel puţin să-l tratăm cu respect, şi să ne rugăm pentru el ca Domnul să găsească soluţia potrivită şi să-i răspundă El, aşa cum numai El ştie şi poate.

A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin. Iertaţi-mă.

      ***