Preasfințitul Teofil

Vindecarea orbului din Ierihon – Cuvânt la Sfânta Liturghie

23 ianuarie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte M., preacuvioase părinte C.,

iubiţi credincioşi,

    Evanghelia acestei duminici ne-a vorbit despre vindecarea unui orb, pe care a săvârșit-o Mântuitorul Iisus Hristos la intrarea în orașul Ierihonului. Un orb, care se vede că era și sărac, singur, nu avea pe nimeni, și de aceea era nevoit să stea la marginea drumului și să cerșească. Și a auzit la un moment dat zarvă, zgomot. Și a întrebat ce se întâmplă.

    Așadar, orbul era nevoit să cerșească, și, stând la marginea drumului, și a auzit la un moment dat zgomot, zarvă care s-a făcut acolo, și a întrebat ce se întâmplă. Și-atunci cineva i-a spus că trece Iisus Nazarineanul. Înseamnă că el a auzit despre Iisus mai de demult, și de aceea, a început să strige din toată inima lui, Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine. El credea că Acest Iisus este Mesia, Cel pe Care Îl aștepta poporul lui Israel, și acest Mesia putea să facă minuni de tot felul, așa cum se profețise deja în Cartea Proorocului Isaia, că Mesia, atunci când va veni, va dărui lumină celor orbi. Și, acest orb s-a încrezut, a crezut că Iisus poate să-i dea lumină ochilor. Și de aceea a strigat Iisuse Fiul lui David, fie-Ți milă de mine. Fiul lui David, pentru că Mesia trebuia să fie neapărat urmaș al regelui David; precum și era Mântuitorul Iisus Hristos, după mamă. El nu știa, că acest Iisus este de fapt și Fiul lui Dumnezeu. Dar, știa că Dumnezeu lucrează prin El, și că poate să facă minuni mari.

   Mulțimea însă, a fost deranjată de strigătul orbului. Și l-a îndemnat să tacă. Dar el și mai tare a început să strige, Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine. Și-atunci Mântuitorul Iisus Hristos S-a oprit din drum, și a întrebat cine este cel care strigă, l-a chemat la Sine, și a zis, Ce vrei de la Mine, ce vrei să-ți fac? Și eI I-a zis, Doamne, aș vrea să văd. Și Domnul i-a zis, Bine, vezi. Credința ta te-a mântuit. Și el deîndată a primit vederea, și L-a urmat pe Iisus, aducându-I slavă lui Dumnezeu.

    Este impresionantă această priveliște, să vedem cum un orb dintr-o dată primește vederea; și i se umple inima de bucurie. Cred că pentru noi este un prilej și de a învăța ceva, nu doar de a rămâne la nivelul acesta de impresie. Că de multe ori se întâmplă să fim impresionați de lucrurile lui Dumnezeu, de minunile lui Dumnezeu. Dar nu este suficient doar să fim impresionați. Ci undeva trebuie să se întâmple ceva la nivelul inimii noastre. Trebuie să se producă o schimbare. Atunci când Îl întâlnim pe Mântuitorul Iisus Hristos de adevăratelea, trebuie să se schimbe ceva în inima noastră. Nu ne putem întoarce la fel cum am venit.

    Noi astăzi ne-am întâlnit toți cu Mântuitorul Iisus Hristos. Același Hristos Care l-a tămăduit pe orbul acesta, din Ierihon, a fost prezent astăzi aici în mijlocul nostru. La Sfânta Liturghie. Și noi, ne-am rugat pe tot parcursul Sfântei Liturghii. În felurite chipuri ne-am rugat Mântuitorului Iisus Hristos. Dar, nu știm dacă într-adevăr, cu aceeași credință și cu aceeași umilință pe care a avut-o orbul din Sfânta Evanghelie. El s-a rugat cu convingere, s-a rugat cu tărie. Nu s-a lăsat intimidat de cei care i-au zis să tacă din gură. Ci și mai tare a strigat. Și de aceea a primit ceea ce și-a dorit. Observați că atunci când vrem să ne rugăm, atunci când ne rugăm la biserică, sau atunci când vrem să ne rugăm acasă, și noi simțim foarte multe împotriviri. Chiar auzim poate uneori voci care ne spun, așa tainic în inima noastră, în inima noastră, nu te ruga acum, nu este nevoie, lasă mai încolo, lasă mai târziu, adică mereu este ceva sau cineva care se împotrivește rugăciunii. Nu ne lasă să ne rugăm. Și iată ce putem învăța de la orbul din Sfânta Evanghelie: să stăruim. Să nu ascultăm aceste voci, care ne spun, nu te ruga. Sau, amână pe mai încolo. Toate acestea sunt șoapte demonice.

    Diavolului nu-i place să ne rugăm. Nu iubește rugăciunea. Pentru că știe că rugăciunea ne pune în legătură cu Dumnezeu, știe că rugăciunea ne poate cu adevărat izbăvi din robia lui, și-atunci el mereu se va împotrivi rugăciunii. Și ne va aduce gânduri de împotrivire. Dar nu numai el. Ci și firea noastră căzută. Este ceva înlăuntrul nostru, care simțim că se împotrivește rugăciunii. Aparent rugăciunea este un lucru ușor. Nu e mare lucru să te rogi. Dar dacă vrei să te rogi din toată inima, vei vedea că rugăciunea este un lucru greu. Și că, iată sunt foarte multe împotriviri. Deci se împotrivește diavolul, se împotrivește lăuntrul nostru, firea noastră căzută. Dar se împotrivește și duhul acestei lumi. Și noi trăim așa în multă zarvă, în mult zgomot. E foarte mult zgomot în jurul nostru. Din toate părțile. Și care nu ne lasă să ne rugăm; nu este favorabil rugăciunii. Dar iată ce ne învață orbul. Să stăruim. Să insistăm. Să nu ne descurajăm, să nu ascultăm aceste voci care se împotrivesc rugăciunii.

    Orbul din Evanghelia de astăzi ne învață iarăși un lucru foarte prețios, și anume, ceea ce în cultura noastră duhovnicească se numește Rugăciunea lui Iisus. Adică o rugăciune foarte scurtă, cu care noi putem să ne rugăm, să o folosim, să o repetăm de nenumărate ori, așa încât noi să putem să fim într-o stare neîncetată de rugăciune. Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă, a zis orbul. Pentru că el nu știa pe deplin Cine este Iisus. Credea că este Mesia, dar nu știa că este și Fiul lui Dumnezeu. Noi știm că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu; sunt eu, sunt eu, fiecare eu se vede și se recunoaște a fi cel dintâi.

    E important să credem că Iisus nu este doar un simplu om. Ci este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Sfinții dumneavoastră ocrotitori Atanasie și Chiril, pe care îi prăznuim astăzi, ei au fost pomeniți săptămâna trecută dar, iată am venit astăzi să-i cinstim în mod deosebit, ei au apărat cu strășnicie această învățătură că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie a trăit pe vremea Întâiului Sinod Ecumenic, când s-a pornit acea erezie ariană, care spunea chiar acel lucru, că Iisus nu este Fiul lui Dumnezeu; este doar o creatură a lui Dumnezeu. Deci cumva, inferior lui Dumnezeu. Iar Sfântul Atanasie, și toți Părinții care s-au adunat la Sinodul Întâi Ecumenic, el pe vremea aceea era doar un diacon, dar care avea multă învățătură, au arătat că învățătura lui Arie este mincinoasă. Și credința cea dreaptă a Bisericii, întemeiată pe învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, aceasta este, că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Lumină din Lumină. Născut din Tatăl, mai înainte de toți vecii dar nu făcut, nu creat.

    Este o mare diferență să fii născut, și să fii creat. Vedeți, noi ca oameni, putem să naștem, persoane întru totul asemănătoare nouă, copiii noștri seamănă cu noi, au aceeași fire cu noi, dar dacă facem un robot, care poate să aibă trăsături omenești, nu va fi același lucru; adică va fi o mare diferență între un om născut din mine, și un om creat de mine. Nu este același lucru; vedeți, marea diferență.  Așa, Iisus Hristos nu este creat de Tatăl, ci este născut din Tatăl. Mai înainte de toți vecii. Și e importantă această credință, fundamentală: că Iisus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Făcut și om. La plinirea vremii El S-a născut din Sfânta Fecioară Maria. Și a devenit și om adevărat. Dar, o singură Persoană. Nu mai mult. Deci Persoana Fiului lui Dumnezeu a devenit și om. Deci o singură Persoană, cu două firi. Firea dumnezeiască primită prin naștere mai înainte de veci din Tatăl, și firea omenească primită prin naștere din Fecioara Maria. Această învățătură a apărat-o Sfântul Chiril al Alexandriei, care a trăit pe vremea Sinodului al III-lea Ecumenic, când un alt eretic, Nestorie, spunea că de fapt în Hristos sunt două Persoane: Hristos Fiul lui Dumnezeu, născut din Dumnezeu Tatăl, și Hristos Fiul Fecioarei, născut din Fecioara Maria. Și el cumva numea, vedea două Persoane. Și această învățătură iarăși a produs mare tulburare și s-a convocat ceea ce numim al III-lea Sinod Ecumenic, de la Constantinopol, unde Sfântul Chiril a apărat dreapta credință și a zis, Nu. În Hristos este o Singură Persoană, cu două firi: Firea Dumnezeiască și firea omenească, Care se sălășluiesc în Persoana Mântuitorului neamestecate și neschimbate. Neîmpărțite și nedespărțite. Așa ca și fierul înroșit în foc. Fierul înroșit în foc capătă proprietățile focului, adică arde, încălzește, luminează, dar fierul rămâne fier, și focul rămâne foc. La fel și cele două firi în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Ereticul Nestor zicea că de vreme ce Hristos este Persoană divină și Persoană umană, nu o putem numi pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu. Ci cel puțin Născătoare de Hristos, sau Născătoare de om. Și această învățătură, iarăși, Părinții de la Sinodul al III-lea Ecumenic o au anatemizat-o, și-au spus nu, Fecioara Maria pe bună dreptate poate să fie numită Născătoarea de Dumnezeu, pentru că ea-L naște pe Fiu lui Dumnezeu după firea omenească, după omenitate.

    Așadar, să luăm în considerare învățătura Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, ocrotitorii dumneavoastră, și învățătura Bisericii și a tuturor Părinților Bisericii, că Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Și pe această credință, sau din această credință să izvorască rugăciunea noastră. Din convingerera că El este singurul Care ne poate cu adevărat mântui. Care ne poate ajuta și în viața aceasta pământească, dar ne poate dărui și mântuirea și viața veșnică.

    Și pe lângă această credință, trebuie să mai adăugăm încă o credință aș zice, sau o convingere. Și anume aceea că noi suntem păcătoși. Suntem întru totul asemănători acelui orb cerșetor despre care ne-a vorbit Sfânta Evaghelie. Pentru că de vreme ce nu-L cunoaștem pe Dumnezeu și nu-L vedem, înseamnă că suntem orbi din punct de vedere spiritual. Și noi suntem, vedeți, în fața lui Dumnezeu în această poziție de cerșetor, Doamne fie-Ți milă de mine. Pentru că iată eu sunt un om păcătos, un om căzut, un om orb, care nu Te văd, nu Te cunosc, dar cred că Tu mă poți ajuta, cred că de la Tine am venit, că la Tine este izvorul vieții. Și eu m-am îmbolnăvit pentru că m-am înstrăinat de Tine. Pentru că nu am păzit cuvântul Tău, pentru că nu am păzit Poruncile Tale. Dar acum te rog miluiește-mă, ajută-mă, iartă-mă. Nu Te scârbi de mine, nu mă lepăda de la fața Ta, nu mă lipsi de dragostea Ta. Vedeți, acestea două trebuie să le avem în vedere. Pentru ca să ne fie de folos rugăciunea lui Iisus, rugăciunea neîncetată: credința că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, și conștiința că noi suntem oameni păcătoși, oameni căzuți. Lipsiți de vedere duhovnicescă. Și-atunci, vom putea să spunem din toată inima și neîncetat această rugăciune: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.

    Să rețineți această rugăciune. Poate că mulți o știți. Poate că unii nu. Dar uite astăzi avem ocazia noi toți, să reîmprospătăm această învățătură despre rugăciunea lui Iisus, despre rugăciunea neîncetată. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Și aceasta poate să fie rostită neîncetat, oriunde ne-am afla. După ce ne-am rostit rugăciunea de dimineață, cu care trebuie să ne începem ziua, după aceea mergând pe drum, lucrând, mâncând, vorbind, stând în mașină, stând în avion, oriunde, Doamne, Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Când suntem singuri, putem să o rostim și cu buzele. Dar atunci când suntem în prezența altor oameni, atunci doar cu mintea, și cu inima. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Am văzut că foarte mulți aveți la mână acea brățară, acele metanii. Ele nu sunt un obiect de podoabă. Ci ele sunt un instrument pentru rugăciune. La fiecare bobiță, rugăciunea lui Iisus:

 Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.

 Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.

    Și așa, învârtim bobița, de nenumărate ori, și zicem rugăciunea lui Iisus.

   Ea, această brățară, trebuie să fie purtată pe mâna stângă și folosită cu mâna stângă. Și o să vă spun și de ce. Pentru că atunci când ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus, atenția minții trebuie să se îndrepte spre inimă. Legătura noastră cu Dumnezeu trebuie să se stabilească în inimă; nu în altă parte. Noi nu trebuie să privim spre cer, sau nici măcar spre icoane. Ci atunci când ne rugăm din toată inima, trebuie să ne interiorizăm, și toată atenția minții trebuie să fie îndreptată spre inimă. Și așa să rostim, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul; sau pot fi și variante mai scurte, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Iisuse Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă. Fiecare își va găsi, să zic, varianta care i se potrivește cel mai bine, dar important este să o rostim cu convingere, cu încredere că Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care ne poate ajuta, Cel Care ne poate mântui.

    Și-apoi, ajungând la apusul soarelui, iarăși, rugăciunea de seară, înainte de culcare, să ne rugăm, din cartea de rugăciuni, cu rugăciuni citite, sau pe care le știm pe de rost, dar apoi, până să adormim, să nu lăsăm mintea să zburde aiurea. Ci să adormim cu rugăciunea în minte, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul; și veți vedea cum se poate ca și în somn să te rogi. Dacă vei adormi cu rugăciunea în minte, te vei trezi cu ea în minte. Și în inimă, și pe buze. Și va fi o mare bucurie, o mare binecuvântare. Faceți acest exercițiu.

    Să învățăm de la orbul din Ierihon această rugăciune scurtă, dar deosebit de folositoare. Și care ne este la îndemână. Pentru că ne plângem, și uneori pe bună dreptate, că nu avem timp. Foarte multe lucruri de făcut, programul este foarte încărcat, avem de parcurs distanțe destul de mari, și-atunci, e o presiune foarte mare. Dar dacă ne vom folosi de rugăciunea lui Iisus, veți vedea cum se ușurează toate. Și le putem face pe toate cu liniște, cu bucurie, vom simți lucrarea lui Dumnezeu, vom vedea mâna lui Dumnezeu în cele mai banale situații. Dumnezeu este viu, este prezent. Nu ne părăsește niciodată; nici atunci când păcătuim. Noi Îi întoarcem spatele atunci când păcătuim dar El nu ne părăsește.

    Foarte frumos se spune într-o rugăciune la Sfânta Liturghie; zice, Și căzând noi, nu te-ai depărtat; ci iarăși ne-ai ridicat, pe toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer și ne-ai dăruit Împărăția Ta cea nesfârșită. Vedeți, Domnul nu Se depărtează de noi. Noi ne putem depărta de El; dar El niciodată de noi. Nu se îndepărtează, nu ne întoarce spatele. Important este doar să ne îndreptăm privirea spre El. Atenția minții și a inimii noastre. Și-atunci, vom simți bunătatea Lui, dragostea, Lui, mântuirea Lui, ajutorul Lui, în toate.

A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum, și pururea și-n vecii vecilor, Amin

***