Preasfințitul Teofil

Vindecarea fiului lunatic

Cuvânt la Sfânta Liturghie

16 august 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

 Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne-a înfățișat două mari suferințe. Întâi de toate, suferința unui părinte, a unui tată, care a venit și a îngenunchiat înaintea Mântuitorului Hristos, rugându-se pentru copilul său, stăpânit de un duh rău. Și care adeseori îl chinua, și-l arunca în foc, și-n apă. A fost peste tot, în speranța de a-l izbăvi. Dar nicăieri n-a aflat această izbăvire. A ajuns chiar și la ucenicii Mântuitorului, nici ei n-au fost în stare să-l izbăvească. Și-n cele din urmă a ajuns la picioarele lui Iisus, rugându-L să-i tămăduiască, să-i izbăvească copilul din puterea celui rău. Și Mântuitorul, mustrându-l oarecum, și pe el, dar și pe noi toți, a zis, O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi? Și-apoi, a poruncit să fie adus copilul înaintea Lui, și deîndată s-a vindecat, spre uimirea și spre mângâierea și spre bucuria tuturor.

 În această suferință cred că se regăsesc foarte mulți părinți. Poate că mulți dintre cei care sunteți și aici. Suferința datorată copiilor care se află în stăpânirea patimilor, a duhurilor rele. Și, la fel ca și acest tată din Evanghelie, ați fost peste tot, și la medici, și la psihologi, chiar și la vrăjitori, nicăieri n-ați aflat izbăvire. Ați ajuns chiar și la preoți, și nici măcar acolo nu ați aflat izbăvirea pe care v-o doriți pentru copiii voștri. Și-atunci, n-a mai rămas decât rugăciunea cu durere în fața Domnului, Doamne, Tu cum știi, miluiește-ne. Pentru că iată copilul meu suferă atât de mult, și nu putem să facem nimic pentru izbăvirea lui, numai Tu ne poți ajuta. Și mă gândesc că nu puțini dintre dumneavoastră, în urma unor rugăciuni de felul acesta, ați aflat mângâiere și izbăvire de la Domnul nostru Iisus Hristos.

 Dar am spus că Evanghelia de astăzi ne mai înfățișează o suferință, și încă una foarte mare. Anume suferința Domnului nostru Iisus Hristos. De ce suferă? Pentru că El Își dorește să-I fim credincioși. Când a zis acel cuvânt, O neam necredincios și îndărătnic… Nu a fost o certare în felul în care noi suntem obișnuiți să-i certăm pe copiii noștri. Ci a fost mâhnirea și durerea Lui. Pentru că din pricina necredinței de fapt noi suferim atât de mult. Acel tată suferea din pricina necredinței. Copilul lui a ajuns să fie stăpânit de demoni din pricina necredinței lui sau a strămoșilor lui. Ne-am necredincios și îndărătnic, adică acest cuvânt era îndreptat spre tot poporul lui Israel care trebuia să fie un mărturisitor al dreptei credințe, prin poporul lui Israel trebuia să vină mântuirea la toată lumea. Și ei s-au făcut mai degrabă pricină de sminteală pentru toată lumea, pentru că nu L-au primit pe Domnul, ci L-au răstignit. L-au condamnat, n-au crezut în El. La fel și acel tată; cu siguranță că nu avea o credință puternică. Nu avea o viață de credință, și de aceea a ajuns să intre copilul lui în stăpânirea demonilor. Pentru că acolo unde nu este prezent Dumnezeu, diavolul își face apariția, și prezența, pentru că el nu respectă libertatea noastră. Chiar dacă noi nu-l chemăm el vine și intră cu insistență. Și care sunt efectele prezenței celui rău? Multă durere și multă suferință, multă tulburare aduce diavolul în viața noastră.

 Neam necredincios și îndărătnic? Prin acest cuvânt Mântuitorul i-a mustrat și pe ucenicii Săi. Pentru că ei au fost nedumeriți și au zis, De ce noi n-am putut să-l izbăvim? Din pricina puținătății credinței voastre. Și să mai știți un lucru; că acest neam de demoni nu iese decât cu multă rugăciune și cu mult post. Neam necredincios și îndărătnic? Posibil că acest cuvânt este și pentru noi cei de astăzi. Și pentru noi preoții, și pentru dumneavoastră, credincioșii. Pentru că dumneavoastră suferiți atât de mult din pricina puținătății credinței, și copiii dumneavoastră de asemenea, dar și din pricina puținătății credinței noastre, a preoților, care nu suntem în stare, iată, dumneavoastră veniți la noi, și ne cereți ajutorul și noi nu suntem în stare să vi-l oferim. Și Domnul suferă pentru aceasta. Cred că este cea mai mare suferință a Mântuitorului Iisus Hristos, acest fapt, că noi nu avem încredere în El și că nu ne trăim viața după cuvântul Lui. Ci preferăm să trăim după mintea noastră și mai ales după șoaptele și ispitele diavolului care le strecoară cu viclenie. Și noi credem mai mult în diavol decât în Dumnezeu. Preferăm învățăturile celui rău, mai mult decât învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Ne este mai ușor să urâm, și să vorbim de rău, și să judecăm, decât să iubim, decât să răbdăm, decât să iertăm. Venim la biserică și cerem rugăciune. Dar noi nu suntem dispuși să-l iertăm pe aproapele. Și ce zice Domnul? Când stați să vă rugați, iertați orice aveți asupra cuiva; pentru ca și Tatăl vostru din ceruri să vă ierte vouă păcatele. Deci iată, noi trebuie să luăm în considerare cuvântul lui Dumnezeu, învățătura Mântuitorului, dacă dorim să ne fie bine, dacă dorim să fi fericiți și aici și-n veșnicie. Dacă dorim să scăpăm din tirania cea amară a patimilor și a demonilor, trebuie neapărat să credem în Mântuitorul Iisus Hristos și să păzim cuvântul Lui. Să ne trăim viața în lumina Poruncilor Lui. Altfel nu avem nici o șansă să fim fericiți, nici aici, și nici în veșnicie.

 Iubiți credincioși, astăzi îi pomenim pe Sfinții Mucenici Brâncoveni. Niște oameni care ne arată frumusețea credinței. Niște oameni care L-au bucurat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu credința lor puternică. Constantin Brâncoveanu a fost domnitor al Țării Românești. Dar la un moment dat, fiind sub stăpânire otomană, sultanul Ahmed al II-ea l-a chemat la Istambul și i-a cerut socoteală pentru că i se părea că nu îi este suficient de supus, și l-a luat acolo dimpreună cu cei patru copii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu ginerele său, sfetnicul Ianache. Și l-a aruncat în temniță. Pentru faptul că el n-a vrut să se lepede de principiile sale și de credința sa. Și în anul 1714, într-o zi de Sfântă Mărie cum a fost ziua de ieri, au fost chemați la judecată și puși în situația de a se lepăda de credința în Hristos, în schimbul unor privilegii, sau dacă vor rămâne statornici în credință atunci li se va tăia capul. Și-au preferat să rămână statornici în credință. A zis voievodul Constantin, În credința creștină m-am crescut, în această credință vreau să și mor. Și le-a zis și copiilor săi: Copiii mei, am pierdut tot ce aveam pe lumea asta. Dar să nu ne pierdem sufletele. Și-așa, au pus toți capetele pe butuc. Chiar și copilașul cel mai mic, Matei, care la un moment dat s-a speriat, și a început să plângă. Dar tatăl său l-a încurajat, și-n cele din urmă și el a pus capul pe butuc. Și și-au dat viața în mâinile Domnului, pe Care L-au iubit atât de mult.

 Iată ce înseamnă să fii credincios. Și să-L iubești pe Domnul mai mult decât orice pe lumea aceasta. Ziua de astăzi a fost declarată recent de către Parlamentul României ca o zi de comemorare a martiriului Sfinților Brâncoveni. Dar și o zi în care să reflectăm la martiriul creștin. În zilele noastre, creștinii sunt cei mai persecutați pentru credința lor în întreaga lume. Și alte credințe sunt persecutate. Dar credința creștină mai mult decât oricare altă credință. Și de ce? Iată avem răspunsul în Evanghelie. Orice suferință și orice persecuție vine de la diavolul. Diavolul este cel care ne persecută, dar dacă pune stăpânire pe noi, din pricina necredinței, atunci și noi, la rândul nostru, devenim asemenea diavolilor, oameni răi, și persecutori. Îi persecutăm pe ceilalți. Îi chinuim. Suntem în stare chiar să ucidem. Ei, ziua de azi trebuie să ne pună pe gânduri. Cui vrem să-i slujim, cui vrem să aparținem? Cu cine vrem să semănăm, cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care iubește, Care rabdă, Care Se lasă răstignit, dar nu răstigniște pe nimeni, sau să ne asemănăm cu cel rău și cu slujitorii lui, care chinuie pe ceilalți, care batjocoresc, care judecă pe nedrept… Alegerea ne aparține.

 Și tot ziua de astăzi, coincide acum cu această pomenire a Mucenicilor Brâncoveni prima duminică după Adormirea Maicii Domnului, a fost declarată în anii trecuți de către Sfântul Sinod ca o Duminică a migranților. Adică în această zi ne gândim la toți cei care au fost nevoiți să plece din țările lor de baștină, întâi ne gândim la noi românii dar nu numai noi românii suntem migranți, ci foarte multe alte neamuri. Și este o situație nefericită faptul că trebuie să ne părăsim țara ca să ne putem găsi un trai mai bun. Dar, iată în această zi să nu uităm că singura bogăție sau cea mai de preț bogăție pe care o putem avea este credința dreaptă și puternică în Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă avem această credință, atunci suntem fericiți oriunde, și în Romania și oriunde pe fața pământului. Și dacă suntem bogați, și dacă suntem săraci, și dacă suntem sănătoși, și dacă suntem bolnavi, dacă-L avem pe Hristos în inima noastră suntem fericiți și aducem neîncetat slavă lui Dumnezeu. dar dacă nu-L avem pe Hristos, dacă credința noastră este slabă, atunci suntem nefericiți oriunde. Veșnic nemulțumiți. Veșnic cu fața încruntată, veșnic puși pe ceartă, și pe tulburare.

 Să ne ajute Bunul Dumnezeu și Sfinții Mucenici Brâncoveni să ne dăruiască mai multă credință, ca să mergem cu toții pe calea iubirii, pe calea Adevărului, Care eliberează, și Care ne sfințește pe toți, Amin. Iertați-mă. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți și să vă dea sănătate, acum Constantin, Ștefan și Matei au și alte zile de pomenire. Sunt alți sfinți pe care-i considerăm ca și ocrotitori spirituali; dar, cei care poartă numele de Radu, doar astăzi îl pot cinsti pe Sfântul lor ocrotitor. Poate că mulți care poartă acest nume nici nu știu că au un sfânt ocrotitor. Iată, Radu, mucenic, poate să fie și este ocrotitorul celor care îi poartă numele. Să le dea Dumnezeu, dacă sunt astăzi în biserică persoane care poartă acest nume, să le dăruiască lor și familiilor lor multă sănătate și întru toate bună sporire. La mulți și fericiți ani! 

                                                                                       ***