Preasfințitul Teofil

Vindecarea celor zece leproși – Cuvânt la Sfânta Liturghie

19 ianuarie 2020,  Desești 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte consilier eparhial, preacucernici părinți, și iubiți credincioși,

    Evanghelia care s-a citit azi la Sfânta Liturghie ne sugera, sau ne sugerează, că este foarte importantă mulțumirea, și bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. De aceea și eu aș dori să-mi încep cuvântul cu o mulțumire adusă lui Dumnezeu întâi de toate că ne-a învrednicit să putem fi astăzi împreună, să slujim Sfânta Liturghie și să facem această bisericuță neîncăpătoare, și totuși, se vede că încap destul de mulți credincioși în ea, chiar dacă ni se pare că este mică. Dar dacă credința și dragostea sunt mari, atunci iată și biserica ne încape pe toți, putem să stăm și aproape unii de alții. Pentru că altfel avem tendința de a ne învrăjbi, de a ne împrăștia, de a ne separa, așa că mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu că ne-a dat acest prilej, ca să fim împreună, să fim aproape; aproape în credință, și aproape în dragostea față de Mântuitorul Iisus Hristos, și bine-nțeles simt nevoia să vă mulțumesc și dumneavoastră tuturor, părinților care ați slujit astăzi împreună cu mine, și dumneavoastră credincioșilor, pentru că aceasta cred că este bogăția cea mai mare, dragostea pe care o împărtășim unii altora. Și eu simt că dumneavoastră îmi împărtășiți multă dragoste, mai multă decât eu sunt în stare să port și să răspund, dar vă mulțumesc și Îl rog pe Dumnezeu să umple și să plinească tot ceea ce eu nu sunt în stare să fac.

    Revin acum la Evanghelia zilei. Evanghelia ne-a vorbit de vindecarea celor zece leproși. Cu siguranță că ați mai auzit această Evanghelie, știți în mare măsură despre ce este vorba, Mântuitorul S-a întâlnit la un moment dat cu zece oameni bolnavi de lepră, o boală foarte grea, necruțătoare, incurabilă, foarte rar se întâmpla să se vindece cineva, și întotdeauna prin intervenția lui Dumnezeu, prin minune. Altfel, acești oameni erau sortiți morții. Se degradau treptat, și în cele din urmă mureau; mai mult, se considera că această boală poate să fie și molipsitoare, și de aceea erau izolați, și stăteau la marginea satelor, și suferința devenea îndoită, pe lângă suferința fizică era și suferința aceasta sufletească, spirituală, pentru că erau lepădați de cei apropiați, erau lipsiți de dragostea lor, de purtarea lor de grijă. Dar, se vede că Dumnezeu nu uită pe nimeni și Dumnezeu are grijă de toți, chiar dacă noi nu simțim întotdeauna aceasta. Dumnezeu ne iubește mai mult decât oricine. Chiar și atunci când ne simțim mai lepădați și mai părăsiți, atunci El este mai aproape de noi. Și, Mântuitorul S-a apropiat de acești oameni bolnavi de lepră, care se vede că au auzit despre El câte ceva, știau că este omul lui Dumnezeu, și de aceea ei au strigat cu credință, Iisus, Învățătorule, fie-Ți milă de noi. Și, Mântuitorul îi trimite deîndată să se arate preoților. Lucru pe care ei îl fac. Ar fi putut să se scandalizeze oarecum; adică Doamne, noi ne dorim să ne vindeci, și Tu ne trimiți la preoți? Totuși ei ascultă fără să pună nici un fel de întrebare, și se îndreaptă spre preoți. De ce trebuiau să meargă la preoți, nu ca să-i vindece preoții, dar preoții erau cei care puteau să constate o vindecare, și să le dea un fel de certificat, de drept de a se reîntoarce în familiile lor. Și, în drum spre preoți, ei au constatat că s-au vindecat. Și unul dintre ei, a simțit nevoia să se întoarcă înapoi, și să-I mulțumească Mântuitorului; a căzut la picioarele Lui și I-a adus slavă lui Dumnezeu. Și Mântuitorul pune această întrebare, zice: Doar unul s-a vindecat? Eu știu că pe toți zece I-am vindecat. Dar doar unul a venit să-Mi mulțumească. Și atunci Mântuitorul îi zice, Credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.

    Sunt câteva lucruri esențiale pe care noi ar trebui să le desprindem din această Sfântă Evanghelie. Aș zice că întâi de toate, credința și ascultarea. Acești oameni au crezut că Iisus are puterea să-i vindece. Și s-au supus în mod smerit când le-a zis: Mergeți și vă arătați preoților, pur și simplu au făcut ascultare și s-au dus, fără să întrebe nimic. Este de dorit să învățăm și noi acest fel de a asculta de Dumnezeu și de a ne supune. Adeseori avem ispita de a-L pune la îndoială pe Dumnezeu. De ce face într-un fel sau altul, și uneori chiar Îl hulim, sau ne lepădăm de El; din pricina faptului că nu-L înțelegem. Că ceea ce El ne spune este peste puterea noastră de a înțelege. Și de aceea Îl punem la îndoială și ne lepădăm de El. Dar aceasta înseamnă pierzania noastră. Dacă noi ne lepădăm de Dumnezeu, dacă noi Îi întoarcem spatele, sau Îl punem la îndoială, noi nu avem altă soluție. Omul în afara lui Dumnezeu este un nonsens. Vii de nicăieri și te duci nicăieri. Deci omul nu-și poate găsi împlinirea înafara lui Dumnezeu. Orice altă variantă ar alege. În cele din urmă vor fi cărări care se vor înfunda, sau poate și mai grav, s-ar putea la capătul drumului să cădem în prăpastie, și să nu mai putem să ieșim niciodată de acolo. Așa că, să ne supunem cu smerenie lui Dumnezeu. Tot ceea ce ne spune El, tot ceea ce ne învață în Sfânta Scriptură, în Sfânta Evanghelie, este de luat aminte fără cârtire. Chiar dacă nu înțelegem, chiar dacă este peste puterea noastră, să ascultăm cu smerenie tot ceea ce ne spune Dumnezeu, tot ceea ce ne învață Mântuitorul Iisus Hristos.

    Al doilea lucru pe care aș dori să îl remarcăm. Cuvântul Mântuitorului, Mergeți și vă arătați preoților. În vremea aceea, v-am spus de ce trebuiau leproșii să meargă la preoți; ei, preoții, erau și un soi de medici. Și ei puteau să constate o vindecare reală de lepră. Și atunci puteau să spună Poți să te întorci înapoi la familia ta, în casa ta. Dar acest cuvânt, Mergeți și vă arătați preoților, cred că este valabil și pentru noi. Să știți că păcatul este și el o lepră a sufletului nostru. Efectul pe care îl avea lepra asupra trupului îl are păcatul asupra sufletului. Ne desfigurează, treptat. Și uneori pe nesimțite; lepra, se pare că nu era deloc dureroasă. Deși îi cădea un deget sau o mână sau ce știu ce altă parte a trupului, se dezlipea dar nu durea. Deci lepra era o boală cumplită dar nedureroasă. Așa este și cu păcatul. Este foarte grav, dar ne putem atât de bine obișnui cu el încât nu mai doare. Nu simți poate că nevoia să te vindeci. Și totuși, păcatul îl desfigurează pe om, și-l izolează. Îl rupe și de Dumnezeu, și îl rupe și de semeni. Deci tot ceea ce este păcat, este de fapt împotriva iubirii. Păcatul este păcat nu pentru că este o încălcare a legii lui Dumnezeu, Dumnezeu nu ne dă legi de dragul de a ne constrânge. Tot ceea ce ne spune Dumnezeu este spre binele nostru. Este pentru ca noi să ne împlinim, noi să avem bucuria de a trăi. Așa că păcatul este păcat în măsura în care ne îmbolnăvește, nu ne lasă să ajungem la măsura iubirii. Deci păcatul este cel care ne întunecă mintea și ne împietrește inima. Și nu mai suntem în stare să iubim; nici pe Dumnezeu, și nici pe aproapele. Și de această stare nimeni nu ne poate vindeca decât Dumnezeu. De păcat doar Dumnezeu ne poate elibera, și vindeca. Și Mântuitorul Iisus Hristos a făcut-o pentru noi toți. Când a intrat în apele Iordanului, că este proaspăt în conștiința noastră Botezul Domnului, Mântuitorul a luat asupra Lui păcatele tuturor oamenilor. Oricât ar fi de multe și de grave. Pe toate, le-a luat asupra Lui. Ioan Botezătorul a dat această mărturie: Iată, Mieulul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii, sau păcatul lumii. Deci al lumii întregi; nu cred că ne putem închipui ce înseamnă aceasta. Că Iisus Hristos a lua asupra Lui păcatele tuturor: și ale mele, și ale mele, și ale fiecăruia dintre noi. Și totuși, mântuiți nu suntem toți. S-au vindecat zece leproși, dar doar unul s-a mântuit. Cel care a venit să mulțumească, și să dea slavă. Așa este și cu noi. Hristos a luat asupra Lui păcatele noastre, ale tuturor. Dar mântuiți cu adevărat sunt cei care recunosc acest lucru și care simt nevoia să mulțumească. Care simt nevoia să aducă slavă lui Dumnezeu.

    Faptul că noi suntem mântuiți, și că suntem pe drumul cel bun, nu ni-l poate certifica nimeni decât preoții, și Biserica. Doar aici, noi ne putem asigura că suntem pe drumul cel bun, că suntem mântuiți. Cine crede că se poate mântui în afara Bisericii, și în afara preoților, să știți că se amăgește foarte mult. Și știu că sunt mulți care se leapădă și de Biserică și de preoți, spunând, nu este nevoie, eu am relația mea direct și personală cu Dumnezeu. Este mare amăgire. Hristos S-a întrupat, S-a făcut om. A fost văzut, a fost auzit, a fost pipăit. I-a ales pe Apostoli. I-a trimis: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Cine vă primește pe voi Mă primește pe Mine și pe Cel Ce M-a trimis pe Mine, cine se leapădă de voi se leapădă și de Mine și de Cel Ce M-a trimis pe Mine. Deci iată, nu se poate, fără Biserică și fără preot. În afara Bisericii se poate trăi un soi de relație cu Dumnezeu. Dar este o relație cu Dumnezeu închipuită. După mintea noastră, așa cum ni se pare nouă, cum ne cade nouă bine, ceva care să nu ne deranjeze, să nu ne afecteze, să nu ne supună la nici un fel de jertfă. Deci nu este o relație concretă cu Dumnezeu. Ci doar una după mintea noastră; și poate că de multe ori cu un dumnezeu care nici măcar nu există, acel dumnezeu pe care noi ni-l închipuim. Dumnezeul Cel adevărat este Cel Care S-a întrupat, și S-a făcut om. Și a luat asupra Lui păcatele noastre. Deci este un Dumnezeu Care S-a arătat. Cum cântați, adeseori, la Utrenie: Dumnezeu este Domnul Iisus, și S-a arătat nouă. Adică a fost văzut, a fost pipăit. Nu este un dumnezeu închipuit. Așa că nu vă amăgiți. Și nu vă lepădați de biserică și de preot. Pentru că doar aici puteți avea încredințarea că sunteți pe drumul cel bun, și că sunteți vindecați. Doar prin gura preotului putem să primim îndrumare, povățuire; nu putem de unul singur. Citim Scriptura, auzim pe mulți care ne îndeamnă să citim Scriptura, că doar acolo este mântuirea. Dacă citești Scriptura fără îndrumare, este ca și cum te-ai duce la farmacie fără rețetă. Sigur te otrăvești. Așa este și cu Scriptura. Dacă o citești fără să fi îndrumat, sigur o să devii un eretic. Adică o să ai o credință probabil, dar nu una dreaptă. Nu una corectă. Deci Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu, dar avem nevoie de îndrumare, de povățuire, de tâlcuire. Și aceasta pot să o facă preoții; cei care sunt pregătiți pentru aceasta. Deci țineți minte: nu vă lepădați de Biserică și de preot, pentru că altfel avem toate șansele să ne rătăcim, și să rămânem cu boala asupra noastră, cu lepra păcatului asupra noastră. Care în cele din urmă să ne ducă la suferință veșnică.

    Și-apoi ultimul cuvânt pe care aș vrea să vi-l pun la suflet, pornind de la Sfânta Evanghelie, este mulțumirea. Mântuitorul i-a vindecat pe toți zece, dar doar unul a venit să mulțumească, a simțit nevoia să spună mulțumesc, Doamne. Și desigur Mântuitorul nu avea pretenția, aducă El sigur i-a vindecat pe toți, și au rămas vindecați. Dar totuși a spus acest cuvânt: Ceilalți nouă unde sunt? Pentru că a vrut să ne arate că este foarte importantă mulțumirea. Dacă nu mulțumești, pierzi darul pe care l-ai primit. Și nu de puține ori s-a întâmplat cred în viața noastră să primim daruri de la Dumnezeu, uneori rugându-ne, cu stăruință, pentru ceva anume. Și Dumnezeu ne-a dăruit, dar după aceea n-am mai mulțumit. Sau nu în măsura în care am cerut. Suntem în stare să postim patruzeci de zile, să citim zeci de Acatiste, pentru ca să obținem ceva de la Dumnezeu, sănătate, sau ajutor. Dar după aceea nu vom mai ține patruzeci de zile de Acatiste de mulțumire; nu vom fi în stare. Deci mulțumirea este foarte slabă, în comparație cu cererea. Dar dacă nu mulțumim să știți că pierdem foarte ușor ceea ce-am primit. Dacă nu mulțumim, chiar dacă Dumnezeu ne pune toată lumea aceasta la dispoziție, nu vom fi fericiți. Pentru că mereu vom vrea altceva, și altceva, și altceva, niciodată inima noastră nu va fi împăcată. Și de aceea, trebuie să învățăm să spunem mulțumesc. Pentru tot ceea ce primim. Pentru cele mai banale lucruri, spuneți mulțumesc, Doamne. Pentru că tot ce avem este darul lui Dumnezeu. Nimic nu este meritul nostru exclusiv.  Faptul că respirăm, că avem aerul la îndemână, este motiv de mulțumire. Faptul că avem apă, am băut un pahar cu apă sau am făcut un duș, și mă simt așa de bine că sunt curat, este motiv a de spune mulțumesc Doamne, pentru că apa este darul lui Dumnezeu nu este meritul meu. Sunt atâtea zone sărace de apă, unde este secetă. Și noi, ne bucurăm de apă. Să spunem mulțumesc Doamne. Orice lucru bun care mi se întâmplă, sau bucurie am în suflet, să spun mulțumesc Doamne. Te laudă cineva, te apreciază pentru ceva, în inima ta spune mulțumesc Doamne; pentru că dacă e ceva bun, este de la Tine, nu este de la mine. Nu este meritul meu. Și-n felul acesta răstignim mândria. Pentru că dacă eu primesc mulțumirea, și mi se pare că da, mie mi se cuvine să mi se mulțumească, în felul acesta eu îmi hrănesc mândria. Dar dacă eu, atunci când sunt apreciat sau lăudat, întorc toate acestea lui Dumnezeu, păstrez smerenia în suflet. Și noi trebuie să fim mereu smeriți. Dumnezeu celor mândri întotdeauna le stă împotrivă, și doar celor smeriți le dă harul. Așa că e o mare smerenie să spunem mereu mulțumesc. Pentru toate. Dreptul Iov spunea că se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu și pentru cele rele, la fel ca și pentru cele bune: zicea, Cum le-am primit pe cele bune nu le voi primi și pe cele rele? Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat. Deci iată, chiar și pentru dureri, chiar și pentru încercări, pentru suferințe, să ne dea Dumnezeu puterea să spunem mulțumesc Doamne, pentru că știi Tu de ce ai îngăduit toate acestea; toate sunt o pedagogie a lui Dumnezeu, un mod de a ne șlefui, și de a ne pregăti pentru Împărăție, un mod de ne lărgi inima, ca să-L putem primi deopotrivă și pe Dumnezeu, și pe aproapele.

     Deci, revenind așa ca o concluzie, credință puternică în Dumnezeu și ascultare smerită, să nu-L punem la îndoială pe Dumnezeu, ci să le primit toate, tot cuvântul Lui să-l primim cu ascultare, și cu supunere smerită, să nu ne lepădăm de Biserică și de preoți, pentru că doar așa putem avea încredințare că suntem tămăduiți de păcat, că suntem pe drumul cel bun, pe calea care duce către Împărăția lui Dumnezeu, și mulțumirea. Să fim mulțumitori. Pentru toate. Neîncetat să-I aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate. Chiar este un Acatist, așa se și numește, Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Căutați-l, și citiți-l cât mai des. Veți avea foarte mult folos din aceasta. Amin. Iertați-mă.

  ***