Preasfințitul Teofil

Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei 

Cuvânt la Sfânta Liturghie 

5 iulie 2026   

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiți frați

și iubite surori în Domnul nostru Iisus Hristos, 

 Cu mult drag am venit să fim astăzi împreună la hramul parohiei dumneavoastră, anume sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, care a fost de bună seamă zilele trecute dar noi ne-am întâlnit astăzi, în zi de duminică, pentru că este mult mai ușor să ne întâlnim și să slujim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și în felul acesta să aducem cinstire acestui mare sfânt, care, la vremea sa, a luptat foarte mult împotriva vrăjmașilor văzuți ai credinței creștine. Și, a și reușit, prin harul lui Dumnezeu, și, ori de câte ori a avut biruință știm că el, în semn de recunoștință înaintea lui Dumnezeu, construia o biserică sau o mănăstire; și cu siguranță multe alte lucruri bune el a făcut, motiv pentru care poporul l-a iubit și l-a cinstit ca sfânt înainte de a fi canonizat, și, acesta a fost de fapt și motivul pentru care Sfântul Sinod a luat această decizie, de a-l canoniza, de a-l trece în rândul sfinților pe Sfântul Ștefan cel Mare, pentru că el a făcut foarte mult bine bisericii și poporului.

 Cum am spus, el a luptat în mod deosebit împotriva vrăjmașilor văzuți ai credinței. Dar, pe lângă acești vrăjmași văzuți, sunt și foarte mulți vrăjmași nevăzuți, cu care noi creștini trebuie să ne luptăm. Evanghelia care s-a citit astăzi ne arată că există demoni, care Îl urăsc și pe Dumnezeu, și bine-nțeles că îi urăsc și pe oameni.

 Încă dintru început, demonii au început să-i facă rău omului, l-au abătut de la calea lui Dumnezeu; l-au ispitit și au reușit. Și vedeți, până în ziua de astăzi și până la sfârșit, demonul, cu îngăduința lui Dumnezeu, are această lucrare. El nu obosește, vedeți, să ne ispitească, și să ne facă mult rău. Noi se întâmplă să obosim, adeseori; în lupta noastră cu răul, în lupta noastră cu păcatul cedăm, cu foarte multă ușurință. Dar, dacă ne lăsăm, de bună seamă că noi suntem cei care pierdem.

 Nu există decât două căi. Calea vieții și calea morții. Calea binelui și calea răului. Calea lui Dumnezeu și calea diavolului. Iar noi suntem puși în situația de a alege. De a decide pe care cale vrem să mergem. Avem această libertate, de a spune da sau nu voii lui Dumnezeu. Și dacă noi spunem nu voii lui Dumnezeu, în felul acesta vedeți cum ne facem accesibili diavolului. Diavolul poate să pună stăpânire peste noi, doar în măsura în care noi de bunăvoie ne lepădăm de Dumnezeu.

 Dar, dacă vine un moment în care noi ne putem pocăi, ne putem cere iertare, ne putem ruga lui Dumnezeu să ne ierte și să ne izbăvească, atunci există și șansa izbăvirii, a mântuirii, așa cu a fost pentru acei demonizați din ținutul gadarenilor. A venit un moment în care Însuși Domnul S-a apropiat de ei, pentru că ei deja nu mai puteau să facă nimic înspre cele bune pentru că erau întru totul stăpâniți de cel rău. Dar Domnul, în mila Lui, S-a apropiat de ei, a văzut în ei încă partea cea bună, în cei doi oameni, a văzut că poate să fie salvată firea omenească. Și de aceea s-a apropiat, și când S-a apropiat, diavolii au început să strige, ce ai cu noi, ai venit să ne chinuiești înainte de vreme? Și diavolii au răspuns, dacă vrei să ne scoți, atunci lasă-ne să intrăm în turma de porci. Era o turmă de porci acolo în apropiere. Și Domnul le-a îngăduit acest lucru.

 Sunt două lucruri pe care trebuie să le remarcăm aici. Pe de o parte, diavolul nu poate să facă nimic fără voia lui Dumnezeu, fără îngăduința lui Dumnezeu. Deci răul nu se poate manifesta decât pentru că Dumnezeu îngăduie și respectă libertatea făpturilor Sale, și a îngerilor și a oamenilor. De aceea vedem că diavolul cere voie. Dacă mă scoți din oameni, lasă-mă să intru în turma de porci; și i-a lăsat. Și aici vedem al doilea lucru foarte important, că pentru a salva un om, merită orice sacrificiu. Atunci, pentru salvarea acelor doi oameni s-a pierdut o turmă de porci. Dar a meritat. Mântuirea unui suflet este cel mai prețios lucru. Un suflet de om valorează mai mult decât întregul univers. Un suflet de om valorează atâta cât valorează Jertfa Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, repet, merită orice sacrificiu pentru mântuirea noastră.

 Iarăși aici putem vedea o altă mare ispită care ne paște pe toți. Oamenii din ținutul gadarenilor, când au văzut ce s-a întâmplat, L-au rugat pe Iisus să plece din ținuturile lor. S-au speriat când au văzut că au pierdut o turmă de porci. Nu s-au uitat la cei doi oameni care acum stăteau liniștiți. Nu s-au bucurat de mântuirea lor, ci s-au supărat de pierzanea porcilor. Și atunci L-au rugat pe Iisus să plece. S-au speriat nu cumva să li se mai întâmple și alte pagube. N-au văzut câștigul; au văzut doar paguba. Care era neînsemnată în comparație cu câștigul, adică cu mântuirea celor doi oameni, dar ei n-au sesizat, și L-au rugat pe Iisus să plece, și Iisus a plecat.

 Vedem că Dumnezeu nu intră cu forța în viețile noastre dragii mei. El așteaptă să fie chemat, să fie dorit. Dacă acei oameni L-au rugat să plece, Domnul a plecat. Dar dacă noi Îl vom ruga să rămână, așa cum am făcut-o astăzi la Sfânta Liturghie și cum o facem mereu, cu siguranță că El va rămâne în viețile noastre. Am spus la început că noi avem de luptat cu dușmanii nevăzuți ai credinței, adică cu diavolii, și lupta noastră nu este alta decât, iată, rugăciunea neîncetată, chemarea neîncetată a Domnului. Vino Doamne, Iisuse Hristoase, în mintea și-n inima mea. Sau, cum este acel colind, Vino Iisuse în inima mea. Îmi place foarte mult. Vino Iisuse în inima mea. Neîncetat să spunem aceste cuvinte, vino Doamne Iisuse; Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă. Pentru că prezența Domnului este cea care îi alungă pe demoni. Noi nu putem să facem altceva, nu putem să luptăm în alt fel împotriva demonilor, decât unindu-ne cu Mântuitorul Iisus Hristos. Făcându-L prezent în mintea și-n inima noastră, în viețile noastre. Dacă Domnul este cu noi, dacă este în lăuntrul nostru și-n mijlocul nostru, atunci diavolul nu se poate apropia pentru că el nu suportă prezența Domnului, ați văzut? Nu poate să fie acolo unde este Domnul prezent. Deci rugăciunea neîncetată, iubiții mei. Chemarea neîncetată a Numelui lui Iisus. În toată vremea și-n tot ceasul, în toată vremea și-n tot locul.

 Și-apoi, un alt fel de a ne uni cu Mântuitorul Iisus Hristos este Sfânta Împărtășanie. Să ne împărtășim cât mai des cu Trupul și Sângele Domnului. Pentru că în felul acesta, Domnul vine și Se sălășluiește înlăuntrul nostru, pătrunde în toate mădularele noastre, în rărunchi și în inimă și arde spinii tuturor păcatelor noastre. Astăzi am văzut că foarte multă lume s-a împărtășit, și copilași mulți, este un lucru foarte bun. Și ar fi de dorit ca toți cei care venim la Sfânta Liturghie, ori de câte ori venim la Sfânta Liturghie, să venim pregătiți pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Să nu lăsăm să ne despartă nimic de El. Adică atașamentul de lucrurile acestea pământești, de plăcerile noastre, acestea ne despart de Iisus. Faptul că prețuim pe altceva și altcineva mai mult decât pe El. Și atunci de aceea când venim la Liturghie nu ne împărtășim, pentru că am iubit pe altcineva sau altceva mai mult decât pe Iisus. Am pus pe altcineva în locul Lui. Dar, măcar să ne căim pentru aceasta, iată să vină un moment în care să zicem, Doamne Iisuse iartă-mă, că Te-am necinstit, că Te-am lepădat, că Te-am batjocorit, că am batjocorit dragostea Ta, Jertfa Ta, Crucea Ta. Iartă-mă. Și cu siguranță că El ne va ierta cu ușurință. Abia așteaptă din partea noastră un moment de căință sinceră. Să cădem în genunchi și să spunem, Doamne, fie-Ți milă de mine. Nu mă lepăda de la fața Ta. Am greșit Ție ca un om, dar Tu ca un Dumnezeu Atotputernic și Multmilostiv, miluiește-mă și mă mântuiește, și așa va fi.

 Știți că tâlharul, unul dintre cei doi tâlhari, care au fost răstigniți pe Golgota împreună cu Domnul, pe bună dreptate, pentru că erau tâlhari, și-a dobândit mântuirea în ultima clipă a vieții sale. Într-un moment în care a recunoscut că este acolo pe bună dreptate, și-a asumat crucea, cu demnitate, și apoi L-a rugat pe Domnul să-și amintească de el când va veni în Împărăția Sa. A zis, pomenește-mă, adu-Ți aminte de mine. Aș vrea să fiu și eu acolo unde ești Tu. Și Domnul i-a zis, nu atunci, ci deja astăzi vei fi cu Mine în rai. Vedeți, cât de ușor se poate mântui omul? Astăzi. Astăzi, acum, dacă eu recunosc că am greșit și-I cer lui Dumnezeu iertare din toată inima, astăzi începe pentru mine raiul.

 Să nu uităm aceasta. Astăzi este ziua mântuirii noastre. Dumnezeu este un Dumnezeu al prezentului. El nu Se uită la trecutul nostru. Trece cu vederea, iartă cu ușurință. Dacă astăzi eu mă pocăiesc, El mă primește, așa cum l-a primit pe tâlharul, așa cum l-a primit pe fiul cel risipitor.

 Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim fiecare zi pe care ne-o dăruiește ca o zi a mântuirii. A Lui să fie slava, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă. 

***