Preasfințitul Teofil 

Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum – Cuvânt la Sfânta Liturghie      

26 iulie 2020      

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte protopop, preacuvioase părinte ierodiacon, iubiți credincioși,

   În Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ni s-a spus în încheiere că Mântuitorul străbătea drumurile, cărările Țării Sfinte, propovăduind Evanghelia Împărăției, și tămăduind toată boala, și toată neputința în popor. Și ne gândim poate ce fericiți au fost acei oameni, că au avut posibilitatea să-L audă pe Mântuitorul propovăduindu-le, să aibă posibilitatea să-L întâlnească, să le tămăduiască bolile, să le ierte păcatele, să-i izbăvească din robia demonilor. Și cu adevărat fericiți au fost acei oameni.

    Dar, să știți că nici noi nu suntem mai lipsiți de aceste daruri. Și noi suntem la fel de binecuvântați. Această lucrare Mântuitorul o continuă până-n zilele noastre, și o va face până la sfârșitul veacurilor. Prin Sfânta Biserică și prin slujitorii Săi, Mântuitorul continuă să propovăduiască Evanghelia, până la sfârșitul veacurilor. Ori de câte ori venim la Sfânta Liturghie, și-l auzim pe preot, sau pe episcop, sau pe diacon, citind Sfânta Evanghelie, prin gura lui, prin glasul lui de fapt Mântuitorul Iisus Hristos propovăduiește Evanghelia. Cuvântul este al Lui, până la sfârșitul veacurilor. Noi nu vorbim în numele nostru, nu propovăduim în numele nostru, ci propovăduim în Numele Celui Care ne-a chemat, ne-a rânduit și Care ne-a trimis la această lucrare. De asemenea, tămăduirea bolilor, și iertarea păcatelor, se continuă până în zilele noastre, Mântuitorul continuă să săvârșească minuni prin slujitorii Săi. Și până în zilele noastre, nu puțini sunt cei care s-au vindecat de boli, despre care medicii au spus că nu mai este nici o șansă. Și totuși, prin credință și prin rugăciune, sunt mulți oameni care s-au tămăduit. Li se spunea femeilor că pruncul care s-a zămislit în pântece este bolnav, are sindrom down, că ar fi mai bine să facă avort, și dacă totuși acea femeie a zis, nu, nu voi face acest păcat ci mă încredințez lui Dumnezeu, facă-se voia Lui, în cele din urmă a născut un prunc sănătos, spre uimirea tuturor. Așadar, lucrarea Domnului se continuă până în zilele noastre. Nici noi nu suntem lipsiți. Trebuie doar să avem credință. Trebuie doar să ne rugăm din toată inima. Și Domnul va răspunde, la rugăciunea noastră.

    Astăzi în Sfânta Evanghelie ni s-a povestit despre tămăduirea a doi orbi, care L-au rugat pe Mântuitorul să-i tămăduiască. Orbirea ne închipuim că este o mare suferință. Am spus ne închipuim, pentru că noi cei care vedem nu ne putem da seama cât de grav este să nu vezi. Dar este o mare suferință. Văzul este foarte important pentru noi, și din punct de vedere trupesc, dar și din punct de vedere duhovnicesc. Și de aceea Mântuitorul i-a tămăduit, deîndată. După măsura credinței lor. Pentru că i-a întrebat, Credeți că pot să vă fac Eu aceasta? Și ei au zis, Da, credem. Și-atunci zis Domnul pentru ei: După credința voastră fie vouă, și deîndată s-au tămăduit.

     Acum, noi aici, nu știu dacă este vreunul care este lipsit de vederea trupească, poate cu vederea slăbită, sunt unii care purtăm ochelari. Dar cei mai mulți avem totuși acest dar al văzului, și nouă ni se cuvine mai degrabă să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru acest mare dar. Și, mai degrabă, să ne rugăm să ne dea Domnul vedere duhovnicească, să-L putem vedea pe El, să-L putem recunoaște. Să-L recunoaștem în Sfintele Taine. În Taina Sfintei Împărtășanii, unde El ni Se oferă ca hrană, ca mâncare și băutură. Să-L recunoaștem în icoană. Să-L recunoaștem în slujitorii Săi legiuiți. Să-L recunoaștem în aproapele nostru, pentru că El se identifică cu fiecare dintre noi. Trebuie doar să avem ochi să vedem. Să avem acest simț duhovnicesc al văzului. Și pentru aceasta să ne rugăm astăzi la Sfânta Liturghie: să ne vindece Domnul de această neputință de a vedea duhovnicește.

      Și poate că mai este un lucru important și însemnat la care ar trebui să cugetăm noi astăzi. Dumnezeu ne-a dăruit văzul, ca să vedem lucrarea Sa. Să descoperim înțelepciunea Sa în tot ceea ce a creat El pentru noi. Și văzând, să-I aducem neîncetat slavă și mulțumire; cum zicea Psalmistul: Mare ești Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale. Nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Sau în altă parte zice: Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne. Pe toate cu înțelepciune le-ai făcut. Deci văzând creația lui Dumnezeu, descoperind înțelepciunea lui Dumnezeu, să-I aducem neîncetat slavă lui Dumnezeu. Pentru tot ceea ce a făcut pentru noi. Pentru că tot ceea ce ne înconjoară este darul lui Dumezeu pentru noi. Și noi nu trebuie decât să fim mulțumitori, să fim recunoscători, și să-I aducem neîncetat slavă lui Dumnezeu.

      Și iarăși, în Sfânta Evanghelie ni se spune că Mântuitorul a tămăduit un mut. Și de ce era mut? Pentru că era stăpânit de un duh rău. Din pricina unui duh rău el nu putea să vorbească. Și Domnul l-a alungat pe acel demon, și el a început să vorbească, și iarăși, să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Graiul, la fel ca și văzul, este un dar prețios al lui Dumnezeu pentru noi. Prin grai, noi ne deosebim de dobitoacele cele necuvântătoare. Bine-nțeles, mai întâi prin rațiune și prin libertate și prin simțire, noi suntem mai presus de dobitoacele necuvântătoare. Dar și prin graiul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, prin care noi putem să exprimăm sentimentele noastre, putem să ne exprimăm voința noastră liberă, să facem alegeri, să spunem da, sau nu… De aceea Domnul l-a tămăduit pe cel care nu putea să grăiască. Iar noi, astăzi, toți suntem în măsură să vorbim. Avem acest dar, al graiului. Și iarăși trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Și să-L rugăm pe Domnul, să ne curățească și să ne sfințească graiul. Domnul ne-a dăruit graiul, ca prin acest grai să-I aducem neîncetat slavă, să mărturisim mereu adevărul, și să-L propovăduim. Să-L vestim și celor care nu-L cunosc. Și noi trebuie să fim conștienți de acest lucru. Și să nu ne folosim graiul împotriva voii lui Dumnezeu și împotriva iubirii lui Dumnezeu.

     Un mare păcat pe care noi îl facem prin grai este minciuna. Prin care noi rostim lucruri împotriva adevărului; împotriva adevărului lui Dumnezeu, dar și împotriva adevărului care ne privește pe noi, aici pe pământ. Un alt mare păcat este înjurătura, vorba urâtă. Și din nefericire, sunt foarte mulți creștini care s-au obișnuit să vorbească urât. Deși ei vin la biserică și aici la biserică se roagă, spun rugăciuni, dar după ce au ieșit din biserică, ei vorbesc urât și înjură. Este o mare contradicție, o mare nepotrivire. Nu se poate ca prin aceeași limbă și cu același grai cu care-I aducem slavă lui Dumnezeu, după aceea să mergem să înjurăm și să vorbim urât. Dacă avem această obișnuință, să încercăm să ne izbăvim de ea. Să depunem efort în acest sens. Și dacă s-a întâmplat să scăpăm o înjurătură sau o vorbă urâtă, deîndată să ne căim, și să spunem Doamne iartă-mă, că am vorbit urât, Doamne iartă-mă că am spus acest cuvânt nepotrivit, și ajută-mă să vorbesc frumos, să vorbesc curat, să vorbesc doar ceea ce trebuie și doar când trebuie. Să nu vorbim de rău pe nimeni. Să nu bârfim. Să nu judecăm. Toate acestea sunt împotriva iubirii lui Dumnezeu. Noi suntem chemați să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, dar și să ne iubim unii pe alții. Să-l iubim pe aproapele nostru la fel ca și cum ne iubim pe noi înșine.

    Așadar, să avem mare grijă la păcatul care se săvârșește prin cuvânt. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune la un moment dat în Sfânta Evanghelie că pentru orice cuvânt deșert, adică vorbit așa fără rost, va trebui să dăm seamă în fața lui Dumnezeu. Pentru că orice cuvânt este încărcat de putere. De o putere bună, pozitivă, sau de o putere rea, negativă. Cuvântul poate să facă foarte bine, poate să aducă bucurie sau mângâire cuiva, să învieze pe cineva din morți, dar un cuvânt rău poate să ucidă. Poate să distrugă pe cineva. Și noi adeseori spunem, dacă cineva ne-a supărat cu ceva, prin cuvânt, zicem, Mai bine mi-ar fi dat o palmă decât să-mi fi spus acel cuvânt. Deci iată, un cuvânt poate să doară mai tare decât o palmă. Așadar, să fim foarte atenți la cuvintele pe care le rostim. Să ne obișnuim să vorbim frumos. Să vorbim curat. Cuvântul nostru să se nască din rugăciune. Din legătura pe care o avem cu Dumnezeu în inima noastră. Să-I cerem lui Dumnezeu cuvânt atunci când trebuie să vorbim. Doamne învață-mă ce trebuie să vorbesc, cum trebuie să vorbesc, și dacă trebuie să tac, inspiră-mă să păzesc tăcerea într-un duh de pace, care să nu pricinuiască nici o pagubă aproapelui meu.

    Să reținem așadar iubiții mei, din această Sfântă Evanghelie, că și vederea, și graiul, ne-au fost dăruite de Dumnezeu, ca prin ele să-I aducem neîncetat slavă lui Dumnezeu, și prin ele să cultivăm cât mai mult dragostea în această lume, adevărul, și viața. Și dacă vom face așa, vom fi fericiți, și în veacul acesta, dar mai ales în cel ce va să fie, unde Domnul ne așteaptă pe toți, unde Domnul ne-a pregătit fiecăruia câte un colțișor.

    A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

 ***