Preasfințitul Teofil

Taina iertării, taina vindecării – Cuvânt la Sfântul Maslu

2 aprilie 2021 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți, iubiți credincioși,

    Văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului, Fiule, ți se iartă păcatele. Și, cei de față, în sinea lor, s-au tulburat. Și-au zis, cum se poate ca un om să ierte păcatele? Doar Dumnezeu poate să ierte păcatele. Ei, pe bună dreptate spuneau acest lucru, sau gândeau, unii poate ziceau, Doamne iartă-l. Într-adevăr doar Dumnezeu poate să ierte păcatele, dar ei nu știau că Cel din fața lor este de fapt Fiul lui Dumnezeu întrupat. Dumnezeu Care S-a făcut și om. Nu știau acest lucru, nu-și puteau imagina acest lucru. Mântuitorul, ca să le reveleze esențialul, a zis, Ca să știți că putere are Fiul omului pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului, Scoală-te, i-ați patul tău și umblă, căci sunt iertate păcatele tale. Adică Cel Care poate să îl tămăduiască pe slăbănog, să-l vindece, la o asemenea minune cumva se așteptau, și chiar și-o dorea, Acela poate să ierte și păcatele.

    Și, noi trăim acum această realitate, și ne bucurăm, împreună ne-am bucurat în această seară, de darul iertării păcatelor și de darul vindecării. Ne-am rugat împreună pentru iertarea păcatelor, pentru că noi toți ne dorim iertare, și noi preoții, și dumneavoastră credincioșii, toți suntem greșiți înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu e fără de prihană. Și de aceea, ați văzut că pe parcursul slujbei ne-am rugat unii pentru alții. Noi preoții ne-am rugat pentru dumneavoastră credincioșii, dar și dumneavoastră v-ați rugat pentru noi preoții. Și așa, împreună ne-am bucurat de darul iertării, dar în același timp și de darul pocăinței, pentru că eliberarea de păcat vindecă deopotrivă trupul și sufletul.

    Pentru că păcatul îmbolnăvește. Întâi de toate sufletul, păcatul îmbolnăvește sufletul, și apoi, un suflet bolnav, bine-nțeles că va îmbolnăvi și trupul. Cele mai multe boli de care suferim sunt din pricina păcatelor. Din pricina unei vieți dezordonate. Dar atunci când omul se eliberează de păcat, primește iertare de la Dumnezeu, începe să aibă o viață curată, o viață ordonată, simte cum se ușurează și se vindecă de boli, chiar de boli nevindecătoare, de cancer, sunt oameni care s-au vindecat prin această taină a iertării, pe care ne-o oferă Mântuitorul Iisus Hristos.

    Această ezitare, pe care au avut-o contemporanii Mântuitorului, cred că o avem și mulți dintre noi. Ne gândim că doar Dumnezeu poate să ierte păcatele, și că nu avem nevoie de rugăciunile preoților, că nu avem nevoie de spovedanie, de ce să-mi spovedesc eu păcatele la preot, pentru că și el este om ca și mine, și el este om păcătos. Așa este. Și preotul este om păcătos, dar vedem că Domnul ne-a chemat, Domnul ne-a ales, Domnul ne-a dat acest dar. El a spus Apostolilor, Cărora veți ierta păcatele vor fi iertate, și cărora le veți ține ținute vor fi. Și de la Sfinții Apostoli am moștenit și noi acest dar. Este o rânduială a lui Dumnezeu, nu este invenția noastră, a oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a rânduit lucrurile în așa fel încât, cel care a păcătuit să-și recunoască păcatele și în fața unui om, care este slujitorul lui Dumnezeu. Pentru că și rușinea, este mai mare în fața omului. Atunci când păcătuim nu de Dumnezeu ne rușinăm, nu de Dumnezeu simțim nevoia să ne ascundem, ci de oameni ne ascundem. Am vrea să nu ne știe familia, am vrea să nu ne știe prietenii că noi am făcut cutare sau cutare păcat. La fel și în Taina Spovedaniei, rușinea este mai mare în fața preotului decât în fața lui Dumnezeu, dar această rușine este binefăcătoare. Pentru că ne ajută ca pe viitor să nu mai păcătuim cu așa multă ușurință. La gândul că iarăși va trebui să mă spovedesc, că iarăși va trebui să mă duc să spun Părintelui că am făcut aceleași păcate, deci această rușine s-ar putea să mă ajute să mă înfrânez de la păcat. Deci este o rânduială înțeleaptă a Bunului Dumnezeu, aceea de a descoperi păcatele și în fața unui om, care este slujitorul Lui, pentru că în fața omului rușinea este mai mare, iar rușinea este binefăcătoare. Ne ajută să ne păzim. Nu întotdeauna dar de cele mai multe ori este posibil să ne apere.

    Și mai mult, noi avem nevoie de preot pentru că preotul ne oferă și îndrumare, povățuire. Vedeți, că Dumnezeu nu ne șoptește la ureche ce trebuie să facem și cum trebuie să facem. Tot prin gura preotului auzim gândul lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu pentru noi. Preotul ne spune, preotul ne îndrumă, uite, fă așa, fă așa, nu face acum așa, nu mai face, deci e foarte importantă și îndrumarea și povățuirea pe care noi o primim de la preot, și pe care trebuie să o primim ca din gura lui Dumnezeu. Să încercăm să ascultăm de ceea ce ne spune Părintele duhovnic, și așa, sufletul nostru se va întări în nevoia să capete povățuire și îndrumare.

    Apoi mai este și un alt fel în care se manifestă această putere de a ierta păcatele, pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, așa a zis Mântuitorul. Întâi de toate El, Omul Iisus Hristos ne-a iertat pe toți. Și ca om. El a luat asupra Lui păcatele noastre ale tuturor. Ca și cum El le-ar fi făcut. Dar noi trebuie totuși să recunoaștem că nu El este de vină ci noi suntem de vinovă. El pe nedrept a suferit pe Golgota. Dar noi pe bună dreptate pătimim atunci când pătimim, și atunci, cu umilință trebuie să recunoaștem că am greșit, de fiecare dată, de șaptezeci de ori câte șapte. Să recunoaștem, să cădem în genunchi și să spunem, Iartă-mă Dumnezeul meu, Iartă Părinte, Mântuitorule, Iartă-mă Duhule Sfinte.

    Dar, pe lângă acest fel de a primi iertarea, avem și noi posibilitatea să ne rugăm unii pentru alții. Puterea de a ierta păcatele de fapt este o putere a iubirii. Este o manifestare a iubirii. Noi toți avem puterea de a ierta păcatele. În ce fel? Rugându-ne unii pentru alții. Observați, când vedem că cineva a greșit. Chiar și dintre cei foarte apropiați, în familie, soțul, soția sau copiii, prima reacție este să-l criticăm. Să-l certăm, să-l mustrăm. De ce ai făcut cutare lucru? Cum ți-ai permis? Dar acestea nu sunt reacții ale iubirii. Dacă suntem foarte atenți și foarte sinceri cu noi, vom vedea că toate acestea sunt reacții ale mândriei. Și ale orgoliului. Noi nu suferim, prea puțin suferim din dragoste. Suferința iubirii este altfel decât suferința mândriei. Mândria întotdeauna se manifestă cu autoritate, și cu răutate. Dragostea se manifestă întotdeauna cu compasiune, cu milă, cu lacrimi.

    Amintiți-vă de episodul cu femeia păcătoasă. Pe care au prins-o în desfrânare, și după Lege trebuia să fie omorâtă cu pietre. Și au ajuns cu ea înaintea lui Iisus. Să Îl pună la încercare, să vadă, ce va face. Și Mântuitorul, a stat așa puțin în tăcere, Se făcea că scrie ceva pe nisip, și la un moment dat a zis, Cel care este nevinovat să ia primul piatra și să arunce. Așa, unul câte unul rușinat, au lăsat pietrele jos, și femeia a rămas singură la picioarele lui Iisus. Și i-a zis, Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Nu Doamne, nici unul. Nici Eu nu te osândesc. Vedeți, cum dragostea a găsit soluția? După Lege trebuia să moară. Dar ea a fost iertată, a fost izbăvită. Și vă închipuiți ce impact a avut dragostea lui Hristos asupra acestui suflet. Cu siguranță că din acea clipă s-a convertit. Și L-a urmat pe Iisus.

    Așa și-n viețile noastre, dragostea este cea care îndreaptă, dragostea este cea care convertește. Dacă vrem să schimbăm pe cineva, dacă vrem să-l îndreptăm, trebuie să-i vorbim cu dragoste, cu bunătate, cu duioșie. Dacă vom vorbi cu autoritate, cu superioritate, cu iuțime, nu vom face decât să-l îndepărtăm mai mult, să-l înăsprim și mai mult. Nu-l vom ajuta să se ridice. Va fi doar o răzbunare a noastră. Deci să avem mare grijă. Atunci când vedem că cineva greșește, să nu-l osândim, să nu-l provocăm, ci să ne rugăm pentru el. Prima reacție să fie Doamne iartă-l că a greșit. A greșit pentru că nu Te cunoaște. A greșit pentru că este departe de Tine. Și toți suntem greșiți înaintea Ta. Iartă-ne pe toți, fie-Ți milă de toți, ajută-ne să nu-Ți mai greșim că de fapt, când greșim, orice greșeală o facem, lui Dumnezeu greșim, dragostea Lui o rănim, întâi de toate. Chiar dacă nu ne dăm seama. Și atunci mai mult să ne căim; și pentru greșelile aproapelui. Oricine ar fi el. Doamne iartă-l pe el. Amintiți-vă că Domnul pe Cruce Și-a apărat răstignitorii, și-a zis, Iartă-i Părinte, că nu știu ce fac. Vedeți, cum se poartă dragostea? Apără, acoperă, găsește scuze. Nu osândește. Și nu leapădă niciodată pe nimeni.

    Cât de frumoasă ar fi viața noastră, dacă am face și noi acest lucru? Și tare mi-aș dori, eu întâi de toate dar și pentru dumneavoastră, mi-aș dori pentru noi toți acest fel de a ne ierta păcatele unii altora, că toți avem această putere de a ierta păcatele, adică să ne rugăm pentru cel păcătos, nu să-l osândim, nu să-l criticăm, nu să-l vorbim de rău. Aceștia sunt niște viermi, care distrug viețile noastre. Vorbirea de rău, critica, judecata. Ne distrug pe toți. Dar bunătatea, și dragostea și iertarea vindecă. Și Domnul aceasta Își dorește pentru noi, să ne vindecăm. Să ne ajutăm unii pe alții. Ați auzit la Apostol, de la Sfântul Maslu, de la Sfântul Apostol Iacov, zicea el acolo, ne îndemna pe toți, Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și vă rugați unii pentru alții ca să vă îndreptați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.

    Pe aceasta să o urmărim fiecare, în fiecare zi: să ne rugăm unii pentru alții, ca să ne vindecăm și așa să ne bucurăm de dragostea Mântuitorului Iisus Hristos și în veacul acesta, și în cel ce va să fie, Amin. Iertați-mă.

 ***