Părintele Teofil Roman 

Cuvânt la Denia din Miercurea Mare – Spălarea picioarelor și Cina cea de Taină

01 mai 2013  

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

    Ascultând cuvintele acestei slujbe dumnezeiești, cred că am putut desluși cu toții cât de importantă este în viața duhovnicească Sfânta Împărtășanie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în această lume, El nu a venit să aducă o nouă religie sau o nouă morală. Ci El a venit să Se dăruiască lumii, să Se dăruiască omului ca viață. În timpul propovăduirii Sale a spus la un moment dat, Eu sunt Pâinea cea vie Care M-am pogorât din cer, ca să Mă dau hrană lumii. Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu adevărata băutură. Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu nu va avea viață întru el. Mulți dintre cei care au ascultat, au auzit aceste cuvinte, s-au smintit. Pentru că nu le-au putut înțelege. Și L-au părăsit pe Domnul. Nu puteau cuprinde cum este cu putință să mănânce și să bea Trupul și Sângele Fiului lui Dumnezeu. Ucenicii apropiați, Sfinții Apostoli însă, au rămas lângă Mântuitorul, nu L-au părăsit. Dar Domnul i-a întrebat: Voi nu plecați? Voi de ce nu vă duceți? Și-atunci Sfântul Apostol Petru a zis: Doamne, unde să ne ducem de la Tine? Cuvintele vieții veșnice Tu le ai. Altfel spus, deși n-au înțeles nici ei acest cuvânt, totuși au avut încredere că el este un cuvânt adevărat. Au avut încredere că tot ceea ce le spune Mântuitorul Iisus Hristos este adevăr. Adevăr care eliberează, adevăr care dă viață.

    Și, la Cina cea de Taină, care s-a petrecut iată în Joia cea Mare, cum o numim noi astăzi din punct de vedere liturgic, Mântuitorul le-a arătat cum este cu putință acest lucru, ca să mănânce și să bea Trupul și Sângele Fiului Omului. Ați auzit, fiind adunați împreună, Mântuitorul a luat pâinea, a frânt-o și a zis: Luați mâncați, Acesta este Trupul Meu, apoi a luat paharul cu vin, și-a zis: Beți dintru acesta toți. Acesta este Sângele Meu. Să faceți aceasta întru pomenirea Mea. Așadar, în chipul pâinii și al vinului, noi avem posibilitatea să ne hrănim cu Trupul și Sângele Fiului Omului, Cel dătător de viață.

    Cu siguranță că nici noi nu pricepem această Taină. Și în rugăciunile pregătitoare pentru Sfânta Împărtășanie chiar mărturisim acest lucru, și spunem: Doamne, nu-mi dau seama cu se cuvine de Trupul și Sângele Tău. Adică nu înțeleg; nu știu cum este cu putință ca pâinea și vinul pe care eu le văd să fie Trupul și Sângele Tău. Dar totuși, am încredere că tot ceea ce spui Tu, tot ceea ce faci Tu, este adevărat. De aceea nu Te scârbi de mine, nu mă lepăda de la fața Ta, învrednicește-mă fără de osândă să mă împărtășesc cu Trupul și Sângele Tău, ca să-mi fie spre luminare, spre curățire de păcate, spre izbăvirea de toată lucrarea văzuților și nevăzuților vrăjmași, spre moștenirea vieții celei veșnice. Așadar, nici noi nu înțelegem, dar ne străduim să avem încredere în cuvântul Mântuitorului și întotdeauna să ne apropiem de Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie așa cum ne îndeamnă cuvântul de la Sfânta Liturghie: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.

    În această perioadă sunt foarte mulți credincioși care se spovedesc și se împărtășesc. Și este un lucru îmbucurător. Dar, pentru noi preoții și duhovnicii sunt și anumite tristeți pe care le trăim în tot ceea ce se întâmplă în această perioadă. Pentru că vedem cum multă lume se apropie de această mare Taină fără să aibă o dreaptă înțelegere. Cumva, vin dintr-un soi de obișnuință, de obligație religioasă, de care vor să se achite anual cumva, vor să se știe în rânduială, poate din dorința de a obține un confort lăuntric, dar, nu atât din dorința de a se uni cu Hristos, de a dobândi asemănarea cu El. Împărtășania aceasta nu o vedem și nu o simțim ca fiind un semn al iubirii noastre față de Mântuirorul Iisus Hristos. Pentru că așa trebuie să fie Sfânta Împărtășanie. Cel puțin din partea Mântuitorului, acest gest este suprema Lui iubire față de noi. Mai mult decât atâta El nu poate, să ni Se dăruiască nouă, iată, în întregime, să-L mâncăm și să-L bem. Mai mult de atât din partea Domnului nu se poate. Dar la o asemenea dragoste se cere și din partea noastră un răspuns pe măsură. Poate că nu vom fi în stare să-L iubim pe Mântuitorul așa cum L-a iubit Maica Domnului. Poate că nu vom fi în stare să-L iubim așa cum L-a iubit Sfântul Ioan, ucenicul iubit. Dar, cel puțin ca femeia păcătoasă, despre care am auzit pomenindu-se ieri, la sfintele slujbe, poate că am fi în stare, sau am putea râvni. Să ne aprobiem de Mântuitorul cu pocăință, cu umilință, recunoscându-ne mulțimea fărădelegilor noastre, poate nepăsarea noastră. Și să mărturisim dorința sinceră de a ne îndrepta, de a pune un început bun. De a nu mai trăi în afara poruncilor Mântuitorului.

    Vedeți, multă lume crede că Sfânta Împărtășanie ar putea să aibă un efect magic. Deci dacă noi ne împărtășim, sigur trebuie să se întâmple ceva bun, ceva miraculos, să simțim o stare deosebită, o ușurare, o eliberare. Dar, nu întotdeauna se întâmplă așa. Foarte mulți părinți își aduc copiii la Sfânta Împărtășanie; și este un lucru bun. Dar mă gândesc că dacă nu fac și părinții același lucru, s-ar putea ca nici copiilor să nu le fie de mare folos Sfânta Împărtășanie. Adică îi aducem pe copii și îi împărtășim, îi unim cu Mântuitorul Iisus Hristos, dar noi ca și părinți trăim o viață în afara lui Hristos, și aducem cumva o contramărturie vieții în Hristos. Adică noi trăim în păcat, în fărădelegi, în casă vorbim urât, înjurăm, ne certăm, și multe altele de felul acesta, și atunci copilul nostru va fi într-o mare contradicție, adică noi îl ducem la biserică să-l împărtășim, ca să-i fie bine, dar noi acasă trăim în chip nevrednic de Mântuitorul Iisus Hristos și noi nu căutăm să ne împărtășim cu El. Și atunci mă tem că nici copilului nu-i va fi de mare folos. Deci Sfânta Împărtășanie nu are un efect magic în viața noastră. Sfânta Împărtășanie lucrează în inima noastră, în ființa noastră, în măsura în care și din partea noastră există o deschidere, o dorință sinceră de a ne apropia de Hristos și mai ales de a ne asemăna cu El. De a dobândi chipul Lui.

    Vedeți că înainte de momentul instituirii Sfintei Împărtășanii a avut loc Spălarea Picioarelor, și un cuvânt foarte duios al Mântuitorului despre smerenie, despre umilință. Zice: Împărații acestei lumi domnesc, cu autoritate, cu putere, peste supușiilor. Și ei sunt recunoscuți ca și făcători de bine. Dar, zice, între voi să nu fie așa. Ci cel care va voi să fie cel mai mare, să fie slujitorul tuturor. Voi Mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, că sunt. Dar iată sunt între voi ca Unul Care slujesc. Nu ca unul care stă la masă și așteaptă să fie slujit. Când le-a spălat picioarele ucenicilor, sigur că toți au fost uimiți de acest gest de mare umilință din partea Mântuitorului, și Sfântul Apostol Petru a avut chiar o reacție de respingere: Doamne, Tu să-Mi speli mie picioarele? Și atunci Domnul i-a zis: Dacă nu-ți voi spăla picioarele, n-o să ai parte de Mine. Adică dacă n-o să înțelegi, și n-o să accepți acest gest, nu ai posibilitatea să te unești cu Mine. Pentru că a te uni cu Mine înseamnă să încerci să fii ca și Mine. Să începi să dobândești această umilință, această smerenie, această deschidere spre slujirea aproapelui. Disponibilitatea aceasta de a face unii pentru alții lucrurile cele mai înjositoare poate, cele mai umilitoare. Și să le facem cu drag, cu bucurie. Și atunci, ne-am asemăna foarte mult cu Mântuitorul Iisus Hristos, și împărtășirea cu El ar aduce cu adevărat roade, în viața noastră. Cu multă ușurință harul ar putea să lucreze înlăuntrul nostru, și să ne modeleze după chipul și asemănarea Mântuitorului. Dar dacă noi nu ne străduim să dobândim chipul Mântuitorului, să facem ceea ce a făcut El, adică să fim smeriți, și răbdători, să ne slujim unii altora; să nu ne purtăm cu autoritate și cu duritate și cu răutate, ci să ne purtăm cu noblețe, cu gingășie, cu sensibilitate. Cu frica de a nu-l răni în vreun fel pe aproapele. Deci dacă nu facem în felul acesta, nu putem să facem rodnică Sfânta Împărtășanie în viața noastră.

    Deci este foarte bine că ne străduim să ne spovedim și să ne împărtășim, dar înainte de aceasta noi trebuie să dorim din toată inima să trăim o viață asemănătoare cu a Domnului. Și dacă nu suntem în stare, să ne căim din toată inima pentru aceasta. Să nu ne justificăm nevrednicia și păcătoșenia, să nu o îndreptățim în nici un fel, ci să ne căim și să plângem, chiar fără lacrimi. Dar să plângem și ziua și noapte, Doamne, fie-Ți milă de mine. Nu Te scârbi de mine. Nu mă lepăda de la fața Ta. Nu mă lăsa să mă pierd. Chiar dacă sunt cel mai spurcat și mai ticălos dintre toți oamenii și slujitorii Tăi, totuși, primește-mă și pe mine. Așa cum l-ai primit pe tâlharul, cum ai primit pe desfrânata sau pe fiul cel risipitor, asemenea primește-mă și pe mine. Și așa, cu o umilință și cu o căință sinceră, cu o recunoaștere a păcătoșeniei, sunt șanse să ne îndreptăm, pentru că Domnul iubește foarte mult smerenia și zice că celor smeriți le dă har. Dar celor mândri și nepăsători le stă împotrivă.

    Ați văzut ce s-a întâmplat cu Iuda? Și el s-a împărtășit, cu Trupul și Sângele Domnului, la Cina cea de Taină. Și lui i-au fost spălate picioarele. Dar, n-a fost mișcat de aceste gesturi ale Mântuitorului; el și-a continuat lucrarea drăcească pe care o începuse în cugetul său. Și ce lucru înfricoșător, pentru că el împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului în cele din urmă s-a îndrăcit. Aceasta trebuie să ne dea de gândit. Dacă noi ne lăsăm de bunăvoie stăpâniți de diferite patimi, și cu toate acestea noi mergem și ne spovedim și ne împărtășim în chip formal sau cu vicleșug, s-ar putea să ne fie primejdioasă Sfânta Împărtășanie. S-ar putea să ne aducă într-o stare asemănătoare cu a lui Iuda. Să ne ferească Dumnezeu de o osândă ca aceasta. Ați auzit și Troparul slujbei din această seară. Să fugim de chipul acesta al lui Iuda, de sufletul lui nesățios, care s-a îmbolnăvit cu iubirea de arginți. Dar la fel ne putem îmbolnăvi cu orice altă patimă: și cu iubirea de plăcere, cu iubirea de slavă, cu iubirea de mâncare, cu iubirea de mărire, de putere, sunt nenumărate patimi cu care noi ne putem îmbolnăvi. Și dacă nu ne căim, și nu luptăm împotriva lor și totuși mergem la biserică și ne împărtășim, s-ar putea împărtășania să nu ne fie de nici un folos, sau și mai grav, iată să ne ducă la această stare de demonizare.

    Deci, să ne apropiem de Trupul și Sângele Domnului și nu doar o dată pe an la Paști, dar să o facem cu frică, cu cutremur, cu dorința aceasta sinceră de a ne asemăna cu Mântuitorul. Chiar dacă suntem la un moment dat stăpâniți de anumite patimi, să ne căim sincer pentru ele și să-L rugăm pe Domnul ca El să ne vindece, El să ne curețe. Și cei care citiți rugăciunile de mulțumire pentru Sfânta Împărtășanie, vedeți că acolo se spune la un moment dat: Pătrunde în mădularele mele, în rărunchi și în inimă, și arde spinii tuturor păcatelor mele. Adică ceea ce eu nu sunt în stare să fac Doamne vino și Tu fă în mine. Dar să ne dorim din toată inima lucrul acesta. Și atunci nu vom putea să fim nepăsători, nu vom putea să nu ne rugăm, nu vom putea să nu postim, să nu ținem posturile de peste an, să nu mergem cu regularitate la sfintele slujbe, la Sfânta Liturghie, să nu ne spovedim ori de câte ori suntem întinați, sau împovărați cu ceva. Vom alerga imediat la aceste mijloace pe care Domnul ni le pune la îndemână în Sfânta Biserică. Nu le vom trăi ca o formalitate sau ca o obligație religioasă, ci vom privi la ele ca la un mare dar, pe care Domnul ni-l face pentru mântuirea noastră. Vom simți cât de mare și de nemăsurată este dragostea Mântuitorului pentru noi. Dar oricât ar fi de mare și de nemăsurată această dragoste, împotriva voinței noastre, ea nu poate să lucreze în inima noastră. Deci trebuie să fie și din partea noastră deschidere și dorință sinceră.

    Să ne ajute Dumnezeu la toți să dobândim o dreaptă înțelegere în ceea ce privește Sfânta Împărtășanie, și ori de câte ori avem posibilitatea, dacă s-ar putea chiar la fiecare Sfântă Liturghie, în fiecare duminică și sărbătoare, să ne putem pregăti să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, spre iertarea păcatelor noastre, spre dobândirea chipului lui Hristos și spre moștenirea vieții celei veșnice, Amin. Iertați-mă.

 ***