Preasfințitul Teofil

Soborul Maicii Domnului

Cuvânt la Sfânta Liturghie

26 decembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreuă slujitori, iubiți credincioși,

 Astăzi, privirile noastre se îndreaptă către Maica Domnului, cea care ni L-a dăruit pe Mântuitorul Iisus Hristos. Fără ea, fără credința ei, fără ascultarea ei, Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă în acel moment. Ar fi trebuit să fie cel puțin întârziată. Dar pentru că în acel moment sufletul, inima Maicii Domnului au fost pregătite ca să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu, a putut să-I spună Da lui Dumnezeu, pentru acesta a fost posibilă Întruparea. Și în felul acesta bucuria mântuirii noastre a venit în această lume.

 Nu putem, prin urmare, să o despărțim, sau să-L despărțim pe Fiul lui Dumnezeu de Preasfânta Sa Maică. Există anumite tendințe care încearcă să facă acest lucru, și consideră că a o cinsti pe Maica Domnului ar fi un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Dar cei care gândesc în felul acesta, de fapt nu înțeleg dragostea. Dumnezeu este dragoste. Și El ne-a zidit pe noi din dragoste, și El împlinește mai întâi tot ceea ce ne-a cerut nouă, tot ceea ce ne-a poruncit nouă, dacă vreți. Și în cele Zece Porunci pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise, una din ele spune așa: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești ani mulți și fericiți în pământul pe care Domnul Dumnezeu ți-l va da ție. Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, dar Care S-a făcut și om, trăind în această lume, a cinstit-o pe Maica Sa, și l-a cinstit și pe Dreptul Iosif; chiar dacă nu i-a fost tată după trup, dar i-a fost purtător de grijă, i-a fost ca un tată. Și i-a arătat și lui dragoste și supunere, ascultare, ca orice copil. Până în clipa când a ieșit în lume, la propovăduire, când și-a început misiunea de propovăduire, și-atunci a arătat că dragostea față de Dumnezeu trebuie să fie deasupra ascultării și supunerii față de părinții trupești.

 Și se povestește la un moment dat că era înconjurat de o mulțime mare de oameni, și Maica Domnului Îl căuta, dar nu putea să ajungă la El din pricina mulțimii. Și cineva I-a spus, Mama Ta este afară, Te caută, împreună cu frații Tăi, adică copii Dreptului Iosif. Și Mântuitorul a zis, Dar cine sunt mama Mea și frații Mei? Mama Mea și frații Mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el. Prin aceste cuvinte iarăși, unii, ar vrea să arate că Mântuitorul ar fi înjosit-o pe Maica Sa. Dar nicidecum. N-ar fi fost în stare Fiul lui Dumnezeu să înjosească pe cineva. Dimpotrivă. Prin aceste cuvinte El ne înalță și pe noi, ne cinstește și pe noi pe toți. Dacă noi ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinim, așa cum a făcut-o Preasfânta Sa Maică, și noi suntem în aceeași cinstire în care este Maica Domnului. Deci nu se poate să despărțim pe Fiul lui Dumnezeu de Maica Sa după trup. Și această legătură se continuă și-n veșnicie.

 Știm că Maica Domnului a plecat de la cele vremelnice la cele veșnice și a fost mutată și cu trupul, și cu sufletul. Și acolo, în slava cea cerească, ea se roagă neîncetat lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră a tuturor. Ea se roagă și dorește ca și noi să ajungem acolo unde este ea împreună cu Fiul ei. Când Dumnezeu a zidit-o pe prima femeie, i-a pus numele Eva; care înseamnă viață. Și ea trebuia să devină mama tuturor celor vii. Dar n-a fost așa. Din pricina neînfrânării, din pricina neascultării, a căderii în păcat, Eva a devenit mama tuturor celor morți. Prin ea a intrat în ființa omenească suferința, și moartea în cele din urmă. Dar iată că tot printr-o femeie, ni se dăruiește iarăși viața cea veșnică. Fecioara Maria este Eva cea nouă. Ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu – Viața și mântuirea tuturor. Ea cu adevărat este mama tuturor celor vii, adică a tuturor celor care cred în Mântuitorul Iisus Hristos. Ce a spus Mântuitorul în fața mormântului lui Lazăr, către surorile sale Marta și Maria, ce plângeau și se tânguiau pentru moartea fratului lor? A zis, Cel care crede în Mine, nu va vedea moartea în veci. Deci iată, toți cei care cred drept în Mântuitorul Iisus Hristos sunt vii, încă din veacul acesta. Iar moartea pentru ei nu va fi altceva decât o trecere, de la cele vremelnice la cele veșnice, așa cum a fost și pentru Maica Domnului. Cum ea s-a mutat de la moarte la viață și de pe pământ la cer, la fel și noi ne vom muta din lumea aceasta la cele ale veșniciei, și vom fi acolo împreună cu Maica Domnului și cu Mântuitorul Iisus Hristos.

 Maica Domnului a fost deopotrivă și fecioară, și mamă. Ce înțelegem din aceasta? Că și fecioria, și nașterea, sunt mântuitoare, pentru femeie. Dacă sunt cu adevărat puse în slujba vieții, în slujba lui Hristos. Femeia se împlinește doar dacă rodește viață. Și poate vă veți întreba, dar cum vor naște viață cele care s-au dăruit vieții feciorelnice, vieții monahale? Da, și monahiile, care trăiesc în feciorie, și ele rodesc viață, viață duhovnicească. Și ele sunt în slujba vieții. Pentru că observați, că și călugărițele sunt numite maici. De ce? Pentru că și ele nasc. La viața duhovnicească. Pe cei pentru care se roagă. Pe cele pe care le au în păstorirea lor. Și ele, împreună cu toți monahii și monahiile din întreaga lume, se roagă pentru mântuirea tuturor. Și aceasta este o naștere. Sfântul Pavel zice undeva într-o Epistolă că el suferă dureri de naștere pentru cei pe care îi păstorește, pentru cei pe care îi cheamă la adevărul Evangheliei. Deci pe bună dreptate și viața feciorelnică este dătătoare de viață, dătătoare de mântuire, la fel cum și femeile căsătorite aduc în această lume copii, pe care îi dăruiesc lui Dumnezeu, pe care îi pregătesc lui Dumnezeu. Dar se întâmplă că uneori chiar femeile căsătorite să nu poată să aibă copii. Dar aceasta nu înseamnă că sunt blestemate. Chiar dacă ele nu pot să nască copii, dar și ele pot să se pună în slujba vieții. Și ele pot, prin dragostea lor și prin rugăciunea lor, să înmulțească în această lume dragostea. Pot să aibă grijă de copiii orfani. De cei lepădați. Pot să înfieze copii. Să nu se întristeze femeile care nu pot să nască copii după trup. Și să nu gândească că sunt blestemate de Dumnezeu, sau lepădate de Dumnezeu, nicidecum. Pentru cei care trăim în Noul Legământ, nașterea de prunci nu mai este suprema binecuvântare. Suprema binecuvântare este să moștenim Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică. Să ne naștem noi, a doua oară, din apă și din Duh. Să devenim oameni duhovnicești. Deci femeia se împlinește cu adevărat, fie că este fecioară, fie că este căsătorită, în măsura în care devine maică. În măsura în care rodește viață. Fie viață trupească, fie viață duhovnicească. Dar important este, să se afle în slujba vieții.

 În această zi, în care o cinstim într-un mod cu totul deosebit pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Vieții noastre, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, ne îndreptăm privirea nu doar către ea, ci și către toate mamele. Către mamele noastre. Care ne-au adus în această lume. Care ne-au dat viață. Care ne-au crescut în frica lui Dumnezeu, care ne-au învățat să bine rugăm; care ne-au învățat să mergem la biserică, care ne-au învățat să fim buni și milostivi. Ne îndreptăm privirea către toate maicile; și către cele care trăiesc în mănăstiri, și se roagă neîncetat pentru întreaga lume. Ne îndreptăm și către acele mame care și-au lepădat copiii; fie avortându-i, fie lepădându-i în așezămintele pentru copii, sunt multe care și-au aruncat copiii la lada de gunoi. Înfricoșătoare lucruri. Dar totuși; ne îndreptăm privirea și către aceste mame rugându-L pe Dumnezeu să le ierte, și să le aducă la pocăință și la umilință. Pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. Ci să se întoarcă, și să fie viu. Ne îndreptăm privirea și către acele femei, care n-au avut fericirea, încă, de a fi împlinite ca fecioare și mame. Care mai degrabă s-au dedat desfrâului; cu voie sau fără de voie. Unele femei sunt silite să se dea desfrâului. Sunt aruncate în mâna prostituției. Și sunt schimonosite. Și cumplit de nefericite. Dar noi într-o zi ca aceasta ne rugăm și pentru ele. Ca Domnul să le miluiască, Domnul să le izbăvească din tirania cea amară a păcatelor, din înlănțuirea aceasta a desfrâului, și să le aducă la fericirea pocăinței. Și ca în cele din urmă și ele să-și găsească inima de mama. Care iubește. Care se milostivește. Care poartă de grijă.

 Aceasta este adevărata împlinire a femeii, în milostivire, în dragoste, în compasiune, în purtare de grijă, și nu numai a femeii. Ci și a bărbaților. A tuturor oamenilor. Pentru că de fapt, în Hristos, ne învață Sfântul Apostol Pavel că nu este nici parte bărbătească nici parte femeiască ci toți suntem una. Toți suntem chemați la aceeași dragoste. La o dragoste curată. La o dragoste duhovnicească. Care pe toate le suferă, pe toate le crede, care niciodată nu cade.

  Să ne dea Bunul Dumnezeu nouă tuturor această dragoste, și cu această dragoste să Îl iubim și pe Dumnezeu, pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Sa Preacurată, dar și pe toți oamenii. Pentru că toți suntem zidirea lui Dumnezeu, și toți avem nevoie de mântuire, Amin.

***