Preasfințitul Teofil
Smerenia Cuvânt la Sfânta Liturghie
27 mai 2025 Mănăstirea Mihai Vodă Turda
Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiți credincioși,
Mă bucur că Bunul Dumnezeu a dăruit să slujim împreună în această sfântă zi, în care biserica îl pomenește și-l cinstește în mod deosebit pe Sfântul Ioan Rusul. Foarte cunoscut în zilele noastre și foarte iubit, pentru că s-a arătat a fi un mare făcător de minuni, un mare tămăduitor. El a trăit undeva la sfârșitul veacului al XVII-lea, începutul veacului al XVII-lea, era rus de origine, de aceea se numește Ioan Rusul, dar s-a sfințit în Asia Mică. Pentru că fiind tânăr soldat a fost luat prizonier, și în cele din urmă a ajuns să fie servitor sau chiar sclav al unui ofițer turc din Asia Mică, care la început l-a silit să treacă la islam, dar el s-a arătat a fi statornic în credința sa creștină și i-a zis că poate să renunțe la orice și la oricine dar la credința lui nu va renunța, și i-a propus să-l lase în credința lui și el îl va sluji cu toată dragostea, orice i-ar cere să facă. Și până la urmă așa a fost, și, el s-a smerit foarte mult, dormea în grajdul animalelor, era foarte tăcut, și rugător în același timp, se ruga neîncetat în inima lui. Și pentru această smerenie foarte mare și statornicie în credință Dumnezeu i-a dăruit foarte mult har. Și iată după moarte, trupul lui a rămas nestricăcios și este izvorâtor de har și făcător de minuni.
Viața Sfântului Ioan Rusul confirmă un cuvânt al Mântuitorului Hristos, Care zice că Dumnezeu celor mândri întotdeauna le stă împotrivă. Și doar celor smeriți le dă har. Acuma ce înseamnă să fii smerit poate să fie o mare întrebare pentru noi toți. Nouă nu ne este proprie smerenia, după izgonirea lui Adam din rai, omul s-a îmbolnăvit de mândrie. Și-acum pentru om este aș zice imposibil să fie smerit. Și, smerit cu adevărat și desăvârșit este Bunul Dumnezeu. Smerenia, în esență, este o trăsătură a iubirii. Iubirea nu poate să fie decât smerită. Cum o descrie Sfântul Apostol Pavel: toate le suferă, toate le crede, toate le rabdă, niciodată nu cade, orice s-ar întâmpla. Rămâne mereu aceeași și mereu acolo. Pentru noi cei căzuți, iarăși zic, această iubire este de neatins în veacul acesta. Putem să tânjim, se poate aprinde în inima noastră acest foc al iubirii dar niciodată nu simțim că este desăvârșită, de aceea noi ne numim păcătoși, până la moarte. Noi cu această rugăciune adormim întru Domnul: Miluiește-mă pe mine, păcătosul. Și aceasta o spunem nu din falsă smerenie. Ci pentru că realmente simțim că nu suntem desăvârșiți în dragoste. Și prin urmare nici în smerenie. De aceea ne numim păcătoși până la moarte și ne căim înaintea lui Dumnezeu, și nădăjduim că El primește cu bunăvoință această căință a noastră. Și, pe măsură ce ne căim, în inima noastră se aprinde acest foc al iubirii și prin urmare ne desăvârșim și în smerenie.
Cum putem să recunoaștem smerenia? Sau cum o putem dobândi, dacă chiar ne dorim să o dobândim? Aș numi cel puțin două moduri. Mai întâi, osândirea de sine. Să te pui mereu pe ultimul loc. Cum ne învață Mântuitorul Hristos. Zice, dacă ești chemat undeva, la un ospăț, nu te pune în primele rânduri, ca apoi să vină gazda și să-ți zic, du-te mai în spate că aici este rezervat pentru altcineva. Ci pune-te în ultimul rând și dacă gazda va binevoi să te invite mai în față o să-ți fie ție de cinste, dar dacă nu, o să fii rușinat acolo în public. Și acest cuvânt se potrivește și în ce privește Împărăția lui Dumnezeu, apropierea noastră de Dumnezeu. Noi niciodată nu trebuie să ne punem în primele rânduri, nu trebuie să ne considerăm niciodată vrednici de ceva. Cum zicem în Epicleza de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Nu pentru dreptățile noastre, că n-am făcut ceva bun pe pământ. Ci pentru mila Ta și pentru îndurările Tale îndrăznim a ne apropia de Sfântul și Dumnezeiescul Jertfelnic. Deci iată, nu ne știm a fi făcut ceva bun pe pământ. Este un fel de a fi al smereniei, această osândire de sine. A ne pune mereu pe ultimul loc, a ne recunoaște păcatul. A recunoaște că întotdeauna suferim pe bună dreptate. Nici o suferință nu este nedreaptă, pentru noi. Cum a zis unul dintre cei doi tâlhari de pe Golgota. Unul s-a răzvrătit, și-a zis, Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-Te și pe Tine și pe noi. Dar celălalt, cu multă umilință în suflet a zis, Noi pe bună dreptate suntem aici. Iar El, adică Hristos, pe nedrept pătimește. Iar apoi s-a rugat și a zis, Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta. I-a mărturisit Domnului că își dorește să fie cu El, chiar dacă este un tâlhar osândit la moarte. Totuși își dorește să fie cu Hristos. Și Domnul i-a zis, nu atunci, ci deja astăzi vei fi cu Mine în rai.
Vedeți ce forță are smerenia? Faptul că și-a asumat crucea și a zis, pe bună dreptate suntem aici. Nimic nu este nedrept, din ceea ce suferim în această lume și în această viață. Nu înțelegem. Dar cu siguranță că totul este pe bună dreptate. Mântuitorul Hristos, când era în fața lui Pilat, Pilat s-a grozăvit și-a zis, Nu știi că am putere să te eliberez și putere să Te răstignesc? Și Domnul ce i-a zis? N-ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. Deci nimic nu se întâmplă fără știrea lui Dumnezeu. Nici răul nu se poate manifesta fără îngăduința lui Dumnezeu. Este o dezlegare pe care Dumnezeu i-o dă, altfel n-ar putea să facă nimic. Când S-a născut Domnul, s-a pornit prigoana lui Irod ca să-i ucidă pe toți pruncii din Ierusalim, pentru că s-a speriat. Că a auzit că s-a născut un viitor împărat. Dar, L-a trimis Dumnezeu în Egipt pe Pruncul Iisus, cu Dreptul Iosif și cu Sfânta Fecioară Maria. Mergeți acolo, până când vă voi chema înapoi. I-a scăpat. Dar la final, când Iuda L-au trădat și când s-au apropiat să-L prindă și să-L ducă la judecată, nu L-a mai scăpat. Și ce-a zis Domnul, Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului. Deci a fost o dezlegare de la Dumnezeu. Altfel nu L-ar fi putut prinde. Nu s-ar fi putut întâmpla nimic. Așa că niciodată să nu ne îndoim că ceva din ceea ce ni se întâmplă ar fi nedrept. Domnul le știe pe toate. Să avem această înțelegere. Că nu se întâmplă nimic fără știrea Lui. Nici măcar un fir de păr nu crește și nu cade fără știrea lui Dumnezeu, fără îngăduința Lui. Sigur că noi ne străduim, nu ne este propriu să suferim, vrem să scăpăm de suferință dar, atunci când vedem că nu se mai poate face nimic, să asumăm totuși cu smerenie și să spunem, Doamne, Tu știi toate. Tu ajută-mă să trec prin această încercare, prin această suferință, și să fie mie nu spre adâncire în întunericul iadului ci spre înălțare în lumina Împărăției Tale.
Chiar să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru greul sau durerea pe care le îngăduie în viața noastră. Și acesta este al doilea mod prin care noi putem să fim smeriți. A-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate. Sfântul Apostol Pavel insistă foarte mult pe această învățătură: să-I aducem mereu mulțumire lui Dumnezeu pentru toate. Și bine-nțeles că el aceasta a luat-o de la Domnul Hristos. Și El ne-a învățat același lucru: să fim mereu recunoscători. Să recunoaștem darul lui Dumnezeu; chiar și atunci când suntem încercați, este tot mâna lui Dumnezeu, Care vrea să ne șlefuiască și să ne pregătească pentru Împărăția Sa, vrea să ne dea un har mai mare și de aceea doare. Dar nu este împotriva noastră, Dumnezeu nu face nimic împotriva noastră. El vrea ca toți să fim fericiți, să fim împreună cu El veșnic. Deci nimic nu va face împotriva noastră. Și de aceea, se cade să-I mulțumim și pentru dureri și pentru încercări, ca fiind îngăduința Lui asupra noastră. Dreptul Iov, vă amintiți, a fost încercat, cu îngăduința lui Dumnezeu, de către satana, care sugera că de aceea este Iov credincios, pentru că Tu îl ocrotești, i-a zis lui Dumnezeu. Lasă-mă să mă ating de el și să vezi, tot așa va fi? Și Dumnezeu i-a îngăduit și știți ce s-a întâmplat, cum i-a distrus familia, averile, l-a lovit cu lepră, în cele din urmă a ajuns pe gunoi. Și, soția lui l-a îndemnat să-L blesteme pe Dumnezeu, știind că dacă va face acest lucru va muri și va scăpa de suferință. Și Iov a zis, De ce vorbești ca o femeie nebună? Cum, le-am primit pe cele bune, oare nu le vom primi și pe cele rele? Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat. Fie Numele Domnului binecuvântat. Cu alte cuvinte slavă lui Dumnezeu pentru toate. Cu acest cuvânt a adormit pe buze Sfântul Ioan Gură de Aur, care a fost foarte prigonit, de către cei apropiați. Dar el, și-a dat duhul cu aceste cuvinte, slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Deci să reținem: osândirea de sine, și a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate. Eu cred că așa s-a sfințit Sfântul Ioan Rusul și toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, nu în alt fel decât așa, prin smerenie. Și, înseamnă că aceasta este și calea noastră, a fiecăruia dintre noi. Dacă vrem să fim cu Dumnezeu pentru veșnicie și împreună unii cu alții.
Acum, se potrivește ca astăzi să mai fie un motiv special de bucurie, de rugăciune, de mulțumire, pentru că tocmai astăzi părintele Efrem, unul dintre cei doi duhovnici ai mănăstirii, împlinește frumoasa vârstă de 35 de ani. Nu a fost aranjată această slujire, a fost pronia lui Dumnezeu, așa s-a nimerit să fie. Dar, nu putem decât să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru părintele Efrem, că l-a dăruit cu atâtea daruri, și l-a rânduit să fie iată părinte și păstor de suflete în acest loc binecuvântat, eu nu pot decât să-i doresc multă smerenie, ca așa să primească mult har de la Bunul Dumnezeu și să-și sfințească și sufletul și trupul deopotrivă. Întru mulți și binecuvântați ani. Hristos a înviat!
***