Preasfințitul Teofil

Legătura vie cu Dumnezeu în inimă

Sfinții Mărturisitori Ardeleni

21 octombrie 2023 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. 

 Acceptăm tot ceea ce ne propune această lume, uitând de ceea ce ne-a învățat Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De ceea ce El ne-a arătat cu Însăși viața Sa. Tot ce ne-a învățat El, El mai întâi a împlinit. El nu ne cere ceva ce n-a făcut El mai întâi. Și a plătit pentru aceasta cu viața, cu Sângele Său. El a arătat poporului dreapta credință; calea care îl poate duce pe om la viață, la adevăr. La mântuire veșnică. Și pentru aceasta a fost condamnat la moarte, a fost răstignit.

 Dar faptul că El a fost răstignit nu a însemnat că El a fost și învins. Adevărul învinge numai prin simplul fapt că există. El nu trebuie să lupte. Nu trebuie să se apere, și nici măcar să fie apărat. El trebuie doar să fie trăit. Mântuitorul Iisus Hristos nu S-a luptat în vreun fel pentru a-Și mărturisi adevărul în care credea. Ci pur și simplu l-a trăit, și l-a mărturisit. Doar a spus, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu poate să vină la Tatăl decât prin Mine. Eu sunt ușa. Prin Mine dacă va intra cineva, se va mântui.

 Deci doar a trăit, și a mărturisit. Și chiar și așa, L-a costat, în cele din urmă, condamnarea la moarte, prin răstignire. Dar revin, și repet, El nu a fost biruit. Uciderea Lui, nedreaptă, răstignirea Lui nedreaptă, nu a însemnat biruința Lui pentru că noi știm, și credem cu tărie că Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le. El a biruit fără să lupte, fără să Se apere, și fără să fie apărat. Adevărul învinge, iubirea învinge, numai prin simplul fapt că există.

 Așa și în zilele noastre. Noi nu trebuie să ne apărăm credința. Nici nu trebuie să luptăm pentru ea. Dar trebuie să o trăim. Să o trăim cu sinceritate. Să o trăim cu inima. Cred că acesta este cuvântul pe care astăzi aș vrea să vi-l pun la suflet. Căutați legătura cu Dumnezeu în inimă. Nu vă limitați doar la o religiozitate exterioară. Faptul că mai spunem din când în când o rugăciune sau că mai venim la biserică sau împlinim datini și obiceiuri. Acestea nu sunt dătătoare de viață, nu mântuiesc. La vreme de încercare, dacă ne bazăm doar pe datini și obiceiuri, vom cădea cu foarte multă ușurință. Rezistă doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, și-L au în inima lor. Deci doar dacă avem legătura cu Dumnezeu în inimă vom face față la încercările care ne sunt date, sau prin care ne este dat să trecem, în perioada în care trăim noi astăzi.

 Și nu sunt ușoare, observați. Războaie, boli. Presiuni, totuși, de tot felul, și care sunt împotriva adevărului; împotriva a ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. Și vom face față doar dacă avem legătura cu Dumnezeu în inimă. Și-atunci nu ne va mai înfricoșa nimic, vom putea să murim și noi, așa cum a murit Domnul, așa cum au murit Sfinții Apostoli; așa cum au murit toți martirii Bisericii, cei pe care îi pomenim astăzi, Visarion, Sofronie și Oprea, Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel. Au fost în stare să-și dea viața pentru Hristos, pentru că aveau legătura cu El în inimă. Și de aceea nu i-a înfricoșat nimic. Și-au înțeles, că dacă rămâi cu cele ale lumii, acestea sunt amăgitoare, și într-o zi tot le pierzi pe toate. Dar dacă-L ai pe Dumnezeu în inimă, atunci, cu această bogăție rămâi veșnic, și dincolo de moarte. Aceasta este bogăția cu care ne ducem în veșnicie, credința în Dumnezeu. Legătura vie cu Dumnezeu în inimă.

 Deci nu vă limitați doar la datini și obiceiuri religioase sau folclorice. Ci, căutați-L pe Dumnezeu în inimă. Când vă rugați, nu vă uitați nici la cer, nici la icoane, ci uitați-vă în inimă. Vedeți ce-i în inimă. Ce se simte acolo, ce se trăiește acolo. Acolo căutați să statorniciți legătura cu Dumnezeu. Să nu vă rugați formal niciodată, nu doar așa pentru că e frumos și e bine. Ci rugăciunea voastră să fie o rugăciune vie. Să spuneți cu înțelegere ceea ce spuneți. Cu convingere. Mântuitorul ne-a dat, ne-a lăsat Parabola cu vameșul și fariseul. Dumnezeu nu a prețuit rugăciunea fariseului, elaborată, dar o rugăciune prin care el se îndreptățea pe sine și zicea, Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni; postesc, dau zeciuială. Vedeți, o aparentă evlavie. Era un om religios, care le împlinea pe toate cu strictețe. Dar se mândrea. Se fălea. Nu-L iubea pe Dumnezeu, se iubea pe sine. Și vroia ca și Dumnezeu să-l laude, să-l aprecieze. Și bine-nțeles că și de la oameni aștepta laude și aprecieri; vroia să fie văzut când se roagă. În schimb, vameșul stătea ascuns, undeva, după un stâlp, și-și lovea pieptul și zicea, Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. Și zice Mântuitorul că el s-a întors mai îndreptat la casa sa.

 Deci vedeți cum Dumnezeu prețuiește smerenia. Prețuiește sinceritatea. Prețuiește rugăciunea din inimă. Pe aceasta să o căutăm. Când venim la Sfânta Liturghie de asemenea, să venim pregătiți și conștienți de ceea ce se întâmplă aici. Foarte mulți zic, mergem la slujbă. Dar ce înseamnă această slujbă? Ce este de fapt Liturghia? Este Taina prin care Hristos Se face mereu prezent în mijlocul nostru. Darurile de pâine și de vin pe care noi le punem înainte, se prefac în Trupul și Sângele Lui. Care ni Se oferă ca hrană, ca mâncare și băutură. Deci vedeți, la fiecare Liturghie, noi trebuie să fim pregătiți să primim această hrană. A zis Mântuitorul, Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu, nu va avea viață întru el. Chiar dacă funcționăm din punct de vedere biologic, dar dacă nu avem legătura cu El în inimă, suntem morți.

 Deci e nevoie de această hrană, pentru a întreține viața lăuntrică, viața duhovnicească. La fiecare Liturghie vedeți cum preotul iese cu potirul, după ce el mai întâi se împărtășește, și zice, Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă. E o invitație pentru toți cei prezenți. Înseamnă că toți cei prezenți care v-ați adunat astăzi aici, trebuia să fiți pregătiți să primiți această hrană. Care se dă spre iertarea păcatelor și spre moștenirea vieții celei veșnice. Dacă am venit, și nu ne-am împărtășit, înseamnă că ceva nu este în regulă, în viața noastră duhovnicească. E ceva ce trebuie vindecat, ceva ce trebuie reparat. Noi trebuie să ne trăim în așa fel viața încât, ori de câte ori venim la Sfânta Liturghie, să fim pregătiți pentru a primi pe Hristos în inima noastră. Spune o rugăciune pregătitoare pentru Sfânta Împărtășanie, cred că Rugăciunea a șaptea, zice, Tu ești viața mea, răsuflarea mea, bucuria mea. Cât putem trăi fără aer? Foarte puțin. Păi dacă Hristos este aerul meu duhovnicesc, cât pot trăi fără El? Foarte puțin. Cum ar fi dacă am mânca numai o dată pe zi. Nu cred că va fi ușor. Darămite să mâncăm numai o dată pe săptămână, sau o dată pe lună. Am muri de foame. Viața biologică iată are nevoie să mâncăm de două sau de trei ori pe zi. Ai mâncat dimineață, la amiază iar ți-e foame, seara iar îți este foame. Așa e și din punct de vedere spiritual. Hrana își pierde efectul în timp. Ne-am împărtășit astăzi, dar nu vom putea spune că mâine nu mai avem nevoie să ne împărtășim. În realitate împărtășania este pentru o singură zi. Dovadă că Liturghie se poate sluji zilnic; dar nu de mai multe ori pe zi. Nu putem face două Liturghii pe zi dar putem face Liturghia în fiecare zi, înseamnă că, în anumite împrejurări, se poate sluji zilnic Liturghia și ne putem împărtăși zilnic. Sunt mănăstiri, sunt catedrale unde se slujește zilnic Sfânta Liturghie.

 Sigur că nu toți aveți acest privilegiu, de a participa zilnic la Sfânta Liturghie. Dar duminica, și-n sărbători, putem. Și poate că aceasta este regula de aur, pentru dumneavoastră. Duminica și-n sărbători. Uneori nici sărbătorile nu le mai putem respecta, pentru că ritmul acesta de viață industrializat nu ne mai permite să respectăm programul liturgic. Uneori ești nevoit chiar și în ziua de Paști sau de Crăciun să te duci la lucru. Dar, totuși, când se poate, să avem această grijă. Să fim conștienți pentru ce venim la Sfânta Liturghie, iubiții mei. Pentru aceasta venim: ca să ne hrănim cu Hristos. Să ne unim cu El. Să ne dea viață. Viața Lui să devină viața noastră. Și-atunci, nu mai este nevoie să ne apărăm credința, pentru că credința ne apără pe noi. Ne dă putere. Ne dă curaj. Ne dă înțelepciune. Pe toate le primim de la El. Zicea Mântuitorul către ucenicii Săi, Să nu vă îngrijiți ce veți vorbi, când veți fi duși la tribunale, și la judecători. Pentru că nu voi veți vorbi; ci Duhul Tatălui vostru. Acela vă va da vouă cuvânt și înțelepciune, căreia nu-i va putea sta împotrivă nimeni.

 Vedeți? Toate vin de la Dumnezeu, toate sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi. Dar noi trebuie să căutăm această legătură cu El. Care să fie, repet, din inimă. Care să fie sinceră. Să nu fie ceva formal. Fugiți de formalism. Fugiți de obișnuința în cele ale Duhului, în cele duhovnicești. Fiecare zi să fie unică în fața lui Dumnezeu. Fiecare zi este un dar unic al lui Dumnezeu pentru noi. Este o icoană a veșniciei. Auzim la Paști foarte des cântându-se acest stih: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa. Acest cuvânt este valabil în fiecare zi pe care ne-o dăruiește Dumnezeu. Fiecare zi este o zi a mântuirii. O zi pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, de El, de darurile Lui, de dragostea Lui, de milostivirea Lui față de noi.

 Deci fiecare zi, este unică. Și trebuie să o trăim ca atare. S-ar putea să nu mai fie încă una. Noi trăim ca și cum n-am muri niciodată, dovadă că suntem chemați să trăim veșnic. Dar totuși, într-o zi va trebui să părăsim această lume, și această viață pământească. Și trebuie să fim mereu pregătiți pentru ceasul acela, pentru momentul acela, neștiind când va fi, nimeni nu știe, sau foarte puțini, sunt unii cărora Dumnezeu le descoperă, și știu dinainte ceasul plecării. Dar sunt puțini. Cei mai mulți nu știm. Și-atunci, trebuie să trăim fiecare zi ca și cum posibil să fie ultima. Să o trăim cu toată dăruirea. Cu toată bunătatea, cu toată dragostea. Să oferim tot ce avem mai bun și mai frumos.

 Și Dumnezeu bine-nțeles că întotdeauna, doar ce este bun și frumos va revărsa peste sufletele și peste trupurile noastre și-n veacul acesta, și-n cel ce va să fie; am auzit mai devreme în rugăciunea amvonului, de fapt este un citat din Epistola Sfântului Apostol Iacob, că de la Dumnezeu vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit. A Lui să fie slava, de acum și până în veac, Amin. 

                                                                                         ***