Preasfințitul Teofil    

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Sfântul Mare Mucenic Ștefan

27 decembrie 2019     

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

 Preacuvioase părinte, iubiţi credincioşi,

     Praznicul Nașterii Domnului ne-a înnoit nouă tuturor bucuria de a fi împreună, de a trăi mai intens bucuria vieții de familie. Atât în familia restrânsă a fiecăruia, dar și în familia cea mare care suntem toți cei botezați, toți cei care credem în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ne bucurăm iată de Nașterea Lui, de dragostea pe care El ne-o împărtășește.

    Dar se vede că în această lume, în această viață pământească, bucuria și dragostea nu sunt lipsite de încercări, și de ispitiri. Vedem aceasta și în viața Sfintei Familii. Foarte devreme s-a stârnit împotriva Pruncului Iisus o prigoană din partea lui Irod; care se temea că tronul său ar putea să fie răsturnat de Cel Care a fost prevestit că va ajunge Împăratul lui Israel, și el s-a temut foarte tare, s-a tulburat, și de aceea a dat poruncă să fie uciși toți copiii din Ierusalim, de la vârsta de doi ani și mai în jos, după vârsta pe care o aflase de la magi. Așadar, Sfânta Familie a fost nevoită să plece în Egipt, și să stea acolo până când Irod avea să moară, și după aceea s-au reîntors în Țara Sfântă. Dar, ceea ce vreau să evidențiez, este faptul că au trecut prin încercări și prin greutăți, dar le-au suportat pe toate. Greutățile și încercările nu au distrus armonia vieții de familie. Chiar dacă au trebuit să întâmpine și dureri, legătura a rămas foarte strânsă, pentru că ei trăiau prin credință, prin dragostea lor fierbinte față de Dumnezeu, și atunci nimic din ispitele care veneau dinafară nu puteau să-i clatine.

    Mântuitorul Iisus Hristos, venind în această lume și oferind tuturor oamenilor dragostea Sa, avea să fie adeseori încercat, și sfârșitul vieții Sale pământești avea să fie un sfârșit mucenicesc, El a fost condamnat la moarte și răstignit. Și dacă suntem foarte atenți la icoana Nașterii, vedem că deja se anunță aceste suferințe și aceste dureri. Ieslea în care S-a născut Pruncul Iisus, deja seamănă cu mormântul în care El a fost îngropat. Scutecele cu care El a fost înfășat, deja putem să vedem în ele giulgiul cu care El a fost înfășurat, atunci când a fost coborât de pe Cruce și așezat în mormânt.

    Deci încă de la Naștere sunt prevestite durerile prin care avea să treacă în această lume, pentru că El a venit în această lume ca un semn, care a strârnit foarte multe împotriviri. Descoperind în această lume adevărul lui Dumnezeu, a stârnit foarte multe vrăjmășii din partea mai marilor iudeilor, care nu puteau să înțeleagă și bine-nțeles nu puteau să-L suporte. Erau deranjați de ceea ce El propovăduia și de ceea ce El învăța. Și acesta a fost motivul pentru care Mântuitorul Hristos a fost condamnat la moarte; pentru că deranja prin atitudinea Lui, mărturisind adevărul lui Dumnezeu. Și aici trebuie noi să întelegem un lucru foarte însemnat pentru viața duhovnicească. Pentru că vedeți, noi vorbim foarte des despre dragoste. Că Mântuitorul Iisus Hristos ne iubește foarte mult, și e adevărat, așa este. Dar dragostea este foarte strâns legată de adevăr. Nu este dragoste adevărată și nu este dragoste sănătoasă acolo unde nu este adevăr. Mântuitorul ne iubește pe toți, dar, descoperindu-ne adevărul lui Dumnezeu, arătându-ne nouă tuturor calea care duce la Dumnezeu. Nu sunt mai multe căi. Decât una singură. Și-atunci oricât de mult ne-ar iubi, El nu ne poate justifica și nu ne poate îndreptăți în păcatele noastre, și în răutățile noastre. El este nevoit să ne arate că greșim atunci când greșim, chiar dacă acest lucru pe noi ne deranjează, și ne supără. Deci să reținem acest lucru, foarte important și însemnat: că dragostea este strâns legată de adevăr.

    Adevărata dragoste este pentru noi a trăi în adevărul lui Dumnezeu. De aceea și zice Mântuitorul Iisus Hristos la un moment dat, că acela este care Mă iubește, care păzește poruncile Mele. Deci a păzi poruncile lui Dumnezeu, a trăi potrivit Evangheliei Lui, iată poate să ducă până la răstignire. Și vedem aceasta din viața Sfântului Ștefan, primul dintre cei șapte diaconi care au fost aleși de către Sfinții Apostoli. El L-a iubit pe Mântuitorul Iisus Hristos și L-a propovăduit cu foarte multă râvnă, arătându-le iudeilor că sunt pe o cale greșită. Și că ei L-au răstignit pe Cel pe Care de fapt Îl așteptau. Pe Cel pe Care Proorocii L-au vestit de demult. Le-a arătat că toate Scripturile vorbeau despre El. Și cu toate acestea ei L-au lepădat și L-au răstignit. Și această mărturie a Sfântului Ștefan a trezit ura mai marilor iudeilor și l-au condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. Dar răutatea iudeilor nu l-a clătinat pe Sfântul Ștefan. El era liniștit, era senin, avea pace, avea față ca de înger, îi strălucea ca soarele. Și atunci când s-au năpustit asupra lui cu pietre ca să-l omoare, el vedea cerurile deschise, și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta puterii. Și se ruga pentru ucigașii săi, zicând Doamne Iisuse, nu le socoti lor păcatul acesta.

    Vedeți, Sfântul Ștefan s-a asemănat cu Mântuitorul Iisus Hristos. Și în viață, dar și în moarte, și după moarte. Cât a fost în această viață, Sfântul Ștefan avea o viață în lumina Evangheliei, în lumina Poruncilor lui Dumnezeu. Ceea ce propovăduia, El și împlinea. El nu putea să despartă slujirea de propovăduire; pentru că slujirea lui de bază era să ajute la agapele frățești. Să ajute săracii, să ajute văduvele, împreună cu ceilalți diaconi, așa încât Sfinții Apostoli să se poată ocupa de propovăduirea cuvântului și de rugăciune. Dar această slujire nu l-a împiedicat să cunoască foarte bine Scripturile și să-L propovăduiască pe Mântuitorul Iisus Hristos. Deci vedem cum era o strânsă legătură între viața de zi cu zi, între slujirea la mese, și propovăduirea cuvântului, propovăduirea credinței celei curate. Și chiar dacă această trăire i-a adus prigoană, el a rămas statornic în credința sa și în slujirea sa. Și el nu a răspuns la rău cu rău, așa cum a învățat Mântuitorul Iisus Hristos. Ci a răspuns răului cu bine. Acesta este un semn că suntem cu adevărat pe calea Mântuirii. Atunci când noi putem să arătăm iubire față de vrăjmași. Chiar dacă ei ne prigonesc, noi să ne putem ruga pentru ei, să le arătăm toată dragostea noastră. Și făcând în felul acesta iată viața noastră se continuă în Împărăția lui Dummnezeu, împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, El este pregătit să ne primească pe toți, așa cum l-a primit pe Sfântul Ștefan.

    Dar rămâne ca și noi să trăim la fel. Să nu despărțim slujirea de credința noastră și de propovăduirea noastră. Orice serviciu am avea, oriunde ne-am afla, noi trebuie să fim aceiași. Așa cum suntem la biserică, așa trebuie să fim și acasă, și așa trebuie să fim și la servici, dacă noi am cunoscut adevărul lui Dumnezeu, noi trebuie să trăim în acest adevăr, și să-l mărturisim. Întâi de toate prin viața noastră, prin faptele noastre, și dacă ne dă Dumnezeu cuvânt și înțelepciune, să propovăduim și prin cuvânt, atunci unde este nevoie și când este nevoie, fără să ne fie frică, de nimeni, și de nimic. Pentru că iată nimeni și nimic nu ne poate vătăma. De aceea zice Mântuitorul: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, ci temeți-vă de Acela care poate și trupul și sufletul să le arunce în gheenă, adică noi întotdeauna să ne temem doar de Dumnezeu. Iar față de oameni trebuie să avem respect, și bunăcuviință, chiar dacă ei ne urăsc, ne hulesc, se împotrivesc lucrării noastre sau mărturisirii noastre.

    Fie ca pomenirea Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan să fie pentru noi toți o zi de insuflare. Să ne inspire viața lui, felul lui de a fi și de a trăi, dar și prin felul lui de a muri, pentru ca și noi, fie că trăim, fie că murim, să fim ai Domnului. Pentru că dacă nu suntem ai Domnului, dacă nu rămânem cu Domnul, atunci viața noastră este zadarnică; dincolo de sfârșitul acestei vieți nu se va deschide pentru noi cerul, nu vom vedea cerurile deschise, ci se va deschide pentru noi întunericul cel mai dinafară.

    Dar să ne ferească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți de o osândă ca aceasta, cu rugăciunile Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan să mergem statornici pe calea care duce către Împărăția lui Dumnezeu, Amin. Iertați-mă.

 ***