Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Sfântul Mare Mucenic și Arhidiacon Ștefan

27 decembrie 2021

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preasfinția voastră, preacuvioși și preacucernici părinți,

preacuvioase maici, iubiți credincioși,

 În lumina și întru bucuria Marelui Praznic al Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică îl pomenește astăzi pe întâiul său martir, pe Sfântul Arhidiacon Ștefan. Ar putea să pară nepotrivită această pomenire în aceste zile de mare bucurie, dar în realitate nu este așa. Este o legătură foarte strânsă.

 Iubirea care L-a pogorât lui Dumnezeu în această lume, aceeași l-a ridicat și pe Sfântul Ștefan de pe pământ la cer. Mântuitorul Iisus Hristos a venit în această lume în dorința de a-i mântui pe toți oamenii. De a-i trage pe toți la Sine. Și această dorință, acest dor, s-a aprins și în inima Sfântului Ștefan. Din clipa în care L-a cunoscut pe Mântuitorul Iisus Hristos, din clipa în care a crezut că El este cu adevărat Cel profețit în Vechiul Testament, în inima lui s-a aprins acest foc de iubire. De iubire față de Domnul, dar de iubire și față de toți oamenii. Și de aceea el propovăduia cu atâta râvnă Numele Domnului Iisus Hristos. Pentru că era convins. Și și-ar fi dorit ca toți oamenii să-L cunoască și să-L iubească. În mod deosebit cei apropiați ai săi, iudeii.

 Dumnezeul Sfântului Ștefan este și Dumnezeul nostru. Mântuitorul Sfântului Ștefan este și Mântuitorul nostru. Aceeași dragoste care ardea în inima Sfântului Ștefan ar fi de dorit să se aprindă și în inimile noastre. Din viața Sfântului Ștefan putem să deslușim câteva lucruri care ne-ar fi de mare folos, care cred eu ar ajuta foarte mult să se aprindă focul și-n inima noastră. Și aș remarca mai întâi legătura foarte strânsă dintre cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune. Sfântul Ștefan se vede că cerceta zi de zi Sfintele Scripturi; se hrănea din ele. Atunci când a trebuit să se apere în fața Sinedriului, a dat dovadă că era un foarte bun cunoscător al Scripturilor, dar nu le cunoștea doar cu mintea ci le cunoștea și le înțelegea și cu inima. Și aceasta arată că el era și un rugător mare; el se ruga, în fiecare zi, lui Dumnezeu.

 Ne-ar fi și nouă de mare folos dacă am cerceta zilnic Sfintele Scripturi. În fiecare zi să citim câte ceva. Mult mai folositor ar fi dacă am reuși să avem chiar un program, o rânduială. Poate pe un an. Într-un an de zile, în fiecare zi să ne programăm ce să citim, așa încât poate într-un an de zile să parcurgem toată Sfânta Scriptură. Dar, poate că neavând acest program, pur și simplu zilnic să citim câte ceva, sau poate Noul Testament să-l luăm la rând așa până când îl terminăm, începem și-n fiecare zi citim cât putem. Important este să citim cu luare aminte, fără de grabă. Așa încât să ne lăsăm pătrunși de puterea cuvântului dumnezeiesc.

 Dar în același timp iată este nevoie și de rugăciune. Cuvântul lui Dumnezeu, citirea cuvântului lui Dumnezeu hrănește rugăciunea. O stârnește; dacă rugăciunea ne luminează mintea și inima ca să putem să pricepem cuvântul dumnezeiesc. Dacă citim Scriptura doar cu mintea, din interes rațional, s-ar putea să nu ne fie de mare folos și să ajungem foarte repede la contradicții. Să găsim foarte multe lucruri contradictorii în Sfânta Scriptură, aparent contradictorii. Dar dacă citim Scriptura în duh de rugăciune, în duh de evlavie, atunci Bunul Dumnezeu ne va descoperi ceea ce este de folos să înțelegem. Cum s-a întâmplat cu Luca și Cleopa, dacă ne amintim, după Înviere. Ei se duceau în drum spre Emaus, erau foarte triști, și S-a apropiat Acel Străin, Care de fapt era Domnul. Și a început să le tâlcuiască Scripturile. Și toate locurile care le vorbeau despre El, și zice că atunci le-a dezlegat, le-a deschis mintea și inima ca să priceapă Scripturile. Deci nu le vom putea pricepe, nu ne vor fi de folos Sfintele Scripturi dacă nu le citim în duh de rugăciune, dacă nu-L chemăm pe Domnul să ne dezlege mintea și inima.

 Și mai ales să ne dea putere să putem împlini ceea ce citim, pentru că la Sfântul Ștefan vedem aceasta. El nu era doar un cunoscător al Scripturilor, ci și un împlinitor. Ni se spune că era un bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt. Motiv pentru care Sfinții Apostoli l-au ales în ceata primilor diaconi. Și-au zis Sfinții Apostoli, Nu se cuvine să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu, și să slujim la mese. Adică Apostolii, pe lângă propovăduirea cuvântului, aveau grijă și de cei săraci. Și, la un moment dat, li s-a îngreuiat slujirea; și-au zis, hai să alegem câțiva bărbați, care să se ocupe de această slujire, iar noi să ne dedicăm cuvântului lui Dumnezeu, propovăduirii și rugăciunii. Iată prioritatea slujirii apostolice, a slujirii preoțești. Propovăduirea cuvântului și rugăciunea. Și între cei șapte aleși, întâiul a fost acest Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt. Care deși avea ca ocupație de bază slujirea la mese, slujirea săracilor, a văduvelor, totuși, el vestea cu putere Numele lui Hristos.

 Și aici vedem o altă legătură foarte strânsă, legătura dintre slujire și vestire. Nu sunt separate una de cealaltă. Noi adeseori ne scuzăm. Mai ales cei care au viață de familie. Ei spun, păi noi avem atâtea griji, nu avem timp de cele duhovnicești. Este falsă această justificare. Dar dacă nu avem timp de cele duhovnicești, dacă nu facem ceea ce facem spre slava lui Dumnezeu, ce folos avem? Pentru că mai devreme sau mai târziu se vor nărui toate. Totul se va prăbuși. Vom pierde tot. Până la urmă moartea ne desparte de tot ceea ce noi nu vrem să lăsăm de bunăvoie. Și-n ziua aceea va fi foarte trist.

 Deci să nu aducem această scuză, că noi avem griji lumești, și nu ne putem dedica celor duhovnicești. Iată, Sfântul Ștefan ne contrazice. El se dedica și celor lumești, adică slujea celor săraci, la mese, dar și vestea cu putere cuvântul lui Dumnezeu. Motiv care i-a atras ura mai marilor iudeilor, care nu înțelegeau ce era în inima lui Ștefan. Și aici, putem vedea în această atitudine a iudeilor pericolul unei religiozități false. Care ne poate cuprinde, care ne poate stăpâni. Și-această religiozitate să ne împiedice să-L iubim și pe Dumnezeu, și pe oameni. Vă amintiți când Hristos a intrat în sinagogă și a tămăduit-o pe femeia gârbovă, mai marele sinagogii a zis, Dar nu sunt șase zile în care să vă tămăduiți? Tocmai sâmbăta? Vedeți unde s-a ajuns? Cu această religiozitate falsă? Încât să-l împiedice pe om să facă binele în zi de Sabat. Și să fim cu luare aminte, că ne poate paște și pe noi o anumită formă de religiozitate, în care ne închidem, sau cu care ne odihnim noi conștiința, s-ar putea să ne împiedice să-L iubim și pe Dumnezeu și pe aproapele.

 Dacă suntem cu luare aminte, constatăm că deși suntem oameni religioși, nu-L iubim nici pe Dumnezeu, și nici pe aproapele. Și de aceea, mai marii iudeilor l-au osândit pe Sfântul Ștefan. L-au condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. Dar fața lui era senină. Strălucea ca soarele. Și el se ruga pentru ucigașii săi. Iată legătura foarte strânsă între Sfântul Ștefan și Domnul Hristos. Aceeași dragoste, față de toți oamenii, față de vrăjmași. Aceeași rugăciune; cum S-a rugat Hristos pe Cruce, s-a rugat și Sfântul Ștefan. Hristos S-a rugat Tatălui, Ștefan se rogă lui Hristos. Și Îi zice, Doamne nu le socoti lor păcatul acesta, și-apoi în cele din urmă, Doamne Iisuse, primește duhul meu. Vedeți, acesta este semnul că într-adevăr trăim în dreapta credință: iubirea vrășmașilor. Acesta este semnul adevăratei religii. Doar religia creștină propovăduiește iubirea vrăjmașilor. Și o propovăduiește iată cu viața, cu fapta. Vedem aceasta la Hristos, vedem la Sfântul Ștefan, și la toți sfinții Bisericii, și este de dorit să se vadă și la noi.

 Și noi suntem chemați, și să slujim, și să vestim pe Domnul. Aceasta este Sărbătoarea Nașterii Domnului; acesta este duhul sărbătorii: să credem în Mântuitorul Iisus Hristos, și să trăim în lumina Poruncilor Lui, să ne lăsăm pătrunși de cuvintele Lui. Și să se vadă, între noi și El, această legătură strânsă, așa cum se vede între Sfântul Ștefan și Mântuitorul Iisus Hristos. Să fim și noi iubitori ai Crucii lui Hristos.

 Astăzi ați observat că la sfârșitul slujbei, părintele ierodiacon C. a primit ca distincție semnul crucii. Este o distincție, pentru că deși este tânăr, este copil cuminte și devotat slujirii la care a fost chemat. Dar este un semn prin care să se stârnească și în el, și-n noi toți, mai multă slujire, mai multă vestire, mai multă dragoste față de Domnul Hristos.

 Este așa mare nevoie de dragoste în această lume. Și, posibil că nu toți avem aceeași harismă pe care a avut-o Sfântul Ștefan, de a propovădui prin cuvânt. Dar toți putem să propovăduim prin faptă, și prin viață. Toți. Și noi, preoții, și dumneavoastră credincioșii. Dacă-L vom avea pe Hristos sălășluind în inimile noastre, și fața noastră și fața voastră va străluci ca soarele.

 A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, în cer și pe pământ, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin. Tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ștefan, tuturor le dorim din toată inima multă sănătate, și întru toate bună sporire. La mulți ani! Mulți ani trăiască.

***