Preasfințitul Teofil

Credința cea dreaptă, și viețuirea cea dreaptă

Sfântul Ierarh Nicolae

6 decembrie 2023 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiţi credincioşi,

 Astăzi, Sfânta Biserică îl pomenește și îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Făcătorul de minuni, ocrotitorul parohiei dumneavoastră, ocrotitorul părintelui Nicolae, păstorul dumneavoastră duhovnicesc care de atâția ani vă poartă de grijă, vă păstorește cu dedicație. Un sfânt care a trăit în veacul al IV-lea, dar care este atât de viu, atât de prezent în viețile noastre. Tocmai pentru că el și-a sfințit viața, pentru că s-a unit în mod desăvârșit cu Mântuitorul Iisus Hristos; și de aceea el poate să fie prezent pretutindenea. Poate să audă rugăciunile noastre, poate să împlinească grabnic rugăciunile noastre. Toate acestea doar pentru că s-a unit desăvârșit cu Mântuitorul Iisus Hristos. Altfel, n-ar fi cu putință ca un om să fie în stare să facă asemenea lucruri, asemenea minuni precum face Sfântul Nicolae, și toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.

 Sfântul Nicolae a trăi în veacul al IV-lea, cum am spus, pe vremea Întâiului Sinod Ecumenic de la Niceea. Se pare că a fost prezent la acest Sinod și a arătat foarte multă râvnă în apărarea dreptei credințe. Pe vremea aceea, un oarecare preot pe nume Arie a stârnit o învățătură greșită, cum că Iisus Hristos n-ar fi Dumnezeu adevărat. N-ar fi Fiu al lui Dumnezeu din veșnicie, ci ar fi o creatură inferioară a Tatălui, ar fi fost un timp în care Fiul nu era. Și această învățătură a stârnit multă tulburare în Biserică, și de aceea, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a convocat pe toți episcopii creștini, din acea vreme, la Niceea, în anul 325, s-au adunat acolo 318 episcopi, printre care a fost prezent și Sfântul Ierarh Nicolae, pe care îl pomenim și-l cinstim astăzi. Și el a avut o atitudine foarte fermă împotriva preotului eretic Arie. Se spune că i-ar fi dat chiar o palmă peste obraz; din râvnă până la urmă, și din dragoste pentru Mântuitorul Iisus Hristos și pentru apărarea dreptei credințe.

 Dar Sfântul Nicolae nu a fost doar un apărător al dreptei credințe, ci el a fost și un părinte foarte bun și milostiv, care își iubea păstoriții. Le purta grijă, până în cele mai amănunte lucruri. Și mai ales, avea foarte multă milă și purtare de grijă față de cei săraci, față de cei lipsiți. Este pilduitoare acea situație în care Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe furiș, și a pus trei pungi de galbeni la fereastra unui tată care avea trei fete, foarte tinere, dar fiind foarte sărac, nu avea cu ce să le întrețină, nu avea cu ce să le căsătorească, și atunci, s-a gândit să le dea la prostituție. Și Sfântul Ierarh Nicolae a auzit de această intenție a lui, și atunci s-a dus noaptea și le-a pus trei pungi de galbeni, scăpându-le și de sărăcie, dar și de păcat, și așa, până la urmă, chiar dacă el a fost foarte discret, s-a vădit cine a fost autorul acestei fapte; și el a rămas cunoscut până în zilele noastre. Și ne-a rămas și nouă pildă, vedeți, că și noi, asemenea lui, simțim nevoia să facem daruri, mai ales la sărbătoarea lui, facem acum daruri, și le facem tot așa, pe ascuns, cu foarte multă discreție, ca nimeni să nu știe. Zicem că vin de la Sfântul Nicolae, dar de fapt, vin de la noi, unii spre alții. Simțim această nevoie, să dăruim și să ne dăruim în mod gratuit. E foarte frumoasă această dragoste gratuită. Și cred eu că de la Sfântul Ierarh Nicolae aceste două lucruri trebuie să le învățăm.

 Întâi de toate, să ne iubim și să ne apărăm credința. Poate că mai întâi să ne-o cunoaștem. El își cunoștea credința, de bună seamă, fiind episcop, își cunoștea foarte bine credința, aceasta este menirea unui episcop, să păstreze curată dreapta credință primită de la Mântuitorul și de la Sfinții Apostoli, dar să o transmită mai departe neștirbită, nealterată. Dar și credincioșii botezați sunt chemați să-și cunoască credința. Vedeți, că înainte de a fi botezați, trebuie să rostim Crezul. Adică noi trebuie să știm de ce ne botezăm. Cu Cine ne unim, în Cine credem. Credem într-un singur Dumnezeu, dar acest Dumnezeu singur și unic iată este în Trei Persoane, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt. Trei Persoane, unice, distincte, dar într-o unire desăvârșită, așa încât noi cinstim un singur Dumnezeu. Credem în Sfânta Biserică. Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Credem în comuniunea sfinților, credem într-un Botez, spre iertarea păcatelor, așteptăm învierea morților și viața veacului ce va să fie.

 Iată sunt esențiale aceste lucruri în care credem, și pe care noi trebuie să le cunoaștem. Trebuie să cunoaștem Cele Zece Porunci, trebuie să cunoaștem învățătura Mântuitorului din Sfânta Evanghelie, să ne raportăm la ea în fiecare zi. Nu este suficientă o apartenență la credință, la Biserică, doar așa, din rațiuni sentimentale. Pentru că sunt foarte mulți care zic, păi eu merg la biserică pentru că așa am primit de la moșii și strămoșii noștri, eu sunt ortodox, nu mă las de această credință pentru că este de la strămoșii mei. Nu e suficient să ținem credința ortodoxă doar pentru că de la părinți. E nevoie să o înțelegem. Să știm de ce acceptăm credința ortodoxă și nu altele. Pentru că sunt, vedeți, multe alte variante. Și-atunci noi trebuie să știm foarte bine, foarte limpede, de ce suntem ortodocși și nu suntem catolici sau protestanți, sau musulmani sau cine știe câte alte variante.

 Mai mult, este și o tendință, la mulți, care zic, păi toate credințele sunt de la Dumnezeu. Toate duc în același loc. Important este să te rogi, important este să faci fapte bune. Dar nu este așa. Și ne contrazice chiar Mântuitorul Hristos. Amintiți-vă momentul în care El S-a întâlnit cu femeia samarineancă. Care era preocupată de dreapta credință, de adevărata închinare; și L-a întrebat pe Mântuitorul, Unde este adevărata închinare, la Ierusalim, sau la Garizim? Pentru că și samarinenii aveau un templu pe muntele Garizim. Și Domnul i-a zis, Femeie, voi vă închinați la ceea ce nu știți. Iar noi ne închinăm la ceea ce știm, pentru că mântuirea este din Iudei. Potrivit mentalității care este la modă, Domnul ar fi trebuit să zică, e bine oricum, și la Ierusalim, și la Garizim, nu contează, important este să te rogi. Și să faci fapte bune. Dar vedeți că Domnul nu dă un asemenea răspuns. Zice că la Garizim nu este bine, că ei se închină la ce nu știu, adică acolo este o credință închipuită după mintea omului, cu învățături și obiceiuri omenești. Mântuirea este însă din iudei, pentru că credința este revelată, este de la Dumnezeu, vine de sus în jos. Este descoperire de la Dumnezeu făcută oamenilor, nu sunt invenții omenești. De aceea, nu e bine oriunde și oricum.

 Și tot din momentul acesta, cu femeia samarineancă, aș vrea să mai remarcăm ceva important pentru ceea ce vreau să vă spun acum. Femeia s-a dus și le-a spus locuitorilor din cetatea Sihar că L-a găsit pe Iisus, pe Mesia. Și toți au venit să-L vadă. Și foarte mulți au crezut în El. Și-apoi i-au zis femeii, credem și pentru că tu ne-ai spus, dar credem și pentru că noi înșine ne-am încredințat. Observați? Și pentru că tu ne-ai spus, dar și pentru că noi înșine ne-am încredințat. Și-aici revin: e bine să ținem credința moșilor și a strămoșilor, dar nu doar din rațiuni sentimentale. Trebuie și noi înșine să ne convingem, să ne încredințăm că aceasta este dreapta credință. Și dacă nu suntem convinși, avem tot dreptul să cercetăm. Să mergem; până când vom fi convinși că aceasta este singura cale și nu poate să fie alta. Deci, avem dreptul să cercetăm, până când ne vom convinge, dar nu e bine să stăm într-o credință doar așa, pentru că e de la părinți. Dar de fapt noi nu știm în Cine credem și în ce credem.

 Deci, de la Sfântul Nicolae, să rămânem cu aceasta: să ne cunoaștem credința, să ne iubim credința, și să ne apărăm credința. Și o putem apăra doar dacă o cunoaștem. O putem apăra și prin cuvânt, dar și prin faptă. Poate chiar și prin viață. Vedeți, sunt oameni, sfinți, care și-au dat viața pentru credință. Au preferat să li se taie capul, decât să renunțe la Hristos; să renunțe la adevărul cel veșnic. Și-apoi, de la Sfântul Nicolae, trebuie să învățăm iubirea aceasta curată, dezinteresată.

 Vedeți, este o legătură foarte strânsă între dreapta credință și dreapta viețuire. Dacă nu avem o dreaptă credință, nu vom putea avea nici o dreaptă viețuire. Nu vom fi în stare să iubim. Dacă nu-L cunoaștem pe Dumnezeul Cel adevărat, și nu suntem în legătură cu El, nu vom fi în stare să iubim. Nici pe noi, nici pe apropiații noștri. Dovadă că este atâta ură, în viețile noastre, atâta tulburare, atâta vrăjmășie. Atâta dezbinare, și-n familie, și între popoare, vedeți, acum atâtea războaie, atâta vărsare de sânge, de ce? Înseamnă că noi nu-L cunoaștem pe Dumnezeu, nu avem nici o legătură cu El. Dacă am avea o legătură vie cu Mântuitorul Iisus Hristos, și cu Dumnezeu Tatăl, și cu Dumnezeu Duhul Sfânt, Acest Dumnezeu al iubirii, n-ar fi cu putință atâta dezbinare și atâta tulburare și vrăjmășie în viețile noastre, în familiile noastre. Pentru că un om care iubește, nu se poate certa. El rabdă, iartă, cu ușurință, trece cu vederea, uită. Nu ține minte răul, nu caută ale sale. Cum zice Sfântul Pavel, toate le suferă, toate le crede, toate le rabdă, niciodată nu cade. Acesta este chipul unui om care-L cunoaște pe Dumnezeu. Care-L are pe Dumnezeu în inima lui. Dacă nu, vedeți ce se întâmplă. De aceea, să reținem și aceasta: că e o legătură foarte strânsă între adevăr și viață; între dreapta credință și dreapta viețuire.

 Și dreaptă viețuire înseamnă iată dragoste, înseamnă să fim milostivi, să fim buni, să fim iertători. Să facem fapte bune în Numele Domnului, să nu așteptăm nimic în schimb. Cum zice Mântuitorul, ce face stânga să nu știe dreapta, să fie multă discreție, să acoperim toată fapta bună cu discreție, să nu simțim nevoia să fim apreciați și lăudați de oameni, cum făceau fariseii. Ci pe toate să le facem spre slava Domnului, în Numele Domnului, cum a făcut Sfântul Nicolae, vedeți? El a făcut pe ascuns, ca să nu știe nimeni. Sigur că Domnul l-a vădit, ca să ni-l lase pildă. Dar, noi așa să ne străduim: ca tot ce facem bun și frumos, să fie cât mai discret. Să nu așteptăm laude de la oameni. Ci doar de la Bunul Dumnezeu. El ne va răsplăti în Ziua Judecății. Zice că nici măcar un pahar cu apă nu va trece nerăsplătit; nu va fi trecut cu vederea. Nici măcar un pahar cu apă, dacă l-am dat în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.

 Eu cred că pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, acum în apropierea marelui Praznic al Nașterii Domnului, ne ajută foarte mult să înțelegem de ce a venit Mântuitorul în această lume. Ne ajută să înțelegem mult mai bine Crăciunul. Pentru că tot așa, noi suntem bucuroși la Crăciun, dar sunt bucurii din acestea exterioare, vedeți? Ne bucurăm de cele lumești, de mâncare, de băutură, de lumini și umbre. Dar nu aceasta este bucuria Crăciunului. Bucuria Crăciunului este cea care a fost vestită de îngeri păstorilor, că vi s-a născut Mântuitor. Care este Hristos Domnul. Aceasta este bucuria Crăciunului. Și Hristos a venit în lume, să ne arate calea cea dreaptă, cum se poate ajunge la Dumnezeu, a zis, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, nimeni nu poate să vină la Tatăl decât prin Mine, Eu sunt ușa. Prin Mine dacă va intra cineva se va mântui. Deci nu se poate altfel, decât așa. Și tot El a venit să ne arate și viețuirea cea dreaptă. Adică dragostea. Dragostea până la cruce. Și față de Dumnezeu, dar și față de oameni.

 Pe acestea două le vedem în viața Sfântului Ierarh Nicolae, dar, este de dorit să se vadă și în viețile noastre, în viața fiecăruia dintre noi. Să se vadă credința cea dreaptă, și viețuirea cea dreaptă. A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă.

                                                                                          ***