Preasfințitul Teofil

Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov

Cuvânt la Sfânta Liturghie

27 octombrie 2023 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Binecuvântată obște, iubiţi credincioşi,

 Ieri am primit binecuvântarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, un sfânt foarte cunoscut și foarte iubit, care a trăit în veacul al IV-lea, astăzi, primim binecuvântarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, un sfânt de asemenea foarte cunoscut și iubit, dar despre care se cunosc foarte puține lucruri. Și-atunci zicem cunoscut, și iubit în sensul relației, faptul că putem avea față de el o apropiere foarte mare, simțim dragostea lui, simțim rugăciunea lui, simțim bunătatea lui. De aceea este un pelerinaj atât de mare la moaștele lui, care se află în Catedrala Patriarhală din București. Un pelerinaj asemănător cu cel de la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva.

 Nu știm mai nimic despre el la fel cum nu știm mai nimic despre Cuviosul Ioanichie cel Nou, de la Muscel, ocrotitorul acestui Paraclis, a fost păstor de oi, a viețuit în mănăstire, și așa și-a sfințit viața, în mare liniște, în mare tăcere, nu a făcut nimic impresionant, așa, omenește, lumește vorbind, nu a ieșit în evidență cu nimic. Și cu toate acestea a agonisit un har foarte mare, în sufletul și-n trupul său. Și de aici deducem că el a fost un om foarte smerit. Pentru că doar celor smeriți Dumnezeu le dă har îmbelșugat. Și-n Evanghelia care s-a citit astăzi am auzit acest cuvânt, din gura Mântuitorului, Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Învățați-vă de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.

 Cred că Sfântul Dimitrie a învățat de la Mântuitorul Hristos această blândețe, această smerenie a inimii. Și-așa, și-a sfințit și sufletul și trupul deopotrivă. Noi avem o ispită foarte mare, și mirenii și monahii, mă refer la oamenii timpului nostru. Aceea a inutilității. Foarte mulți oameni au această senzație, că sunt inutili. Și, din nefericire, aud această plângere și din partea mirenilor și din partea monahilor. Au senzația că nu se întâmplă nimic important cu ei. Și cred eu că este o ispită foarte mare. Dumnezeu nu la aceasta ne cheamă, să fim importanți, să avem vizibilitate sau renume. Ci El ne cheamă la viață. Nu trebuie să faci mare lucru; important este să fii. Să trăiești în prezența lui Dumnezeu. Să fii în unire cu Dumnezeu. Și-atunci, fie că ești împărat, fie că ești patriarh, fie că ești păstor de oi, fie că faci curățenie, poți să-ți sfințești sufletul. Dar dacă nu trăiești în prezența lui Dumnezeu, dacă nu trăiești în unire cu Dumnezeu, oriunde ai fi, oricine ai fi și orice ai face, nu înseamnă mare lucru. Sunt foarte mulți oameni care au făcut lucruri mari, și despre care se știe, s-au consemnat, istoria vorbește despre ele. Dar nu se fac pelerinaje la mormintele lor. Nimeni nu-i caută ca să se sfințească și să se atingă de mormintele lor sau de trupurile lor. Chiar dacă au fost oameni atât de însemnați. Oamenii se duc iată la mormintele celor smeriți, și despre care la vreme nu s-a știut nimic. Sfânta Parascheva tot așa, nu a făcut mare lucru, omenește vorbind; și iată, câtă lume o caută.

 Deci important este să trăim în prezența lui Dumnezeu, în unire cu Dumnezeu. Sfântul Sofronie de la Essex zice la un moment dat, am cunoscut foarte mulți doctori în teologie dar care nu aveau o legătură cu Dumnezeu, și în același timp am cunoscut foarte mulți oameni simpli, care și-au sfințit viața curățând cartofi și spălând cearșafuri. Deci, nu e mare lucru să știi, sau să faci, ci să fii în unire cu Dumnezeu, să trăiești în comuniune cu Dumnezeu.

 Tot de la Sfântul Sofronie, povestește că la un moment dat i s-a plâns Sfântului Siluan, starețul său, că îi pare rău că nu a citit mai multă teologie, lucrările Sfinților Părinți, și i-a zis Sfântul Siluan, ți se pare a fi ceva mare? Zice, mare lucru este să înveți smerenia lui Hristos. Acesta este un lucru cu adevărat mare. Să învățăm să fim smeriți cu inima, adică să-I facem mereu loc lui Hristos, în viața noastră, în mintea noastră, în inima noastră, cum zicea Sfântul Ioan Botezătorul, după ce Hristos a venit și S-a botezat în apele Iordanului, și L-a arătat lumii ca fiind Mielul lui Dumnezeu Ce ridică păcatele lumii, zice, Acum El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.

 Da.. acesta poate să fie un principiu de viață pentru noi toți: Hristos să crească mereu în viața noastră, în mintea noastră, în inima noastră, El să fie slăvit, El să fie cunoscut, iar noi să ne micșorăm, tot mai mult. Așa încât El să Se vadă; în noi, și prin noi. Cum se zice undeva într-un Psalm, Nu nouă Doamne, ci Numelui Tău dă slavă.

 Fie Numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă. Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să vă binecuvinteze și să ne ajute tuturor.

                                                                                        ***