Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Priveghere

Sfântul Dimitrie Basarabov – Sfinți și sfințenie 

București 26 octombrie 2025

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, binecuvântați pelerini,

 Aș dori să-mi încep cuvântul printr-o mulțumire tainică pe care să i-o aducem împreună Bunului Dumnezeu în ceasul acesta, pentru această sfântă seară de Priveghere. Mă gândesc că într-o lume în care se aude tot mai mult zgomotul armelor, și se folosește tot mai mult limbajul războiului, iată noi am stat în liniște înaintea lui Dumnezeu și ne-am rugat. Ne-am rugat pentru pacea a toată lumea, ne-am rugat pentru mântuirea tuturor. Ne-am rugat să se împlinească gândul și dorința lui Dumnezeu ca toți oamenii să fie una, toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.

 Iubiții mei, de dimineață, cred că aproape toți sau chiar toți am fost prezenți la marele pelerinaj organizat cu ocazia sfințirii catedralei naționale, a catedralei mântuirii neamului și acolo am cinstit sfințenia bisericii de zid. Până la momentul sfințirii, am văzut catedrala aceasta ca pe un dar al poporului român cel binecredincios de pretutindeni, pe care îl pune înaintea lui Dumnezeu în semn de recunoștință pentru binefacerile pe care mereu și cu îmbelșugare le-a revărsat și le revarsă peste noi. De asemenea, am văzut până la momentul sfințirii această catedrală, un rod al binecuvântatei slujiri patriarhale a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și mă gândesc că prin această mare și sfântă lucrare și prin multe alte remarcabile realizări, Preafericirea sa rămâne în istorie ca un mare Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și nu numai, al ortodoxiei universale. Dar după momentul sfințirii, catedrala a devenit darul lui Dumnezeu pentru noi toți. Cu adevărat a devenit catedrala mântuirii neamului. Pentru că, oricine va intra în ea, cu siguranță se va întâlni cu Bunul Dumnezeu. Se va întâlni cu frumusețea Împărăției lui Dumnezeu. Și am cunoscut foarte multe cazuri de oameni care doar intrând într-o biserică, îmi vine chiar în minte o familie de baptiști din generație în generație și care s-au convertit la ortodoxie intrând într-o catedrală ortodoxă, și au simțit acolo acea pace care nu este din această lume. Și, această simțire i-a determinat să se convertească la ortodoxie. Deci cu adevărat, această catedrală a devenit după momentul sfințirii o casă a lui Dumnezeu. O poartă a cerului. Un loc unde cerul se pogoară pe pământ, Dumnezeu petrece împreună cu oamenii. Și noi împreună cu El și cu sfinții Săi.

 Dar acum, în această seară, ne-am mutat aici pe colina bucuriei la un alt pelerinaj. Unde am venit să cinstim biserica cea vie a lui Dumnezeu, să-i cinstim pe sfinții Săi, pe cuviosul Dimitrie și pe toți ceilalți sfinți ale căror sfinte moaște se află acolo în baldachin, și pe toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, toți sunt împreună, și sunt împreună cu noi în ceasul acesta, la această slujbă de Priveghere. Sfinții au devenit cu adevărat temple vii ale lui Dumnezeu. Iată sufletele lor îndumnezeite sunt acum acolo împreună cu Domnul și se roagă pentru întreaga lume. Dar și fac minuni asemenea Domnului. Lucruri pe care le face Domnul le fac și sfinții. Vedeți, și ei ascultă rugăciunile tuturor din toată lumea, înviază morți, izgonesc demoni. Deci toate minunile pe care le-a făcut Domnul pe când era pe pământ le fac și sfinții, pentru că s-au unit cu El, pentru că s-au îndumnezeit; iar trupurile lor, vedeți, rămân nestricăcioase și sunt pline de har. Izvoare de binecuvântare pentru toți cei ce se apropie de ele cu evlavie, cu creștinească și dreaptă credință. Așadar, deodată, la acest mare pelerinaj, la această zi măreață de sărbătoare, vedeți, am cinstit biserica de zid, casa lui Dumnezeu, dar și biserica cea vie, pe sfinții lui Dumnezeu.

 Dar iubiții mei, ce aș vrea eu să vă pun la suflet în această seară, este întâi de toate faptul că noi toți suntem o casă a lui Dumnezeu, fiecare în parte. Aceeași sfințenie cu care a fost sfințită catedrala națională și toate bisericile ortodoxe, se află și pe fiecare creștin ortodox. Pentru că, în momentul botezului, toți am fost sfințiți cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir. Am fost unși pe toate mădularele trupului nostru. La fel se sfințesc și bisericile, cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir. Și noi recunoaștem sfințenia bisericii de zid și avem mare evlavie, dar, din nefericire, uităm că aceeași sfințenie apasă și asupra noastră. Din momentul botezului. Deci noi toți am devenit o casă sfântă a lui Dumnezeu. În biserică dacă intrăm, ni s-ar părea o blasfemie să vedem pe cineva că fumează acolo. Dar dacă acest lucru se pare blasfemiator acolo, din aceleași rațiuni este o blasfemie și înafară. Pentru că eu însumi sunt o casă alui Dumnezeu, și, până la urmă, întregul univers este casa lui Dumnezeu. Cerul este scaunul Meu, pământul așternut picioarelor Mele, zice Domnul, pretutindenea este; deci dacă în biserică ne este rușine să fumăm, înseamnă că și în afară nu se cade să facem un asemenea lucru. Am dat un exemplu; sau dacă am vedea pe cineva vorbind urât sau înjurând în biserică, ni s-ar părea blasfemiator. Dar din aceleași rațiuni, nici în afara bisericii nu se cade să vorbim urât și să înjurăm. Pentru că, repet, noi toți suntem casa lui Dumnezeu. Vă amintiți că la fiecare Sfântă Liturghie încheiem cu acest imn: Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne. Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta. Să dea Dumnezeu să fie cu adevărat așa. Să nu fie doar un imn tipiconal. Ci să fie adevărul vieții noastre. Într-adevăr, în mintea și în inima noastră să nu se lucreze altceva decât slujbă lui Dumnezeu.

 Și nu este imposibil. Că unii ar putea să zică, este cu neputință acest lucru. Totuși sfinții noștri, care sunt din toate categoriile sociale, ne arată că este posibil acest lucru. Putem să ne împletim munca cu rugăciunea. Putem să fim mereu împreună cu Dumnezeu. Așa cum și Sfântul Pavel zice undeva, Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți. Deci niciodată să nu ne despărțim mintea și inima de Dumnezeu, pentru că în acel moment pătrunde diavolul și își face el lucrarea lui, și după aceea este foarte greu de revenit, și să ne reașezăm în pacea lui Dumnezeu și în odihna Lui, este nevoie de multă pocăință și de multă rugăciune, ca să putem să reparăm lucrarea vrăjmașului care se poate petrece în sufletele noastre, în viețile noastre.

 Și-apoi de asemenea am spus că am venit aici să-i cinstim pe sfinții lui Dumnezeu, biserica cea vie. Dar această sfințenie, iubiții mei, nu este doar un privilegiu al lor. Ci este un dar al lui Dumnezeu. Și o chemare pentru noi toți, pentru toți cei botezați. Sfințenia aș zice că nu este altceva decât firescul vieții omului, dar, firescul așa cum îl gândește Dumnezeu. Așa cum l-a dorit Dumnezeu atunci când l-a creat pe om, și cum ne-a redescoperit acest firesc în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deci să nu idealizăm foarte mult sfințenia, să nu ni se pară că este de neatins. Ea este pentru noi toți, este cuvântul lui Hristos, Fiți sfinți, precum și Tatăl vostru cel ceresc este Sfânt. În Sfânta Liturghie auzim de fiecare dată, înainte de momentul împărtășirii, o exclamație, Să luăm aminte, Sfintele, sfinților. Și nu știu dacă o înțelegem drept întotdeauna, cine sunt Sfintele și cine sunt sfinții. Sfintele, adică Trupul și Sângele Domnului în acel moment, preotul sau episcopul înalță Sfântul Agneț, deci Sfintele, Care Se vor da sfinților, adică sfinților din biserică, celor botezați, celor care au venit la Sfânta Liturghie ca să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului spre iertarea păcatelor și spre moștenirea vieții veșnice. E foarte important să înțelegem aceasta. Că noi suntem chemați, iată, să ne unim cu Dumnezeu, să ne hrănim cu Dumnezeu. Zice Mântuitorul Hristos, Eu sunt Pâinea cea vie care M-am pogorât din cer ca să Mă dau hrană lumii. Trupul Meu este adevărata mâncare, Sângele Meu adevărata băutură, cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu nu va avea viață întru el. Iată Domnul nu a venit să aducă în această lume o nouă religie sau o nouă morală, n-a venit să schimbe orânduirile politice, ci a venit să Se dăruiască pe Sine ca Hrană. Ca viață a vieții noastre. El nu i-a trimis pe Apostoli la propovăduire cu o carte în mână. Nu le-a dat în mână Biblia ca să-i trimită la propovăduire. Ci S-a dat pe Sine, la Cina cea de Taină. A zis, Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu. Beți dintru Acesta toți, Acesta este Sângele Meu. Deci Hristos ni Se dăruiește , nouă tuturor, ca mâncare, ca hrană. Pentru că El știe că noi singuri nu putem să facem cele bune, să împlinim voia lui Dumnezeu, să împlinim Poruncile lui Dumnezeu. A și zis-o, Fără de Mine nu puteți face nimic. Și cu adevărat așa este, fără de El nu putem să facem nimic bun.

 Deci sfințenia, iubiții mei, este pentru noi toți și este la îndemâna tuturor. Trebuie doar să ne-o dorim. A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă.

***