Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Sfântul Apostol Andrei

30 noiembrie 2020

 (…) teandrică această lucrare pe care o face Dumnezeu cu noi, oamenii.

 Noi numim Biserica noastră ca fiind o Biserică Apostolică. Și se numește așa pentru că se întemeiază pe Sfinții Apostoli, pe mărturia lor, dar și pentru că ea în continuare rămâne în această lucrare de trimitere, de propovăduire. Noi toți suntem trimiși în această lume, cuvântul apostol înseamnă trimis. Toți suntem trimiși în această lume căzută, care trăiește în întunericul păcatului, în întunericul neștiinței. Ca să luminăm. Ca să fim lumină care luminează în întuneric. Dacă noi L-am cunoscut pe Hristos, nu putem să ținem aceasta doar pentru noi. Simțim nevoia să spunem și altora. Vedeți, cum au simțit Apostolii? Am aflat pe Mesia, a zis Andrei. Filip: s-a dus și i-a spus lui Natanael, L-am aflat pe Mesia. L-au afla, pentru că L-au căutat. Dacă nu L-ar fi căutat nu L-ar fi aflat. Și se vede că Domnul Se descoperă mereu celor care-L caută. Cei care-L caută cu siguranță că Îl află pentru că și Domnul la rândul Lui ne caută.

 El îi caută pe cei care Îl caută, pentru că pe cei care nu-L caută, nu-i poate sili. Nu este propriu iubirii să silească pe nimeni. De aceea, dacă există oameni care suferă, dacă se vorbește despre un iad veșnic, este doar pentru că Dumnezeu respectă libertatea omului, și nu poate sili pe nimeni. Cum dealtfel nici Apostolii, vedeți, n-au putut să silească pe nimeni. Ei au propovăduit, au mărturisit, și flacăra care era în ei s-a aprins în cei care la rândul lor erau într-o căutare, într-o dorință de mântuire. Această flacără, dacă s-a aprins și-n inima noastră, cu siguranță că nu o vom putea ține doar pentru noi. O vom mărturisi și celor din vremea noastră, va trebui ca această flacără să o transmitem și generațiilor care vin. Se vede că trăim vremuri nu ușoare. Și duhul acestei lumi este așa ca un ghețar. Și dacă flacăra aceasta a credinței nu topește acest ghețar, atunci ne va îngheța el pe noi. Și din nefericire se poate constata acest lucru, că mai degrabă duhul lumii pătrunde în Biserică și paralizează viețile noastre, și nu mai suntem buni de nimic, decât invers. Adică Duhul lui Dumnezeu să ne dea nouă viață, și la rândul nostru să dăm viață și altora.

 Și sigur, marea întrebare, pe care ne-o punem, sau am putea să ne-o punem, ar fi aceasta: De ce oare? De ce nu suntem în stare, să aprindem acest foc și în inima noastră, și în inimile altora? Să putem spune și noi, ca și Sfântul Pavel, pe care l-am auzit astăzi în Epistolă, el zicea, Fiți-mi mie următori, precum și eu Îi urmez lui Hristos. Noi, eu cel puțin, nu pot, n-am acest curaj. Să zic, fiți-mi mie următori, precum și eu Îi urmez lui Hristos. Dar, mi-aș dori ca acest lucru să fie adevărat, să fie adevărat pentru mine, să fie adevărat pentru noi toți, și la întrebarea aceasta, de ce focul nu este aprins, cred că trebuie să ne răspundem singuri; acesta ar trebui să fie poate conținutul pocăinței noastre, al rugăciunii noastre zilnice, Doamne, de ce nu s-a aprins în mine focul așa cum s-a aprins în Sfântul Andrei, în Sfântul Andrei Șaguna, în Sfântul Prudențiu, și-n toți Sfinții? De ce acest foc în mine nu arde? Tu ai zis, Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie aprins.

  Aprinde Doamne și-n inima mea acest foc. Și-n inimile noastre ale tuturor, ca toți să ne bucurăm de Tine și de dragostea Ta, și în veacul acesta, și în cel ce va să fie, Amin.

***