Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Sfânta Cuvioasă Parascheva   

14 octombrie 2022    Hram Șugatag

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice Părinte Protopop Vasile, Preacuvioase

Părinte Stareț Chiril, preacinstiți părinți împreună

slujitori, iubiţi credincioşi,

    Astăzi, o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea parohiei dumneavoastră. Și, deși ea a trăit undeva prin veacul al XI-lea, vedem că este atât de vie și atât de prezentă în viața Bisericii, în viața fiecăruia dintre noi. Observați ce se întâmplă în aceste zile la Iași, cât de multă lume merge acolo unde sunt sfintele ei moaște. Aceasta nu este o amăgire ci este o lucrare a harului. Sufletul ei, care s-a unit cu Dumnezeu, acum este acolo în ceruri împreună cu Domnul și cu toți sfinții Săi, iar trupul, care și el s-a umplut de har, este aici pe pământ, și, se face izvor de binecuvântare, de tămăduire pentru toți cei ce se apropie de el cu credință. Dacă acolo nu s-ar întâmpla nimic, nu ar merge atât de multă lume să se atingă de moaștele Sfintei Parascheva. Și dacă trupul Sfintei Parascheva nu ar fi pătruns de harul lui Dumnezeu, ar fi un trup stricăcios, un trup la fel ca și celelalte. Dar prezența harului, faptul că ea s-a unit cu Dumnezeu încă din această viață, face ca în jurul ei să fie atât de multă lume, să fie atât de cunoscută, atât de iubită, atât de prezentă în viața noastră.

    Și aceasta, pentru că, atunci când a auzit cuvântul lui Dumnezeu, i-a pătruns în inimă, copilă fiind. Cu vârstă foarte fragedă. Dar mergând la biserică, a auzit glasul Domnului, Care zice, Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați. Luați jugul Meu asupra voastră, pentru că jugul Meu este bun, și povara Mea este ușoară. Și acest cuvânt i s-a împlântat în inimă. A crezut în el. Nu s-a îndoit. Și nici nu a amânat, cum posibil că mulți dintre noi am face. Ci, deîndată, ea a pus în practică cuvântul pe care l-a primit, pe care l-a auzit de la Dumnezeu.

    Vedeți, sunt două mari ispite care ne pot paște, în ceea ce privește legătura noastră cu Dumnezeu. Necredința și amânarea. Și poate că cel mai periculos este necredința. Faptul că ne îndoim de ceea ce ne spune Dumnezeu. Și această ispită a început în rai. Primii oameni pe care Dumnezeu i-a zidit, s-au îndoit deja de cuvântul lui Dumnezeu. Sigur, a fost acolo și intervenția diavolului; el a strecurat îndoiala în inima lui Adam. Pentru că a venit cu vicleșug. A pus întrebarea: A zis Dumnezeu să nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului? Și Adam a zis da. De fapt Eva, pentru că pe  ea a abordat-o. A zis să nu mâncăm, pentru că în ziua în care vom mânca, vom muri. Și-atunci vine diavolul și zice, Nu vă temeți, n-o să muriți, și o să fiți ca și Dumnezeu cunoscând binele și răul. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vă minte. De aceea nu vă lasă să mâncați, ca să nu ajungeți ca El. Când de fapt tocmai aceasta era intenția lui Dumnezeu cu omul, omul să devină întru totul asemenea Lui, dar bine-nțeles pe calea pe care El i-a arătat-o. Iar diavolul vine și strecoară îndoiala; Dumnezeu minte. Și observați, de-a lungul istoriei cum mereu ne îndoim de cuvântul lui Dumnezeu. Suntem dispuși să credem pe oricine, dar când este vorba de Dumnezeu, când este vorba de Iisus Hristos, acolo stăm pe gânduri. Poate că n-o fi chiar așa, acestea sunt invenții popești, și nu luăm în serios cuvântul lui Dumnezeu. Și-atunci vedeți cum viața noastră, atât personală cât și comunitară, se degradează tot mai tare. Oamenii se urâțesc tot mai mult, viața pe pământ devine insuportabilă, pentru că nu luăm în serios cuvântul lui Dumnezeu. Nu avem încredere în tot ceea ce ne-a spus, în tot ceea ce ne-a lăsat Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Sa Biserică. Avem reținere. Avem îndoileli.

    Și-apoi, următoarea mare ispită care ne poate paște, este amânarea. Da, este adevărat, dar nu chiar acum. Mai este timp. Parascheva era o tânără copilă. Ar fi putut să spună, nu e de mine acest cuvânt; mai la bătrânețe. Și așa foarte mulți din cei ce ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, cred în el, dar nu-l pun în practică. Ci-l lasă pe mai încolo. Mâine, mâine. Dar oare va mai fi mâine pentru mine? Cine poate ști, cine mă poate încredința că va mai fi mâine? Nu există mâine. Există doar azi. Acum. De aceea zic Părinții, azi este ziua mântuirii. Întotdeauna azi. Astăzi dacă auzim cuvântul lui Dumnezeu, să-l lăsăm să ne pătrundă în inimă, și să îl lăsăm să aducă rod de viață veșnică, rod de dragoste, de bunătate, pentru că acestea sunt roadele Duhului în viața omului. Prin aceasta se vede dacă cineva are o legătură vie cu Dumnezeu. Din felul în care trăiește. Dacă omul acela este răbdător, este blând, este milostiv, acestea sunt semne că el s-a unit cu Dumnezeu. Dacă nu, putem avea, vedeți, o credință formală, superficială; mergem la biserică, rostim rugăciuni, ocazional, dar din viața noastră și din faptele noastre nu se dovedește legătura noastră cu Dumnezeu. Și-atunci, trebuie să fim cu foarte multă luare aminte la aceste două mari ispite, care ne pot paște pe toți. Și pe noi preoții, și pe dumneavoastră credincioșii; necredința și amânarea.

    Am auzit  și noi astăzi cuvântul pe care l-a auzit Sfânta Parascheva, în Evanghelie, același cuvânt. Care i-a pătruns ei în inimă și i-a transformat viața. A transformat-o într-o mare sfântă. Același cuvânt l-am auzit și noi astăzi în Sfânta Evanghelie. De voiește cineva, să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie. Ce-i va folosi omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul? Nu înseamnă nimic. Poți să ai toată lumea la picioarele tale, dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, dacă nu ai dragostea Lui în inima ta, toate sunt zadarnice. Nu înseamnă nimic. Va veni un moment când va trebui să ne dezlipim de toate, să părăsim lumea aceasta, dar momentul acela va fi foarte dureros, și înfricoșător, pentru cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Atunci când mergem la slujba înmormântării, când participăm la slujba înmormântării auzim cântarea aceea, Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup. Acest cuvânt este valabil pentru oamenii care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Ori pentru oamenii care sunt mai legați de pământ, de lumea aceasta. Și pentru ei nu este perspectivă în ceasul morții, nu se deschide ușa Împărăției, este doar întuneric. Nu văd nimic, nu simt nimic. Și-atunci e o mare zbatere, e o mare tulburare în ceasul morții. Pentru că el nu vrea să moară. Omul nu poate să treacă în neființă. Și devine un moment tulburător ceasul morții pentru cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, care nu I-au împlinit cuvântul. Dar pentru cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu, care au trăit împreună cu El, și la bine și la rău, pentru aceia ceasul morții nu este înfricoșător, ci este senin, este liniștit. Cum se spune pentru foarte mulți sfinți, când citim în Sinaxar: cu pace s-a săvârșit. Sau zice, a adormit în Domnul. A adormit în nădejdea învierii și-a vieții veșnice. Da. Moartea poate să fie ca și când te pui la culcare. Și sunt oameni care, trăind prin credință, își cunosc ceasul morții. În satul meu natal, în Desești, știu că la un moment dat a fost o femeie foarte credincioasă, acum n-o să-i dau numele, care era foarte apropiată de biserică. Și, când i s-a apropiat ceasul morții, era pregătită. Și le-a spus celor din casă, uite se apropie ceasul, și-a luat rămas bun, s-a îmbrăcat frumos, și-a aprins lumânarea, și și-a dat duhul. Deci vedeți, cum se poate muri frumos. Dacă-L cunoști pe Dumnezeu și-L iubești, poți să știi dinainte și nu te sperie lucrul acesta. Pentru că tu Îl vezi deja pe Dumnezeu.

    Sfântul Ștefan, primul mucenic al Bisericii, era omorât de o mulțime furioasă, care aruncau cu pietre asupra lui. Dar, fața lui era senină. Strălucea ca soarele. Și el vedea cerurile deschise, și pe Iisus Hristos, Care era pregătit să-i primească sufletul. Deci vedeți, diferența. Omul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, în ceasul morții se zbate, se chinuie, este tulburat, speriat. Dar cel care-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru el moartea nu mai este de speriat, ci iată, poate să fie un moment foarte luminos. Și nu cred că n-ați avut această experiență, ca la moartea oamenilor cu viață curată, cu viață sfântă, să trăiți momente de har, de liniște, de bucurie. Deci lângă sicriul celor credincioși, poți să trăiești asemenea stări, asemenea sentimente, pentru că acolo e prezent Dumnezeu, harul Lui. La fel ca și la sfintele moaște, vedeți, oamenii gustă foarte multă liniște, bună mireasmă. Altfel trupul miroase foarte urât, îți este greață, trupul mort. Nu vrei să-l vezi. Dar trupul omului cu viață sfânt miroase frumos, îl săruți, fără frică, și trăiești acolo bucurie și pace. Și la fel, la orice om credincios, la orice om rugător, și cu frică de Dumnezeu, se poate trăi, se poate simți aceeași stare, aceeași senzație.

    În Evanghelia care s-a citit astăzi, tot în această Evanghelie, ea s-a încheiat cu acest cuvânt: Sunt între voi unii care nu vor vedea moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. În acel moment, Mântuitorul cred că Se referea la câțiva dintre ucenicii Săi care aveau să participe la momentul Schimbării la Față, când aveau să-L vadă pe Hristos în lumina cea neapropiată. După aceea, la foarte scurt timp, au urmat Pătimirile, Răstignirea și moartea Domnului. Dar acest cuvânt poate să fie valabil și pentru noi. Am putea chiar să-l transformăm într-o rugăciune fierbinte și smerită: Doamne, să nu mă lași să mor, până când nu Te voi întâlni. Până când nu Te voi cunoaște. Până când nu Te voi simți în inima mea, să nu mă lași să mor. Putem să facem o asemenea rugăciune, în fiecare zi. Doamne învrednicește-mă să Te cunosc, și să Te iubesc încă din această viață. Și-atunci, plecarea noastră va fi pașnică, va fi senină, chiar dacă va fi moarte mucenicească, va fi tot cu pace.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă.

 ***