Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Sfânta Cuvioasă Parascheva

14 octombrie 2021

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinteprotopop, preacuvioși și

preacucernici părinți, iubiți credincioși, 

 Sărbătoarea Sfintei Parascheva ne-a adunat într-un număr atât de mare, și preoți și credincioși, aici, la mănăstirea de la V., care se află sub ocrotirea Sfintei Parascheva. Deși a trăit cu multe sute de ani înainte, undeva la începutul veacului al unsprezecelea, ea este atât de vie, și de prezentă, în viața noastră. Moaștele ei se află în Capitala Moldovei, la Iași, unde este pelerinaj foarte mare în fiecare an, dar cu duhul ei, este pretutindeni. Așa cum vă spuneam și aseară, după slujba vecerniei, ea aude rugăciunile noastre, ale tuturor, deodată. Pentru că se află într-o stare de îndumnezeire, este pătrunsă de Duhul Sfânt, și de aceea ea poate să facă lucruri asemănătoare cu cele pe care le face Bunul Dumnezeu: face minuni, tămăduiri de boli, izgonire de demoni, și multe altele care le cunosc doar cei care le-au experimentat.

 Așadar este o mare bucurie pentru noi, o mare mângâiere, să știm că oameni ca și noi au dobândit o asemenea stare de sfințenie. Că ei acum sunt mijlocitorii noștri înaintea lui Dumnezeu, dar ei sunt și modele pentru noi, ne insuflă și pe noi, ne încurajează să mergem și noi pe aceeași cale. Pentru că cerul este deschis pentru noi toți. Mântuitorul Iisus Hristos, în Ghețimani, S-a rugat pentru toți cei care vom crede în El. A zis Tatălui, Părinte, Mă rog ca acolo unde sunt Eu, să fie toți slujitorii Mei. Deci Domnul pe toți ne-așteaptă. Doar trebuie să mergem pe această cale, a sfințeniei, a mântuirii pe care a mers Sfânta Parascheva.

 Din viața ei aș vrea să subliniez trei lucruri, trei asepecte pe care le consider esențiale și pentru noi. Mai întâi, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Deși era o fetiță de zece ani, mergea la biserică, la Sfânta Liturghie, și asculta cu luare aminte cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia. Și la un moment dat, auzind cuvântul, Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie, acest cuvânt i-a pătruns adânc în inimă. Și-a simțit nevoia să-I urmeze întru totul Mântuitorului Iisus Hristos. Prima reacție a fost un sentiment de milă care a cuprins-o față de toți oamenii, și în mod deosebit față de cei săraci. Ea fiind dintr-o familie cu stare bună, dintr-o familie bogată, avea de toate, era bine îmbrăcată. Și-atunci și-a luat hainele ei cele bune și le-a dat copiilor nevoiași, copiilor săraci pe care i-a întâlnit în cale. Și, gestul ei i-a deranjat pe părinții ei, măcar că erau oameni credincioși. Dar ea, a continuat să facă același lucru, să dea celor săraci. Mila i-a cuprins inima. Mila față de toți cei suferinzi, față de toți cei săraci. Și-apoi, a simțit nevoia să trăiască o viață foarte aspră; de post și de rugăciune, și de aceea plecat. A plecat la mănăstire. Nu mai putea să rămână în sânul familiei. Mai ales că simțea și împotrivire din partea lor. Și, acolo a luat chipul îngeresc, după mai mulți ani a plecat chiar și la Locurile Sfinte, unde s-a desăvârșit în viața monahală, în viața călugărească, și, la un moment dat a primit de la Dumnezeu cuvânt că trebuie să se întoarcă înapoi în patria sa. Și-acolo să-și dea obștescul sfârșit. Și așa a făcut. A dat ascultare cuvântului lui Dumnezeu. Și s-a întors, măcar că acolo n-o mai cunoștea, n-o mai recunoștea nimeni. Și acolo și-a dat obștescul sfârșit fiind îngropată ca orice străin, dar Bunul Dumnezeu i-a descoperit sfințenia, i-a descoperit trupul nestricăcios, și-așa a fost cunoscută de către întreaga Biserică. Și a devenit o binecuvântare pentru întreaga Biserică.

 Aceste trei lucruri, ascultarea cuvântului, milostenia, viața curată și sfântă, sunt de luat aminte și pentru noi, chiar dacă trăim în lume. Chiar dacă nu suntem monahi. Cu toții avem nevoie să luăm aminte la cuvântul lui Dumnezeu. Viața noastră trebuie să se întemeieze întotdeauna pe cuvântul lui Dumnezeu și nu pe propria noastră înțelepciune. De aceea, ori de câte ori veniți la biserică, să fiți cu inimile deschise. Adeseori auzim îndemnul, Să luăm aminte. Să luăm aminte. Să luăm aminte. Pentru că mintea noastră este împrăștiată. Chiar dacă suntem în biserică cu mintea suntem acasă, sau în altă parte, rezolvăm probleme, sau poate chiar păcătuim. Cândva am citit într-un Canon de pocăință următoarea frază: Cu gura rostesc rugăciuni, iar cu mintea gândesc spurcăciuni. Cred că ni se întâmplă adeseori. Și-n biserică și-acasă. Cu gura citim, rostim, dar mintea nu este atentă. Și-atunci trebuie să ne atragem mereu atenția. De aceea trebuie să ni se spună mereu și-n biserică, Să luăm aminte, Să luăm aminte, pentru că de multe ori, vedeți, este gălăgie, se vorbește, chiar dacă stăm la slujbă, urmează să se citească Evanghelia, sau să se întâmple alte lucruri importante, și noi vorbim, sau ne gândim la altceva. Și-atunci, se simte nevoia să ni se atragă atenția, Să luăm aminte, Să luăm aminte. Pentru că dacă nu primim cuvântul lui Dumnezeu în inimă, și dacă nu-l facem să rodească, atunci prezența noastră la biserică s-ar putea să fie zadarnică. Să ne întoarcem la casele noastre la fel cum am venit, dacă nu poate și mai rău, smintiți, deranjați.

 Și cum ne putem da seama dacă am fost pătrunși de cuvântul lui Dumnezeu? Iată după ceea ce simțim. Dacă simțim milă față de toți oamenii, dacă simțim drag față de toți oamenii, simțim nevoia să-i ajutăm, să-i ocrotim, să-i binecuvântăm, e un semn că ne-a pătruns cuvântul lui Dumnezeu, ne-a pătruns harul lui Dumnezeu în inimă. Dacă ieșind din biserică noi iarăși vorbim de rău, judecăm, bârfim, fumăm, înjurăm, înseamnă că nu s-a întâmplat nimic; cuvântul lui Dumnezeu a căzut în loc pietros. Într-o inimă împietrită. Într-o inimă uscată. Și este de luat aminte. Trebuie să facem ceva, să nu rămânem în această stare de împietrire și de insensibilitate la cuvântul lui Dumnezeu, pentru că noi ne vom pierde sufletul. Chiar de vom câștiga lumea toată, să știți că nu înseamnă nimic, dacă ne pierdem sufletul. Deci, dacă simțim milă, este un semn bun. Și poate că chiar dacă nu întotdeauna simțim, trebie să facem milostenie chiar și formal. Adică pentru faptul că Domnul ne poruncește, zice, Fiți milostivi, precum Tatăl vostru Cel ceresc este Milostiv. Să ne străduim să fim grijulii față de cei aflați în suferință. Să-i întrebăm ce au nevoie. Să-i ajutăm cu tot ceea ce ne stă în putere, dacă nu, măcar cu rugăciunea și cu gândul cel bun.

 Și-apoi, dorința de a trăi o viață curată, și sfântă. Nu diavolul este cel mai mare dușman al nostru. Cel mai mare dușman al nostru este păcatul. Diavolul nu ne poate sili să păcătuim. El ne poate sugera; ne poate ispiti. Dar nu ne poate obliga să păcătuim. Dacă vom păcătui, păcătuim pentru că noi vrem. Pentru că noi îl ascultăm, pentru că nouă ne place să păcătuim. Dar ce se întâmplă atunci când păcătuim? Pierdem harul lui Dumnezeu. Ne înstrăinăm de Dumnezeu. Dumnezeu ne lasă să păcătuim. Dar nu înseamnă că-I și place acest lucru. Nu înseamnă că Se va mai putea odihni în inima noastră. Dacă inima noastră se va umple de duhoarea păcatului, de mizeria păcatului, Bunul Dumnezeu nu Se va mai putea odihni în inima noastră. Și dacă nu Se odihnește Dumnezeu, atunci cu siguranță că își va afla sălaș în inima noastră cel rău. El abia așteaptă să găsească casa goală, ca să poată să pătrundă. De aceea trebuie să ne străduim, cât putem de mult, să ne trăim viața fără păcat. Grija noastră de căpetenie aceasta trebuie să fie, când ne-am trezit din somn, Doamne, ajută-mă, învrednicește-mă să trăiesc ziua aceasta fără de păcat înaintea Ta. Ajută-mă, întărește-mă, păzește-mă de tot ceea ce eu nu aș ști sau n-aș putea să mă păzesc. Și-așa, nu pe termen lung, vedeți că și la slujbe avem mereu această rugăciune, Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, în seara aceasta, în noaptea aceasta, fără de păcat să ne păzim. Aceasta trebuie să fie grija noastră de căpetenie, să nu păcătuim. Pentru că dacă păcătuim, repet, alungăm harul din sufletul nostru, rămâne casa pustie, și apoi diavoul își face plăcerea; dar este spre pierzania noastră și spre suferința noastră veșnică, dacă vom rămâne în această stare de necurăție.

  Deci, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Să luăm aminte la tot ceea ce ni se spune în biserică. Să citim, acasă, în fiecare zi, Sfânta Scriptură; învățăturile oamenilor sfinți, viețile sfinților. Milostenia, și toată fapta bună. Și viața curată, și sfântă. Dacă vom reuși să mergem pe această cale, atunci vom ajunge și noi acolo unde este acum Sfânta Parascheva. Și să ne ajute Sfânta Parascheva, să o rugăm din toată inima să ne ajute să mergem pe această cale a sfințeniei, și să fim împreună cu ea, și cu toții sfinții, care din veac i-au bineplăcut lui Dumnezeu, Amin. Iertați-mă. 

***