Preasfințitul Teofil 

Scurt cuvânt la Liturghia Darurilor – Miercurea Mare

15 aprilie 2020    

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

    Cu emoție mi-am amintit de momentul hirotoniei. Anul acesta s-a potrivit ca ziua de cinsprezece aprilie să fie iată în Săptămâna Mare, în Miercurea Mare, când o pomenim pe femeia cea păcătoasă. Femeia aceasta păcătoasă care (…) cu șase zile înainte de Paști, și nici pe cealaltă femeie păcătoasă care undeva pe la mijlocul propovăduirii Domnului a făcut același lucru în casa lui Simon fariseul. Dar, important este să vedem că toate aceste femei păcătoase despre care pomenește Sfânta Evanghelie și care s-au bucurat de milostivirea Mântuitorului, sunt o imaginea Bisericii.

    Sigur Maica Domnului este prin excelență icoana Bisericii, ea fiind Fecioara neprihănită. Dar se vede că Dumnezeu se bucură și de desfrânata care se pocăiește, la fel ca și de fecioara neprihănită. Și de aceea, și aceste femei păcătoase, dar care s-au pocăit, care au plâns pentru păcatele lor, pot să fie o icoană a Bisericii. Și cred că marea majoritate dintre noi ne regăsim mai degrabă în imaginea femeii păcătoase. Maica Domnului este idealul, după care tânjim, noi toți, de sfințenie, de neprihănire. Femeia păcătoasă este situația reală în care trăim noi toți, fiecare la locul nostru; toți suntem cu păcate, mai mici sau mai mari, mai multe sau mai puține. Dar, în același timp, și noi ne căim, și ne plângem păcatele, atâta cât iarăși Domnul ne învrednicește pe fiecare dintre noi. Să-I cerem Domnului să ne dea în aceste zile duh de adevărată pocăință și umilință, ca și noi, în vremea Pătimirilor Sale, pe care le pomenim în aceste zile, să-L putem bucura. Pentru că ne spune undeva Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, că mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește. Deci nu este mai mare bucurie pe care I-o putem aduce Bunului Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, decât pocăința noastră. Dar care să fie sinceră, așa cum a fost pocăința femeii celei păcătoase.

    Acuma eu nădăjduiesc ca arhieria mea, slujirea mea arhierească cu  care Domnul m-a învrednicit în urmă cu doi ani, să fie cu adevărat o slujire a acestei mari taine a pocăinței, așa cum m-am rugat mai devreme cu o rugăciune a Sfântului Părinte Sofronie de la Essex, o rugăciune pe care o am la suflet de când am descoperit-o. Ea poate fi folosită în general pentru preoție de către orice preot, și bine-nțeles și de către un arhiereu. Și acolo în mod deosebit Sfântul Părinte Sofronie cere ca slujirea preoțească, slujirea arhierească, să fie o slujire a păcăinței. Noi întâi de toate, arhiereii și preoții, să cunoaștem această taină a pocăinței, să o trăim cât mai deplin. Și la rândul nostru să o putem insufla păstoriților noștri. Adică tuturor acelora pe care Domnul îi trimite către noi, le îndreaptă pașii către noi. Și cum iarăși zicea rugăciunea inspirându-se din cuvintele Sfântului Apostol Pavel, și noi la rândul nostru să putem să ne bucurăm cu cei ce se bucură, să ne mâhnim cu cei ce sînt mânhiți, și să putem plânge împreună cu cei ce plâng. Și, de va fi cu putință, toți să aflăm mântuire prin mila Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia să fie slava, în vecii vecilor, Amin.

 Slavă Ție Doamne, slavă Ție Doamne, slavă Ție, Dumnezeului nostru.

 ***