Părintele Teofil  Roman

Scurt cuvânt despre Maica Domnului – Praznicul Bunei Vestiri

24 martie 2015     

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

    Îi mulțumim Domnului și Maicii Domnului pentru acest Praznic luminos pe care îl petrecem în aceste zile, și care ne mângâie și ne încurajează în lupta aceasta duhovnicească pe care o petrecem în vremea Postului Mare, și nu numai, mă gândesc că în toată vremea vieții; cât ne este dat să trăim în această lume, noi trăim un timp al mântuirii, în care trebuie să ne războim cu patimile noastre, cu ispitele care vin de la trup, de la lume și de la diavol. Așadar avem nevoie de mângâiere și de încurajare în această luptă, dar și de înțelepțire duhovnicească. Și Praznicul de azi ne oferă și asemenea crâmpeie de înțelepciune duhovnicească, la care trebuie să luăm aminte.

    Mă gândesc în mod deosebit la reacția pe care a avut-o Sfânta Fecioară Maria atunci când a venit Arhanghelul Gavriil și a binevestit-o, și i-a  spus: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Și atunci Sfântul Evanghelist Luca consemnează un amănunt foarte important pentru noi, că Maica Domnului s-a tulburat. Și-a zis: Ce fel de închinare poate să fie aceasta? Deci iată n-a primit cu ușurință acest mesaj ceresc, nu s-a bucurat deîndată să zică: vai ce bine de mine, uite că eu sunt o femeie sfântă și Dumnezeu se bucură de mine, ci s-a tulburat de acest mesaj.  Și de-abia după ce s-a încredințat că mesajul cu adevărat vine de la Dumnezeu, de-abia după aceea s-a supus și a zis: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Vedem așadar că Maica Domnului a dat dovadă de foarte mult discernământ duhovnicesc, care știm foarte bine că ne lipsește. Am avea mare nevoie și noi de acest discernământ, pentru a putea deosebi duhurile, și pentru  a lua întotdeauna ceea ce este bun, ceea ce vine doar de la Dumnezeu, și să nu acceptăm șoaptele diavolului, pentru că și diavolul se poate preface în înger de lumină, și poate să ne aducă aparent mesaje cerești, care să ne ducă la mândrie, să avem încredere în sfințenia noastră. În Viețile Sfinților sunt relatate nenumărate cazuri de oameni care au fost înșelați cu asemenea mesaje. S-au încrezut deîndată în ele, ele n-au venit de la Dumnezeu ci au venit de la diavol și, în felul acesta, au căzut în înșelare și unii s-au pierdut pentru vecie. Așadar trebuie să fim cu foarte multă luare-aminte. La toate cuvintele pe care le auzim și le primim, la posibile vedenii pe care le avem. Să nu ne bucurăm de ele deîndată și să nu le primim. Sfinții Părinți spun că trebuie să le respingem. Foarte multă lume se încrede în vise. Foarte multă lume ia aminte la vise, considerând că sunt semne de la Dumnezeu. Ei uite că toți Sfinții Părinți în cor ne învață că nu trebuie să dăm atenție acestor stări. Neavând discernământ suficient pentru a deosebi dacă ele vin de la Dumnezeu sau de la diavol. Și, ne spun Sfinții Părinți, că Dumnezeu nu se supără dacă ar fi de la El și noi le respingem. Pentru că știe de ce le respingem. Pentru ca să nu cădem în înșelare.

    Protopărinții noștri Adam și Eva, vedeți n-au avut un asemenea discernământ. Când a venit satana și i-a strecurat lui Adam îndoiala în suflet, i-a zis: a zis cumva Dumnezeu să nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului? Și Adam a zis, da, așa ne-a zis Dumnezeu, pentru că în ziua în care vom mânca vom muri. Atunci satana a zis a, nu, nu veți muri. Ci veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Ei, în acel moment, Adam ar fi trebuit să aibă aceeași reacție, aceeași atitudine pe care a avut-o Maica Domnului. Să caute să se încredințeze de unde vine cuvântul, mesajul acesta. Pentru că iată Dumnezeu i-a spus: Nu mânca. Șarpele a venit și i-a zis: Mănâncă, pentru că în clipa în care vei mânca vei fi ca Dumnezeu. Dumnezeu i-a zis: Atunci când vei mânca vei muri. Și Adam a fost într-un moment de cumpănă. A trebuit să aleagă între cele două mesaje, între cele două cuvinte. Și s-a încrezut în raționamentul său, și știm ce a urmat; un dezastru pe care îl suportăm până astăzi și până la sfârșitul veacurilor. Pentru că n-a întrebat. Ar fi trebuit să întrebe: Doamne, ce să fac. Uite, Tu mi-ai zis să nu mănânc, satana îmi spune să mănânc. Acum eu ce trebuie să fac? Și Dumnezeu bine-nțeles că i-ar fi spus ce trebuie să facă, și l-ar fi scăpat de marea nenorocire. Sigur că după ce s-a întâmplat căderea, tot Dumnezeu a ieșit în căutarea lui Adam. Și ca și cum n-ar fi știut ce s-a întâmplat, Dumnezeu întreabă: Adame, unde ești? Și Adam zice: păi m-am ascuns, pentru că sunt gol, și îmi este rușine. Dar cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, din care ți-am spus să nu mănânci? Vedeți cu câtă delicatețe se apropie Dumnezeu de Adam cel căzut. În nădejdea că va stoarce din gura lui un cuvânt de pocăință; un acel iartă-mă Doamne, uite, am greșit. Am făcut altfel decât m-ai învățat Tu. Și bine-nțeles că Adam nu dă un asemenea cuvânt de pocăință, nu arată pocăință înaintea lui Dumnezeu, ci se dezvinovățește. Și dă vina pe Eva, Eva dă vina pe șarpe, și-n cele din urmă iese Dumnezeu vinovat în toată întâmplarea aceasta.

    Dar noi am rămas cu suferința. Iată, tot neamul omenesc pătimește și va pătimi până la sfârșitul veacurilor, din pricina acestei nesăbuințe. A faptului că Adam și Eva n-au avut discernământ, n-au deosebit duhurile, iar după aceea n-au dat dovadă de pocăință și de umilință. Așadar noi să avem înainte pilda Preasfintei Fecioare Maria, care nu s-a încrezut cu ușurință în mesajul pe care l-a primit, ci a cercetat. Și apoi, după ce s-a încredințat că mesajul vine de la Dumnezeu, de abia atunci a zis: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Sigur că noi ne vom pune poate întrebarea, dar cum putem noi să avem discernământ, ce trebuie să alegem noi, cum trebuie să alegem? Ei șansa noastră este Biserica, faptul că trăim în Biserică. Avem mereu la îndemână preotul, duhovnicul. Toate experiențele noastre, toate trăirile noastre duhovnicești trebuiesc spovedite, trebuiesc mărturisite. Și așa ne putem încredința dacă ceea ce trăim noi este bine, este pe calea lui Dumnezeu, sau ar putea să fie vreo înșelare din partea celui viclean. Deci să fim foarte aproape de Biserică, și să avem o legătură foarte strânsă cu părintele nostru duhovnicesc și așa, cu multă ușurință vom scăpa de înșelare.

    Iar dacă nu avem la îndemână legătura cu duhovnicul, cu părintele nostru duhovnicesc, atunci Sfinții Părinți spun că osândirea de sine este o armă care ne poate scăpa de orice înșelare. Adică noi să ne smerim și să spunem întotdeauna: Doamne, eu nu sunt vrednic să primesc arătări cerești; eu sunt un om păcătos. Întotdeauna să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și să ne osândim, și atunci când omul se smerește și se osândește pe sine, se spulberă orice lucrare a vrăjmașului, pentru că vrăjmașul nu poate să suporte smerenia și încrederea în Dumnezeu. Pentru că el nu le are. El este mândru. Și de aceea pentru veșnicie va fi despărțit de Dumnezeu, pentru că nu se poate smeri, nu poate cere iertare. Nu se poate încrede în Dumnezeu. Noi încă avem această șansă: de a ne smeri, de a ne osândi pe noi înșine, și de a ne pune toată nădejdea în mila și ajutorul lui Dumnezeu, și-n ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria și-n exemplul ei de viață trăită în sfințenie, Amin.

Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să ne binecuvinteze și să ne ajute tuturor, Amin.

  ***