Preasfințitul Teofil     

Schimbarea la Față – Cuvânt la Sfânta  Liturghie

6 august 2020      

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, binecuvântată obște și iubiți credincioși,

    Minunea aceasta a Schimbării la Față s-a petrecut cu aproximativ patruzeci de zile înainte de Răstignirea Domnului, și în mod normal această sărbătoare ar fi trebuit să se țină în Postul cel Mare. Ceea ce în vechime cred că așa era, și în biserica occidentală s-a păstrat acest lucru, sărbătoarea Schimbării la Față este în Postul cel Mare. Dar, în Tradiția Ortodoxă treptat s-a considerat că este oarecum nepotrivit să se prăznuiască acest Praznic plin de lumină și de bucurie în perioada Postului, care este un  timp al pocăinței, al tristeții duhovnicești, și-atunci s-a pus cu patruzeci de zile înainte de Înălțarea Sfintei Cruci. Iar Înălțarea Sfintei Cruci este de asemenea în strânsă legătură cu Vinerea Mare. Și vedeți că întotdeauna este zi de post, în orice zi a săptămânii s-ar întâmpla, Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post, pentru că nu putem să cinstim altfel Pătimirile Domnului decât cu post și cu rugăciune.

    De ce Și-a dorit Mântuitorul să se întâmple acest lucru cu puțin timp înainte de Răstignirea Sa, încercam și aseară să vă spun puțin. Și-a dorit întâi de toate să-i încredințeze pe ucenicii Săi că El este Fiul lui Dumnezeu, că El nu este un simplu prooroc. La un moment dat i-a întrebat pe ucenicii Săi, Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Și ei au zis: Unii spun că ești Moise, alții că ești Ilie, alții că ești Ieremia sau un oarecare prooroc. Dar voi, voi cine ziceți că sunt? Și-atunci Petru, în numele tuturor Apostolilor, a zis, Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Și Domnul i-a zis, Fericit ești, Simone, și nu carne și sânge Ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. Petru și ucenicii aveau deja, într-o oarecare măsură, această credință, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Le-a spus-o și-n alte împrejurări.

    Dar, nu cu ușurință se statornicește omul în această credință. Și de aceea este mereu nevoie de întărire și de încredințare. Și încă o dată Domnul le-a arătat Cine este. Pentru că în timpul rugăciunii, El le-a deschis ochii ca să-L vadă așa cum este El mereu. Noi spunem,S-a schimbat la față, ca și cum S-ar fi transformat în acel momemt. Dar, mai degrabă, ochii ucenicilor au fost deschiși, ca să-L vadă cum era El, mereu. Cum se spune și în Troparul Sărbătorii, Le-ai arătat ucenicilor slava Ta pe cât li se putea. Adică le-a deschis ochii să-L vadă atât cât puteau ei să cuprindă în acel moment. Pentru că a sta în fața lui Dumnezeu este lucru înfricoșător, și mai ales pentru noi oamenii căzuți, acest lucru este de nesuportat. În acel moment, Tatăl a dat și El mărturie așa cum a făcut-o și la Botez, Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultați. În Condacul Sărbătorii ni se mai dă un motiv pentru care Domnul a făcut acest lucru. Ca atunci cînd Îl vor vedea răstignit, să înțeleagă că El este Raza Tatălui. Să nu uite. Pentru că Petru a zis, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, acum L-au auzit pe Tatăl dând mărturie, L-au văzut Cine este El. Dar în momentul răstuignirii ar fi fost cu putință să se clatine în această credință, ceea ce s-a și întâmplat. Chiar cu această mărturie. Pentru că atunci toți au fugit, toți L-au părăsit. Și Petru, care a promis că va merge chiar și în temniță și la moarte cu Domnul, chiar dacă toți se vor lepăda de Domnul el nu, el care a fost pe Tabor și L-a văzut pe Domnul în lumină și a auzit glasul Tatălui, el s-a blestemat de trei, oricând o femeie l-a vădit că este ucenicul Mântuitorului, eu nu-L cunosc pe omul  Acesta. Nu știu Cine este. Iată, cum este omul. Cât de puternică poate să fie credința noastră, mai ales la vreme de încercare. Și de aceea mereu avem nevoie de întărire.

    Acest Praznic, ne pune înaintea ochilor duhovicești aș zice eu trei lucruri esențiale pentru viața noastră duhovnicească: rugăciunea, ascultarea și pătimirea. Rugăciunea. Schimbarea la față s-a petrecut într-un moment de rugăciune al Mântuitorului. El S-a rugat înainte de Patimă. A simțit nevoia să Se roage pentru ucenicii Săi, și pentru întreaga lume. În acea rugăciune El S-a rugat și pentru noi care suntem astăzi aici, și pentru toți oamenii care vor fi, până la sfârșitul veacurilor. Ca de va fi cu putință toți să se mântuiască. Toți să ajungă la cunoștința adevărului și la viața veșnică. Și la această rugăciune suntem și noi chemați, noi creștinii. Care credem, atâta cât putem noi să credem, în Fiul lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm neîncetat. Să ne rugăm și acasă, să ne rugăm și la biserică, să ne rugăm și mergând pe drum, și lucrând, neîncetat mintea și inima noastră trebuie să fie îndreptate spre rugăciune. Toate gândurile noastre trebuie să fie transformate în rugăciune, toate problemele noastre trebuie să fie transformate în rugăciune. Dacă avem o bucurie, să-I mulțumim lui Dumnezeu, să-I aducem slavă. Dacă am păcătuit cu ceva, să-I cerem iertare. Dacă suntem la nevoie, să-I cerem ajutor. Dar neîncetat să ne rugăm. Să nu lăsăm mintea să zburde aiurea. Pentru că atunci când omul nu se roagă, intră diavolul pe fir. Câtă vreme nu ne rugăm, satana va putea să pună cu ușurință stăpânire pe mintea noastră, ne va aduce gânduri împotriva lui Dumnezeu, și cu ușurință ne va determina să păcătuim. Și păcatul îmbolnăvește și trupul, și sufletul, și este posibil să ne despartă de Dumnezeu pentru veșnicie, dacă nu ne căim, dacă nu vom aduce pocăință îndeajuns pentru aceasta. Deci, rugăciune neîncetată; și mai ales în momentele esențiale, iată, cum Domnul S-a rugat înainte de Pătimirea Sa, așa și noi, înainte de momentele importante din viața noastră să ne rugăm stăruitor. Când trebuie să luăm o decizie, să ne rugăm din toată inima. Trebuie să mergem la doctor să suportăm o intervenție chirurgicală, să ne rugăm din toată inima înainte. Și, cu rugăciune, vom reuși să ajungem la liman liniștit.

    Apoi, ascultarea. Tatăl a dat această mărturie: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultați. Adam în rai, nu L-a ascultat pe Dumnezeu. Ci l-a ascultat pe diavol și s-a ascultat pe sine, s-a încrezut în sine. Și de acolo a început toată nenorocirea omului. Toată suferința omului, care este mare, se datorează acelui moment de neascultare, și-apoi neascultări repetate, pentru că toți urmașii lui Adam s-au îmbolnăvit de această neascultare și neîncredere în Dumnezeu. Ni se pare că noi știm mai bine, că noi am face mai bine, decât o face Dumnezeu. Avem această îndoială că Dumnezeu nu ne iubește și nu ne poartă de grijă. Dar iată, cuvântul Domnului, pentru noi toți: Pe Acesta să-L ascultați. Deci noi trebuie să-L ascultăm pe Mântuitorul Iisus Hristos. El este Calea, Adevărul și Viața. Tot ce ne-a spus El este spre binele nostru, spre mântuirea noastră veșnică. În afara Lui Hristos este minciună, întuneric, moarte. Nu este altă cale de mântuire. Zice Mântuitorul: Eu sunt Ușa. Prin Mine dacă va intra cineva se va mântui. Și dacă noi credem acest lucru, atunci cu strășnicie trebuie să-L ascultăm pe Mântuitorul Iisus Hristos. Tot cuvântul Lui să-l luăm în considerare. Viața noastră să o clădim mereu, zi de zi, pe ascultarea cuvântului Lui. Venim la biserică în fiecare duminică și sărbătoare, ascultăm Sfintele Slujbe, ascultăm citirile din Apostol și din Evanghelie. Să le luăm aminte, cum suntem îndemnați, să le primim în mintea și-n inima noastră, și să le punem în practică. Să le luăm în serios. Pentru că noi avem această tendință, de a nu lua în serios cuvântul lui Dumnezeu. Îl auzim, dar nu-l luăm în serios. Și iarăși, ne încredem în noi, ne încredem în înțelepții acestei lumi, în filosofi, în șoaptele diavolului, și viața noastră se înrăutățește de la o zi la alta, suferim foarte mult și nu știm de ce. Dar iată cauza suferințelor noastre: neascultarea. Faptul că nu luăm în serios cuvântul Domnului. Deci pe Acesta. Pe Mântuitorul Iisus Hristos să-L ascultăm, până la ultima răsuflare, chiar cu prețul vieții, pentru că El a făcut aceasta, ca om. El a zis: N-am venit în lume să fac voia Mea, ci voia Tatălui Meu Care M-a trimis, și voia Tatălui a fost iată în cele din urmă să bea paharul pătimirilor, să fie răstignit. Și El a mers. Ca un miel spre junghiere, și ca o oaie fără de glas împortiva celui ce o tunde pe ea, cum zice Proorocul Isaia. Așa și noi, până la moarte trebuie să fim ascultători de cuvântul Domnului. Să preferăm să renunțăm la viața noastră pământească, dar să nu renunțăm la Hristos. Pentru că dacă L-am pierdut pe Hristos am pierdut totul.

    Și-apoi, în cele din urmă am spus pătimire. Dacă Domnul a pătimit pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, a pătimit pe nedrept, pentru că El nu avea păcat, și noi va trebui să pătimim, și pe bună dreptate. Pentru că noi suntem păcătoși. Toți suntem păcătoși, din fragedă copilărie, din naștere moștenim această predispoziție de a păcătui. Și vedem copilul mic, în fașă, are reacții de răutate, de mândrie. De nesupunere. Și cât de greu strunim un copil ca să intre în ascultare. Și-n dragoste. Deci noi pe bună dreptate suferim, pentru că suntem păcătoși. Și trebuie să înțelegem acest lucru, cum zicea unul dintre cei doi tâlhari de pe Golgota: Noi pe bună dreptate suntem aici. Iar El, Hristos, pe nedrept pătimește. Deci să primim toate suferințele, ca fiind pe bună dreptate. Să nu cârtim, orice s-ar întâmpla. Să le luăm pe toate ca din mâna lui Dumnezeu. Mântuitorul când Se îndrepta spre Patimă, nu Se gândea nici la iudei, nici la romani, nici la Iuda. Ci zicea: Au nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l-a dat să-l beau?

    Deci iată, toate suferințele sunt cu îngăduința lui Dumnezeu și sunt pentru păcatele noastre. Și când spun noastre nu mă refer doar la noi, ca persoane, ci la tot neamul omenesc. Noi suntem legați unii de alții. Suferim și pentru păcatele părinților, ale înaintașilor noștri, dar nu trebuie să ne smintească acest lucru. Noi trebuie să ne căim și pentru păcatele înaintașilor ca și pentru propriul nostru păcat. Nu să-i judecăm pe părinții noștri, că au fost păcătoși și din cauza lor suferim și noi. Ci să ne căim pentru ei, ca și pentru noi: Doamne, fie-Ți milă și ei, și de noi, și de întreaga lume, de toți oamenii, că toți suntem păcătoși, toți suntem căzuți. Și numai prin mila Ta ne putem mântui. Deci să primim pătimirile ca din mâna lui Dumnezeu. Și atunci când suntem răstigniți, să nu uităm că și noi suntem raza Tatălui. Adică și noi suntem zidirea lui Dumnezeu, suntem chipul slavei celei dumnezeiești. Suntem și noi lumini aprinse din lumina lui Hristos, atunci când ne-am botezat și în sufletul nostru s-a aprins lumina Lui Hristos, chiar dacă nu este o flacără puternică, dar este acolo o luminiță. Și atunci când pătimim nu este un semn al disprețului și al lepădării, ci dimpotrivă. Aceasta este calea mântuirii. Și trebuie să primim crucea, de bunăvoie. Și chiar cu mulțumire. De va fi cu putință, în ceasul încercării să-I aducem slavă lui Dumnezeu, și să zicem ca și Dreptul Iov: Cum le-am primit pe cele bune trebuie să le primim și pe cele rele. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Este mare lucru, să-I mulțumim lui Dumnezeu în ceasul încercării, să putem spune: Slavă Ție Doamne, Carele ai binevoit așa.

    Și de vom face acest lucru, cu adevărat vom fi fericiți. Și în veacul acesta, atât cât este cu putință a fi omul fericit, ca o pregustare a Împărăției celei ce va să fie. Dar în veacul cel ce va să fie, atunci ni se va da plinătatea vieții și a fericirii. Atunci cu adevărat vom fi fericiți. Și ceea ce au gustat într-o oarecare măsură ucenicii pe Tabor, și mulți dintre nevoitorii creștini, vom gusta și noi, dacă vom merge pe această cale, a Crucii.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor, Amin.

***