Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Schimbarea la Față

6 august 2023 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiţi credincioşi,

  Minunea schimbării la față a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a petrecut cu foarte puțin timp înainte de mântuitoarele Sale Pătimiri. Și cred eu că Mântuitorul a avut cel puțin două motivații, două obiective pe care ar fi vrut să le atingă prin această lucrare.

  Mai întâi vroia să spulbere din mintea ucenicilor Săi îndoiala în ceea ce privește Persoana Sa. Pentru că toți vorbeau, toți se întrebau, cine este. Unii ziceau că e reîncarnarea lui Moise, alții că e reîncarnarea lui Ilie sau a unui alt mare prooroc al Vechiului Testament. Alții că este un mare prooroc al timpului aceluia. Pe care Dumnezeu l-a trimis, l-a rânduit. Și la un moment dat i-a întrebat și pe ucenicii Săi. Dar voi, cine ziceți că sunt? Și Sfântul Apostol Petru a dar acest răspuns, Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Și Mântuitorul a întărit. A zis, Cu adevărat așa este, și ce ai zis nu este de la trup și de la sânge, ci Tatăl Meu Care este în ceruri, Acela ți-a descoperit ție acest adevăr.

  Și, vedem că și aici la Schimbarea la Față, Tatăl Cel din ceruri iarăși dă această mărturie. Mântuitorul era acolo pe Muntele Taborului, împreună cu trei dintre ucenicii Săi, Petru, Iacob și Ioan, și se rugau. Important să sesizăm acest aspect, că erau la rugăciune. Și în timp ce se rugau, deodată ucenicii L-au văzut pe Iisus într-o lumină albă, strălucitoare. Altfel era acea lumină decât lumina soarelui. Puteau să facă diferențe între lumina aceea deosebită a lui Hristos și lumina care vine de la soarele acesta materialnic. Și împreună cu El erau Moise și Ilie, marii prooroci ai Vechiului Testament, vorbind împreună cu Domnul, despre cele ce aveau să I Se întâmple. Și, în această priveliște, s-a auzit și glasul lui Dumnezeu Tatăl, Care a zis, Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, Întru Carele am binevoit. Pe Acesta să-L ascultați.

  Deci nu e Moise, și nu e Ilie. Nu e un oarecare prooroc. Iată, Moise și Ilie erau acolo de față, vorbind împreună cu El. Este Fiul Meu Cel iubit. Pe Acesta să-L ascultați. Înseamnă că Iisus Hristos este Calea. Adevărul și Viața. Doar pe El trebuie cu adevărat să-L ascultăm dacă vrem să ne mântuim. Dacă vrem o viață mai adevărată, mai deplină, dacă vrem să trăim plinătatea vieții, și toți simțim aceasta. Toți avem în noi senzația că nu avem plinătatea vieții. Că mai lipsește ceva. Și este o realitate. Toți urmașii lui Adam, nu trăim plinătatea vieții. Noi suntem supuși stricăciunii; și morții. Suferim foarte mult. Toate acestea sunt consecințe, vedeți, ale păcatului, ale înstrăinării omului de Dumnezeu încă de la început. Și dacă vrem să redobândim adevărata viață, bucuria de a trăi, iată calea: să-L ascultăm pe Mântuitorul Iisus Hristos.

  Deci și pe ucenicii Săi dar și pe noi Domnul vrea să ne întărească în această convingere că El este Fiul lui Dumnezeu. Vedeți că și-n vremea noastră, sunt fel și fel de zvonuri; că Iisus este, tot așa, un mare prooroc, că este reîncarnarea vreunui mare bărbat din Vechiul Testament, și-n vremea noastră circulă asemenea păreri, în ceea ce privește Persoana lui Iisus. Sau că Iisus nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este o creatură, inferioară lui Dumnezeu Tatăl, așa cum zicea Arie, pe vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, așa cum spun Martorii lui Iehova în zilele noastre, că Iisus nu este Dumnezeu adevărat. Dacă v-ați întâlnit vreodată cu vreun martor al lui Iehova, este primul lucru pe care o să vi-l spună: Iisus nu este Dumnezeu. Iisus este doar o creatură a Tatălui. Dar iată, ce spune Tatăl: El este Fiul Meu Cel iubit. Adică este deopotrivă cu Mine, deoființă cu Mine. Nu este o creatură inferioară. Ci este deopotrivă veșnic. Nașterea Fiului din Tatăl este din veșnicie, înainte de orice început. Și Acest Fiu al lui Dumnezeu Se face și om, născându-Se din mamă, dar fără de tată trupesc. Deci este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de veci, dar fără de mamă, după firea dumnezeiască, și iată, Se naște ca om, din Fecioara Maria, dar fără de tată trupesc.

  Vedeți, Iisus este o Persoană cu totul și cu totul deosebită. Este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. El ne arată cu adevărat calea. Ne descoperă adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevăratul chip al omului. De aceea, se cuvine să-L ascultăm, să-L urmăm; să nu dăm ascultare șoaptelor demonice care ne spun altceva despre Iisus. Și chiar dacă noi credem că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, important este iată să împlinim cuvântul Lui. Nu este suficient doar să credem în El. Pentru că și diavolii cred, și se cutremură, în fața Lui. Dar nu-L ascultă. Nu-I împlinesc cuvântul. Și aceasta ni se poate întâmpla și nouă. Noi credem că Iisus este Fiul lui Dumnezeu dar nu-L ascultăm. Nu facem ce ne spune El. Și de aceea viața noastră este atât de chinuită. Și vedem, în vremea noastră, câtă suferință; câtă vărsare de sânge. Unde? În mijlocul creștinilor. Înseamnă că noi nu-L cunoaștem pe Iisus cu adevărat. Dacă L-am cunoaște, dacă L-am iubi, dacă I-am păzi cuvântul, noi n-am putea să ne ucidem; să ne urâm unii pe alții, să ne vorbim de rău unii pe alții. Toate acestea sunt semne că viața noastră creștină este foarte șubredă. Și e nevoie de pocăință, de convertire, de întoarcere. Să punem început bun vieții noastre duhovnicești.

  Acum este și vreme de post. Să ne folosim de aceste zile, și să căutăm să punem început bun. Să ne spălăm de întinăciunea păcatului, să ne întărim credința, și să-L urmăm din toată inima pe Mântuitorul Iisus Hristos.

  Un alt motiv pentru care Domnul S-a schimbat la față în fața ucenicilor și le-a arătat identitatea Lui, a fost și acela că atunci când Îl vor vedea răstignit, să nu se clatine iarăși în credință. Să înțeleagă că El pătimește de bunăvoie. Nu pătimește ca un neputincios. Ci ca Unul Care are stăpânire peste viață și peste moarte. Pentru că, în vremea Răstignirii, ucenicii, chiar s-au clătinat. Chiar dacă Domnul le-a dat fel și fel de argumente, prin minunile săvârșite, prin cuvintele Sale, prin această minune a schimbării la față, tot s-au speriat. Au fugit, L-au lăsat singur; Petru, s-a lepădat că nu-L cunoaște. Petru, care a fost pe Tabor; și L-a văzut în lumina cea neapropiată și-a auzit glasul Tatălui, el s-a blestemat că nu-L cunoaște pe Domnul când l-a strâmtorat acea servitoare și-a zis, Și tu ești ucenicul Lui. Din frică.

  Vedeți ce face frica din om? O vedem și noi în zilele noastre. Câte compromisuri facem, din frică. Pentru că ne este frică să nu ne pierdem poziția, să nu ne pierdem banii, să nu ne pierdem privilegiile. Și-atunci, facem tot mai multe compromisuri. Și ne lepădăm de Hristos. De credința noastră. De învățăturile Lui, cu foarte multă ușurință, și preferăm să mergem pe calea acestei lumi, pentru că este mai comodă, este mai confortabilă, dar, doar aparent, iubiții mei. Este o mare înșelare. Confortul pe care ni-l dă lumea, este foarte efemer. Se trece foarte repede. Și după aceea, rămânem singuri. Dar dacă rămânem cu Hristos, chiar dacă pierdem de moment, El iată ne asigură că ne va primi pe toți în Împărăția Sa, că ne așteaptă pe toți. Lumina în care El a strălucit, vom străluci și noi în acea lumină, dacă Îl vom asculta, dacă nu ne vom lepăda de El. Dacă nu ne vom pierde încrederea în El în vremea încercărilor, în vremea durerilor.

  Dacă-L vedem pe Hristos Răstignit și-n zilele noastre, să înțelegem că El și astăzi pătimește de bunăvoie. Dar și noi, atunci când pătimim, atunci când suntem răstigniți, să înțelegem că Domnul ne prețuiește. Faptul că suferim, nu este un semn al lepădării. Atunci când suntem în încercare, nu este un semn că Dumnezeu ne-a lepădat și că Și-a întors fața de la noi. Ci mai degrabă este un semn că Dumnezeu ne prețuiește, și că vrea, prin încercare, să ne curețe de întinăciunea păcatului și să ne dea strălucirea cea dintâi. Așa cum a strălucit Hristos pe Tabor, așa vrea Dumnezeu să strălucească toți oamenii. Adam, înainte de păcat, a strălucit în această lumină. Păcatul a adus starea aceasta de întunecare. De pervertire. Dar dacă noi Îl ascultăm pe Domnul, putem iarăși să redobândim această lumină, această strălucire. Și o vedem, la oamenii credincioși. Nu de puține ori poate ne-a fost dat să întâlnim oameni credincioși, care sunt foarte luminoși, foarte senini. Chiar dacă sunt încercați. Oameni bolnavi, oameni care zac pe pat de suferință, dar fața lor strălucește. Este senină. Sunt zâmbitori. chiar și când își dau duhul, își dau duhul cu zâmbetul pe buze. Acesta este semnul că au fost în harul lui Dumnezeu, în lumina lui Dumnezeu. E semnul că se poate, că e adevărat, că nu sunt minciuni, nu sunt înșelări. Nu sunt născociri omenești. Cum zicea Sfântul Apostol Petru, în Apostolul care s-a citit astăzi: Ceea ce vă învățăm noi, nu sunt basme, nu sunt născociri ale minții omenești. Ci sunt adevăruri dumnezeiești, zice, Noi am văzut cu ochii noștri. L-am văzut pe Iisus, în lumină. I-am auzit cuvântul, I-am văzut minunile și de aceea acum noi vă propovăduim, cu toată încredințarea.

  Așadar, și noi, împreună cu Sfinții Apostoli, să ne întărim credința că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Că El este Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Și dacă-I ascultăm cuvântul, dacă-I păzim Poruncile, și noi vom străluci în această lumină încă din veacul acesta, dar în chip desăvârșit în Ziua cea neapropiată a Împărăției Sale, Amin. Iertați-mă.

                                                                              ***