Preasfințitul Teofil

Satul Românesc, vatră a bunei cuviințe

Sărbătoarea fiilor satului, Desești

19 octombrie 2019

                                        Preaiubiți părinți, dragi consăteni și distinsă asistență,      

  Cred că mi-aș începe cuvântul așa cu un salut, printr-o strigătură de aici de la noi, Dragu` mi-i unde-am venit, și cu cine m-am întâlnit, tot cu floarea florilor, cinstea deseștenilor. Cinstea deseștenilor sînt și cei ai locului, dar și cei care am venit mai de aproape și mai de departe, toți, în această seară, sîntem cinstea deseștenilor.

  Anul acesta a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca un an omagial al Satului Românesc și al primarilor gospodari. Întâi de toate an omagial, pentru că vrem să ne aducem aminte, în duh de cinstire și de omagiere, de tot ceea ce a însemnat satul românesc, datorită slujirii Bisericii și a primarilor gospodari. Dar, cred că s-a declarat și cu intenția de a trage un semnal de alarmă. Trebuie să luăm aminte, pentru că satul românesc este într-o oarecare transformare. Și posibil că nu chiar pe direcția cea bună. Se văd anumite derapaje, și pentru Biserică în mod deosebit acesta este un semnal de alarmă, pentru că Biserica are această vocație profetică. Biserica întotdeauna trebuie să atragă atenția, atunci când poporul lui Dumnezeu se abate de la calea cea dreaptă, de la calea cea bună. Și de aceea, peste tot în Patriarhia Română s-au organizat manifestări asemănătoare cu cea din seara aceasta, și pentru a omagia, dar și pentru a atrage atenția, încotro, sau spre ce se îndreaptă satul românesc.

  Acum eu, cerându-mi-se așa un titlu despre ce aș putea să vorbesc în această seară m-am tot gândit, și am anunțat acest titlu: Satul Românesc, vatră a bunei cuviințe. Pentru că eu am cunoscut în felul acesta satul românesc, ca o vatră a bunei cuviințe. M-am născut și am crescut într-un sat în care se cultiva deci încă buna cuviință. Deși era deja perioada comunistă, și știm de peste tot că Partidul Comunist s-a străduit să înlăture cumva din conștiința oamenilor credința în Dumnezeu, legătura cu El, a căutat să se slăbească cumva lucrarea Bisericii, dar se vede că nu s-a reușit. Deși la scoală nu eram învățați credința în Dumnezeu, dar nici nu îmi amintesc să ne fi învățat cineva împotriva credinței în Dumnezeu. Eram lăsați să mergem la biserică în fiecare duminică și sărbătoare, ne spovedeam, ne împărtășeam, Părintele Ioan Sigartău chiar îmi amintesc că a făcut cu noi și ore de catehism la biserică, deci s-a putut cultiva credința, și buna cuviință.

  Acum, la ce mă gândesc când zic eu buna cuviință? Mă gândesc la acea trăsătură a omului duhovnicesc, a omului credincios, exprimată foarte frumos la un moment dat de Sfânta Evanghelie: omul cu frică de Dumnezeu și cu rușine de oameni. Cei care citiți Sfânta Scriptură vă amintiți că Mântuitorul are o parabolă cu judecătorul nedrept, la ușa lui bătea o femeie, văduvă, cerându-i să i se facă dreptate. Și el o tot amâna. Și, la stăruința ei la ușa lui la un moment dat s-a enervat, și a zis: Nici frică de Dumnezeu nu-mi este, nici rușine de oameni nu am, dar, pentru că tot stăruie, îi voi face dreptate. Și mi-a rămas la suflet această exprimare, această îmbinare: frică de Dumnezeu și rușine de oameni. Și consider că aceasta este buna cuviință a omului credincios și a țăranului român, pe care eu l-am cunoscut aici la Desești. Omul cu frică de Dumnezeu și cu rușine de oameni. Și încerc să vă dau și două exemple concrete, din cum îmi amintesc eu această, această stare.

  În vremea aceea se respectau încă sărbătorile, cu foarte multă strictețe. Și nimeni nu-și îngăduia, într-o zi de sărbătoare prin urmare să meargă la lucru, la fân, la sapă, sau ce știu eu unde trebuia să se ducă la lucru. Dar, erau și anumite situații așa, de nevoie, nu întotdeauna era vreme bună, și se întâmpla să fie vreme bună tocmai într-o zi de sărbătoare. Și-atunci omul simțea nevoia să-și rezolve problema fiindcă nu știa dacă va mai prinde vreme bună sau nu, și se exprima în felul acesta, zice: Cu frica lui Dumnezeu, m-am dus și am strâns fânul, sau am săpat, sau ce știu eu, am cules, sau ceva de felul acesta; zice cu frica lui Dumnezeu. Auziți? Cu frica lui Dumnezeu m-am dus și am făcut lucrul. De ce frica lui Dumnezeu, ce-a făcut cu frica lui Dumnezeu? Cu siguranță că nu era frica aceea de un tiran, care pedepsește, ci sesizați și această nuanță, nu cu frica de Dumnezeu ci frica lui Dumnezeu. Este o deosebire. Deci cu frica lui Dumnezeu ne vom duce sau, ne-am dus, și am făcut cutare lucru. Adică din dorința de a nu-L răni, de a nu-L supăra pe Cel Care ne poartă de grijă atât de frumos. Pe Cel Care Și-a dat viața pentru noi, cum pomenea părintele B. la cuvântul de la biserică. Atunci aceasta este frica lui Dumnezeu. Este frica acelui care se simte iubit și ocrotit, și atunci nu vrea să rănească în nici un fel pe cel iubit. Și această frică am văzut-o la consătenii mei, la părinții mei. Și sper că mai este și în această vreme.

  Și apoi, rușinea de oameni. Cu siguranță că au fost și semințe ale neghinei în satul pe care eu l-am cunoscut și-n care m-am născut și am crescut. Au fost și cazuri negative. Ispita a început din raiul lui Dumnezeu și se continuă până în zilele noastre, și până la sfârșit. Cum se spunea, nu putem să idealizăm întru totul viața satului românesc. Au fost și sunt mereu și astfel de cazuri. Dar totuși, era o oarecare rușine de oameni, de a face un lucru rău. Mai ales un lucru care este împotriva legii lui Dumnezeu, împotriva moralei creștine. Și această rușine îi păzea pe mulți de a face o faptă rea. Este o rușine bincuvântată i-aș zice eu. Care te ocrotește, te ține într-un oarecare frâu. Pentru că zici: măi, nu fac cutare și cutare lucru, pentru că vor râde de mine, sau mă vor vorbi de rău, sau cine știe. Și mai mult, cred că să dau un exemplu concret și în această direcție. În vremea aceea, a copilăriei mele, cumva, era o mare rușine ca o fată să rămână însărcinată înainte de a se căsători. Se respecta foarte mult virtutea fecioriei. Și tinerii, chiar dacă erau logodiți, logodna nu însemna împreună viețuire. Fiecare rămânea la casa lui, se știa că sunt făgăduiți unul altuia, dar fiecare rămânea la casa lui până la vremea căsătoriei. Dar dacă totuși se întâmpla ca cineva, din ispită iată să cadă în păcat, și o fată să rămână însărcinată înainte de a fi căsătorită, cei doi până la urmă se căsătoreau, dar nu cu solemnitate. Nu cu petrecere. Ci cu foarte multă rușine și cu foarte multă discreție. Se făcea slujba la biserică într-o seară, doar preotul și strana și membri familiei, după aceea o masă, o cină în familie, și atât. Deci iată cum am văzut și cum am sesizat rușinea de oameni în cazul acesta dar și în multe alte situații. Deci era această rușine, și această rușine ocrotea pe mulți de a face lucruri rele, de a face fapte rele. În schimb astăzi am sesizat că nu este o rușine ceea ce vă spuneam înainte; am văzut mirese însărcinate, și care se îmbracă în alb, cu coronița pe cap, și vin la slujba cununiei cu foarte multă pompă. O mireasă îmbrăcată în alb este un semn al fecioriei. Dacă nu-o mai ai, nu trebuie să o mimezi în felul acesta. Deci cred că ar trebui să redobândim această rușine de oameni. Și să mergem la biserică așa mai smeriți, cu capul plecat, pentru că dacă n-am fost în stare să respectăm și să ducem acest martiriu al fecioriei, atunci să fim mai smeriți. Pentru că cele două cununii pe care le poartă mirii pe cap, sunt un simbol al biruinței mucenicești. Trăirea în curăție, viața în curăție este o mucenicie. Dar, care nu rămâne nerăsplătită de Dumnezeu.

  Deci revenind, în satul în care eu m-am născut și am crescut, am cunoscut și aceste valori, frica de Dumnezeu, și rușinea de oameni, iar pe amândouă le-aș numi bunăcuviința omului duhovnicesc, bunăcuviința creștinului dreptslăvitor, pe care îl văd și în zilele noastre, și la biserică, și la căminul cultural, și dacă ar fi să ne temem de ceva, poate că nu ar trebui să ne temem foarte mult; încă sunt tineri care promit că vor duce pe mai departe, vor cultiva pe mai departe această bunăcuviință evanghelică. Amin. Iertați-mă. Mulțumesc.

                                                                                   ***