Părintele Teofil  Roman  

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Tuturor Sfinților 

Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca 

26 iunie 2016    

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici și preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    După marele Praznic al pogorârii Sfântului Duh, iată prima duminică este închinată pomenirii și cinstirii tuturor sfinților care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu. Și cu siguranță că această rânduială nu este întâmplătoare. Sunt cel puțin două motive pentru care Sfinții Părinți au rânduit ca în această primă duminică de după Rusalii să fie pomeniți și cinstiți toți sfinții.

    Mai întâi, prin această pomenire a tuturor sfinților care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ni se arată lucrarea de căpătâi a Duhului Sfânt și a Bisericii întemeiată de El. Biserica a fost întemeiată și așezată în această lume ca un laborator al sfințeniei. Toți cei care trăiesc în Biserică, care fac parte din ea, sunt chemați să devină sfinți. Și aceasta se întâmplă prin împărtășirea cu harul sfințitor al Sfântului Duh, Care izvorăște prin Sfintele Taine săvârșite în Biserică, dar, în același timp, și prin osteneala noastră individuală de a păzi poruncile dumnezeiești. Poruncile dumnezeiești nu sunt niște constrângeri care vin din partea lui Dumnezeu către om, ci în ele se descoperă adevăratul chip al lui Dumnezeu, și adevăratul chip al omului. Dumnezeu nu ne cere nimic ce nu face El mai întâi. Și dacă El ne cheamă, și ne poruncește, șă fim sfinți, înseamnă că El, mai întâi, este sfânt, și înseamnă că și noi, dacă suntem zidiți după chipul Său, trebuie să dobândim și asemănarea cu El. Și repet, lucrul acesta nu este cu putință în alt chip, decât prin harul lui Dumnezeu, și prin osteneala noastră personală, individuală. Fiecare trebuie să se lupte. În starea noastră de oameni căzuți, este cu neputință a dobândi sfinșenia, asemănarea cu Dumnezeu, fără osteneală, și fără durere.

    Sfințenia nu este rezervată doar unei anumite categorii de credincioși. Avem această ispită. Să credem că sfinți pot fi doar unii dintre noi. Iar ceilalți nici măcar nu îndrăznim să ne gândim la sfințenie. Într-adevăr, dacă privim sfințenia ca pe o performanță care ne-ar putea pune deasupra celorlalți oameni, care ne separă de ceilalți oameni, într-adevăr, este de netins, este de neajuns pentru cei mai mulți dintre noi. Dar din fericire, sfințenia este o chemare și un dar al lui Dumnezeu pentru noi toți. Toți avem această șansă, toți avem această posibilitate. Trebuie doar să ne dorim acest lucru. Și repet: nu ca pe o performanță care ne separă, ne desparte de ceilalți oameni, de ceilalți credincioși, ci să ne dorim sfințenia ca pe un firesc al vieții în Hristos și în Biserică.

    A fi sfânt, nu înseamnă nici mai mult și nici mai puțin decât a fi un om adevărat. Așa cum l-a gândit și l-a dorit Dumnezeu atunci când l-a creat pe Adam cel dintâi, și mai ales așa cum l-a gândit și l-a dorit Dumnezeu atunci când ni l-a dăruit pe Cel de al doilea Adam, adică pe Mântuitorul Iisus Hristos.

    Există și un al doilea motiv pentru care Părinții noștri cei întru credință au rânduit această Duminică a Tuturor Sfinților. Și acest al doilea motiv cred că este nu altul decât dorința de a-i cinsti deopotrivă pe toți sfinții. Și pe cei cunoscuți, și pe cei necunoscuți. Sunt foarte mulți sfinți pe care îi cunoaștem, le cunoaștem viața, și ei sunt trecuți în Sinaxare, în calendarele noastre. Dar avem convingerea și că sunt foarte mulți sfinți necunoscuți. Dar dorim și pe aceștia să-i cinstim și să-i prețuim. Înțelegem că cinstirea sfinților nu este o formă de idolatrie. Nu este ceva care-L întristează pe Dumnezeu, care ne desparte de Dumnezeu. Sfinții nu se pun în locul lui Dumnezeu. Ci iată sfinții sunt oameni în care Dumnezeu S-a proslăvit. Sfinții sunt oameni în care strălucește Chipul lui Hristos, și Însuși Domnul îi cinstește, și îi preaslăvește. Potrivit cuvântului Său, care zice: Oricine se va înălța pe sine va fi smerit, dar tot cel ce se smerește pe sine, acela va fi înălțat. În toată viața lor pământească sfinții mereu s-au micșorat pe ei înșiși, pentru ca să se poată să se preaslăvească în ei Mântuitorul Iisus Hristos. Am auzit acest cuvânt și din gura lui Ioan Botezătorul, a cărui naștere am pomenit-o zilele trecute. Sfântul Ioan, spre sfârșitul activității sale, a zis: Acum El trebuie să crească, adică Mântuitorul Iisus Hristos, iară eu trebuie să mă micșorez. Și vedeți, cum prin micșorarea lui el a devenit cel mai mare bărbat născut din femeie. Domnul a dat această mărturie despre el. Așa, toți sfinții s-au micșorat pe ei înșiși, și-au făcut loc lui Hristos în mintea și-n inima lor, au înțeles că ei nu trebuie să fie nimic altceva decât instrumente ale lucrării mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

    Așa, trebuie să înțelegem și cuvântul cu care s-a încheiat Evanghelia acestei duminici: că mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, și mulți din cei de pe urmă întâi. Adică toți acei care s-au slăvit pe ei înșiși în această viață, și s-au considerat pe ei sfinți, și oameni aleși ai lui Dumnezeu, în Ziua cea de Apoi, în Ziua Judecății, vor fi rușinați, și vor auzi din gura Mântuitorului un cuvânt foarte greu: Depărtați-vă de la Mine, toți cei ce lucrați fărădelegea, pentru că Eu nicicând nu v-am cunoscut; iar aceștia se vor îndreptăți și vor zice, Doamne, noi am propovăduit în Numele Tău, am făcut minuni în Numele Tău, am scos diavoli în Numele Tău. Și totuși Mântuitorul va stărui în acest cuvânt către ei: Depărtați-vă de la Mine toți cei ce lucrați fărădelegea. Înțelegem că acești oameni, chiar dacă au făcut fapte ale credinței, au avut un chip al evlaviei dar a fost o falsă evlavie. Tot ce au făcut au făcut din slavă deșartă. Din dorința de a fi slăviți și apreciați de oameni, așa cum vorbea Mântuitorul despre farisei. Că tot ce făceau, făceau pentru a fi slăviți de oameni, și așa și-au luat plata lor aici pe pământ. Dar cei care s-au smerit pe sine, aceia vor fi înălțați, adică oamenii sfinți nu știu că sunt sfinți. Cel puțin în această lume, în această viață, ei s-au considerat mari păcătoși, și vedem aceasta din rugăciunile pe care le avem de la ei, în cărțile de rugăciuni, rugăciunile pregătitoare pentru Sfânta Împărtășanie, ne arată conștiința cu care acești oameni, pe care noi astăzi îi recunoaștem ca sfinți, se apropiau de Dumnezeu. Se apropiau de Dumnezeu ca fiind mari păcătoși. Dar pentru că s-au judecat pe ei înșiși și s-au pus pe ultimul loc, iată Domnul i-a proslăvit, i-a preaînălțat. Și potrivit cuvântului Evangheliei de astăzi, sfinții vor judeca lumea, adică sfinții ne vor arăta în Ziua cea de Apoi că tot ceea ce a spus Mântuitorul Iisus Hristos a fost cu putință de împlinit. Pentru că vom vedea acolo sfinți din toate categoriile de oameni. Și dintre împărați, și dintre ostași, și dintre sclavi, și dintre oameni liberi, și dintre călugări, și dintre oamenii căsătoriți, și dintre cei care au trăit în perioade de prigoană, dar și dintre cei care au trăit în vremuri de liniște. Din toate categoriile sunt oameni sfinți, și care în ziua aceea ne vor judeca. Iată în felul acesta ne vor judeca, pentru că ne vor arăta că sfințenia a fost posibilă, și nu vom avea nici un cuvânt de dezvinovățire. Ci vom fi rușinați, dacă n-am înțeles, și dacă n-am împlinit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos.

    Așadar, în această Duminică a Tuturor Sfinților, să reținem că sfințenia este un dar și o chemare pentru noi toți; este posibilă pentru noi toți. Și în ce fel este posibilă, prin grija de a păzi mereu cuvântul lui Dumnezeu, poruncile dumnezeiești, cu ajutorul lui Dumnezeu de bună seamă, împărtășindu-ne de harul Sfântului Duh, și întotdeauna să ne smerim pe noi înșine, întotdeauna să ne punem pe ultimul loc. Bătălia, în această lume și în această viață, trebuie să se dea pentru ultimul loc. Și, dacă Domnul va binevoi, în Ziua cea de Apoi, să ne pună în primele rânduri, vom fi bucuroși, și Îi vom mulțumi. Dar dacă vom fi printre ultimele rânduri, dar tot în casa Lui și în Împărăția Lui, vom fi tot bucuroși, și tot mulțumitori. Dar mare nefericire va fi pentru cei care vor rămâne în afara Împărăției. Să ne ferească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți pe o osândă ca aceasta. Și, cu ajutorul și mijlocirea tuturor sfinților, urmându-le pilda de viață, să avem parte de această mare fericire și binecuvântare: de a fi cu toții la masa Domnului, în Împărăția Sa.

    A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.

 ***