Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor

3 octombrie 2021

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte protopop C, preacucernice părinte I.,

preacuvioase părinte C., iubiți credincioși,

 Așa, cum ați cântat mai devreme, cu atâta însuflețire, am venit să ne mai vedem. Am venit să ne vedem cu Domnul și cu Maica Domnului, dar am venit să ne vedem și unii pe alții, unii cu alții. Să ne vedem, și să ne împărtășim, dorurile, și bucuriile, dar și durerile, și necazurile. Pentru că, altfel nu le putem duce; nici bucuriile, nici durerile, dacă nu sunt împărtășite. Și este un mare dar să putem să fim împreună.

 Suntem după câteva zile de la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, care este și hramul parohiei dumneavoastră, dar sunt convins că Maica Domnului și astăzi, a fost aici, împreună cu noi, pentru că ea este mereu aproape de cei care se roagă; de cei care se căiesc. De cei care se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu. Și, eu cred că noi suntem dintre aceia care se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu. Poate că nu reușim. Și cu siguranță că nu reușim în chip deplin. A face voia lui Dumnezeu, omului căzut îi este cu neputință. De aceea el are mereu nevoie de sprijin, de ajutor; și de aceea Maica Domnului ne stă mereu aproape. Ca să ne ajute, ca să ne îndrume, ca să ne ocrotească de toată lucrarea văzuților și nevăzuților vrăjmași.

 În Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie am auzit cuvinte foarte frumoase. Dar, atunci când trebuie să le împlinim, ne dăm seama că ele sunt totuși foarte grele. A zis Mântuitorul, Cele ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Sună foarte frumos. Este și o variantă a proverbului românesc, care este cumva în sens negativ. Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face. Este același lucru. Dacă mie îmi place să fiu iertat cu ușurință bunăoară, atunci când greșesc, și de către Dumnezeu și de către oameni, înseamnă că și eu trebuie să fac la fel. Să iert cu ușurință. Dar vedeți, că în realitate nu este așa. Am văzut și în Parabola datornicului nemilostiv. Stăpânul l-a iertat cu ușurință doar pentru că l-a rugat, pentru o datorie foarte mare, dar el când a ieșit de acolo și s-a întâlnit cu colegul lui, care îi era lui dator cu o sumă foarte mică, l-a luat de gât și-a zis, Dacă nu-mi plătești, te voi arunca în temniță. Observați?

 Și mă gândesc că în situația aceasta ne regăsim adeseori. Noi suntem iertați cu ușurință. Dar la rândul nostru nu mai oferim cu aceeași ușurință iertarea. Dar Domnul ne invită să o facem. Cele ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi asemenea. Așadar, nu ne place să fim grăiți de rău, spre exemplu. Ne întristăm foarte tare dacă auzim că cineva a spus ceva neplăcut despre noi; chiar dacă nu în prezența noastră. Înseamnă că, nici noi nu trebuie să facem ceva asemănător. Și dacă facem, înseamnă că nu trebuie să ne supărăm foarte tare. Atunci când auzim că cineva ne-a grăit de rău, trebuie să ne aducem aminte, să stăm un pic să reflectăm, oare nu cumva am făcut și eu la fel cu cineva? Poate chiar cu aceeași persoană? Atunci de ce mă supăr atât de tare? Ar trebui să-mi aduc aminte. Și, această aducere aminte să-mi dea putere, fie să rabd, fie să nu fac ceva asemenea. Foarte mult suferim atunci când suntem mințiți. Nu ne place să fim mințiți. Dar oare noi spunem întotdeauna adevărul? Dacă da, fericiți suntem. Dar dacă nu, atunci să nu ne întristăm peste măsură atunci când suntem mințiți. Cumva să avem înțelegere. Și, aceasta să ne determine pe noi, să nu mințim niciodată. Ci-ntotdeauna să spunem adevărul, chiar dacă doare, dar întotdeauna adevărul eliberează. Așa cum zice Domnul. Adevărul întotdeauna ne face liberi.

 A zis iarăși Mântuitorul, Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumire puteți avea? Pentru că și păcătoșii fac la fel. Este al firii, al firii căzute, să-i iubim pe cei care ne iubesc. Aceasta o fac și necredincioșii. Și păgânii. Răspund cu iubire la cei care îi iubesc. La prieteni. La apropiați. Dar nu reușesc să facă la fel cu cei care sunt mai de departe, sau poate, cu dușmanii, iată. Mântuitorul zice, Voi să iubiți pe vrăjmașii voștri. Faceți bine celor ce vă fac rău. Aici se face diferența între creștinism, și celelalte religii. Pentru că noi adeseori spunem, păi nu este nici o diferență. Toate religiile duc la Dumnezeu. Toate religiile sunt bune. Iată că nu este chiar așa. Nici o religie nu învață iubirea vrăjmașilor. Nici măcar iudaismul, care este de la Dumnezeu, Legea lui Moise. Acolo se vorbește despre dreptate. Despre ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Doar Mântuitorul Iisus Hristos învață că trebuie să-i iubim pe vrăjmași, și ne-nvață nu doar cu vorba, ci și cu fapta. El arată prin viața Lui ce-nseamnă să-i iubești pe vrăjmași. Și prin aceasta se arată superioritatea credinței creștine. Dar acum, problema care se pune este aceasta, noi suntem creștini, noi trăim în biserică, dar avem cu adevărat o atitudine creștinească? Îi iubim pe vrăjmașii noștri? Facem bine celor ce ne fac rău? Binecuvântăm pe cei ce ne blestemă? Dacă da, iarăși zic, fericiți suntem; suntem cu adevărat următori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Dar dacă nu, înseamnă că totuși avem un creștinism formal, de suprafață. Înseamnă că între noi și păgâni, între noi și celelalte religii într-adevăr nu este nici o diferență. Suntem la fel. Deci diferența aici se face. Dacă reușim să arătăm dragoste față de vrăjmași. Acesta este cel mai sigur criteriu că suntem în adevărul lui Dumnezeu. Că suntem în harul lui Dumnezeu. Atunci când simțim milă față de cei care ne fac rău. E un semn că harul lui Dumnezeu este în noi. Lucrează în noi și prin noi.

 Dacă nu, înseamnă că poate suntem pe drumul cel bun, dar încă mai trebuie să muncim, ca să atragem acest har în inima noastră. Și cele pe care Domnul ni le spune, ni le propovăduiește, noi trebuie să le împlinim în chip ascetic. Adică trebuie să ni le impunem; chiar dacă nu simțim iubire față de vrăjmași. Chiar dacă nu simțim să iertăm pe cineva, în inimă. Dar totuși noi trebuie să facem aceasta, cel puțin formal. Pentru că Dumnezeu ne poruncește. Și dacă vom face această strădanie, aceasta va atrage harul în inimă. Și când vine harul, atunci totul devine foarte ușor. Foarte lin. Și cred că mulți dintre dumneavoastră ați făcut această experiență, ați avut în viață perioade când prin harul lui Dumnezeu v-ați rugat cu ușurință. Ați fost buni și milostivi cu toată lumea. Și dintr-o dată se pierde această stare. Pentru că undeva am greșit cu ceva, sau poate că ne-am mândrit. Și-atunci Domnul Își retrage acest har, ca să ne arate că de fapt noi nu putem face nimic bun fără ajutorul Lui. Dar chiar dacă acest har se retrage, totuși noi trebuie să ne străduim. Trebuie chiar să ne chinuim, dacă vreți, să facem voia lui Dumnezeu, să împlinim Porunca lui Dumnezeu; chiar dacă doare. Dar va fi mult mai bine, și va fi mult mai frumoasă viața noastră, dacă ne vom strădui în felul acesta. Dacă ne lăsăm în voia a ceea ce simțim, observați cum viața noastră se transformă foarte ușor într-un iad. Dacă mereu spunem, sau facem ceea ce gândim și simțim, suntem într-un război permanent. Pentru că mereu noi simțim nevoia să ne răzbunăm, simțim nevoia să ne facem dreptate, simțim nevoia să vorbim urât, și de aceea suferim atât de mult, și în familiile noastre, și în comunitățile noastre. E foarte multă suferință, pentru că nu ne stăpânim.

 Deci trebuie să facem un efort; și poate că uneori mare. Dar să facem acest efort. Și iată că avem și cine să ne ajute. Maica Domnului chiar ne stă aproape. Dacă suntem într-o situație dificilă, iată într-un conflict cu cineva, și nu știm cum să depășim, cum să rezolvăm, să ne rugăm, Maica Domnului ajută-mă. Dă-mi putere să iert. Ajută-l și pe celălalt să mă ierte, sau să depășească, sau să treacă cu vederea. Să citim Paraclisul Maicii Domnului, să citim un Acatist, dacă avem mai mult timp la dispoziție. Dar dacă nu, să ne rugăm cu cuvintele noastre, să ne rugăm din inimă. Și vom vedea cât de grabnic vine ajutorul. Vom vedea că nu suntem singuri, niciodată. Și va fi mare, mare bucurie, și mare mângâiere, pentru noi, să simțim că nu suntem singuri, să simțim că suntem ajutați, și ocrotiți, de către Maica Domnului și de către sfinții lui Dumnezeu, care au fost oameni ca și noi. Și ei au trăit în această lume, în această viață, cu greutăți, cu neputințe, cu nedreptăți. Dar, le-au depășit, în felul acesta, pe care ni l-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia de astăzi.

 Să dea Bunul Dumnezeu ca această zi, această împreună slujire, să fie pentru noi toți un imbold, o insuflare, de a merge pe calea mântuirii, și de a nu ne lăsa abătuți și descurajați, de nimeni, și de nimic.

 A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin.

***