Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfântul Maslu

14 decembrie 2018

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici părinţi, iubiţi credincişi,

    Cred că slujirea noastră din această seară I-a produs multă bucurie Mântuitorului nostru Iisus Hristos, chiar dacă a fost un pic de tulburare la început, Dumnezeu ştie de ce trebuie să trecem uneori şi prin ispite, m-am străduit să ajung la timp, îmi face plăcere să ajung întotdeauna la timp, dar uneori şi GPS-ul ne mai încurcă, mai prindem aglomeraţie, şi aţi fost nevoiţi să aşteptaţi aşa de mult. Dar am trecut cu mila Domnului şi peste această ispită şi iată am reuşit să ne adunăm în Numele Domnului, să slujim împreună Taina Sfântului Maslu, şi cum am spus, să-I facem bucurie Mântuitorului. Pentru că ne-a încredinţat de acest lucru, că se face mare bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Ori noi am fost în această seară o mulţime mare de păcătoşi, şi preoţi şi credincioşi, toţi ne-am pus înaintea lui Dumnezeu ca fiind păcătoşi, toţi ne-am căit înaintea Domnului de păcatele noastre, am cerut iertare lui Dumnezeu pentru toată greşeala, cea de voie şi cea fără de voie, pe care o facem zilnic. Vedeţi că nu putem ocoli, oricât ne-am strădui, nu putem ocoli greşeala, păcatul uneori. Ispitele sunt peste puterea noastră de a lupta, poate că nu întotdeauna ştim să luptăm sau să ne împotrivim cu înţelepciune. Diavolul este foarte şiret, are experienţă de atâtea mii de ani de când a început cu Adam în Rai şi până în zilele noastre. Știe cum să se apropie de noi, ne ia pe nepregătite, noi nu suntem întotdeauna vigilenţi, dar, Domnul, iată, ne-a pus înainte pocăinţa, până la ultima răsuflare.

    Am auzit cuvântul acesta în timpul slujbei Sfântului Maslu: ori de câte ori vei cădea, scoală-te, şi te vei mântui. Nu trebuie să ne descurajăm. Până la ultima răsuflare, dacă Dumnezeu nu ne omoară în clipa în care am păcătuit, în clipa în care am greşit, înseamnă că El aşteaptă altceva de la noi, înseamnă că El vede altceva în noi. El nu vede în noi nişte oameni păcătoşi, ci El vede în noi chipul Său. Care sigur că s-a murdărit, s-a stricat prin păcat, dar totuşi, fiecare făptură omenească poartă chipul lui Dumnezeu. Şi de aceea nu trebuie să deznădăjduim, nu trebuie să ne descurajăm. Până la ultima răsuflare, cât Dumnezeu ne îngăduie în această lume şi în această viaţă, noi neîncetat trebuie să ne căim, trebuie să ne cerem iertare pentru păcatele noastre, şi în rugăciunea noastră personală, când ne rugăm în taina inimii noastre, sau în taina chiliei noastre, a cămării noastre, dar şi când ne-am adunat împreună la sfintele slujbe.

    Şi sigur, pe lângă părerea de rău pe care o exprimăm în rugăciune, mai trebuie să adăugăm ceva. Anume dorinţa sinceră de îndreptare. Am văzut aceasta la Zaheu. S-a citit, a doua Evanghelie de la Sfântul Maslu a pomenit întâmplarea cu Zaheu. Un vameş care şi-a dorit foarte mult să-L vadă pe Iisus. Şi fiind foarte mic de statură, nu a reuşit să intre în mulţime, să se apropie de Iisus şi să-L vadă şi de aceea s-a suit într-un copac, într-un dud, sperând că de acolo Îl va putea vedea. Dar Domnul L-a văzut mai înainte, i-a văzut inima, i-a cunoscut dorinţa de îndreptare, şi de aceea s-a apropiat de el şi l-a strigat pe nume. De acolo din mulţime zice: Zaheu, coboară-te degrabă şi dă-te jos, căci astăzi vreau să rămân în casa ta, trebuie să rămân în casa ta. Şi Zaheu a fost impresionat cum Hristos l-a chemat pe nume, de-i unde ştia numele. Sigur că Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Este şi om adevărat, dar mai întâi este Dumnezeu adevărat, şi El a cunoscut inima lui Zaheu, gândul lui, dorinţa lui de îndreptare, şi de aceea i-a venit în întâmpinare. Şi Zaheu L-a primit cu multă bucurie în casa lui, a făcut ospăţ, dar a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a mărturisit şi dorinţa de a se îndrepta. Zice: Doamne, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit, jumătate din averea mea o voi împărţi la săraci. Şi Domnul i-a zis: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Vedeţi, cum Mântuitorul nu a văzut în Zaheu doar un vameş păcătos de care toţi iudeii se fereau, ci l-a văzut un fiu al lui Avraam, care-şi dorea să se îndrepte. Și de aceea i-a venit în întâmpinare. Şi S-a bucurat de dorinţa lui sinceră de îndreptare. Și a zis: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia.

    Aşa şi noi, ne-am căit acum la slujba Sfântului Maslu de păcatele noastre, ne-am cerut iertare, şi noi preoţii, şi dumneavoastră credincioşii, dar, tot aşa împreună trebuie să punem înaintea Domnului şi dorinţa sinceră de a ne îndrepta. Sunt anumite lucruri care ţin de datoria noastră, de efortul nostru, de puterea noastră de a schimba în viaţa noastră. Pentru că dacă rămânem doar la căinţă şi nu facem nimic din ceea ce am putea face, atunci demersul nostru nu este desăvârşit. Sigur că rămâne mereu speranţa. Cine ştie cum ne va judeca Dumnezeu la sfârşit, în marea Lui bunătate, şi-n nemăsurata Lui dragoste, dar, totuşi, noi trebuie să ne străduim.

    Se apropie marele praznic al Naşterii Domnului, şi cred că Mântuitorul ne-ar spune fiecăruia dintre noi: Aş vrea să intru în casa ta la acest praznic. Pentru că atunci când s-a născut în Betleem n-a găsit loc în casa omului, ci a fost nevoit să se ducă într-un grajd de dobitoace, acolo S-a născut. Dobitoacele I-au oferit căldură. Înfricoşător lucru, dar, vedem în ce stare de nesimţire a ajuns omul. Dar astăzi, cred că Mântuitorul Îşi doreşte să se nască în inima noastră. Să sălăşluiască în casa fiecăruia dintre noi. Să Se nască în inima noastră prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Avem mereu posibilitatea să ne spovedim şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, şi în felul acesta inima noastră devine ieslea din Betleem. Inima noastră Îl primeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos. Şi, de asemenea Mântuitorul Și-ar dori să fie prezent în casa noastră. În ce fel? Noi ar trebui să vedem în fiecare dintre cei apropiaţi nouă chipul lui Hristos. Să trăim cu fiecare dintre cei pe care Dumnezeu ni i-a rânduit în viaţă ca şi cum am fi împreună cu Hristos. Şi cu cei apropiaţi, dar şi cu cei mai puţin apropiaţi, în tot omul ar trebui să vedem chipul slavei celei negrăite. Și-n cei săraci, şi-n cei lipsiţi, şi-n cei păcătoşi, să nu judecăm şi să nu dispreţuim pe nimeni. Dacă nu putem să-l ajutăm cu ceva concret, dacă este peste puterea noastră, cel puţin să suferim, cel puţin să compătimim, să plângem înaintea lui Dumnezeu, şi să spunem, Doamne, iartă-mă că nu sunt în stare să fac nimic, dar găseşte Tu o cale pentru acest om aflat în suferinţă. Vă amintiţi cum Mântuitorul, în Evanghelia despre Judecata de Apoi, zice că ori de câte ori aţi făcut vreo faptă bună, vreo faptă de milostenie unuia dintre aceştia mai mici fraţi ai Mei, de fapt Mie Mi-aţi făcut. Aşadar Mântuitorul se identifică cu fiecare făptură omenească. De aceea zic că El Și-ar dori să fie prezent în casa noastră în felul acesta: să recunoaştem în cel de lângă noi chipul lui Hristos. Să-l preţuim aşa cum preţuim icoana lui Hristos, pentru că şi-n icoană Hristos ni se descoperă, ni se revelează. Ar trebui în casa noastră Hristos să fie prezent şi prin sfânta Sa icoană, la loc de cinste, să fie icoana lui Hristos, a Preasfintei Fecioare, a sfinţilor, să avem un colţişor de rugăciune unde să ardă candela neîncetat, unde să ne plecăm genunchiul în fiecare dimineaţă şi seară sau ori de câte ori simţim nevoia să ne rugăm. Acest colţişor de rugăciune, aceste icoane sunt de fapt o prezenţă, nu sunt doar tablouri care ne înfrumuseţează camera. Ci sunt mijloace prin care iată Hristos ni se împărtăşeşte.

    Deci aşa cum preţuim icoana, cum o sărutăm cu evlavie, la fel trebuie să preţuim fiecare făptură omenească. Şi aşa, Hristos se poate sălăşlui în casa noastră, în felul acesta în casa noastră va fi cu adevărat bucurie de Crăciun şi nu numai. În toată vremea vieţii noastre, cât ne este îngăduit să trăim în această lume. Altfel, dacă nu ne preţuim în felul acesta, dacă nu ne privim în felul acesta, atunci vedeţi cum mereu avem pricină de tulburare, de ceartă, de supărare. Ne vorbim de rău unii pe alţii, ne judecăm, ne certăm, ne batem, uneori se ajunge chiar până la crimă, până la ucidere, din mânie şi din răutate. De ce se întâmplă toate acestea, pentru că nu avem o dreaptă înţelegere, pentru că nu avem o dreaptă viziune despre Dumnezeu, despre om, despre lume. Dacă am avea o dreaptă înţelegere, atunci în inima noastră, în casa noastră şi în toată lumea aceasta ar fi pace şi linişte. Aşa cum s-a cântat la Naşterea Domnului, cum au cântat îngerii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Nu este cu putinţă să fie între oameni bunăvoire decât aşa, dacă vedem în fiecare făptură omenească chipul lui Hristos, dacă cinstim pe fiecare om aşa cum cinstim icoana lui Hristos.

A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin. Iertaţi-mă.

***