Preasfințitul Teofil
Cuvânt la Sfânta Liturghie
6 spre 7 martie 2019
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Preacucernici părinți, iubiți credincioși,
(…) Mântuitorul Iisus Hristos a sfârșit în această lume cu aparența unui eșec total. Ca și cum totul s-a sfârșit, totul s-a terminat. Vă amintiți de cei doi ucenici ai Mântuitorului, Luca și Cleopa. În drum spre Emaus, erau triști și povesteau între ei, și la un moment dat S-a apropiat de ei un străin, Care i-a întrebat de ce sunt triști și ce sunt cuvintele pe care le povestesc între ei. Și ei I-au răspuns: Dar Tu ești singurul străin în Ierusalim, și n-ai aflat ce s-a întâmplat în el în aceste zile, despre Iisus Nazarineanul, Prooroc puternic în faptă și-n cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul? Noi ne-am pus încrederea în El, ziceau. Dar iată sunt trei zile de când este în mormânt. Adică, toată speranța noastră s-a sfârșit. Acest mare Prooroc a ajuns în mormânt. Și Străinul a început să-i certe și să-i mustre, zicându-le: O nepricepuților, și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate cele scrise în Scripturi, în Legea lui Moise, în Prooroci, în Psalmi. Zice: Hristos așa trebuia să pătimească și apoi să intre în slava Sa.
Cred că și-n vremea noastră, și în zilele noastre, lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, lucrarea Bisericii, care nu este altceva decât lucrarea lui Hristos în această lume până la sfârșitul veacurilor, poate să dea senzația unui eșec. Și oricărui dintre noi venim la Biserică, ne punem încrederea în Domnul dar de fapt nu se întâmplă nimic. Suntem biruiți de duhul acestei lumi, suntem biruiți de rău. Răul este mai puternic decât binele. Aceasta este senzația pe care o trăim, noi toți. Și totuși, Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le. Eșecul a fost doar aparent. Hristos este mai puternic decât iadul, este mai puternic decât moartea, biruința este a Lui. Rămâne ca noi să nu ne clătinăm în nădejdea noastră, în credința noastră în El, orice s-ar întâmpla. Orice s-ar întâmpla. Chiar dacă sub ochii noștri se pierd, aparent, atâtea suflete, copii noștri, cei dragi ai noștri, totuși să nu ne lepădăm de Hristos. Pentru că nu este alt nume care să se fi dat sub soare, și în care omul să afle mântuire, decât în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.
De aceea venim la biserică. De aceea slujim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Ca să ne puteam întâlni cu El, ca să ne putem hrăni cu El, pentru că El ni se oferă ca hrană, ca mâncare și băutură. El vine în maximă apropiere de noi. Noi nu trebuie decât să ne deschidem sufletul, să ne deschidem inima, ca să-L primim. Și-atunci El va face în noi, El va birui în noi, tot ceea ce noi nu suntem în stare să biruim. Dar dacă ne lepădăm de El cu ușurință și facem loc duhului acestei lumi, atunci să știți că El se retrage. Mântuitorul nu se împotrivește cumva dorinței noastre, alegerii noastre. Dacă noi alegem, dacă noi preferăm duhul acestei lumi, atunci El se retrage. Așa cum s-a întâmplat și în vremea Răstignirii, când iudeii au zis: noi nu avem alt împărat decât cezarul, noi nu vrem pe altcineva. Hristos să fie răstignit, să fie dat la moarte. Și bine-nțeles că Mântuitorul Iisus Hristos a acceptat acest lucru. Mai mult, iudeii s-au blestemat pe ei înșiși, și-au zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri. Dar, vedeți, cum blestemul lor de fapt, din partea Mântuitorului, a venit tot ca o binecuvântare. Pentru că Sângele Lui, Sângele lui Hristos ni se dă spre iertarea păcatelor, nu spre osândă. Dar, Mântuitorul nu Se impune nimănui. Ci doar Se dăruiește celor care vor să Îl primească. Cuvântul Lui este mereu acesta: De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Luați jugul Meu asupra voastră, căci jugul Meu este bun, și povara Mea este ușoră. Eu sunt Ușa, zice Domnul. Prin Mine dacă va intra cineva, se va mântui. Eu sunt Pâinea cea Vie care M-am pogorât din cer ca să Mă dau hrană lumii. Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu, adevărata băutură. Așadar, Mântuitorul Se mărturisește pe Sine. Ni Se descoperă, ni Se dăruiește. El este Calea, Adevărul și Viața. Dar, din partea noastră rămâne alegerea, rămâne deschiderea. Dacă noi alegem să fim cu Hristos, și noi am făcut lucrul acesta atunci când am fost botezați, dar trebuie să stăruim în această alegere, să nu ne întoarcem iarăși la stăpânitorul acestei lumi, adică la cel rău, ci să rămânem perseverenți în alegerea noastră, să rămânem consecvenți în ceea ce am promis atunci când am fost botezați, atunci Hristos ni se dăruiește mereu. El este mereu împreună cu noi. Zice: Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor. Eu sunt cu voi, și nimeni împotriva voastră.
Din partea Mântuitorului Iisus Hristos este biruință. Este speranță. Este încredere. Diavolul ne insuflă neliniștea, ne insuflă tulburarea, ne insuflă deznădejdea. Dar Mântuitorul ne insuflă încrederea și nădejdea, până la sfârșit, până la ultima răsuflare. Așa cum a făcut El, vedeți, El este modelul pentru noi. Cum a trăit El în această lume, așa și noi trebuie să trăim în această lume. În ultimele clipe ale vieții pământești, Mântuitorul pe Cruce a strigat aceste cuvinte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Și poate că în acel strigăt ne recunoaștem noi toți, este strigătul nostru al tuturor. Dar, în cele din urmă zice: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu. Așa și noi. Oricât ar fi de greu în această lume, oricât ar fi de urât, să ne abandonăm în mâna lui Dumnezeu, în mâna Mântuitorului Iisus Hristos. Doamne, de la Tine vin, și la Tine mă duc. Tu știi toate. Eu nu pot să-nțeleg foarte multe lucruri care se întâmplă, și care mi se-ntâmplă, dar Tu știi toate. Mă abandonez în mâinile Tale. Facă-se voia Ta.
Și cred eu că postul care urmează, peste câteva zile, nu este altceva decât această lucrare a încrederii în Dumnezeu. Să lepădăm mereu tot ceea ce ne desparte de El, tot ceea ce ne desparte de dragostea Lui, și să ne unim mereu cu El. Prin toate mijloacele pe care le avem la îndemână: prin rugăciune, prin Sfânta Împărtășanie, prin citirea Sfintei Evanghelii și a scrierilor Sfinților Părinți, deci prin toate mijloacele pe care le avem la îndemână să întărim legătura cu El. Și atunci, împreună cu El, vom merge fără clătinare, până la sfârșit, și dincolo de sfârșit.
A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.
***
Preasfințitul Teofil
Cuvânt după Sfânta Liturghie
6 spre 7 martie 2019
Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a îngăduit, în acest miez de noapte, să-I slujim și să ne arătăm dragostea noastră, atâta câtă este, față de El, și dorința de a putea fi cu El, și în veacul acesta și în cel ce va să fie. Așa cum încercam să vă spun în cuvântul de învățătură, nu este altă cale pentru om. Hristos este singura Cale pentru noi. Și pe aceasta trebuie să ne străduim să mergem chiar dacă uneori este grea, chiar dacă întâmpinăm dificultăți, trebuie să ne ostenim, și osteneala noastră să știți că nu va fi zadarnică. Osteneala noastră întotdeauna va fi însoțită și susținută de harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu e tocmai acolo, intervine, acolo se apropie, unde vede dorință și unde vede osteneală. Altfel, dacă omul nu-și dorește, Dumnezeu nu Se impune nimănui. El doar Se propune, dar așteaptă cumva din partea noastră mai multă stăruință. El nu vrea să ne silească în vreun fel, dar, se bucură dacă noi Îl silim pe El, dacă noi insistăm la poarta Lui. Așa că, în toată vremea aceasta care urmează, în vremea postului, să ne străduim, să ne ostenim, să insistăm cât mai mult spre cele duhovnicești, să ne apropiem de Domnul, cum zice psalmistul, și Domnul se va apropia de noi.
Și cred că ceea ce reușim să dobândim și să deprindem în vremea aceasta a postului trebuie să fie de fapt pentru toată vremea vieții noastre, câtă ne-o îngăduie Dumnezeu în această lume. Nu doar în post trebuie să fim aproape de Dumnezeu și când se termină postul revenim la cele ale lumii, aceasta este o schizofrenie, aș zice, o nebunie. Dacă în vremea postului noi ne străduim să ne apropiem de Dumnezeu și reușim să facem aceasta, atunci trebuie să continuăm și în Ziua de Paști. Am cunoscut, așa, multe situații și multe cazuri, persoane care să zicem în toată vremea postului au renunțat la fumat, sau au renunțat la băutură, și-n Ziua de Paști s-au apucat iarăși. Atunci n-avem nici un folos. Nu doar în perioada postului trebuie să ne abținem și să renunțăm. Ci pentru toată vremea vieții noastre. Noi de fapt trebuie să renunțăm la tot ceea ce ne-ar putea despărți de dragostea lui Hristos. Și aceasta trebuie să fie o luptă pe care o ducem până la ultima răsuflare.
Dintr-o anumită perspectivă și în Ziua de Paști este post. Chiar dacă mâncăm de dulce, dar trebuie să mâncăm cu mulțumire, trebuie să mâncăm cu măsură, trebuie să primim întotdeauna mâncarea ca pe un dar al lui Dumnezeu și ea nu trebuie să afecteze în vreun fel relația noastră cu Dumnezeu. Și la fel, toate darurile pe care ni le dă Dumnezeu, ele trebuie să fie motive de a-I mulțumi, și de a ne împărtăși de El, nu pricină de sminteală și de depărtare față de El.
Așa că, să ne ajute Dumnezeu să petrecem cu înțelepciune aceste zile ale postului, și, cum am zis, toată vremea vieții noastre, până la ultima răsuflare, să o petrecem cu înțelepciune și cu frică de Dumnezeu, întru paza poruncilor Lui. Amin.