Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Praznicul Bunei Vestiri

25 martie 2024

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Preacinstiți părinți împreună slujitori,

iubiți credincioși,

    Este astăzi Praznicul Bunei Vestiri, și acesta este un Praznic deopotrivă al Mântuitorului și al Maicii Domnului.

    Este Praznicul Mântuitorului, este Praznicul Întrupării. Astăzi sărbătorim zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Și mă gândesc că este un moment potrivit în care noi să punem la suflet, să înțelegem cât de prețioasă este viața umană încă din momentul zămislirii. Omul este om, din clipa zămislirii și până în veșnicie. De aceea păcatul avortului, păcatul uciderii, păcatul sinuciderii sunt foarte mari. Pentru că sunt păcate împotriva vieții. Și împotriva voii lui Dumnezeu, împotriva rânduielii lui Dumnezeu. Noi nu știm, nu, dacă avortăm, dacă o familie, o mamă, un tată, își avortează pruncul, ei nu știu pe cine avortează; poate un mare slujitor al lui Dumnezeu, un mare om de știință, un mare medic, niciodată noi nu putem ști cu ce dar a înzestrat Dumnezeu acea făptură. Deci mare păcat este avortul. Și bine-nțeles și uciderea, a ucide pe cineva este un păcat foarte mare, dar și sinuciderea, pentru că atunci noi de bunăvoie ne dăm în mâna diavolului, lepădându-ne de Dumnezeu, Ziditorul nostru.

    Și, Praznicul acesta este și Praznicul Sfintei Fecioare, oarecum ea este în centrul atenției, pentru că ea a făcut posibilă Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Ea a fost aleasă de Dumnezeu pentru curăția ei, pentru sfințenia ei. Ea nu este o creație specială a lui Dumnezeu, așa cum spun anumite teorii teologice. Nici nu s-a născut fără păcat. Ea este o urmașă a lui Adam și a Evei. S-a născut pe cale firească din părinții ei Ioachim și Ana, sigur prin intervenția lui Dumnezeu, pentru că ei erau înaintați în vârstă. Și, Dumnezeu a biruit rânduiala firii și așa s-a zămislit și s-a născut Sfânta Fecioară Maria. Dar totuși pe cale firească, dintr-o legătură firească dintre un bărbat și o femeie.

    Poate că ea este atât de mare și pentru faptul că părinții ei Ioachim și Ana au fost părinți cu viață sfântă. Erau deja curățiți de întinăciunea păcatului după o viață de rugăciune și de strădanie de a păzi Poruncile Dumnezeiești. Și în momentul în care ei au zămislit, și apoi au născut pe Sfânta Fecioară, erau deja curățiți. Vedeți cât de important este ca atunci când doi soți se însoțesc, pentru a zămisli, pentru a naște o nouă viață, să fie curați, să fie pregătiți pentru acel moment, pentru că ceea ce sunt părinții, se transmite, în mare măsură, în noua făptură. Copiii îi moștenesc pe părinți, și cu cele bune și cu cele mai puțin bune. Deci e o mare responsabilitate să aduci copii în această lume. E o conlucrare între noi și Dumnezeu. Dar Maica Domnului, repet, a fost curată și neprihănită și pentru că a fost rodul rugăciunilor de o viață ale părinților ei, Ioachim și Ana.

    Și-apoi bine-nțeles a fost și strădania ei. Pentru că ea din fragedă copilărie a crescut în Templu. Ea a fost închinată lui Dumnezeu, la vârsta de trei ani, potrivit făgăduinței, și acolo a crescut, până la vârsta de doisprezece, treisprezece ani. Când a fost încredințată Dreptului Iosif spre ocrotire. Deci sfințenia ei este un rod al propriilor ei osteneli. Am putea spune că sfințenia Maicii Domnului este desăvârșirea Legii Vechiului Testament. Ceea ce spune întâia și cea mai mare Poruncă din Lege, Să-L iubești pe Domnul Dumnezeu tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, aceasta a fost Maica Domnului; în mare măsură. Ea L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea. Și de aceea și-a dorit să trăiască în feciorie toată viața, nu și-a dorit căsătoria. Deși i-a fost încredințată Dreptului Iosif, dar ea nu-și dorea căsătoria. Și deducem aceasta din felul cum a reacționat când Arhanghelul Gavriil a binevestit-o; că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Și ea s-a mirat, dar, zice, Cum va fi aceasta, că eu nu știu de bărbat? Adică nu avea o legătură cu Dreptul Iosif conjugală, și nici nu avea de gând în viitor. Pentru că dacă ar fi urmat în viitor o asemenea legătură, dacă și-ar fi propus o asemenea legătură ar fi zis da, urmează să mă căsătoresc cu Iosif, și din această legătură Se va naște Cel despre Care tu îmi vorbești. Dar vedeți, ea este nedumerită, zice, Nu știu de bărbat, și cu alte cuvinte nici nu am de gând; adică eu îmi doresc să îmi trăiesc viața în feciorie, în curăție. Și-atunci Arhanghelul o lămurește pe Sfânta Fecioară și-i spune, Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri.

    Așadar, zămislirea Mântuitorului în pântecele Fecioarei s-a petrecut prin lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Fecioarei și așa, Iisus S-a zămislit în pântecele ei și a luat trup omenesc. Și din acel moment Mântuitorul Iisus Hristos devine o Persoană divină cu dublă natură: natura divină pe care a primit-o prin naștere din veșnicie din Tatăl, dar și natura omenească, pe care a primit-o iată din pântecele Fecioarei Maria.

    Iubiții mei, sunt foarte multe teme care s-ar putea dezvolta la acest Praznic, al Bunei Vestiri, dar eu aș vrea să mă opresc la una, aș vrea să remarcăm ceva. Faptul că Buna Vestire nu s-a petrecut la Templul din Ierusalim. Vestea că se va naște Sfântul Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului s-a petrecut în Templu. Acolo tatăl său Zaharia era de rând la slujbă, și i s-a arătat același Arhanghel Gavriil, care i-a spus că soția sa, Elisabeta, va rămâne însărcinată și va naște prunc, și știm cum el, nu i-a venit să creadă și-a rămas mut, până când s-au împlinit cele vestite. Buna Vestire a zămislirii Mântuitorului Hristos în pântecele Fecioarei nu se mai întâmplă la Templu, ci undeva, într-o cetate îndepărtată, în Galileea, în Nazaret. Acolo se afla Sfânta Fecioară Maria în casa lui Iosif, și acolo se duce Arhanghelul și o binevestește. Ce putem noi desluși de aici? Că din acest moment, al Întrupării Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei, se încheie rolul Templului. În Vechiul Testament, Templul avea un rol foarte însemnat. Acolo se trăia legătura credinciosului iudeu cu Dumnezeu; prin jertfe, prin preoție, prin tot ceea ce se întâmpla acolo. Era foarte importantă legătura cu Templul. Dar în Noul Legământ, lucrurile se vor schimba. În Noul Legământ, Templul lui Dumnezeu va deveni omul. În primul rând, Sfânta Fecioară, vedeți, devine un templu viu al lui Dumnezeu, așa o vom cinsti la sărbătoarea ei, la Intrarea în biserică, Bucură-te, preacurat templu al Împăratului ceresc. Mântuitorul Iisus Hristos va spune, Dărâmați acest Templu, adică Templul din Ierusalim, iar Eu îl voi zidi în trei zile. Și zice Evanghelistul că Se referea la Templul Trupului Său. Deci iată, și Mântuitorul ne sugerează că în Noul Legământ, adevăratul templu al lui Dumnezeu este omul. Legătura omului cu Dumnezeu se stabilește în inimă. Aici trebuie să o trăim. Dacă nu este în inimă, nu va mai fi nici în afara ei.

    Sigur că și în Noul Legământ avem templu. Avem iată aceste biserici frumoase, în care ne adunăm să slujim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Dar facem aceasta pentru ca noi să devenim temple vii ale lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului și să-L primim în inima noastră, în lăuntrul nostru. Cel pe Care L-a primit Sfânta Fecioară la Buna Vestire în pântecele ei, Îl primim și noi, la fiecare Sfântă Liturghie, ori de câte ori ne împărtășim. Noi suntem obișnuiți să avem o evlavie foarte mare față de templul acesta de zid, pe care-l construim, pentru a sluji Sfânta Liturghie, și Sfintele Taine, și este bine că avem această evlavie. Dar, aceeași evlavie să o avem și față de templul trupului nostru. Față de inima noastră. Dacă aici în biserică nu ne permitem să vorbim urât, pentru că este Casa lui Dumnezeu, nici în afara ei nu putem să ne permitem să vorbim urât, pentru că noi înșine suntem Casa lui Dumnezeu. Dacă aici în biserică nu ne permitem să fumăm, pentru că zicem, e Casa lui Dumnezeu, cum să fumez în biserică, e un sacrilegiu; din aceleași rațiuni nu putem fuma nici în afara bisericii, pentru că noi înșine suntem biserica vie a lui Dumnezeu. Aceeași sfințenie care apasă pe zidurile bisericii de zid, apasă și pe trupul nostru. Când am ieșit din apele botezului, și noi am fost sfințiți cu Sfântul și Marele Mir. Observați, o biserică se sfințește cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir. Dar și noi suntem sfințiți, cu apă sfințită, cu apa botezului sfințită de Duhul Sfânt, și cu Sfântul și Marele Mir. Se pune pecetea Darului Sfântului Duh, pe toate mădularele trupului nostru. Deci noi suntem o biserică vie a lui Dumnezeu. Și atunci, ceea ce nu ne permitem să facem în biserica de zid, nu trebuie să ne permitem să facem nici în afara bisericii, pentru că noi înșine suntem biserica, suntem templul viu al lui Dumnezeu, să nu uităm acest lucru niciodată.

    Îmi vine în minte un moment în care Mântuitorul a intrat în Templul din Ierusalim și a văzut acolo pe schimbătorii de bani, care vindeau acolo animale pentru sacrificii, și bine-nțeles că era acolo și multă murdărie, afaceri. Și Domnul S-a supărat foarte tare, S-a mâhnit, și-a luat un bici, și le-a dărâmat, le-a răsturnat pe toate și-a zis, Ați transformat Casa Tatălui Meu într-o peșteră de tâlhari. Casa Tatălui Meu se va chema casă de rugăciune pentru toate neamurile. Dar acest lucru este valabil și pentru templul trupului nostru. Nu trebuie să devină o peșteră de tâlhari. Ci trebuie să fie mereu o casă de rugăciune. De aceea suntem chemați să ne rugăm neîncetat. Să avem o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu prin rugăciune. Pentru că în mintea și în inima noastră nu trebuie să se întâmple altceva decât rugăciunea, adică legătura vie cu Dumnezeu, a-I mulțumi pentru toate, a-I cere iertare pentru toate, a-I cere ajutor în toate. Toate trebuie să le trăim împreună cu El, și pentru El. Vedeți, cum încheiem noi fiecare Sfântă Liturghie, un imn foarte frumos, dar să nu rămână doar un imn. Să se umple gurile noastre de lauda Ta Doamne. Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta. Cu aceste gânduri ieșim din Sfânta Liturghie. Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta, adică toată ziua trebuie să fim cu gândul la Dumnezeu, fie că vorbim, fie că tăcem, trebuie să fie o vorbire în Dumnezeu, despre Dumnezeu, inspirată de Duhul lui Dumnezeu, dar și tăcerea dacă este, trebuie să fie o tăcere în Dumnezeu, o tăcere înțelegătoare. Pentru că altfel și tăcerea poate să fie dăunătoare, poate să fie păcătoasă. Poate să facă foarte mult rău. Deci fie că vorbim fie că tăcem, trebuie să fie din inspirație divină. Din legătura cu Dumnezeu trebuie să se nască toate.

    Deci aș vrea la acest Praznic să rămânem cu acest gând, cu această învățătură: că în Noul Legământ, adevăratul templu al lui Dumnezeu este omul. Avem nevoie și de biserica de zid, pentru a sluji aici Sfânta Liturghie și Sfintele Taine, ne purtăm aici cu evlavie și cu respect, dar cu aceeași evlavie și respect trebuie să ne purtăm și în afara zidurilor acestei biserici. Ba mai mult, întregul univers este templul lui Dumnezeu. Zice la un moment dat Dumnezeu prin gura unui Prooroc, Cerul este scaunul Meu, și pământul așternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi voi Mie? Deci Dumnezeu pretutindenea este, întregul univers este casa lui Dumnezeu, nefăcută de mână omenească. Și-atunci, repet, evlavia pe care o avem aici în biserica de zid, cumințenia pe care o avem aici trebuie să o avem și în afară și oriunde ne-am afla.

    Zicea poetul Ioan Alexandru, și cu acest vers voi încheia cuvântul meu, Oriunde-i timpul potrivit și locul, lasă-te-n vâlvătăi, să te mistuie focul, Amin. Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să vă binecuvinteze și să ne ajute tuturor.

 ***