Preasfințitul Teofil
Cuvânt la Sfânta Liturghie – Pogorârea Duhului Sfânt
20 iunie 2021
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Preacucernice părinte, preacuvioase părinte, iubiți credincioși,
M-am bucurat foarte mult să putem să fim împreună la această mare sărbătoare, la acest mare Praznic al Pogorârii Sfântului Duh, ziua de naștere a Bisericii noastre.
Pe Sfinții Apostoli, Pogorârea Sfântului Duh i-a găsit în stare de rugăciune, erau adunați împreună cu Sfânta Fecioară Maria, erau adunați la rugăciune. Desigur cuprinși și de frică. Dar în același timp și cu așteptare. Cu așteptarea împlinirii făgăduinței Mântuitorului, că se va revărsa asupra lor darul Duhului Sfânt, puterea Duhului Sfânt. Și așa, așteptând și rugându-se minunea s-a petrecut. Duhul Sfânt s-a revărsat asupra lor, și i-a întărit în credință, și în mărturisire.
Și, e o mare binecuvântare că și pe noi Pogorârea Duhului Sfânt ne-a găsit astăzi în stare de rugăciune, aici, în Sfânta Biserică adunați în Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Poate și cu teamă și cu neliniște, la fel ca și Sfinții Apostoli, dar și cu nădejde. Cu nădejde și cu încredere că mila lui Dumnezeu se va revărsa asupra noastră cu îmbelșugare, așa cu dealtfel s-a și întâmplat.
Și, acest lucru aș vrea să vi-l pun eu la suflet, în această sfântă zi: că trebuie să fim mereu în stare de rugăciune ca să-L putem primi pe Duhul Sfânt, și să-L facem lucrător în viața noastră, în viața Bisericii, și-n viața întregii lumi. Să ne rugăm împreună la Sfânta Biserică, la Sfânta Liturghie și la celelalte Sfinte Slujbe. Să nu lipsim de la Sfintele Slujbe, numai din motive întemeiate, așa, dacă nicicum nu se poate amâna. Dar niciodată să nu lipsim de la Biserică din comoditate sau din lene. Pentru că atunci nu vom primi darul Duhului Sfânt.
Ceea ce avem la biserică nu putem avea acasă. Mulți se scuză în felul acesta, nu mă duc la biserică pentru că mă rog acasă sau mă uit la televizor. E adevărat că ne putem ruga și acasă și trebuie să o facem, dar acasă nu vom avea Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Acasă nu ne vom putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Nu ne vom putea face părtași la această Jertfă răscumpărătoare. Și sfințitoare. Trebuie neapărat să ne ostenim și să venim aici. Și împreună cu preotul, împreună să săvârșim Sfânta Liturghie și așa, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, Care ni se dă spre iertarea păcatelor și spre viața veșnică. Și toate ostenelile noastre vor fi binecuvântate de Domnul, și ne vom întoarce întotdeauna la casele noastre cu aripi de îngeri. Mult mai ușurați, și mult mai îndreptați.
Și, așa cum am spus, putem să ne rugăm și acasă și trebuie să ne rugăm și acasă. Și oriunde ne-am afla. În toată vremea și-n tot locul, mintea și inima noastră să se îndrepte mereu spre Bunul Dumnezeu. Neîncetat să-L chemăm pe Duhul Sfânt. Avem această rugăciune, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele pretutindenea ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește Bunule sufletele noastre. Cu această rugăciune începem orice rânduială de slujbă. Sfânta Liturghie și rugăciunile noastre zilnice, pe toate le începem cu chemarea Duhului Sfânt. Și-apoi, oriunde și oricând, mereu putem să-L chemăm pe Duhul Sfânt, Vino, Mângâietorule Bune, Duhule Sfinte, și Te sălășluiește întru noi. Vino și ne întărește credința. Dă-ne mai multă credință. Să credem drept, și să ne încredem în Mântuitorul Iisus Hristos cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea. Vino și ne înțelepțește, așa cum i-ai înțelepțit pe Sfinții Apostoli și i-ai făcut din pescari de pești pescari de oameni, așa înțelepțește-ne și pe noi, luminează-ne, dăruiește-ne întotdeauna cuvânt bun, cuvânt viu, cuvânt adevărat. Nu ne lăsa să păcătuim împotriva adevărului, și împotriva iubirii.
Și-așa, neîncetat să ne rugăm, și să-L chemăm pe Duhul Sfânt și El va veni. Vom simți prezența Duhului după roade. Ați auzit în Pastorala care s-a citit, care sunt roadele Duhului: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, înfrânarea poftelor. Acestea sunt semne că Duhul Sfânt este viu și lucrător în viața noastră, în inima noastră. Dacă vom avea curajul să-L mărturisim pe Domnul așa cum L-au mărturisit Apostolii după ce L-au primit pe Duhul Sfânt, înseamnă că și în noi Se sălășluiește Duhul Sfânt. Dacă vom avea înțelepciunea, și cuvântul potrivit, înseamnă că Duhul Sfânt lucrează în noi. Deci sunt semne prin care, sau după care ne putem da seama de lucrarea Duhului.
Dar, revenind, esențial pentru noi este să ne rugăm neîncetat. Și la biserică, și acasă, și oriunde ne-am afla, să chemăm Numele Domnului, și ni se spune în cartea Faptelor Apostolilor că tot cel ce va chema Numele Domnului Iisus Hristos se va mântui. Nu este vreun alt nume sub soare, în care noi oamenii să aflăm mântuire, decât în Numele Domnului Iisus Hristos. Iar Numele Domnului Iisus Hristos Îl putem chema pentru că Duhul Sfânt ne întărește credința în El, pentru că El ne dă curajul, El ne dă înțelepciunea și luminarea.
A Lor să fie slava, de acum și până în veac, Amin. Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă ocrotească pe toți.
***