Preasfințitul Teofil

Pilda talanților – Cuvânt la Sfânta Liturghie

7 februarie 2021            

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte vicar eparhial, preacuvioase

părinte ierodiacon, iubiți  credincioși,

    În Evanghelia acestei duminici, L-am auzit pe Mântuitorul rostind Pilda talanților. Asemăna Mântuitorul Împărăția lui Dumnezeu cu un om oarecare, care s-a hotărât la un moment dat să plece undeva foarte departe, nu ni se spune unde, și, la plecare, i-a chemat pe trei dintre slujitorii Săi, cei mai apropiați, cei mai de încredere, și le-a încredințat avuția Sa.

    Și i-a dat unui cinci talanți, altuia doi, și altuia unul; talanții fiind o unitate și de măsură, și de valoare. Reprezentau o sumă foarte mare de bani. Și, S-a dus, pentru multă vreme, iar la întoarcere, i-a chemat iarăși pe cei trei servitori, și i-a întrebat ce s-a întâmplat cu talanții. Le-a cerut cumva socoteală. Și, cel care primise cinci talanți, i-a zis, Uite Stăpâne, cinci talanți mi-ai dat, încă cinci am mai adăugat, și Stăpânul i-a zis, Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost pusă, peste multe te voi pune, intră în bucuria Domnului Tău. La fel și cel cu doi talanți, a adus încă doi talanți, și de acesta Stăpânul S-a bucurat, și-a venit la urmă și cel care primise un singur talant, și el așa, mai speriat a zis, Uite Stăpâne, un talant m-ai dat, și ceea ce mi-ai dat Îți dau înapoi, și Stăpânul S-a supărat foarte tare. Pentru că el nu sporise talantul. Și servitorul s-a apărat, și-a zis, Te-am știut Stăpân aspru, Care seceri de unde n-ai semănat, și aduni de unde n-ai vânturat, și de aceea Ți-am îngropat talantul în pământ și acum ia ceea ce este al Tău, înapoi. Și Stăpânul a zis iarăși, Slujitor viclean, și leneș, ai știut toate acestea, și tot n-ai făcut ceva bun, ai fi putut să dai banii mei la zarafi, și Eu acuma venind i-aș fi luat cu dobândă. Și-atunci a zis, Luați de la el talanții, și dați-i la cel cu cinci talanți, pentru că tot celui ce are i se va mai da, iar de la cel ce nu are și ce gândește că are i se va lua. Și-apoi la urmă a zis Domnul, Cine are urechi de auzit, să audă. Iată și pentru noi este acest cuvânt, Cine are urechi de auzit, să audă.

    Nu este foarte simplu să interpretăm această pildă, această Parabolă a talanților, sunt anumite dificultăți, dar totuși, în mare măsură, putem să deducem că Stăpânul este de fapt Bunul Dumnezeu; așa la o primă înțelegere. Cel Care dăruiește de fapt tuturor oamenilor diferite daruri. Înțelegem că Dumnezeu ne-a creat în mod intenționat diferiți, nu suntem toți la fel. Și de aceea și dă darurile în mod diferit, la măsura fiecăruia, și după felul fiecăruia. Și așteaptă de la noi să lucrăm cu aceste daruri, pentru ca să sporim dragostea, să cultivăm dragostea.

    Dumnezeu lucrul acesta îl dorește de la noi oamenii. El ne-a creat din dragoste. Ne-a creat după chipul și asemănarea Sa. Dumnezeu este o Treime de Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, dar totuși mărturisim un singur Dumnezeu. La fel și noi, suntem o mulțime de oameni, suntem diferiți, fiecare persoană este unică, irepetabilă, dar în același timp Dumnezeu ne dorește ca pe unul singur. Să fim într-o iubire desăvârșită. Și față de El, și unii față de alții, așa cum spunem în Liturghie: Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Aceasta este dorința lui Dumnezeu cu omul. Deci diversitatea nu este ceva ce Dumnezeu tolerează. Ci diversitatea este ceva ce Dumnezeu creează și susține. După Chipul Preasfintei Treimi. Dumnezeu Unul în Ființă și Întreit în Persoane, la fel și noi oamenii. Suntem o mulțime de persoane, diferiți unul de altul, dar iată chemați la unimea iubirii. Toți trebuie să trăim ca și cum am fi un singur om.

    Pe noi, lucrul acesta ne poate scandaliza: de ce Dumnezeu dă daruri diferite, de ce nu suntem egali, ni se pare că este o nedreptate din partea lui Dumnezeu. Dar iată că nu este nedreptate ci este bunăvoința lui Dumnezeu, și dacă n-ar fi așa, dragostea ar fi imposibilă. Dacă toți am fi egali, toți am avea aceleași daruri, n-am avea nevoie unii de alții. Și-atunci, Dumnezeu în mod intenționat ne creează diferiți, și dă daruri diferite, pentru ca să avem nevoie unii de alții, pentru ca să ne slujim unii de alții, să ne împlinim unul în celălalt. Vedeți, fiecare om este construit în așa fel încât el nu se poate vedea pe sine. Eu nu mă pot vedea pe mine. Eu trebuie să îl văd pe celălalt, și să mă văd în celălalt, și la rândul lui celălalt trebuie să se vadă în mine, și să se împlinească în mine. Vedeți, cum l-a gândit Dumnezeu pe om? Dar noi, nu mai avem această perspectivă, noi nu-l mai privim pe celălalt ci mai mult ne adorăm pe noi, ne privim pe noi. Și nu mai înțelegem logica iubirii. Și slujitorul cel care îngropase talantul, pe acești oameni îi reprezintă, care nu trăiesc în logica iubirii; care-și adună comori pentru sine, cum se zicea în Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Zice, Așa se întânmplă cu cei care își adună comoară pentru sine și nu întru Dumnezeu se îmbogățesc. Aceasta este logica omului căzut, logica aceasta lumească; ca să adunăm comori pentru noi înșine. Să ne știm siguri în această lume, dar existența omului nu este doar pentru lumea aceasta.

    Iată Dumnezeu ne-a creat pentru veșnicie, și pentru dragoste. Și-atunci tot ceea ce nu facem în logica iubirii, înseamnă talant îngropat. Îngropat în pământul inimii noastre, îngropat în pământul din care a fost zidiți. Pentru că iată ne întoarcem în pământ, la un moment dat trupul se întoarce în pământ, sufletul se întoarce la Dumnezeu, și acela este momentul Judecății. Când toți va trebui să dăm seamă de ceea ce am făcut în această lume. Dacă am trăit în logica iubirii sau nu. Zice, Tot celui care are i se va mai da, iar de la cel ce nu are și ce gândește că are i se va lua. Adică tot cel ce are credință în Dumnezeu, și dragoste, și lucrează în această direcție, va spori tot mai mult. Și lucrul acesta se va întâmpla și în veșnicie. Dar de la cel care nu are credință și dragoste, și trăiește doar în logica aceasta omenească, agonisind tot mai multe averi, și poate chiar din punct de vedere spiritual – de multe ori noi gândim lucrurile tot lumește; adică fac fapte bune, mă duc la biserică, mă rog, dar nu în logica iubirii. Ci tot în logica aceasta individualistă. Așa cum îi cunoaștem pe fariseii din vremea Mântuitorului, pe care foarte aspru i-a condamnat. Pentru că tot ceea ce făceau făceau ca să fie lăudați de oameni. Să se știe siguri în fața lui Dumnezeu, să nu li se poată reproșa nimic, dar aceasta nu este dragoste. Deci chiar dacă facem fapte bune și mergem la biserică și ne rugăm, dar o facem dintr-un interes egoist, nu avem roadă veșnică. Și toate acestea le vom pierde; în ceasul morții, când vom părăsi lumea aceasta, cele pământești rămân aici pe pământ, iar cele spirituale, dacă nu sunt în logica iubirii, nu sunt mântuitoare. Pentru că mântuirea aceasta este: să intrăm în logica harului, în logica iubirii.

    Pilda aceasta sigur că poate să fie interpretată și într-un alt sens, un pic mai direct și mai apropiat de cei care trăim în Biserică. Stăpânul din Parabolă este de fapt Mântuitorul Iisus Hristos. Iar talanții? Ce sunt talanții? Este de fapt chiar El Însuși. La Cina cea de Taină, ce lasă El ucenicilor? Nu le dă o carte, nu le dă o lege, nu le dă bani. Ci Se dă pe Sine. Zice, Luați, mâncați, Aceasta este Trupul Meu. Beți dintru Acesta toți, Acesta este Sângele Meu. Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu, nu va avea viață întru sine. Ni-L dăruiește pe Duhul Sfânt, în Ziua Cincizecimii. Și pe Care și noi Îl primim toți, după ce am ieșit din apele Botezului primim Pecetea dDarului Sfântului Duh. Deci iată talanții pe care-i primim noi creștinii: Îl primim pe Hristos, ca Hrană, ca mâncare și băutură, Îl primim pe Duhul Sfânt. Și ce trebuie să facem cu acești talanți? Trebuie să-i împărtășim lumii întregi. Apostolii, ce-au făcut, după ce L-au primit pe Hristos și pe Duhul Sfânt? Au ieșit la propovăduire. Au spus întregii lumi Cine este Hristos. Este singurul Nume Care S-a dat sub soare în Care noi ne putem mântui. Și în afara lui Hristos, omul nu are nici o valoare. Venim de nicăieri și ne ducem nicăieri. Cei care îngroapă acești talanți trăind în biserică, putem să fim noi preoții, puteți să fiți dumneavoastră credincioșii. În Slujba Hirotoniei este un moment de mare semnificație pentru noi preoții în primul rând. Noul hirotonit primește din mâna episcopului Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc, și i se spune, Primește acest odor, până la a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când Se va cere de la tine. Deci iată talanții, pe care-i primim întîi de toate noi, preoții. Trupul lui Hristos. Jertfa lui Hristos. Dragostea lui Hristos, pentru lume, pentru om. Darul Duhului Sfânt. Și noi preoții în primul rând trebuie să le împărtășim, să le împărtășim dumneavoastră credincioșilor aceste daruri. Pe care le primiți, în Sfintele Taine, și dumneavoastră, vă împărtășiți, iată, la fiecare Sfântă Liturghie, cu Trupul și Sângele Domnului, înnoind toți de fiecare dată Darul Duhului Sfânt. Și cu aceste daruri noi trebuie să ieșim în lume, și să le împărtășim și altora. Celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

    Sunt mulți cei care nu-L cunosc. A îngropa acești talanți, iată, este considerat de către Domnul lenevie, sau viclenie, din partea noastră. Nepăsare. Slujitorul acela s-a justificat, în ce fel, a zis, Te-am știut om aspru. Și de aceea s-a temut, să facă ceva mai mult cu talanții pe care i-a primit. Putem vedea și-n viața Bisericii, o asemenea atitudine greșită față de Bunul Dumnezeu, față de Mântuitoul Iisus Hristos. Îl privim ca pe un Judecător aspru. Nu-L vedem ca pe un Dumnezeu bun și milostiv, nu ne inspiră chipul Lui și Persoana Lui dragoste. Ci mai degrabă teamă. Groază. Ne temem de Dumnezeu. Și-atunci, din această cauză noi nu facem faptele iubirii, și chiar dacă uneori facem fapte bune le facem din frică, și nu au valoare mântuitoare.

    Trebuie să schimbăm această imagine. Mântuitorul ne-a încredințat că El nu este un Stăpân aspru, ci iată este un Stăpân bun și milostiv. El ni Se dăruiește pe Sine, mai mult decât atâta El nu poate să facă pentru noi. Și dacă El așteaptă de la noi răspunsul iubirii, adică să facem și noi același lucru, și noi la rândul nostru să ne dăruim Lui, cu toată viața noastră, cu toată ființa noastră, înseamnă că acesta este firescul omului. Nu este altă rațiune de a fi pentru om decât dăruirea. Cum spunem la fiecare Sfântă Liturghie, Ale Tale dintru ale Tale. Noi de la Dumnezeu am venit, din dragoste ne-a creat Dumnezeu pe toți, tot la Dumnezeu trebuie să ne întoarcem, în aceeași dăruire a iubirii.

    Să ne ajute Bunul Dumnezeu pe toți, și să ne dea dreaptă înțelegere și râvnă, ca să mergem pe această cale, a mântuirii, și, să ne bucurăm de Bunul Dumnezeu și și El să se bucure de noi, și în veacul acesta, și în cel ce va să fie, Amin.

***