Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Pilda datornicului nemilostiv

23 august 2020 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți frați și iubite surori

întru Hristos Domnul,

 Astăzi, în Sfânta Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a povestit Parabola datornicului nemilostiv. Și aș dori să o reiau foarte pe scurt pentru cei care nu ați reușit să ajungeți la citirea Sfintei Evanghelii.

 Se spune că un împărat a făcut socoteală cu servitorii săi. Și, unul dintre ei s-a găsit că era dator cu o sumă foarte mare de bani, zece mii de talanți, o valoare foarte mare. Și, acest servitor, când a văzut că stăpânul său vrea să-l arunce în temniță, să-l vândă și să-i vândă familia și averile, ca în felul acesta să-și răscumpere stăpânul datoria, a căzut în genunchi și l-a rugat să-l mai îngăduie, că până la urmă îi va plăti datoria. Și stăpânului i s-a făcut milă și i-a zis că îl iartă de toată datoria și nu mai trebuie să plătească nimic. Și bine-nțeles că s-a bucurat foarte tare. Și-a ieși afară, unde a întâlnit pe un coleg de-al său care îi era dator lui cu o sumă foarte mică de bani. Și l-a luat de gât, și-a zis, Plătește-mi datoria, că dacă nu, te voi arunca în temniță. Și, colegul lui de asemenea i-a cerut îngăduință, dar el nu a vrut să arate îngăduință. Și această scenă a fost văzută de către alți servitori, și s-au dus și i-au spus stăpânului. Și stăpânul s-a întristat foarte tare când a auzit. Și l-a chemat înapoi. Și i-a zis, Te-am iertat, doar pentru că m-ai rugat. Nu se cuvenea să faci și tu la fel cu colegul tău? Ei uite că acum o să te arunc în temniță, o să te dau pe mâna chinuitorilor, și n-o să mai ieși de acolo până ce n-o să plătești cel din urmă ban. Și în concluzie Mântuitorul zice că așa se va întâmpla și cu noi în Ziua cea de Apoi dacă nu vom ierta din inimă greșealele aproapelui nostru.

 Din această Parabolă întâi de toate ne putem da seama cât de ușor ne iartă Dumnezeu pe noi. Noi toți îi suntem datori lui Dumnezeu, cu însăși viața noastră, pentru că tot ce avem este darul lui Dumnezeu; și suntem mereu datori să-I aducem mulțumire, să-I fim recunoscători pentru aceasta. Dar Îi suntem datori și pentru faptul că greșim mereu împotriva voii Lui, încălcăm Poruncile Lui, și pentru aceasta ar trebui să fim pedepsiți zi de zi. Dar vedem că Dumnezeu nu face aceasta ci arată mereu îngăduință, și milă față de noi. Nouă însă ni se cuvine să ne cerem iertare lui Dumnezeu, pentru datoriile pe care le avem. Simțim nevoie să fim iertați de Dumnezeu. Avem nevoie de iertare la fel ca și de pâine. Pentru că fără iertare nu putem trăi în pace. De aceea în rugăciunea Tatăl nostru, îndată după Pâinea noastră cea de toate zliele dă-ne-o nouă astăzi, adăugăm următoarea cerere, Și ne iartă nouă greșealele noastre spunem în mod obișnuit, precum și noi iertăm greșiților noștri, de fapt Mântuitorul face referire tocmai la această Parabolă a datornicului nemilostiv în Rugăciunea Tatăl nostru.

 Deci iată, noi Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte, simțim nevoia să fim iertați, dar, poate că fără să înțelegem cum se cuvine, noi condiționăm această iertare și de fapt Domnul ne-a învățat să facem așa. Și ne iartă nouă datoria noastră precum și noi iertăm datornicilor noștri. Altfel spus, Dumnezeu ne iartă doar pentru că-L rugăm. El ne iartă înainte de a fi greșit. Pentru că El este un Părinte bun și iubitor și nu poate să nu ne ierte. Dar pentru ca noi să ne bucurăm de această iertare, trebuie să simțim nevoia să o cerem. În zadar ne iartă Dumnezeu dacă noi nu simțim nevoia să fim iertați. Dacă noi nu cădem în genunchi și nu spunem, Doamne, iartă-mă, eu nu am de unde să știu că de fapt Dumnezeu m-a iertat înainte de a fi greșit. Dar în clipa în care eu am căzut în genunchi și am zis Doamne iartă-mă, pentru că am greșit Ție mult, și eu simt atunci iertarea lui Dumnezeu și mila Lui, o simt în mod deosebit în Sfânta Taină a Spovedaniei; de cele mai multe ori, atunci când facem o spovedanie sinceră, ieșim de acolo cu aripi de înger, am putea să zburăm atunci, și putem să facem aceasta pentru că ne-a bucurat mila lui Dumnezeu, iertarea Lui, ne-a dezlegat ca dintr-o închisoare, ca dintr-o temniță. Dar, dacă ne-am bucurat de mila lui Dumnezeu și de iertarea Lui, înseamnă că și noi trebuie să facem la fel. Dumnezeu Își dorește acest lucru. Așteaptă de la noi acest lucru; ca și noi să iertăm greșiților noștri așa cum am fost iertați de Dumnezeu. Servitorul din Parabolă n-a făcut așa. El de îndată ce a ieșit de la stăpân și s-a bucurat de milostivirea lui, l-a luat de gât pe colegul său, care îi era dator cu o sumă foarte mică. Și, mă tem că și noi ne regăsim în această stare. Adeseori ne vine foarte greu să iertăm aproapelui. Chiar dacă este vorba de greșeli foarte mici. Imediat simțim nevoia să-l luăm de gât, să-i cerem socoteală. Nu simțim nevoia să iertăm, din inimă, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi.

 Și ce putem noi înțelege din această situație? Că simpla iertare a lui Dumnezeu nu este mântuitoare. Nu este suficient doar ca să ne ierte Dumnezeu păcatele ca să fim mântuiți. Ci este nevoie și de vindecare. Iertarea lui Dumnezeu trebuie să producă vindecare în sufletul nostru; pentru ca și noi la rândul nostru să putem ierta la fel ca și Dumnezeu, din inimă. Și pentru aceasta este nevoie de conlucrare zi de zi. Noi nu iubim așa cum iubește Dumnezeu. Dumnezeu iartă pentru că iubește. Și de aceea poate să ierte cu atâta ușurință. Noi nu putem ierta, pentru că nu iubim. Sau pentru că iubirea noastră este foarte puțină, foarte slabă. Și ca să putem ierta din inimă, avem nevoie să-L chemăm neîncetat pe Domnul Iisus Hristos în inima noastră, ca El să vindece inima noastră. Și El să ne dea această putere de a ierta cu ușurință tuturor toate Să nu ținem seamă de nimic. Și-atunci, putem vorbi de vindecarea noastră, în Domnul. Și doar cei care sunt și vindecați se vor bucura de Dumnezeu în Împărăția Sa. Altfel, cei care nu iartă din inimă, zice în Parabolă că acel servitor a fost dat pe mâna chinuitorilor și a prigonitorilor, și că nu va ieși din temniță până când nu va plăti cel din urmă ban. Neiertarea este o temniță în care noi înșine ne închidem. Nu Dumnezeu ne aruncă în temniță. Dumnezeu ne lasă în această temniță, a neiertării. Pentru că El respectă libertatea noastră. Și nu vom ieși din această temniță până nu vom plăti cel din urmă ban, adică până nu vom ierta tuturor toate din inimă. Câtă vreme ai asupra cuiva ceva, ai un lanț pe sufletul tău, o legătură, care nu te lasă să te bucuri de Dumnezeu și de binefacerile Lui. Ești supărat, ești chinuit, ești nefericit. Și nu poți să scapi din această temniță până când nu ierți din inimă aproapelui tău. Și lucrul acesta trebuie să-l facem în fiecare zi, chiar dacă este greu.

 Trebuie să ne impunem să iertăm. Cel puțin formal la început. Dacă cineva îmi cere iertare, și îmi spune, Îmi pare rău că te-am supărat, iartă-mă, eu să-l iert. Mântuitorul îi dă Apostolului Petru această recomandare. Că Îl întreabă la un moment dat, Doamne, dacă îi iert aproapelui meu de șapte ori este suficient? Și Domnul i-a zis, Nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte, adică la nesfârșit. Iertarea n-are măsură. N-are limite. Pentru că dacă are măsură, înseamnă că eu, fără să știu, mă înlănțuiesc cu această temniță, mă închid în această temniță, a neiertării. Deci eu trebuie să iert la nesfârșit. Dar trebuie să fac eforturi dacă inima mea nu simte. Și cel puțin în exterior, eu trebuie să arăt această bunăvoință și iertare. Iar în inimă să mă căiesc, pentru faptul că nu sunt în stare să iert. Să mă căiesc, să mă osândesc înaintea lui Dumnezeu și să spun, Doamne Iisuse, nu Te scârbi de mine, pentru că uite Tu m-ai iertat, doar pentru că Te-am rugat, mi-ai iertat toată greșeala cea de voie și fără de voie și tot păcatul. M-ai iertat cu atâta ușurință, dar eu nu sunt în stare să-l iert pe aproapele din inimă. Ajută-mă să fac aceasta. Vindecă inima mea Dumnezeul meu. Inimă curată zidește întru mine, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.

 Și făcând această nevoință în fiecare zi, atunci vom vedea cu inima noastră se înmoaie. Și încet încet, vom ierta cu ușurință, chiar cu bucurie, greșeala aproapelui. Pentru că iubirii îi face plăcere să ierte. Se bucură atunci când poate să-i ierte cuiva ceva. Pentru că este un mod de a-și arăta dragostea și prețuirea față de cel iubit. Să ne dea Dumnezeu acest curaj, și această înțelepciune, de a ierta în fiecare zi greșealele aproapelui nostru, pentru ca și noi să ne putem bucura de iertarea pe care Dumnezeu o revarsă peste noi cu îmbelșugare în fiecare clipă, Amin. 

***