Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Parabola invitaților la cină

11 decembrie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori,

stimați invitați, iubiţi credincioşi,

 Astăzi la Sfânta Liturghie am auzit citindu-se Evanghelia cu Parabola celor invitați la cină. Anume, un oarecare om a făcut o cină, a pregătit o cină și a invitat pe mai mulți, iar când totul a fost gata, când totul a fost pregătit, l-a trimis pe servitorul său să-i cheme, să le spună că totul este gata. Dar, aceștia rând pe rând s-au scuzat, unul că și-a cumpărat pământ, altul că și-a cumpărat cinci perechi de boi, altul că s-a căsătorit, fiecare a găsit un pretext ca să respingă această invitație. Și-atunci, cel care a pregătit cina s-a supărat, s-a mâhnit foarte tare. Și, l-a trimis iarăși pe slujitorul său, ca să-i cheme pe cei săraci, pe cei bolnavi, chiar a zis, insistă, stăruie să vină cât mai mulți ca să se umple casa mea, și vă spun că niciunul din cei care au fost chemați, dintre cei care au fost invitați, nu vor gusta din cina mea.

 Desigur, am auzit și în alte împrejurări această Parabolă, cei care mergem la biserică cu regularitate, este destul de ușor de deslușit că Cel Care a făcut Cina, Cel Care a făcut Cina este de fapt Bunul Dumnezeu. Cina de fapt este viața veșnică, este mântuirea la care El ne cheamă pe toți, ne invită pe toți. Servitorul prin Care ne invită este Mântuitorul Iisus Hristos. Primii invitați, sau cei care au fost să zicem așa luați cu prioritate, care au avut întâietate, au fost israeliții, poporul ales al lui Dumnezeu, dar care, din nefericire, în marea lor majoritate, au respins chemarea lui Dumnezeu. Și-atunci, au fost chemate neamurile. Vestea ce a bună a mântuirii a fost îndreptată către neamurile păgâne, care nu aveau cunoștință de Dumnezeu.

 Important este să reținem faptul că pentru a ne mântui, noi nu trebuie să facem nimic altceva decât să răspundem unei chemări, unei invitații. Altfel, Dumnezeu a făcut totul pentru noi. El a pregătit tot ceea ce era de pregătit, important este ca noi să spunem da. Să răspundem afirmativ acestei chemări, care vine din partea lui Dumnezeu, care de fapt este o chemare a iubirii. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, Dumnezeu ne iubește pe toți, ne cheamă pe toți, dar dacă vor fi și unii care nu se vor mântui, vor fi doar pentru că ei au respins această chemare a lui Dumnezeu.

 Acum tot din această Parabolă putem să deslușim care sunt piedicile, sau ce ne poate pe noi reține să răspundem la chemarea lui Dumnezeu. Și, prima piedică am văzut este iubirea de avere, iubirea de stăpânire. Cel care a zis mi-am luat pământ, îi închipuie pe cei care se luptă foarte mult să agonisească cât mai multe averi. Și toată energia și-o cheltuiesc în această direcție, și prin urmare ei nu mai au timp și dispoziție să răspundă la chemarea lui Dumnezeu, să audă glasul lui Dumnezeu. Apoi, o altă piedică, este iubirea de plăceri. Cel care a zis, mi-am luat cinci perechi de boi, îi închipuie pe cei care sunt robiți celor cinci simțuri. Tot ceea ce ne desfată pe noi, tot ceea ce ne răsfață pe noi prin cele cinci simțuri, cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, iată poate să fie o piedică în calea unirii noastre cu Dumnezeu. Și-apoi, o altă mare piedică este grija de multe. Cel care a zis, mi-am luat femeie, m-am căsătorit, îi închipuie pe cei care se îngrijesc foarte mult de lucrurile acestea pământești, de viața de familie, aparent trebuincioase toate. Dar, nimic nu trebuie să fie mai prețios decât chemarea lui Dumnezeu. Se vede că nu avem nici o scuză. Când este vorba despre Dumnezeu nu trebuie să punem pe nimeni și nimic înainte.

 Mă gândesc acum la momentul acela în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost invitat de către prietenul Său Lazăr din Betania, și surorile lui Marta și Maria, erau bucuroase de faptul că Iisus le-a intrat în casă. Marta se silea să facă ospăț mare, dar Maria s-a așezat la picioarele Lui și asculta cuvântul Lui cu foarte multă uimire și fascinație. Și Marta, s-a supărat. Și-a zis către Iisus, Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să-mi ajute. Și Domnul i-a zis Martei, te silești și te îngrijești de multe. Dar, să știi că un singur lucru trebuiește. Iar Maria, și-a ales partea cea bună, care niciodată nu se va lua de la ea. Deci un singur lucru trebuiește. Doar pentru acest lucru trebuie să spunem cu orice preț, merită. Și acest lucru este iată, a sta la picioarele lui Iisus. A asculta și a împlini cuvântul Lui. Celelalte, trebuie, dar aș zice nu cu T mare. Pot să și lipsească, atunci când este vorba de Dumnezeu.

 Bunăoară, astăzi noi toți am fost chemați la Cina Domnului, aici la Sfânta Liturghie. Mulți, ați răspuns, ați venit. Dar cred că foarte mulți dintre cei care ar fi trebuit să fie aici astăzi, din aceleași pricini n-au venit; adică grija de multe, poate iubirea de plăcere, poate oboseala, pe foarte mulți i-a reținut, și n-au venit astăzi la Sfânta Liturghie. Acum am mai remarcat un lucru. Care a fost dureros și pentru mine și cred că și pentru Domnul. Astăzi, cei care ați venit, ați venit, dar n-ați gustat din Cină. E ca și cum, dumneavoastră veți pregăti cândva o masă, o să aveți musafiri, acuma la Crăciun; o să vă vină colindătorii, o să întindeți masă bogată și îmbelșugată, și, musafirii n-o să mănânce nimic. Și la urmă o să zică, mulțumim, am mâncat și ne-am săturat, ne-am simțit foarte bine.. cum vi s-ar părea o asemenea situație? Nu cred că v-ați simți bine, și vi s-a părea chiar așa, o nebunie. Cum adică să zici, mulțumesc că am mâncat și m-am săturat, dar de fapt n-am mâncat nimic. Cam așa a fost și astăzi la Sfânta Liturghie, cu cei mai mulți. Ați zis, Drepți primind dumnezeieștile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să-I mulțumim Domnului, dar s-au împărtășit doar doi. Vedeți, este ceva nefiresc. Domnul ne cheamă pe toți. Este dorința Lui, El a pregătit tot. Masa la care suntem chemați iată este însăși dragostea Lui, este Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Și vedeți, la fiecare Sfântă Liturghie suntem chemați, Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă. Prin urmare, este de dorit să fim întotdeauna pregătiți, să gustăm din această Cină.

 Sigur, este nevoie de luare aminte, de post, de rugăciune. Să fim conștienți, de fapt, Cine ne cheamă, pentru ce am venit aici. Și-atunci, nimic n-ar trebui să se pună între noi și Hristos. Pentru că dacă noi nu ne împărtășim cu Domnul Hristos, ai cui suntem? Cine pune stăpânire peste noi? De bună seamă că vrăjmașul va găsi portițe ca să intre în casa noastră, în viața noastră, și ne va chinui foarte mult. Și cred că toți simțim că suntem foarte chinuiți, foarte tulburați, și nu prea știm de ce. Iată un posibil răspuns. Faptul că rămânem în afara lui Hristos. Nu ne unim cu El, nu ne hrănim cu El cu adevărat. Pentru că atunci când Hristos este prezent în viața noastră, în mintea și-n inima noastră, vrăjmașul nu mai poate să pună stăpânire peste noi. Nu mai are nici un drept asupra noastră.

 Vedem în viața Sfintei Mucenițe Eulalia, ocrotitoarea parohiei dumneavoastră. Ea L-a iubit pe Mântuitorul Iisus Hristos, L-a primit în inima ei, și de aceea a fost de neatins. Nici o suferință n-a fost în stare să o doboare, nici un fel de amenințare sau momeală, nimic. Ea a rămas statornică, fidelă. Și-n cele din urmă și-a dat viața în mâinile Domnului. Dar n-a pierdut nimic, ci dimpotrivă a câștigat totul.

 Dacă ne unim cu Hristos, atunci împreună cu El avem stăpânire și peste cer, și peste pământ. Dacă nu ne unim cu Hristos, și prețuim mai mult cele ale lumii, cele ale pământului, într-o zi le vom pierde pe toate. Moartea ne va despărți de tot ceea ce n-am vrut noi să lăsăm de bunăvoie. Doar că, dincolo de mormânt va fi pentru noi neliniște și tristețe, se va deschide mai degrabă întunericul, dacă noi n-am primit lumina încă din această viață; dacă nu ne-am deschis spre Lumina lumii, spre Hristos, Mântuitorul nostru, atunci nici dincolo de mormânt nu va fi lumină. Dar, să ne ferească Bunul Dumnezeu de o osândă ca aceasta.

 Acum că vine Praznicul Crăciunului, Praznicul Nașterii Domnului, cu adevărat să ne deschidem toți inima spre Mântuitorul Iisus Hristos, și să devină inima noastră ieslea din Betleem, în care El să Se nască cu adevărat, spre bucuria și spre mântuirea noastră veșnică, Amin. Iertați-mă.

***