Parabola celor poftiți la cină

Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Parabola celor poftiți la cină

13 decembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioase părinți, iubiți credincioși,

 În pregătirea noastră pentru marele Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, astăzi ne-a fost pusă înainte Parabola cu invitații la cină. Zice Mântuitorul că s-a asemănat Împărăția lui Dumnezeu cu un om care a făcut cină, a pregătit o cină și a invitat mai mulți prieteni. Și când totul a fost gata, l-a trimis pe slujitorul Său să-i cheme. Dar ei rând pe rând s-au scuzat; unul că și-a luat pământ și trebuie să meargă să-l vadă, altul că și-a cumpărat cinci perechi de boi și trebuie să meargă să-i încerce, iar un altul că tocmai s-a căsătorit și vrea să petreacă mai mult timp cu soția sa. Și slujitorul s-a întors și I-a spus Stăpânului, și foarte tare S-a întristat, pentru că El S-a pregătit, i-a chemat pe toți cu drag, și ei L-au refuzat, unul câte unul. Și-atunci, l-a trimis iarăși pe slujitor, zicându-i, Du-te la colțurile ulițelor, și cheamă-i pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei șchiopi, pe cei orbi, să vină ei și să se bucure de cina pe care am pregătit-o. Și slujitorul a făcut așa, și s-a întors și I-a spus Stăpânului, Uite i-am chemat pe toți, dar încă mai sunt locuri. Și l-a trimis înapoi și-a zis, Du-te și insistă, ca să intre, să vină cât mai mulți să se bucure de cina Mea, dar vă spun că acei bărbați pe care Eu i-am invitat, niciodată nu se vor bucura, nu vor gusta din cina Mea.

 În această Parabolă, întâi de toate Îl recunoaștem pe Bunul Dumnezeu. Stăpânul Care a pregătit cina. El este Cel Care a pregătit cină de fapt pentru toți oamenii. Cina este raiul, este Împărăția lui Dumnezeu, este masa iubirii, la care sunt chemați toți oamenii. Primii invitați sunt iudeii, poporul ales al lui Dumnezeu. Ei au avut prioritate la această Taină a Mântuirii. Iar slujitorul care a fost trimis să-i invite și pe iudei, dar și pe ceilalți, este Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care urmează să Se nască în ieslea din Betleem. El este Slujitorul lui Dumnezeu Care cheamă pe toți oamenii la mântuire. Întâi de toate pe iudei, iar apoi toate neamurile. În acei săraci și orbi, și șchiopi și bolnavi de toate felurile, vedem închipuite neamurile pagâne, care se închinau la idoli. Care trăiau după propriile lor învățături de viață, trăiau în mari rătăciri. Dar, și ei fără să știe Îl căutau pe Dumnezeu, doreau mântuirea care vine de la Dumnezeu, dar nu știau unde să caute. Și de unde să aștepte această mântuire. Și de aceea Mântuitorul Iisus Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi, pe Sfinții Apostoli, să meargă să propovăduiască Evanghelia la toată lumea. În acele refuzuri, în felul în care cei trei invitați L-au refuzat pe Stăpân, putem să vedem iarăși niște înțelesuri foarte adânci.

 Cel care s-a scuzat spunând că și-a luat pământ, sunt de fapt cei care sunt robiți de grijile acestei lumi. Sunt preocupați de avere, de câștig, de bunăstare. Și ei muncesc foarte mult. Dar muncind în felul acesta, uită de Dumnezeu. Uită și de semenii lor. Devin oameni foarte reci, și foarte duri. Observați, oamenii care muncesc foarte mult, nu mai au capacitate de a iubi, nu mai au sensibilitate. Sunt oameni paralizați din punctul acesta de vedere. Lipsiți de sentimente. Foarte obosiți, foarte iritați și foarte nervoși. Și bine-nțeles ei nu pot să răspundă la chemarea lui Dumnezeu. Nu au această disponibilitate.

 Cel care și-a cumpărat cinci perechi de boi, îi închipuie pe toți oamenii care se lasă robiți prin cele cinci simțuri. Dumnezeu ne-a înzestrat pe toți cu cinci simțuri. Cu văz, cu auz, cu gust, cu miros și cu pipăit. Dar prin toate aceste simțuri, noi ne îmbogățim, în ceva. Spunea cineva că omul devine ceea ce mănâncă. Tot ceea ce primim prin cele cinci simțuri, treptat ne definește. Și dacă noi, prin cele cinci simțuri, primim doar lucruri pământești, ne bucurăm doar de lucrurile aceastea pe care Dumnezeu le-a dăruit de fapt dar nu le recunoaștem ca dar al lui Dumnezeu, noi, treptat, ne îndobitocim dacă vreți. Devenim ca și animalele, pentru că și animalele mănâncă, și beau și se odihnesc, și uneori chiar se simt bine între ele, se joacă. Dar nimic mai mult. Deci așa și omul. Dacă se lasă robit de cele cinci simțuri, dacă nu este atent la ceea ce primește prin cele cinci simțuri, treptat se va îndobitoci și se va înstrăina de Dumnezeu. Și Psalmistul chiar spune undeva, că omul, în cinste fiind, s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte.

 Iar cel care a refuzat invitația spunând că este proaspăt căsătorit și vrea să își petreacă timpul cu soția sa, îi închipuie de fapt pe cei care sunt robiți plăcerilor trupești. Desfrânarea amăgește foarte multă lume. Vedeți, trăim într-un veac în care se cultivă foarte mult erosul, eroticul. Dar așa a fost și în vechime. Dacă citim în istorie, vedem că și popoarele păgâne se dedau la desfrânare. Și foarte mult îl amăgește pe om plăcerea aceasta trupească, pentru că ea dă senzația unei împliniri, ea mimează foarte bine ceea ce înseamnă dragostea. De aceea când se vorbește de plăceri trupești, se vorbește despre dragoste, zice au făcut dragoste. De fapt dragoste nu este. Este mai degrabă o manifestare a egoismului. În aceste plăceri trupești, în acest mod de a se manifesta omul, de fapt el își caută propia plăcere. Iar celălalt devine un instrument prin care își satisface plăcerea. Și nu realizează, omul nu realizează această capcană, el crede că iubește, și că vrea să se tot împlinească pe această variantă de iubire dar treptat vedeți, oamenii care trăiesc în desfrânare, devin oameni, iarăși, foarte obosiți, și bolnavi. Și trupește și sufletește. Și uitați-vă la tinerii care trăiesc în desfrânare și care merg dintr-o relație în alta, iarăși este la modă și acest lucru. Treptat, nu se mai pot îndrăgosti. Vor să se căsătorească, dar nu se mai pot îndrăgosti. Și atunci totul devine interes. Caută pe cineva cu care să se potrivească, urmărește defecte, calități, pune la cântar să vadă care trage mai mult, calitățile sau defectele, și în cele din urmă se descurajează și constată că nu se potrivește cu nimeni. Dragostea este altceva. Când te îndrăgostești de cineva, aceasta este o minune, care se întâmplă în inima ta, nu te uiți nici la calități nici la defecte. Pur și simplu. E ceva în inima ta, se aprinde acolo un foc, pe care nu-l mai poți potoli. Și vrei să fii doar cu acea persoană, nu mai vrei să o înlocuiești cu altcineva. Cam aceasta este dragostea; dar, cei care trăiesc în desfrânare, treptat nu se mai pot îndrăgosti. Inima lor se împietrește. Și lucrul acesta se întâmplă și după ce se căsătoresc oamenii. Vedeți, că și după ce se căsătoresc, tot caută desfrânarea, caută alte relații, relații extraconjugale, e o moarte a iubirii desfrâul. Și de ce, pentru că și el paralizează în noi capacitatea de a iubi. De a-L iubi și pe Dumnezeu, de a-i iubi și pe semeni.

 Iudeii așadar nu L-au primit pe Mântuitorul Iisus Hristos, n-au primit chemarea lui Dumnezeu, pentru că în mare măsură toți au fost acaparați. De grijile lumești, de iubirea de plăcere, de tot ceea ce intră prin simțuri. Și de aceea n-au fost în stare să recunoască chemarea lui Dumnezeu, glasul lui Dumnezeu în cuvântul lui Hristos. Și L-au lepădat. L-au răstignit în cele din urmă. În schimb, mulțime mare de păgâni au primit glasul Mântuitorului. Și de aceea de-a lungul istoriei Bisericii, foarte mulți din neamuri s-au încreștinat, și foarte mulți și-au sfințit viața. Dar, trebuie să fim cu luare-aminte, pentru că și pe noi ne paște același pericol. Chiar dacă trăim în Biserică, și noi putem să cădem în aceeași robie, a grijilor lumești, a plăcerilor, și-n general în robia celor cinci simțuri. Și de aceea nici noi nu simțim chemarea lui Dumnezeu, de aceea cu ușurință ne lepădăm de Dumnezeu, cu ușurință Îi întoarcem spatele, cu ușurință lipsim de la Biserică, cu ușurință nu ne împărtășim cu anii. De ce? Că nu simțim nevoia. Inima noastră s-a împietrit. Și nu mai simte nevoia de Dumnezeu, nu mai simte dragoste față de Dumnezeu. Și bine-nțeles că nici față de oameni. Și totul devin interes. Chiar dacă venim la biserică, e o relație interesată. Că venim la biserică pentru că avem nevoie de ajutor. Pentru că știm că Dumnezeu este mare și tare și El poate să ne rezolve problemele. Dar aceasta nu este dragoste.

 Și la fel este și-n relație cu omul. Și-n familie, observați, câte tensiuni, și în familiile creștine, câte certuri, divorțuri. De ce? Pentru că dragoste nu este în inima noastră. Dacă ar fi dragoste, altfel ar arăta viața noastră, viața Bisericii, și-n cele din urmă viața lumii întregi. Dacă noi creștinii am trăi dragostea lui Hristos și am cultiva, și am răspândi această dragoste, toată lumea aceasta ar fi un rai.

 Și Mântuitorul Hristos pentru aceasta a venit. Lucrul acesta îl prăznuim noi la Crăciun. Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să poată deveni dumnezeu, pentru ca toți să ne bucurăm la masa dragostei dumnezeiești. Toți suntem chemați, să nu ratăm această chemare și această șansă, sub diferite pretexte pe care noi le-am putea invoca. Pentru că iată zice, cei care au fost invitați și n-au venit nu vor gusta niciodată din cina Mea. Dar nu pentru că Dumnezeu nu vrea, ci pentru că omul, în această situație și în această stare, nu mai vrea nimic de la Bunul Dumnezeu.

 Dar să ne ferească pe noi pe toți Bunul Dumnezeu de o osândă ca aceasta, Amin. Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să vă binecuvinteze și să ne ajute tuturor.

***