Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Minunea Înmulţirii Pâinilor

22 iulie 2018

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Iubiţi credincioşi,

    Ascultând Sfânta Evanghelie cu luare-aminte, cred că ne-am putut da seama cu destul de multă uşurinţă că minunea aceasta a înmulţirii pâinilor a fost determinată oarecum de neliniştea ucenicilor Mântuitorului. De faptul că au început să se teamă că acei oameni care Îl urmau nu vor avea ce să mănânce. Era seară, locul era pustiu, şi nu mai aveau mâncare. Şi sigur că s-au îngrijorat, şi L-au rugat pe Mântuitorul să-i slobozească, să-i lase să plece.

    Mântuitorul însă ştia ce trebuie să facă, şi, aşa cum îi tămăduia pe oameni de toate neputinţele lor, din milă, din dragoste faţă de ei, de bună seamă că în aceeaşi măsură le purta grijă şi de hrană. El ştia cu ce avea să-i hrănească pe acei oameni, dar a a dorit să-i înveţe şi pe ucenicii Săi să aibă încredere, să nu se teamă. Atâta vreme cât sînt împreună cu El, nu trebuie să se teamă de nimic. Aceasta era lecţia, dacă putem să spunem aşa, pe care Mântuitorul ar fi vrut să le-o dea în mod deosebit ucenicilor Săi, cei care la rândul lor aveau să facă aceeaşi lucrare pe care El o făcea. De aceea le spune cuvântul: păi daţi-le voi să mănânce. Adică ceea ce fac Eu, ceea ce urmează să fac Eu, trebuie să faceţi şi voi, va trebui să faceţi şi voi.

    Sigur că ucenicii la momentul acela nu-L cunoşteau încă deplin pe Mântuitorul Iisus Hristos, nu ştiau că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Că El este Cel care dă hrană la toată făptura. Şi atunci au îndeplinit cuvântul Mântuitorului, au adus pâinile pe care le aveau la îndemână, cinci pâini şi doi peşti, şi Mântuitorul s-a rugat, a mulţumit  înaintea tuturor lui Dumnezeu pentru ele, un gest foarte frumos pe care şi noi ar trebui să-L învăţăm, ca întotdeauna să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care o primim, chiar dacă este puţină, chiar dacă, să zicem, este de mai slabă calitate, dar dacă mulţumim lui Dumnezeu pentru ea, aceasta poate să devină, iată, săţioasă. Vedem cum după rugăciunea de mulţumire şi după binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos, cele cinci pâini şi doi peşti au hrănit cinci mii de oameni. Şi au mai şi rămas douăsprezece coşuri de fărâmituri. Iată, ce putere are credinţa, ce putere are rugăciunea de mulţumire în viaţa noastră.

    Se vede că ucenicii n-au înţeles nici măcar atunci ce s-a întâmplat, n-au avut nici un fel de reacţie la minunea săvârşită de Mântuitorul. Erau nedumeriţi, uimiţi probabil, şi de aceea Mântuitorul i-a rugat stăruitor să plece, şi să-L  lase singur împreună cu oamenii, împreună cu mulţimile. Și ei au plecat.

    Ucenicii aşadar n-au înţeles ce trebuiau să înţeleagă din minunea săvârşită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar oare, noi, am înţeles? Ceea ce trebuie? Iată, şi noi de atâţia ani suntem împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos. Suntem botezaţi toţi din fragedă copilărie. Venim duminică de duminică la Sfânta Biserică, ne rugăm zilnic, şi încercăm să avem o legătură cu Mântuitorul Iisus Hristos, cât de strânsă cu putinţă, dar, oare, am înţeles noi acest lucru, acest mare adevăr, că Hristos este totul, că de la El vine toată darea cea bună? El este doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Iată, El tămăduieşte din milă pe toţi cei bolnavi. Dar tot El este Cel care binecuvintează munca noastră şi ne dăruieşte fiecăruia pâinea cea de toate zilele. Şi de asemenea, tot El, este Cel care ne dă şi Pâinea Vieţii. Adică ni se dăruieşte pe Sine ca hrană. El este Cel care ne hrăneşte, vedeţi, la fiecare Sfântă Liturghie, cu Trupul şi Sângele Său, aşadar El este Cel care ne dă viaţă.

    Mare lucru dacă am înţeles acest mare adevăr, că Hristos este totul pentru noi, că El este viaţa noastră, este hrana noastră, este răsuflarea noastră, bucuria noastră. Și că fără El, nu se întâmplă nimic. Cum ne învaţă în alt cuvânt din Sfânta Evanghelie, că nici măcar un fir de păr nu creşte şi nu cade fără de ştirea Lui. Toate vin de la El, toate sunt îngăduite de El. Cele rele se întâmplă cu îngăduinţa Lui, iar cele bune se întâmplă cu binecuvântarea Lui. Dar toate, spre slava Lui, şi spre mântuirea noastră, a tuturor. Dacă am înţeles toate acestea suntem cei mai fericiţi oameni. Dar dacă nu, înseamnă că mai trebuie să trecem prin fel şi fel de încercări, poate de dureri, ca să ajungem să înţelegem că Hristos este totul. Şi că Lui trebuie să-I încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi dacă suntem împreună cu El, dacă ne punem încrederea în El, nu trebuie să ne temem niciodată de nimic. Chiar dacă suntem în situaţii limită, aşa cum au fost aceste mulţimi de oameni, şi ucenicii, care se temeau, deci chiar în asemenea împrejurări, nu trebuie să ne temem de nimic. Pentru că, Mântuitorul întotdeauna va găsi o soluţie. Atunci când suntem depăşiţi, când se întâmplă în viaţa noastră lucruri care sunt peste puterile noastre de a le înţelege, şi de a le rezolva, cred că trebuie doar să cădem în genunchi, să zicem, Doamne, Tu cum ştii, fă să fie bine, pentru că iată, eu nu ştiu ce să fac, şi nu pot să fac nimic.

    Şi poate chiar să-I mulţumim lui Dumnezeu în acel moment. Acesta ar fi şi mai mare lucru, dacă noi am fi în stare să-I mulţumim la vreme de încercare, să putem spune, Doamne, Îţi mulţumesc pentru toate. Tu ştii toate, şi Ţie Îţi mulţumesc pentru toate. Dacă Tu ai îngăduit aceasta asupra mea, slavă Ţie. Tu ştii de ce trebuie să fie aşa, dar Tu ajută-mă, ca să pot să trec cu bine, sau să, să-mi fie spre mântuire ceea ce se-ntâmplă. Cred că n-ar trebui neapărat să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească din situaţiile limită, din încercările pe care le îngăduie în viaţa noastră, ci mai degrabă ar trebui să-I cerem ajutor să trecem cu bine prin ele, să ne fie de folos, să ne fie de mântuire. Şi dacă trebuie să scăpăm, El ne va scăpa la timpul potrivit. Dar uneori poate că este mai bine să trecem prin încercări, pentru că vedeţi, încercările, durerile, şlefuiesc sufletul nostru, subţiază simţurile noastre duhovniceşti. Altfel, cred că rămânem, vedeţi, oameni superficiali, şi nu putem vedea lucrarea lui Dumnezeu, nu putem vedea binefacerile Lui. Aşa cum s-a întâmplat cu ucenicii Mântuitorului. La momentul acela ei n-au putut să-şi dea seama de ce s-a întâmplat. N-au avut nici o reacţie. Și de aceea, va mai urma încă o încercare, vom vedea duminica viitoare, când ucenicii vor fi pe mare, învăluiţi de o furtună, foarte puternică, şi iarăşi vor începe să se teamă, să se tulbure şi atunci Mântuitorul se va apropia de ei şi va potoli vânturile şi marea, şi în cele din urmă ei vor cădea în genunchi înaintea Lui şi vor zice: cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

    Deci vedeţi cum, în cele din urmă, au putut să vadă, au putut să înţeleagă, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Și că împreună cu El nu trebuie să se teamă de nimic. Aşa şi noi, dacă încă n-am înţeles, poate că vom mai trece prin încercări, prin greutăţi, prin necazuri până când, simţurile noastre duhovniceşti se vor subţia, până când, ne vom dobâni vederea duhovnicească şi-L vom recunoaşte pe Mântuitorul Iisus Hristos şi vom putea să cădem înaintea Lui în orice clipă și să mărturisim din adâncul inimii „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”

A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin.