Părintele Teofil Roman

Mai aproape de Hristos    Seară duhovnicească ASCOR Cluj 

Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca

1 decembrie 2016 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

 Deși este Ziua Națională, este zi de sărbătoare, atmosferă, iată, foarte sărbătorească în orașul nostru, atmosferă de vacanță, totuși tinerii noștri ortodocși s-au hotărât să nu ia vacanță de la Serile duhovnicești organizate în această perioadă a Postului. Și cred că este îndreptățită hotărârea lor, pentru că în viața duhovnicească nu este bine să se ia vacanță. Vacanțele sunt foarte dăunătoare vieții duhovnicești.Orice relaxare, orice îndulcire, ne înstrăinează de Dumnezeu, îndepărtează harul din inima noastră și dă prilej vrăjmașului să se înstăpânească peste noi. Așadar, noi trebuie să fim mereu cu luare-aminte, mereu în stare de trezvie, de vigilență. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă pe toți să fim veghetori. Zice: Rugați-vă neîncetat, ca să nu cădeți în ispită; pentru că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios, și mai ales vrăjmașul tuturor, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită.

 Atunci când am fot rugat să anunț, să propun o temă pentru seara aceasta, am anunțat acest titlu: Mai aproape de Hristos. Și m-am gândit că este foarte potrivit pentru perioada aceasta a postului Nașterii Domnului, când toți ne dorim să fim mai aproape de Hristos; fiecare la locul nostru și la măsura noastră simțim această nevoie, să fim mai aproape de El. El este mereu aproape de noi. Prin Întrupare, El a venit în maxima apropiere de noi S-a unit cu noi, și rămâne în această unire, în această legătură, pentru vecii vecilor. El nu se mai poate despărți de noi. Rămâne ca și noi să ne dorim același lucru, să fim uniți cu El, să fim aproape de El, înțelegând că fără El, viața noastră de fapt nu este viață, ci este moarte. Dacă nu-L cunoaștem pe Hristos, venim de nicăieri, și ne ducem nicăieri.

 Noi începem viața noastră cu Hristos în mod deosebit prin Sfintele Taine. Prin Botez și prin Mirungere noi suntem uniți cu El, devenim mădulare ale Trupului Lui. Iar mai apoi prin Sfânta Taină a Împărtășaniei, a Euharistiei, întreținem această viață, Așadar, iată un mod de a fi foarte aproape de Hristos: a participa mereu la Sfânta Liturghie și a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest fel, El devine Viața vieții noastre. Într-o rugăciune de mulțumire pe care o rostim după Sfânta Împărtășanie, spunem și aceste cuvinte: Pătrunde în toate mădularele mele, în rărunchi și în inimă, și arde spinii tuturor păcatelor mele. Așadar ori de câte ori ne împărtășim, iată Hristos pătrunde tot mai adânc ființa noastră; ne curățește de toată întinăciunea păcatului, și noi dobândim tot mai mult chipul Său. Noi devenim mai aproape de El nu neapărat spațial sau temporal, ci noi devenim mai aproape de El în sensul în care suntem tot mai asemănători Lui, dobândim chipul Lui. Felul Lui de a fi. Așadar să nu pierdem nici o ocazie, nici un prilej, de a participa la Sfânta Liturghie dar nu oricum, ci cu inima înfrântă și smerită, cu inima deschisă, pentru a-L putea mereu primi pe Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Dacă se întâmplă să venim la Sfânta Liturghie și să nu ne împărtășim, lucrul acesta ar trebui să ne doară. Ar trebui întotdeauna să ne căim pentru faptul că am fi avut posibilitatea să ne împărtășim și n-am făcut-o, din pricina nevredniciei sau a netrebniciei noastre.

 Mai aproape de Hristos putem să fim prin post și prin rugăciune. Postul este un mod de a ne înfometa trupește, ne abținem de la foarte multe lucruri care ne îndulcesc viața trupească, dar în această stare de înfometare descoperim că adevărata noastră foame este de fapt foamea de Dumnezeu. Se adeverește cuvântul acela pe care i l-a spus Mântuitorul diavolului când L-a ispitit în pustie după patruzeci de zile de post, în care n-a mâncat și n-a băut nimic. Și diavolul L-a ispitit pe Mântuitorul zicând: Zi pietrelor să se facă pâini. Și Domnul i-a zis: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Așadar în această stare de postire, de înfometare trupească, noi realizăm că nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. În această stare de postire, cuvântul lui Dumnezeu se poate apropia de noi, poate să rodească în noi în alt fel decât atunci când noi suntem sătui de bucate. Atunci când mâncăm și bem peste măsură, starea noastră nu mai este predispusă la rugăciune, ci mai degrabă la moleșeală și la patimi trupești, care ne îndepărtează de Dumnezeu, care alungă harul lui Dumnezeu din suflet. Așadar să nu disprețuim postirea. Foarte multă lume disprețuiește postul și a devenit ceva facultativ în viața duhovnicească: dacă vrem postim, dacă nu vrem nu postim, dar postul trebuie să-l luăm și ca pe o ascultare. Este o rânduială obligatorie pentru întreaga Biserică. Și doar cei bătrâni, sau copilașii, sau oamenii bolnavi au înlesnire de la rânduiala postului și aceasta întotdeauna cu binecuvântarea duhovnicului, deci nu cu de la noi putere ne dezlegăm de la rânduiala postului. Și ea este foarte bine stabilită pe parcursul unui an bisericesc; într-un mod foarte echilibrat și folositor sufletului nostru. Și mai mult, să înțelegem că de fapt toată viața noastră trebuie să fie o postire; chiar și atunci când este praznic, chiar și atunci când mâncăm mâncare de dulce, noi nu trebuie să ne îmbuibăm. Pe toate trebuie să le primim, să le luăm cu măsură și cu mulțumire, ca pe un dar al lui Dumnezeu, ca pe un mod de a ne împărtăși de dragostea lui Dumnezeu.

 Rugăciunea; am spus rugăciunea și postul, ele sunt în foarte strânsă legătură una cu alta. Rugăciunea este un mod foarte la îndemână pentru a ne apropia de Hristos. Nu trebuie decât să spunem Doamne. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Este bine să avem o rânduială de rugăciune zilnică; să avem momente de rugăciune, un program consacrat de rugăciune. Pe care ni-l stabilim singuri sau în acord cu duhovnicul dacă avem un duhovnic; dar este de dorit să începem ziua cu rugăciune, și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, cu o rugăciune fierbinte, cu o rugăciune stăruitoare, și această rugăciune ne va pecetlui toată ziua. Și de asemenea să sfârșim ziua cu rugăciune. Dar între cele două momente putem să găsim oricând prilejul de a ne ruga, de a citi un Acatist, un Paraclis la Maica Domnului, Plasmi, sau orice rugăciune ni se potrivește sau ne folosește cel mai mult, sau ne este rânduită în canonul dat de duhovnic. Și tot ceea ce facem de fapt trebuie să devină o rugăciune. Sfântul Apostol Pavel zice undeva într-o Epistolă: Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți. Deci toate trebuie să devină rugăciune. Toate gândurile noastre, toate frământările noastre pot fi transformate în rugăciune dacă le punem un Doamne în față. Și-n felul acesta, iată, putem fi mereu aproape de Mântuitorul Iisus Hristos. Și dacă le trăim pe toate în prezența Lui, atunci în toate vedem purtarea Lui de grijă. Putem să vedem în viața noastră chiar minuni, care să ne uimească și să ne fericească.

 Un alt mod de a ne apropia de Hristos, de a fi mereu aproape de Hristos, este slujirea aproapelui. Nu doar în biserică, nu doar la rugăciune, nu doar în Sfintele Taine noi trebuie să-L vedem și să-L slujim pe Hristos, ci pe El trebuie să-L descoperim și în chipul aproapelui. Fiecare om este de fapt chipul lui Dumnezeu. Toți am fost zidiți după chipul lui Dumnezeu, și noi trebuie să prețuim acest lucru, și pentru noi înșine dar și pentru aproapele nostru. Vă amintiți de momentul acela de la Emaus, când cei doi ucenici, Luca și Cleopa, mergeau pe cale și erau triști, și povesteau despre cele ce s-au întâmplat în Ierusalim în acele zile, un Străin S-a apropiat de ei și a intrat cu ei în vorbă, și le-a căzut drag Acel Străin, pentru că le-a spus lucruri care le-a bucurat inima și-atunci L-au rugat să rămână împreună cu ei, dar nu știau că Străinul Acela era Hristos. Dar au avut bucuria să descopere că Acel Străn, pe care L-au rugat să rămână cu ei, chiar era Mântuitorul Iisus Hristos. Și lucru acesta este foarte semnificativ, pentru noi toți. Ori de câte ori slujim aproapelui nostru, de fapt Îi slujim Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Evanghelia care vorbește despre Judecata de Apoi, Mântuitorul spune acest cuvânt: că ori de câte ori ați făcut fapte de milostenie unora dintre acești frați ai mei, de fapt Mie Mi-ați făcut. Așadar niciodată să nu disprețuim slujirea aproapelui, oricine ar fi acest aproape, pentru că acesta este un mod de a ne apropia de Hristos, și iată Hristos poate să intre pe această cale în casa sufletului nostru.

 Un alt mod de a ne apropia de Hristos este răbdarea suferințelor, a nedreptăților care se întâmplă în viața noastră, întotdeauna cu îngăduința lui Dumnezeu. Dacă răbdăm pentru păcatele noastre, atunci suntem asemenea acelui tâlhar de pe Golgota care s-a pocăit și a zis, noi pe bună dreptate suntem aici, și-a purtat crucea cu demnitate, dar această smerenie și această răbdare l-a apropiat de Hristos. El L-a rugat pe Domnul și I-a zis: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta, și-a dorit să fie cu Hristos, și Hristos i-a spus: nu atunci, ci Astăzi vei fi cu Mine în rai. Vedeți, întotdeauna, când ne smerim și răbdăm pentru păcatele noastre, deja începe raiul; noi deja sintem împreună cu Hristos asemenea acelui tâlhar de pe Golgota. Dar uneori se poate să răbdăm și pe nedrept, ne este dat să răbdăm și pe nedrept în această viață. Și Sfântul Apostol Petru în Întâia sa Epistolă zice că este un lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu ca să răbdăm pe nedrept cu gândul la El, pentru că acest lucru ne face asemănători lui Hristos. Pentru că și El, Cel Drept, a răbdat pentru cei nedrepți. Așadar atunci când răbdăm pentru păcatele noastre, ne asemănăm cu tâlharul acela pocăit dar care în felul acesta s-a apropiat de Hristos și a ajuns în rai, dar atunci când pe nedrept răbdăm, atunci suntem asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. Și, așa cum ne învață Sfântul Apostol Petru, lucrul acesta este bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Nouă nu ne place să răbdăm, nici pe drept, nici pe nedrept. Dar iată, în felul acesta nu vom putea fi aproape de Hristos și nici Hristos nu Se poate apropia de noi. Zice în altă parte Mântuitorul în Sfânta Evanghelie că doar cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și nu ne spune ce să răbdăm, și nici de la cine să răbdăm, ci tot ceea ce ne este dat; fie că este drept, fie că este nedrept, noi pe toate trebuie să le răbdăm, și să le luăm ca din mâna lui Dumnezeu. Vă amintiți ce i-a spus Mântuitorul lui Pilat. Zice: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. Așadar tot ce se întâmplă în viața noastră este cu îngăduința lui Dumnezeu. Pe toate trebuie să le primim ca din mâna lui Dumnezeu.

 Un alt mod de a ne apropia de Hristos este întâlnirea cu oamenii sfinți; cu oamenii cu viață sfântă. Dumnezeu poate rândui ca pe parcursul vieții noastre să ne întâlnim cu oameni cu viață sfântă care să ne schimbe viața, printr-un cuvânt, prin felul lor de a fi, pentru că ei au dobândit deja asemănarea cu Mântuitorul Iisus Hristos, au dobândit chipul lui Hristos, încă din această viață. Un mare privilegiu este pentru cei cărora le este dat să trăiască timp îndelungat în preajma unor oameni cu viață sfântă. Este un privilegiu, dar în același timp este și o mare responsabilitate. Și noi trebuie să profităm de acest dar, pe care Dumnezeu ni-l poate face, prin întâlnirea cu oamenii sfinți, sau prin viețuirea în preajma oamenilor sfinți.

 Și aș încheia cele câteva posibilități pe care vi le-am pus înainte de a fi mai aproape de Hristos, cu moartea. Moartea este pentru noi, sau poate să fie pentru noi un mod de a ne apropia de Hristos, dacă moartea noastră va fi o moarte sfântă, o moarte binecuvântată de Dumnezeu. Va fi de fapt suprema noastră înălțare. Vedeți că noi la fiecare Sfântă Liturghie auzim cuvintele „Ale Tale, dintru ale Tale, Ție-Ți aducem de toate și pentru toate”; dar de fapt prin aceste cuvinte noi nu punem înaintea lui Dumnezeu doar pâinea și vinul, ci ne punem și pe noi. În acele daruri de pâine și de vin de fapt noi oferim însăși viața noastră lui Dumnezeu, așa cum este ea, stricăcioasă și păcătoasă. Iar în ceasul morții, va fi de fapt suprema noastră înălțare. Și atunci va fi de dorit să putem spune: Ale Tale, dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate, și pentru toate. Suntem obișnuiți să evităm gândul la moarte, nu ne place să vorbim despre moarte. Dar nu este un lucru duhovnicesc. Credinciosul creștin trebuie să se gândească mereu la moarte, și trebuie să-și pregătească ceasul morții, din timpul vieții. În fiecare zi noi trebuie să ne rugăm pentru ceasul morții, așa cum auzim mereu îndemnul la Sfintele Slujbe: Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem. Așadar, noi mereu trebuie să ne rugăm pentru ceasul morții, ca acela să fie unul binecuvântat.

 Găsim în învățăturile Sfinților Părinți foarte multe în acest sens, și chiar Mântuitorul Iisus Hrisos spune că în cele în care te voi găsi, în acelea te voi și judeca. Deci este hotărâtor ceasul morții pentru soarta noastră în veșnicie. Dacă moartea ne găsește în pace cu Dumnezeu și cu semenii, așa vom fii pentru veșnicie. Dar dacă moartea ne găsește în vrăjmășie cu Dumnezeu și cu semenii, atunci s-ar putea ca în aceeași stare să rămânem pentru veșnicie. Deci să fim foarte grijulii pentru ceasul morții, și să ne rugăm mult pentru aceasta, ca Dumnezneu să-l binecuvinteze, pentru că iată el este un mod de a ne apropia de Hristos; poate că este ultima noastră șansă. Se întreba cineva, întreba un tânăr începător pe un bătrân îmbunătățit, Părinte, oare sunt de ajuns cinci minute de pocăință înainte de moarte, ca Dumnezeu să mă primească. Și bătrânul i-a răspuns: da, sunt de ajuns cinci minute de pocăință, doar să știi care sunt acelea. Ori noi neștiind care sunt ultimele clipe ale vieții noastre, atunci noi mereu trebuie să fim în stare de pocăință, în așa fel încât oricând s-ar întâmpla ceasul sfârșitului nostru, noi să fim pregătiți. Să putem să fim mereu aproape de Hristos, și în în veșnicie să fim din aproape în aproape lângă Mântuitorul Iisus Hristos.

 Spun Sfinții Părinți că veșnicia nu va fi una statică, ci va fi și acolo tot un dinamism. Va fi o înălțare din slavă în slavă; dar niciodată nu vom putea spune că suntem identici cu Dumnezeu. Așadar, și în veșnicie vom merge tot din aproape în aproape spre cunoașterea lui Dumnezeu, și vom desăvârși comuniunea noastră cu Dumnezeu, a Căruia să fie slava, în vecii vecilor, Amin.

***

Întâlnirea noastră, pentru cei care veți dori, și veți avea posibilitatea, va continua de la ora douăzeci, la Cantina Studenților din Hașdeu, unde va exista și posibilitatea de a se pune întrebări și de a se oferi posibile răspunsuri.

***