Părintele Teofil  Roman 

Lupta cu răul în învățătura Părintelui Porfirie – Seară duhovnicească

04 decembrie 2014

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

 Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

    Invitatul acestei seri ar fi trebuit să fie părintele Constantin Necula de la Sibiu, atât de iubit și de dorit de către toți credincioșii, în mod deosebit de către cei tineri. Dar din pricina unei probleme de sănătate sfinția sa n-a putut să fie prezent în această seară. Și de aceea părintele Ciprian m-a rugat stăruitor să încerc să fac eu față acestei situații, acuma eu nu sunt pregătit să vorbesc despre tema pe care a anunțat-o părintele Constantin Necula, dar tot părintele Ciprian mi-a sugerat că n-ar fi rău să vă spun poate câte ceva despre Părintele Porfirie, un mare sfânt al zilelor noastre, a cărui zi de pomenire a fost tocmai în data de doi decembrie, ziua în care el s-a mutat la cele veșnice. Și m-a bucurat această sugestie pentru că personal îl prețuiesc, chiar îl iubesc foarte mult pe Părintele Porfirie, pentru că învățătura sa pe mine m-a folosit foarte mult, șI cu siguranță pe toți aceia care i-au citit-o, i-a folosit, și i-a mișcat și i-a dus la o stare mai bună duhovnicească.

     Despre Părintele Porfirie pot să vă zic, așa în câteva cuvinte, că a trăit aproape pe toată durata veacului trecut, s-a născut în anul 1906, într-o localitate din Grecia, pe nume Sfântul Ioan din ținutul Evvia, și s-a mutat la cele veșnice în data de 2 decembrie, în anul 1991. Așadar foarte recent, foarte aproape de noi. Din fragedă copilărie a fost atras de viața monahală, de viața călugărească, și de aceea chiar la vârsta de 12 ani, dacă nu mă înșel, a fugit la Sfântul Munte. Și acolo a stat în preajma unor bătrâni îmbunătățiți, făcând ascultare cu multă dragoste și unde a sporit foarte mult duhovnicește. La paisprezece ani deja a fost tuns în monahism, dar la vârsta de nouăsprezece ani s-a văzut nevoit să părăsească Sfântul Munte, tot din pricina unor probleme foarte grave de sănătate. Și apoi, tot restul vieții și l-a petrecut în cetate, dacă pot să zic așa, foarte multă vreme a fost preot în Atena, preot de spital, unde a mângâiat și a alinat suferințele multor oameni și unde a primit din partea lui Dumnezeu foarte multe daruri duhovnicești. De aceea, Părintele Sofronie, un alt mare bărbat al credinței, contemporan cu Părintele Porfirie, l-a numit pe acesta un fenomen duhovnicesc. Și într-adevăr așa a fost Părintele Porfirie, un fenomen duhovnicesc foarte rar întâlnit. Vă îndemn pe cei care încă nu-l cunoașteți, să-l căutați, să-i căutați viața, sunt foarte multe cărți publicate despre viața și învățăturile Părintelui Porfirie, despre minunile săvârșite de acesta încă din viață. Mie îmi place cel mai mult aceasta, Ne vorbește Părintele Porfirie, unde în prima parte este viața lui, iar în a doua parte foarte bine prezentată toată învățătura Părintelui Porfirie. Așa că vă pun la suflet să căutați această carte și să vă folosiți de ea.

    Eu aș vrea în această seară în mod deosebit să accentuez doar una din învățăturile Părintelui Porfirie, și anume atitudinea față de rău. Pentru că o găsesc foarte folositoare și foarte necesară în veacul nostru, în care se cultivă atât de mult răul, și-n care există o foarte mare preocupare în a observa răul, chiar și de către oamenii duhovnicești. Părintele Porfirie îndreaptă atenția către o luptă împotriva răului în mod pozitiv. Adică, noi nu trebuie să luptăm împotriva răului cu rău. Sunt unii care încearcă această soluție dar este foarte grea, și foarte primejdioasă. Părintele Porfirie insistă foarte mult să luptăm împotriva răului cultivând binele. Și aceasta este de fapt și învățătura Mântuitorului, zice: Nu stați împotriva celui rău, nu răsplătiți răulului cu rău. Părintele Porfirie aseamănă viața omului, viața duhovnicească, cu o grădină în care într-o parte sunt flori, iar în altă parte sunt buruieni. Dacă vom uda buruienile, buruienile vor crește, iar florile se vor usca, dacă vom cultiva și vom uda florile, și vom avea grijă de ele, aceastea vor spori, iar buruienile se vor usca. Așadar, dacă noi dăm importanță răului, chiar în dorința noastră de a scăpa de el, acesta va prospera. Pentru că răului îi place să fie în centrul atenției. Aș vrea să vă dau un exemplu concret. Foarte multă lume se plânge de gândurile rele. De asaltul gândurilor de hula. Împotriva lui Dumnezeu, împotriva sfinților, și este o luptă foarte neplăcută, foarte chinuitoare. Și bine-nțeles încercăm să luptăm împotriva lor, ne chinuim foarte mult, și ne chinuim chiar în rugăciune. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească de aceste gânduri rele, de aceste gânduri urâte. Luptând în felul acesta noi nu facem decât să păstrăm gândurile rele și gândurile de hula în mintea noastră. Chiar rugându-ne împotriva lor. Și-atunci Părintele Porfirie zice că noi nu trebuie să ne rugăm cu gândul că, sau cu intenția că luptăm împotriva gândurilor rele. Trebuie să ne rugăm pur și simplu, de dragul de a ne ruga. De dragul de a fi în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos. Și-atunci, gândurile rele se vor spulbera de la sine. Dar dacă noi ne rugăm împotriva lor, zicem: Doamne, scapă-mă de gândul cutare, practic noi îl păstrăm în minte. Și în acest sens aș mai putea să vă dau un exemplu, foarte la îndemână. Dacă trecem pe lângă o curte și din curtea aceea ne va lătra un câine, și noi vom sta să-l oprim, să nu mai latre, cu siguranță că el va lătra și mai tare. Și nu-l vom putea opri. Dar dacă noi ne vedem de drumul nostru și ne ducem înainte pe stradă, până la urmă câinele se va liniști. La fel este și-n lupta aceasta cu gândurile rele, cu gândurile de hula. Dacă noi stăm să ne împotrivim lor prin rugăciune, ele vor stărui și mai mult. Dacă le ignorăm, și ne rugăm pur și simplu de dragul de a ne ruga, fără să avem senzația că luptăm împotriva lor, până la urmă ele vor slăbi, și chiar se vor îndepărta din mintea și din inima noastră.

    De asemenea iarăși, suntem foarte ocupați să observăm răul în Taina Spovedaniei. Foarte multă lume vine la spovedanie cu intenție bună, de a observa toate păcatele, toate patimile, de a le prezenta cât mai amănunțit, cât mai detailat. Dar, procedând în felul acesta, observ că în inima acestor oameni se diminueză pocăința. Deci preocuparea aceasta excesivă de a observa răul, diminuează starea de pocăință din inima noastră. Și atenția noastră nu se mai îndreaptă către Mântuitorul Iisus Hristos și către milostivirea Lui, nu ne mai bucurăm de iertarea Lui, pentru că noi suntem obsedați de observarea răului și pe măsură ce descoperim foarte mult rău înlăuntrul nostru bine-nțeles că începem să ne descurajăm. Și lucrul acesta nu este deloc plăcut. Tot Părintele Sofronie, pe care l-am pomenit mai devreme, spunea la un moment dat că nu este bine să fim spionii păcatelor noastre. La fel învăța și Părintele Porfirie. În lupta noastră cu păcatul noi nu trebuie să fim preocupați de eliminarea răului. Adică noi nu trebuie să avem grija aceasta, ca mai întâi să eliminăm răul din sufletul nostru, ca după aceea să introducem binele. Dacă vom proceda în felul acesta, nu vom ajunge niciodată la o stare foarte bună, adică niciodată nu vom putea constata că am scăpat de rău, ca de acum să poată să intre binele în sufletul nostru, adică să intre Hristos. Și-atunci ne vom istovi  în dorința aceasta de a elimina răul și vom vedea că nu reușim, și de bine, adică de Hristos, ne vom îndepărta tot mai mult și vom cădea în deznădejde.

    Așadar, răul se elimină prin introducerea binelui. Accentul trebuie să cadă pe dorința noastră de a face binele. Zice Părintele Porfirie că dacă într-o cămară întunecoasă va pătrunde o rază de lumină, această rază de lumină ne va ajuta să vedem mizeria, și vom putea face foarte ușor curățenie în ea. Zice: lăsați-L pe Hristos; faceți o spărtură în sufletul vostru și lăsați ca lumina lui Hristos să pătrundă în sufletul vostru, și sufletul vostru se va curăți. Așadar accentul trebuie să cadă pe introducerea binelui. Să cultivăm binele, să cultivăm virtutea. Și atunci vom vedea cum încet încet răul slăbește, și se ofilește.

    Această învățătură am dorit să v-o pun la suflet în această seară, din bogata învățătură a Părintelui Porfirie, și cred că ne va fi foarte folositoare, mai ales în această vreme a Postului, când ne pregătim toți să ne apropiem de Mântuitorul Iisus Hristos, de marele Praznic al Nașterii, dar ne  va fi de folos pe toată vremea vieții noastre, câtă ne-a mai rămas de trăit. Este de dorit ca cealaltă vreme a vieții noastre să o trăim în duhul adevăratei pocăințe. Adică în preocuparea de a cultiva binele, de a cultiva virtutea, de a-L face mereu prezent pe Hristos în mintea și în inima noastră. Și atunci bucurie și pace va fi în sufletul nostru, și în veacul acesta, dar mai ales în chip desăvârșit le vom avea în veacul cel ce va să fie, de care să ne învrednicească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți.

    Urmează să ne reîntâlnim în această seară, la Facultatea de Științe Economice de pe strada Teodor Mihali, unde voi încerca să răspund la întrebările care îmi vor fi adresate acolo, iar în introducere voi căuta, tot așa, să vă împărtășesc câteva cuvinte despre o temă pe care am anunțat-o în prima săptămână din Post, când tot așa, ar fi trebuit să fiu prezent la întâlnirea de la Facultatea de Chimie, dar din pricina unei alte conferințe acea întâlnire s-a anulat, și iată că Dumnezeu ne-a dat prilejul în seara aceasta. Așadar, pentru început acolo vă voi spune câteva cuvinte despre tema Cine este aproapele nostru, inspirată din Evanghelia, din Parabola Samarineanului milostiv, care de curând s-a pomenit la Sfânta Evanghelie, la Sfânta Liturghie.

 Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să ne binecuvinteze și să ne ajute tuturor. Amin.

 ***